Un român a reușit să își stopeze procesele degenerative iar acum povestea sa apare într-o publicație medicală internațională de prestigiu (I)

 

Cu toţii ne-am dori să rămânem tineri cât mai mult timp şi să nu avem probleme de sănătate. Să putem alerga, iubi, munci, crea, să ne bucurăm de viaţă cât mai mult. Şi oare cum ar fi dacă am putea să ne păstrăm aparenţa fizică de la 30-40 de ani până la 80? Desigur, astăzi, speranţa de viaţă a crescut foarte mult; dar asta nu înseamnă, însă, că procesul de îmbătrânire a fost încetinit semnificativ. Nu. Astăzi, medicina are mai multe soluţii de stopare a evoluţiei bolilor şi un om în vârstă de 60 de ani, spre exemplu, poate spera, cu ajutorul medicamentaţiei, să trăiască până pe la 80 de ani. Totuşi, este posibil mai mult? Adică să trăim mai mult şi mai bine, fără medicamente? Să stopăm procesele îmbătrânirii?

Ei bine, faptul că o revistă medicală internaţională de prestigiu publică povestea biotransformărilor care au avut loc în trupul unui român, fenomen verificat şi confirmat medical, ne arată că este posibil… Pentru ca şi dumneavoastră să aflaţi mai multe despre acest subiect, Daniel Roxin l-a intervievat pe jurnalistul Cristian Mureşanu, omul care este eroul acestei poveşti, realizator al emisiunii „Ştiinţă şi Cunoaştere” de la TVR Cluj.

Daniel Roxin:
Din câte am înţeles de la tine, eşti singurul jurnalist din România care a publicat într-o revistă recunoscută ca având factorul Thomson-Reuters de valoarea 1 şi am dori să aflăm mai multe despre demersul tău precum şi despre conţinutul

acestui articol

, ce va face obiectul Volumului 19 al revistei intitulată Central Nervous System Agents in Medicinal Chemistry, adică Agenţi ai Sistemului Nervos Central în Chimie Medicală. Ce s-a petrecut în trupul tău şi a atras atenţia lumii medicale?

Cristian Mureșanu: În perioada anilor 1990-1994 (începând de la vârsta de 26 ani) am observat că, ocazional, îmi apăreau dureri lombare acute, dar de scurtă durată, care se repetau de mai multe ori pe an. Nu le-am acordat prea mare importanţă, deoarece treceau la o simplă relaxare sau cu ajutorul unei tablete. Nimeni nu s-ar gândi că asemenea simptome, rare, întâmplătoare, ar putea reprezenta debutul unei boli de care suferă, în prezent, sute de milioane de oameni pe glob şi peste 50% dintre români (conform unor statistici). Am ignorat simptomele, considerându-le drept un efect al unor mişcări greşite, supraefort sau solicitare musculară incorectă. Abia în anul 2001 am fost determinat şi motivat să mă prezint la un control radiologic, constatându-se faptul că eram în stadiul II al unei maladii degenerative numită Discopatie lombară bilaterală degenerativă cu progres rapid.

O asemenea denumire poate avea impact devastator din punct de vedere emoţional, deoarece medicul radiolog mi-a spus: „Boala dumneavoastră este incurabilă, ea progresează de la un an la altul, tot ceea ce putem face este să vă oferim un confort al vieţii, pe baza unui tratament simptomatic antiinflamator”. Tratamentul care ar fi urmat să fie pe viaţă. În anul 2004, ajunsesem spre stadiul critic II/III când aveam atât simptome dureroase insuportabile, cât şi semipareze în mai multe locuri ale piciorului stâng, fapt care îmi bloca coordonarea la mers şi făceam numeroase luxaţii şi entorse, datorită căzăturilor repetate. În perioada 2004-februarie 2006, am avut o stare de disperare, de lipsă totală de încredere, viaţa părea să nu mai aibă sens iar durerile erau zilnice.

