Utopia capitalistă: Convertibilitatea în democracy

 

Statele Unite ale Americii au renunțat la standardul aur încă din 1974. În istorie, au existat și s-a încercat înființarea de monede convertibile în alte mărfuri de valoare: în petrol, în producția industrială, în produse agricole, chiar și în flori.

Indiferent de standardul folosit, economiile aveau un corespondent fizic, palpabil, perfect cuantificabil. Pentru exemplu, PIB-ul calculat în România, înainte de 1990, dincolo de exagerările raportărilor la hectar, se măsura în motoare, în utilaje, în tone de grâu și porumb, în baraje, în mobilă etc. După căderea Zidului Berlinului și extinderea democrației (sic!) la nivel global, democrația însăși a devenit însă noul standard. SUA, care dețin tiparnița unicei valute de rezervă, la nivel mondial, au emis, prin intermediul agențiilor de rating și al FMI, certificate de democrație, singurul mod prin care se mai măsoară azi – cu câteva excepții care confirmă regula – valoarea economiilor țărilor lumii.

Nici rubla, nici yuanul, nici euro nu au reușit, în ciuda încercărilor, să devină valute de rezervă globale, la fel ca dolarul. S-a încercat în schimb să fie creat dinarul arab, în Zona Golfului, convertibil în petrol, pe la începutul anilor 2000, dar, în mod întâmplător sau nu, întreaga zonă a luat foc, iar Irakul, Siria, Yemenul, sunt azi în ruină. Problema pentru noul imperiu global este însă că nu se poate să se meargă la nesfârșit cu o economie mondială bazată pe bule de săpun. Nu se poate să „faci” economia doar din valori umflate la bursă, doar din consum forțat pe produse ne-esențiale, doar din propaganda mincinoasă a publicității. Până la urmă crapă totul.

Ceea ce s-a și petrecut, iar pandemia de coronavirus a fost doar un imbold care a grăbit evenimentele: Nu se poate economie fără producție economică, fără plus-valoare reală, concretă, fizică.

Cine și ce mai produce azi în lume?

SUA, cea mai mare economie, produce în primul rând democracy, prin intermediul complexului militar industrial. În consecință, produce arme și petrol. Adiacent, internet-gadgeturi și automobile. Plus culturi modificate genetic, pe care încearcă și în multe cazuri reușește să le bage și pe gâtul altora.

Germania, motorul Europei, e în vrie, pentru că s-a prăbușit grosul producției sale industriale, format din industria auto. Agricultura aproape și-a distrus-o, renunțând să mai producă hrană, în favoarea biomasei.

Țările medii și mici nu mai produc virtual nimic, doar subansamble pentru giganții internaționali și secătuirea materiilor prime, care merg tot în economiile cele mai mari, pentru a fi prelucrate acolo și a produce plus-valoare pentru alții.

Și mai este China, care produce de toate pentru toți, cu costuri uriașe de mediu – e normal să fie așa, când toată producția globală s-a concentrat într-un singur loc. Iar dezindustrializarea masivă care s-a produs în România, în ultimii 30 de ani, nu e o excepție, așa s-a petrecut peste tot unde acționează neoimperialismul zilelor noastre.

Și atunci? Cine să ofere locuri de muncă? Cine să producă plus-valoare? Cum să existe creștere economică? Pandemia de coronavirus și ruperea lanțurilor globale reprezintă însă ocazia perfectă pentru statele care vor să se întoarcă la convertibilitatea reală e economiilor lor. Bursele și democracy vor avea nevoie de ceva vreme să se reculeagă.


Citiţi şi:
Ca în orice ocupație…
În democrație suntem sclavii cui?
Pandemismul, ultimul stadiu al globalismului (I)

 

yogaesoteric
9 noiembrie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More