Vaccinul contra familiei. Președinta medicilor de familie din Cluj: «Nu recomandăm obligativitatea vaccinării»

 

ActiveNews: Schimbare de paradigmă? Emiliana Coștiug, liderul medicilor de familie din Cluj: „Nici noi nu recomandăm obligativitatea vaccinării. Trebuie să facem un parteneriat societate, medici, părinți”

La începutul lunii octombrie 2017, la Cluj Napoca, a avut loc o dezbatere publică cu privire la Legea vaccinării obligatorii, eveniment la care au luat parte o parte din membrii comisiei de Sănătate din Senat, medici și părinți.

„Cum ne veți forța să ne vaccinăm cu niște produse farmaceutice care nu sunt sigure? Ne legați?”, a întrebat unul dintre părinții prezenții în sală.

„Doamnă, toată medicina este o analiză a riscurilor, ce anume să ne asumăm, ce expui, ce câștigi și ce pierzi…”, a răspuns Laszlo Attila, președintele Comisiei de Sănătate din Senat.

„Da, dar dumneata nu poți să decizi ce eu pot să-mi asum sau nu”, a fost replica unei alte mămici.

Un părinte, de data asta un tată, a declarat că i se pare scandalos ca Ministerul Sănătății să se folosească de moartea celor 34 de copii în epidemia de rujeolă pentru a impune vaccinarea obligatorie în România. O anchetă a ActiveNews a arătat că majoritatea acestor copii sufereau și de alte afecțiuni grave care le-au cauzat moartea, iar unii erau nevaccinabili.

„Mi se pare scandalos ca politicienii să se folosească de moartea a 34 de persoane, majoritatea copii, pentru a impune cu forța obligativitatea legii vaccinării în România. Ministerul Sănătății a recunoscut că 10 au murit din cauza condițiilor intraspitalicești”, a spus bărbatul.

Președinta Societății Medicilor de Familie din Cluj, Emiliana Coștiug, a declarat că breasla pe care o reprezintă nu este de acord cu obligativitatea vaccinării.

„Nici noi nu recomandăm obligativitatea vaccinării. Trebuie să facem un parteneriat societate, medici – părinți astfel încât să luăm cea mai bună decizie”, a spus ea.

Cristina Grigore, președintele Fundației Părinți din România a considerat că este importantă informarea: „Este foarte important să înțelegem că o să fie destul de greu să îi convingem pe părinții care refuză să își vaccineze copilul, cu argumente, și atunci este necesar să facem mai bine partea de informare”.

ANACRONIC/ Ninel Ganea: Vaccinul contra familiei

Mai întâi câteva fapte concrete.

România: După ce au testat apa cu degetul în anul 2016, oficialii locali, mânați de impulsuri nebănuite pentru sănătatea poporului, au anunțat că vor să introducă vaccinarea obligatorie. Că se previne… că altfel vom avea epidemie, că nu avem altă șansă de a însănătoși populația, că e grav, c-o fi, c-o păți etc. Cum toți aparținem statului, premierul a anunțat că familiile care nu își vaccinează copii riscă să fie decăzute din drepturi. De pe margine, un fost ministru al educației a cerut interzicerea dreptului la liberă exprimare pentru antivacciniști, iar de aici încolo este dată cale liberă la orice fel de măsuri și propuneri împotriva părinților. La Suceava, un medic stomatolog a fost deja propus pentru a i se retrage dreptul de a profesa, din cauza opiniilor sale. Există în privința vaccinurilor un consens politic, cum rar îți este dat să vezi. De la cei mai prăfuiți birocrați și politruci până la cei mai strălucitori lobbyiști și tehnocrați, toată elita aleargă cu seringa în mână după copiii altora.

În Italia, aceeași situație. Guvernul a dorit să introducă vaccinarea obligatorie, iar părinții, mai energici decât în România au ieșit în stradă. Aici, există și statistici oficiale, veritabile și plauzibile, în măsură să lămurească limpede pe toată lumea de ce este nevoie să vaccinezi copilul. Așadar, conform raportului Organizației Mondiale a Sănătății, în Peninsulă s-au „înregistrat” 3.300 de cazuri de pojar și doi morți. Acum, te poți concentra pe cei doi sărmani copii care au trecut la cele veșnice și poți lua de bune informațiile autorităților care, de altfel imparțiale, nu discută deloc despre morțile rezultate în urma vaccinurilor. Dar poți încerca să vezi, după cum sugerează rezonabil unii cercetători, dacă nu există posibilitatea ca ei să fi suferit de alte probleme înainte de a face pojar, mai ales că sănătatea lor înainte de boală nu ne este dezvăluită. Sau, fără să excluzi variantele precedente, poți da vestea cea bună că 3.298 de copii sunt imuni, fără vaccin. Sau poți să spui ipocrit că fiecare viață contează și niciun copil nu trebuie să sufere. Și de aceea, îi vom vaccina pe toți, indiferent de efectele colaterale oficiale și de posibilele victime. Iar copiii ai căror părinți nu vor să le ofere această „șansă”, vor trece în custodia statului sau a unor familii mai deschise la minte. Toți copiii trebuie să aibă o șansă, chiar dacă va trebui să destrămăm toate familiile pentru asta.