Deşi am practicat yoga timp de 16 ani, din 1990 până în 2006, nu eram în stare să aplic o anumită esenţă a acelor exerciţii, care mi-ar fi adus vindecarea mult mai rapid. L-am luat pe „nu pot şi nu sunt în stare” în braţe, continuând totuşi exerciţiile pe care eram în stare să le practic, dar acestea erau insuficiente pentru a contracara viteza cu care discurile degenerau la acea vreme. Frânturi din această poveste au apărut în cartea publicată la Universitatea Houston-Victoria, altele au apărut în emisiunile TV şi au început să fie observate, citite, vizionate în SUA şi alte ţări.

D.R.:
Cum s-a produs vindecarea maladiei degenerative pe care ai avut-o, în cazul tău ?

C.M.: În data de 3 februarie 2006, a avut loc un eveniment în urma căruia am reuşit să declanşez startul unui proces fiziologic, care durează deja de peste 12 ani, şi în baza căruia s-a produs vindecarea tuturor maladiilor biologice şi a majorităţii suferinţelor emoţionale. Aş vrea să adaug faptul că există foarte mulţi oameni care au acest proces activ în trupul lor. Ei rareori se îmbolnăvesc sau nu se îmbolnăvesc deloc, aşa că nu e nimic neobişnuit sau paranormal. Ei doar… nu ştiu că funcţionează şi nici nu ar şti să îl explice. Vindecarea s-a produs pe o durată de 6 ani, din 2006 până în 2012, dar toate simptomele dureroase au dispărut în primele luni ale anului 2006, aşa că deja începeam să am o viaţă normală, iar vindecarea era doar o chestiune de timp, până ce toate discurile degenerate urmau să se regenereze şi să redevină funcţionale, să pot face orice fel de mişcări, inclusiv eforturi fizice pe măsura trupului meu, exact cum era înainte de îmbolnăvire.

Aparent, ceea ce am afirmat până acum, ar intra în contradicţie cu medicina clasică care spune că, odată ce a început un proces degenerativ, acesta nu mai poate fi oprit; este adevărat, însă, se poate interveni asupra „variabilelor” precum reducerea vitezei de degenerare, reducerea vitezei de multiplicare celulară pentru înlocuirea celulelor discale nefuncţionale, deoarece este cunoscut faptul că limita Hayflick a numărului maxim de diviziuni celulare este în jurul valorii de 50, excepţie făcând acele ţesuturi care necesită refacere permanentă, la fiecare 3-4 zile. De exemplu, o celulă de piele se poate înmulţi de aproximativ 60 de ori. Aceasta se numeşte limita lui Hayflick. Odată atinsă această limită, celula moare. Deci, se poate spune că orice celulă are un ceas biologic.

Cu toate acestea, studiind multe articole ştiinţifice legate de maladiile degenerative ale discurilor intervertebrale, am aflat că dacă s-ar putea restarta producţia de ATP din interiorul celulei, asigurată de mitocondrii, atunci celula nu ar mai trebui înlocuită, ci viaţa ei ar fi prelungită, în măsura în care, printr-un anumit mecanism fiziologic, s-ar putea aduce mitocondrii noi sau s-ar reactiva mitocondriile prezente în celulă. Acest fenomen a fost experimentat pe animale de laborator dar nu s-a putut avansa către teste clinice pe pacienţi. Se pare că, într-una din aceste câteva posibilităţi, mecanismul biotransformării, descris pe larg în cartea mea, a produs această reactivare sau reînlocuire, iar avantajul principal îl reprezintă faptul că este transmisibil prin educaţie şi auto-educaţie.

D.R.:
Ce anume prezinţi în articolul care urmează să apară în revista pe care am amintit-o şi al cărui rezumat a fost publicat în PubMed, cea mai renumită bază de date a articolelor medicale din lume?

