Victimă vs. torţionar: Interogatorii privite prin ochii victimelor

Amploarea ilegalităţilor şi abuzurilor procurorilor la adresa yoghinilor depăşeşte orice imaginaţie

Un articol de Marcel Panait

Multe filme de groază prezintă în mod pervers viziunea criminalului sau a torţionarului asupra crimei şi asupra victimei sale şi caută să îi găsească o justificare psiho-fantastică. Violenţele de orice fel  trebuie însă privite mai ales prin ochii victimelor. De acolo privind, justificările devin în mod evident noi abuzuri!

Suntem în anul de graţie 2005, luna lui april. Mirosul pomilor înfloriţi este mai puternic. Acoperă duhoarea stătută a Bucureştilor şi împrospătează aerul. Dar odoarea fetidă a nedreptăţii, cum se poate suporta? Caligrafia jucăuşă a florilor nu poate ascunde scriitura sumbră a justiţiei româneşti. Dreptatea administrată de procurorii valahi este un amestec jalnic de abuzuri şi umor negru, kafkian. Judecaţi şi dumneavoastră urmărind depoziţiile celor anchetaţi la Parchet, pe 18 martie 2004.

1.Declaraţii fără prezenţa avocatului:
D-na doctor R. P.: „ Am fost dusă la Parchet şi silită să dau o declaraţie, fără avocat şi fără a cunoaşte motivul acuzaţiei”.

2.„Martorii” au fost siliţi să petreacă, uneori 12 ore, în compania poliţiştilor, a jandarmilor şi procurorilor:
Dl. E. K.: „în continuare ţin să precizez că toată această acţiune care s-a făcut împotriva noastră a durat mai mult de 12 ore, timp în care nu ni s-a spus nimic despre ceea ce am fi făcut pentru a merita un tratament atât de violent şi inuman. Nici măcar la Parchet, unde am fost duşi în după-amiaza aceleiaşi zile nu mi s-a spus care este acuzaţia care ni se aduce”.

3.Ameninţări, adresare suburbană, comportament aberant:
D-ra O. C.: „Întrebându-l pe procuror de ce suntem aici, de ce  se petrec toate astea, mi-a răspuns vulgar: „da’ ce p…a  calului, credeţi că eu ştiu de ce?” şi a continuat în acest fel, până când cineva i-a atras atenţia că vorbeşte urât şi că noi nu folosim asemenea expresii şi nici nu ne face plăcere să le auzim. El a spus că şi acasă are două fete şi nevastă şi vorbeşte la fel. Noi i-am atras atenţia că până una alta nu este la el acasă. El a recunoscut că a folosit un limbaj vulgar şi şi-a cerut scuze, dar în mod ironic.
Când am ajuns la Parchet, a trebuit să aşteptăm 15 minute în faţa clădirii pentru că cei de acolo nu ştiau de ce suntem acolo şi unde trebuie să ne ducă. Am aşteptat pe holul de la etajul 7 al clădirii fără să ne permită să mâncăm sau să bem apă timp de 7 ore. Am fost invitaţi pe rând în câte un birou pentru a da o declaraţie de martor,  probabil la evenimentele petrecute în acea dimineaţă – aşa am presupus noi – dar anchetatorii ne puneau întrebări care nu aveau nici o legătură cu evenimentele respective.”

4.Deşi chemaţi în calitate de martori, yoghinii au fost trataţi ca infractori:
D-ra P. R.: „Înainte de a pleca spre Parchet, transportaţi cu dubele ca nişte criminali, procurorul Delcea ne-a obligat să facem poze tip infractor- din faţă şi din profil. Cu toate că am fost asigurată că pozele nu vor urma calea mass – media, ele au fost date publicităţii în chiar Jurnalul de noapte de la TVR, Antena 1 şi PRO TV. Mama mea a făcut un şoc, recunoscându-mă printre cei fotografiaţi şi filmaţi. A vrut să-şi dea foc. Nimeni nu-mi mai poate şterge senzaţia de nedreptate dureroasă. Cui să mă adresez, care să alunge privirile acuzatoare ale vecinilor mei? N-am făcut nimic în dezacord cu legile ţării, şi totuşi trăiesc drama absurdă a celui care trebuie să se justifice permanent. De ce?”

5.Bătaie de joc şi abuz de încredere:
Dl. R. A.: „M-au chemat la Procuratură după 7 luni pentru a-mi înapoia paşaportul. Actul îmi fusese luat la percheziţia făcută în imobil, în lipsa mea. Prima dată când m-au chemat, mi-au comunicat rânjind că mi-au pierdut paşaportul. „Bine, şi-atunci de ce m-aţi mai chemat?” „Tocmai, mi-au răspuns, ca să te anunţăm. Că aşa e frumos”. A doua oară mi-au dat paşaportul, dar doamna procuror V. Chiriţă avea probleme cu ideea de a-mi înmâna dovada sechestrării paşaportului. Îmi flutura prin faţa ochilor actul şi-mi spunea cât de mult a suferit dânsa din cauza yoghinilor. Am pus mâna pe dovadă şi am tras-o spre mine. Era, la urma urmei, actul meu. Din viteză, un colt al hârtiei oficiale a rămas în mâna d-nei procuror. Mi-e greu să vă descriu accesul de isterie care a urmat. M-a injuriat şi plângând, i-a comunicat avocatului Mihai Rapcea că vrea să-mi facă dosar  penal. Pentru ce, doamne iartă-mă?”