Germania, un far al intervenționismului în familie, a raportat la jumătatea lui aprilie 2017, 504 cazuri de pojar. Așa că autoritățile nu au mai stat pe gânduri și au vrut să treacă la legiferare. Unde-i lege, nu-i tocmeală, ci penalități. Cine o face pe independentul și se crede stăpân al copiilor săi, să plătească, cel mai probabil, o amendă de 2.800 euro. Legea nu a fost încă adoptată. Pe lângă amenzi, Ministerul Sănătății din Germania dorește ca grădinițele să-i raporteze pe părinții care nu pot demonstra că au avut parte de consultații medicale în privința vaccinurilor. Cine nu dovedește că a luat meditații despre vaccinuri, va avea copiii expulzați de la școală.

Ceva mai departe acum. Altă lume, alte probleme, dar aceleași vaccinuri și aceleași boli, plus altele. În Siria, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat, tot în luna octombrie 2017, o epidemie de pojar lângă Damasc și o alta de poliomielită în partea de est a țării. 17 copii au paralizat din cauza poliomielitei, ne spune OMS. Sau nu chiar, dacă citim mai cu atenție. Conform purtătorului de cuvânt al organizației, Tarik Jasarevici, spre deosebire de precedenta epidemie din 2013, actuala maladie a izbucnit chiar din vaccinul împotriva poliomielitei. Până la alte clarificări și lămuriri, ne oprim cu faptele aici.

Mai relevantă este însă problema teoretică. Pentru că în privința vaccinurilor, miezul disputei nu este medical, ci politic. Ține de filosofie politică și nu ar trebui să fie prea complicat de înțeles acest lucru. Așadar, chiar punând între paranteze toată documentația, istoricul și conexiunile tenebroase între marile companii și guverne, presupunând că vaccinurile chiar fac bine, imunizează și salvează o mulțime de copii, o asemenea putere pur și simplu nu poate fi încredințată cuiva, din motive care țin de o antropologie realistă.

De pildă, până și un guvern de samariteni (care oricum nu ar face binele cu forța) poate fi dărâmat, iar în locul său pot apărea peste noapte naziștii cu puteri absolute asupra copiilor și familiilor noastre. Pe scurt, chiar și pentru un fanatic al vaccinurilor, al adevărului manifest din revistele peer-review și al științei imaculate, soluția obligativității ar trebui să îi repugne, în primul rând din argumente prudențiale.

Cristina Popescu, Facebook:

Dezbaterea pe tema vaccinării s-a limitat la problema obligativității acesteia, dar prea puțin s-a discutat despre lista vaccinurilor pe care statul dorește să le facă obligatorii: de ce ar trebui să fie obligatorii vaccinurile x, y, z și nu vaccinurile a sau b? Sau de ce vaccinurile x, y, z și nu doar vaccinurile x și y?

Am văzut distribuită de către o prietenă din listă fotografia unui document oficial care privește unul din vaccinurile cu a căror existență pe lista obligatoriilor am eu o problemă: pot înțelege prezența pe lista obligatoriilor a vaccinurilor anti-poliomielită, anti-tetanos și anti-difteric, datorită riscului letal ridicat al acestor boli (sau cel puțin al unor sechele grave, în cazul poliomielitei), înțeleg că se invocă faptul că rujeola, chiar dacă nu gravă, este foarte contagioasă, dar în ruptul capului nu înțeleg raționalitatea includerii ca obligatoriu și a vaccinului anti-hepatitic B (cunoscut pentru faptul că s-a constatat judiciar în Franța responsabilitatea acestuia pentru niște cazuri de scleroză în plăci).

Hepatita B nu prezintă riscul unei epidemii, înțeleg că se transmite doar prin sânge sau act sexual neprotejat, prin urmare, cu excepția situațiilor de risc specifice (mamă infectată, mediu de risc, promiscuitate etc.) nu văd care sunt acele riscuri majore pentru care e necesară administrarea câtorva doze sugarului până la un an.

Țin minte că Marcelina Popa mi-a prezentat atunci câteva statistici legate de incidența virusului printre femeile însărcinate în România în anii ʼ90 și de modul de transmitere „prin substanțe contaminate chiar și cu mici urme de sânge sau lichid seminal de la o persoană purtătoare a virusului hepatitei B, mâncare mestecată de un adult, utilizarea periuței de dinți a unei persoane contaminate etc.”, însă chiar și așa, mai rațional mi se pare să ceri mamei/părinților să facă analize pentru depistarea eventualului virus purtător al hepatitei B și administrarea vaccinului doar în cazul în care analizele sunt pozitive sau nu sunt prezentate de mamă la naștere decât vaccinarea la grămadă; sau posibilitatea părintelui care prezintă rezultatul negativ al analizei de a refuza fără consecințe administrarea anti-hepatiticului.

Revenind: Comisia consultativă de Pediatrie a Ministerului Sănătății recomanda în februarie 2015 doar vaccinarea nou născuților „din mame pozitiv pentru Ag Hbs și Ag Hbe sau din mame cu situație incertă cu privire la această infecție, având în vedere că nu posedăm suficiente date cu privire la administrarea a patru doze de vaccin și la eventualele riscuri implicate.”

Citiți și:

Memoriul prin care medicii din Constanța cer eliminarea obligativității vaccinării

Klaus Iohannis și Colegiul Medicilor vor vaccinarea obligatorie a copiilor din România

 

yogaesoteric
23 ianuarie 2019

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More