C.M.: În prezentul articol, eu şi cu profesorul Siva Somasundaram, am propus o nouă ipoteză, şi anume faptul că în lichidul seminal, la bărbat, există o serie de substanţe numite TGF Beta 1, (factori de transformare şi creştere), un fel de polipeptidă din familia citokinelor, care fac parte din superfamilia Beta a factorilor de creştere şi transformare, care pot stimula producerea de noi celule în nucleul pulpos precum şi în inelul fibros, din celulele stem hematogene.

Din păcate, aceste lucruri au fost demonstrate doar pe animale de laborator, însă noi am postulat faptul că există un grad ridicat de plauzabilitate, ca acest fenomen să se poată produce şi în trupul uman, în urma declanşării biotransformării. Astfel, în loc să aibă loc noi diviziuni celulare, care să conducă rapid spre atingerea limitei lui Hayflick, noi credem că prezenţa acestor substanţe în lichidul seminal ar facilita aceasta celor care ar putea învăţa cum anume să îşi recircule acest fluid vital, de o însemnătate colosală, în sistemul limfatic/sanguin. Mai mult decât atât, ipoteza noastră ar putea sta la baza unui posibil preparat biochimic, care să stimuleze crearea acestor factori de transformare şi creştere, ceea ce ar fi o variantă alternativă la cea naturală prin biotransformare.

D.R.:
De ce te-ai gândit la o variantă biochimică care ar putea veni în ajutorul semenilor tăi în locul biotransformării pe care ai promovat-o de peste 10 ani ?

C.M.: Am propus aceasta deoarece am observat că în cei 10 ani de promovare a acestei noi fiziologii, cu excepţia a 5 persoane care au practicat şi obţinut rezultate, nimeni altcineva nu a mai dorit să practice sau a practicat insuficient şi nu a obţinut rezultate. Observând această problemă, i-am propus profesorului Siva să încercăm să căutăm un mecanism biochimic ipotetic care ar putea fi stimulat, ca alternativă la biotransformarea creată prin puterea minţii. Acest mecanism nu e singurul şi credem că există mai multe variante care să conducă la aceleaşi efecte regenerative ale discurilor intervertebrale.

În cazul în care un pacient se confruntă cu multiple probleme de sănătate, precum am avut eu (rinită cronică hipertrofică, migrene şi discopatie), mecanismul biochimic nu poate rezolva inflamaţiile cronice şi migrenele. Aceasta înseamnă că în viitorul apropiat ar fi necesar să concepem mai multe mecanisme ipotetice de simulare a efectelor biotransformării în vederea rezolvării acestor probleme.

Este trist faptul că după 4 conferinţe, 3 reeditări ale cărţii, peste 50 emisiuni TV şi sute de discuţii pe Facebook, timp de 10 ani la rând, oamenii nu consideră că merită să facă acest sacrificiu şi efort pentru propria lor sănătate, adică un exerciţiu de voinţă şi încredere, pentru a reuşi să inițieze această nouă fiziologie. Nu cred că se mai poate face ceva în acest sens. O continuare forţată a promovării biotransformărilor ar putea avea efecte contraproductive. Nu renunţ la ideea de a oferi ajutor mai departe, ci încerc să găsesc alte soluţii, căi şi mijloace pentru ca acest ajutor să devină posibil şi aplicabil.

D.R.:
Să presupunem că în viitorul apropiat, un anumit laborator va reuşi să proiecteze un medicament care ar putea conduce la aceleaşi efecte de regenerare pe care le are biotransformarea pur naturală pe care ai produs-o în trupul tău. Care din aceste două metode ar avea eficienţă mai mare şi ar putea oferi rezultate permanente ?

C.M.: Dincolo de orice altă analiză, dincolo de orice altă idee ştiinţifică la care cineva s-ar mai putea gândi, biotransformarea naturală, declanşată prin puterea minţii şi a trupului, este cea mai eficientă, cea mai stabilă şi puternică metodă de regenerare tisulară, oferind rezultate permanente. Implementarea ei nu necesită experimente de laborator, nici teste clinice, nici aprobarea FDA, ci pur şi simplu voinţa de a exersa ceea ce scrie în carte.

