USR-iștii din Craiova au respins Festivalul Mondial de Poezie Mihai Eminescu pe motivul că poeții participanți la festival, din aproape 20 de țări, sunt… „putiniști”

Consiliul Local Craiova a respins, în luna aprilie, proiectul de hotărâre privind susținerea ediției 2023 a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescuˮ 2023, la propunerea consilierilor USR care au susținut că poeții participanți la festival, din aproape 20 de țări, ar fi propagandiști ruși, potrivit DCNews.

Consilierii USR au transmis majorității PSD din CL Craiova că vor anunța la Bruxelles că se finanțează astfel „niște cuiburi de filoruși”.

Este Festivalul «Mihai Eminescu» și în mai cel al lui Adrian Păunescu și iar dăm undeva la 50.000 euro. V-am spus și anul trecut, dar dumneavoastră se pare că nu înțelegeți. Probabil că veți înțelege după ce vom transmite la Bruxelles cum dumneavoastră, cei de la PSD, aici, la Craiova, deși vă dați proeuropeni, stați și finanțați niște pro-ruși. Nu faceți altceva decât să finanțați niște cuiburi de filoruși. La Păunescu am văzut că este invitat de marcă domnul Dan Puric. Deci din banii cetățenilor municipiului Craiova, vin aici toți propagandiștii Moscovei să facă tot felul de abureli de felul acesta și îndoctrinări. Mai mult, Festivalul «Mihai Eminescu», știm foarte bine toții care suntem în fenomen, de platformele și cuiburile de rușii din Muntenegru și din alte astfel de state, și din Serbia și așa mai departe, iar acest festival nu este altceva decât o punte între aceste platforme. Deci, încă o dată văd că dumneavoastră nu înțelegeți, dar probabil veți înțelege când vi se va atrage atenția de la PES să nu mai finanțați ruși sau filo și pro-ruși. Da?”, a afirmat președintele USR Dolj, consilierul local Cezar Drăgoescu.

Proiectul de hotărâre a fost respins, după ce consilierii USR și un consilier PNL au votat împotrivă, iar consilierii PER s-au abținut de la vot.

Potrivit proiectului de hotărâre, ediția din acest an a festivalului, a XII-a, ar fi urmat să fie organizată în perioada 16-21 iunie și să reunească poeți din Argentina, Chile, Brazilia, Mexic, Senegal, SUA, Japonia, Congo, Spania, Grecia, Italia, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Kosovo, Bulgaria, Republica Moldova, unii dintre participanți fiind președinți de academii, academicieni, universitari, jurnaliști, editori. Primăria Craiova ar fi fost necesar să finanțeze evenimentul, organizat de Fundația Europeană „Mihai Eminescu” Craiova, cu suma de 40.000 lei, mai scrie DC News.

Citiți și:
Constantin Gheorghe: „Această ignoranță agresivă este înspăimântătoare. Pe ea se bazează toată propaganda rusofobă”
Rusofobia demonstrează declinul României și al instituțiilor occidentale

 

yogaesoteric
28 mai 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More