Uniunea Europeană a înregistrat în 2020 un număr record de decese din ultimii 60 de ani
Pandemia covid-19 a avut un impact considerabil asupra europenilor. Uniunea Europeană a înregistrat în 2020 un număr record de decese din ultimii 60 de ani, potrivit primelor statistici disponibile, ducând la o uşoară scădere a populaţiei, a declarat Eurostat.
Ţările UE au înregistrat cu 534.000 de decese mai mult decât în 2019 (o creştere de 11%): aceste decese au crescut de la 4,7 la 5,2 milioane. Un număr care „reflectă impactul pandemiei covid-19”, potrivit Eurostat, preluat de Le Figaro.
Acesta reprezintă „cel mai mare număr de decese anuale din 1961”, primul an pentru care sunt disponibile statistici pentru toate aceste ţări, a precizat Eurostat.
Numărul morţilor a crescut în toate ţările UE în această perioadă, dar în special în Italia (+111.700, +18%), Spania (+75.500, +18%) şi Polonia (+67.600, +17%), conform cifrelor din Oficiul European de Statistică.
Numărul mare de decese a dus la o uşoară scădere a populaţiei UE în 2020, de la 447,3 la 447 milioane de locuitori (-312.000).
Şi numărul naşterilor a scăzut în acest an, dar principalul element care explică scăderea populaţiei este impactul pandemiei asupra mortalităţii.
Cea mai mare scădere a populaţiei se observă în Italia (-384.000, sau -0,6% din populaţie), urmată de România (-143.000, -0,7%) şi Polonia (-118.000, -0,3%).
În total, în nouă din cele 27 de ţări membre ale UE a scăzut populaţia în 2020.
Citiţi şi:
Mortalitatea covid este doar 0,018 la nivelul lumii, cu toate decesele puse în mod fals pe seama plandemiei
Vaccinezi mai mult, crește numărul cazurilor de covid și mortalitatea
Fost ministru al Sănătății despre mafia industriei farmaceutice în contextul Covid: «Unii se gândesc la mortalitate, la suferință, alții la dolari»
yogaesoteric
6 noiembrie 2021