Metoda biochimică necesită ani de zile de cercetări, experimente pe model animal, teste de toxicitate pentru aprobarea FDA, teste clinice, compilarea rezultatelor şi în cele din urmă se va obţine un efect parţial, pe baza căruia se rezolvă fie una din probleme, fie mai multe, fie se vor obţine doar ameliorări, dar, în toate aceste situaţii enumerate, pacientul ar fi dependent de un tratament pe viaţă.

Aici intervin şi alte necunoscute. Ce se petrece dacă trupul se obişnuieşte cu substanţa introdusă şi nu mai reacţionează la ea ? Există situaţii în care utilizarea unui produs medicamentos poate ajunge în faza în care să nu mai aibă niciun efect. Am trecut prin această situație în decembrie 2005 şi practic întreaga lună decembrie, plus ianuarie 2006, ketonalul şi clorzoxazona nu au mai avut niciun fel de efecte de ameliorare a durerilor. A apărut o stare de insomnie permanentă care ar fi putut conduce la maladii grave. În 3 februarie 2006 s-a produs biotransformarea, mi-a revenit somnul în acea seară, durerile insuportabile au dispărut în câteva ore iar durerile de mai mică intensitate, suportabile, au dispărut în următoarele câteva luni. Dar am şi un exemplu în care medicaţia permanentă a funcţionat şi a ameliorat migrenele timp de 25 de ani la rând, şi anume Fasconalul, însă asemenea cantităţi pot produce acumulări de toxicitate sau pot favoriza apariţia ulcerului gastric perforat. E logic să fie aşa, dacă trebuie luat 25 ani la rând.

D.R.:
Am observat că ai primit foarte multe mesaje pe Facebook iar unii dintre prietenii tăi de acolo vor să cunoască detalii despre o posibilă aplicaţie practică a acestor factori de creştere pentru a beneficia de vindecarea maladiilor discale degenerative. Ce anume ne-ai putea spune concret despre aceasta ?

C.M.: Aceasta este în atenţia noastră. Mai întâi vom propune metoda la nivel ipotetic, ceea ce am reuşit. Pe urmă o vom dezvolta prin propunerea unei cercetări intensive de laborator, după care, sperăm ca alţi cercetători să o preia şi să o verifice în propriile laboratoare unde lucrează, pentru a ajunge la faza testelor clinice pe pacienţi, dar acesta e un drum lung.

În România, din moment ce peste 50% dintre oameni au dureri de spate, se poate presupune că cel puţin 10% au dureri permanente şi de mare intensitate. Ei nu au la dispoziţie 10 sau 20 ani până ce va apare un medicament pentru vindecarea maladiilor discale degenerative. Sfatul meu e să urmărească să îşi sacrifice timpul liber pentru a practica biotransformarea, înaintea împlinirii vârstei critice de 40-45 ani… Peste această vârstă efortul e prea mare pentru a obţine un rezultat permanent. Cuplurile de tineri o pot practica mult mai eficient, fiind deja în relaţie intimă, dar dacă numai unul din ei doreşte să practice atunci niciunul nu va obţine rezultate. Celor care au depăşit vârsta critică le mai rămân la dispoziţie cele 5 atitudini, descrise în carte, care le vor asigura o mai bună calitate a vieţii, chiar şi fără atingerea biotransformării. Din nou, e nevoie de efort, de practică, de seriozitate… fără asta nu se poate obţine nimic.

Citiți a doua parte a acestui articol

Citiți și:

Unii cercetători în domeniul geneticii confirmă: practica yoga şi regimul vegetarian activează «enzima nemuririi»

Reversul îmbătrânirii – Revoluția telomerazei, vindecarea Alzheimer


 

yogaesoteric
14 aprilie 2019