Dacă vin peste tine îndoiala, tristețea, deznădejdea, tulburarea sufletească, să știi că Dumnezeu nu face asta

 

Viața presară peste noi scopuri și dorințe false, însă important este ca inima omului să aibă sens, adâncul lui să fie treaz, să înțeleagă că este o ființă veșnică, să înțeleagă că poate trece dincolo de moarte, că sensul lui pe pământ nu este altul decât veșnicia, cunoașterea lui Dumnezeu.

„Veniți voi, cei osteniți și împovărați și Eu vă voi elibera pe voi!”

Orice om care se simte istovit și împovărat din orice pricină, poate dobândi eliberarea. Eliberarea nu este însă o descătușare precum deschei nasturii cămășii, ci este o stare sufletească!

Un om, chiar de s-ar afla în închisoare, poate fi cu sufletul liber. Sufletul omului este liber, sufletul omului poate călători oriunde voiește și asta ne-o spun Sfinții închisorilor. Deși erau închiși, Ei erau poate mai liberi decât cei ce trăiau afară. Libertatea este o stare a sufletului, nu doar niște drepturi sociale, schimbătoare de la vreme la vreme.

Orice ne poate istovi și împovăra: boala, lipsurile vieții, cariera, bătrânețea, relațiile cu oamenii, păcatele, dorințele, patimile, neîmplinirile, dar cel mai adesea, gândurile noastre sunt cele care împovărează sufletul cel mai tare.

Este ceva însemnat ca omul să aibă DISCERNĂMÂNT în tot ceea ce face, să discearnă binele de rău și închipuirea de adevăr. Toate virtuțile omului sunt nimic, dacă omul nu are discernământul necesar pentru a deosebi duhurile, spune Sfântul Antonie cel Mare.

Ce înseamnă însă această deosebire a duhurilor?
Când ți se oferă ceva, când ți se propune ceva și vrei să știi de unde vine, cercetează sufletul tău, starea ta sufletească.

Parintele Rafail Noica spune așa, referitor la acest aspect:
„Dacă vin peste tine îndoiala, tristețea, neputința, încrâncenarea, deznădejdea, tulburarea sufletească, să știi că Dumnezeu nu face asta, lucrul acela nu e de la El. Dacă se așază pacea, nădejdea, bucuria, să știi că acolo este lucrarea lui Dumnezeu, aceea este Învierea Ta.”

De aceea, bine ar fi să cerem de la Domnul discernământ, să putem deosebi sursa evenimentelor ce vin peste noi.

Încredeți-vă însă că dincolo de toate neputințele noastre, de „orbirile” raţiunii și ale sufletului nostru se află Dumnezeu cel Adevărat și spuneți-I doar atât:
„Doamne, știu că sunt orb și nu văd! Rânduiește Tu totul, căci voia mea toată Ție ți-o încredințez!” și veți vedea cum Domnul va rândui situaţiile după cum este nevoia sufletească a fiecăruia.

Nu vă temeți să vă apropiați de Dumnezeu lăsându-vă ispitiți de gândul acesta: „Dacă sunt orb și păcătos, Domnul nu mă mai aude, nu-mi mai vede durerile, nu am loc în biserica Sa!”, ci îndrăzniți să vă apropiați de El!

Pe Dumnezeu nu-L putem răni, nu-L putem supăra, nu-L putem face să se depărteze de noi sau să se întoarcă în vreun fel împotriva noastră… niciodată! El doar se întristează pentru noi, pentru căderile noastre, oricare ar fi acestea.

Dragostea cea adevărată nu poate fi rănită niciodată! Cineva care iubește cu adevărat nu se poate îndepărta și nu se poate întoarce împotriva celui iubit!


Citiţi şi:

Discernământul spiritual

Yoga deosebirii dintre starea divină şi starea demoniacă

 

yogaesoteric
8 noiembrie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More