Victima ideologiei de gen. La 6 ani, obligat de mamă să devină fată, lăsat de tată să fie băiat

 

La doar 6 ani, James Younger se află în centrul unei bătălii pentru custodie pe care mama copilului, Anne Georgulas, o duce împotriva tatălui băiatului, Jeffrey Younger. Până aici, nimic neobișnuit. James este însă una dintre victimele așa-zisei teorii a genului, devenind subiect al polemicilor în SUA. Mama sa insistă că James este fetiță, obligându-l ca acasă la ea să se poarte ca o fată, în timp ce atunci când stă cu tatăl său, James are libertatea de a fi ceea ce este: un băiat.

Anne Georgulas pretinde că micul James este o fată transgen; când micuțul avea trei ani, ea l-a dus la un „terapeut de tranziție de gen”, care l-a diagnosticat pe băiat cu „disforia genului”.

În anii care au urmat, femeia l-a forțat pe James să se supună terapiei „tranziției sociale”, direcționându-l spre castrarea chimică și schimbarea de gen. L-a îmbrăcat ca pe o fată și l-a rebotezat „Luna”. Apoi l-a înscris pe James la școală drept fată. Drama băiețelului a continuat la șoală, unde, în timp ce profesorii știu că „Luna” este băiat și se poartă cu el ca atare, colegii lui îl tratează ca pe o fetiță.

Diagnosticarea lui James cu disforie de gen – un conflict între sexul biologic al unei persoane și identitatea de gen –, i-a dat mamei muniția necesară pentru a porni lupta pentru custodia permanentă a lui James. Ea își amenință fostul soț, pe care îl acuză de abuz, că îl va lăsa fără drepturile părintești. Pentru că Jeffrey Younger are emisă pe numele său o ordonanță prin care i se interzice să afirme că fiul său este băiat sau să-l învețe pe acesta preceptele creștine despre gen și sexualitate.

Femeia a mers atât de departe încât l-a acuzat pe Jeffrey pentru că l-a tuns pe James. Tot ea i-a interzis să folosească pronumele masculin pentru James și a cerut ca fostul soț să participe la „cursuri de sensibilizare transgender”.

Dacă femeia va câștiga bătălia juridică, terapeutul lui James îl va asista la „tranziția socială”, dând cale liberă la terapia cu hormoni, care blochează pubertatea, și la intervențiile chirurgicale de schimbare a sexului. Cu toate acestea, documentele instanței arată că diagnosticul pus de terapeut este nejustificat. Când este rugat să spună cum preferă să i se spună, „James” sau „Luna”, răspunsul băiatului diferă în funcție de părintele cu care stă în momentul respectiv.

Citiți și:

Mii de copii din Marea Britanie, unii și de 4 ani (!!!) au apelat în acest an la clinici pentru schimbarea sexului…

Transsexualismul aplicat copiilor este fără îndoială un abuz – opinie a Colegiului Pediatrilor Americani. «Ideologia gender le face rău copiilor»


 

yogaesoteric
27 ianuarie 2019

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More