6.Confiscarea arbitrară a unor „obiecte de cult”:
D-ra A-M. P.: „Stăteam de mai multe ore în „sala paşilor pierduţi” de la etajul 7 al Parchetului General. Când m-au „invitat” în dubă, eram în vizită la o prietenă. Eram îmbrăcată elegant cu o fustă mini şi încălţată cu pantofi cu tocuri cui. După două ore de aşteptare am fost nevoită să mă aşez pe jos. Mi-am scos şi pantofii şi i-am aşezat frumuşel în faţa mea. O colegă din Danemarca şi-a consultat ceasul şi apoi a scos o bilă de shambavi (n.n. exerciţiu yoghin pentru concentrarea atenţiei). Un jandarm, dintre cei care ne păzeau, s-a apropiat de Y. şi i-a luat biluţa. „Se confiscă” – a zis, şi-a început să joace fotbal cu un alt jandarm, folosind bila de ping-pong a lui Y. Daneza a început să plângă de se scutura cămăşuţa pe ea. Desculţă, m-am dus la jandarm şi l-am rugat să înapoieze biluţa. Făcea ca un copil retardat: „da’ ce, e a mea, acum!” În cele din urmă l-am convins. Dar n-am putut s-o conving pe Y. să-şi ia înapoi biluţa: „ e murdară”, a spus ea”.

7.Presiuni executate asupra martorilor pentru a scrie declaraţii „după dictare”:
D-ra I. B.: „Mi-au pus în faţă nişte poze. Nişte fete în pielea goală, ce-i drept, foarte frumoase. Mi-au indicat una dintre poze: „Nu te recunoşti?”. Nu mă recunoşteam. „Scrie: subsemnata… am participat la concursul Miss Shakti Costineşti în pielea goală”. M-am enervat atât de tare, încât am leşinat. M-am trezit mânjită pe faţă cu ciocolată. Procuroarea care mă ancheta încerca cu o mână tremurândă să-mi îndese pe gât o bucată de ciocolată. „Hai, nu mai face pe nebuna! Scrie ce vrei, da’ nu mai leşina! Asta îmi trebuie mie acum, în prag de pensie!” Am scris, stăpânindu-mi tremurul interior: „nu am nimic de declarat”.

8.Probele incriminate nu aveau nimic a face cu obiectul descinderii: infracţiuni informatice:
D-ra M. M.: „N-am să uit multă vreme ochii triumfători ai jandarmului. „Gata, şefu’! Le-am prins! Mama lor de curve! Uite, vibratoru’!” Pe masa procurorului, la Parchet, era aşezat la loc de cinste vibratorul. Mă tot întreba dacă am fost în Japonia. Nu fusesem şi, bineînţeles, negam. Îmi zâmbea aşa, cu subînţeles, şi pe urmă îmi arăta din ochi vibratorul: „da’ de ăsta ce zici?” Mă simţeam de parcă cineva m-ar fi aruncat în pielea goală printre cactuşi. Am mai avut un rest de luciditate să-l întreb: „dar, ce are a face obiectul acesta cu ancheta d-voastră?”

9.Întrebări tendenţioase, urmărind altceva decât obiectivul mărturisit al anchetei:
D-ra A. P.: „procurorul care m-a primit la Parchet parcă ieşise din ecranul filmelor americane. Înalt, elegant, mi-a ţinut scaunul să mă aşez. Avea o voce prevenitoare. Mă întreba despre felul în care m-au tratat jandarmii. „Nişte imbecili!” mă consola el. Mă topisem toată. Parcă era tatăl meu! Vorbeam cu cineva care mă înţelegea, care condamna excesele celorlalţi participanţi la traficul justiţiar. Şi ca-ntr-o doară, mă întreabă: „ se zice că voi, fetele, faceţi amor cu maestrul vostru, Gregorian Bivolaru. E adevărat?” Eram plină de compasiune! Nu puteam să-l las în greşeală pe omul acesta drăguţ! „Eu îmi iubesc maestrul aşa cum Teresa d’Avilla îl slăvea pe Christ! Este o dragoste cosmică, o nuntă spirituală, o comunicare la nivel molecular…”. Am văzut cum i s-a schimbat expresia. Ceva rece, şerpesc, îi flutura pe faţă. Mi-a spus îngheţat: „Scrie: în fiecare zi mă culc cu guru’ meu, Grieg Bivolaru”. Am îngheţat. Cât cinism! Câtă rea credinţă! Am întins mâna şi am rupt declaraţia. Sper să fi înţeles lecţia aceasta pe care mi-a pus-o în faţă viaţa”.

10.Acuzaţii urmărind minimalizarea „martorului”; un soi de „intimidare culturală”:
Dl. U. M.: „procurorul urla ca un dement: „Troglodiţilor! Nu citiţi o carte! Când ai fost ultima dată într-o expoziţie?” Fusesem cu două zile înainte de descindere. O retrospectivă Chagall. Şi i-am explicat tihnit: „Chagall descinde dintr-o străveche tradiţie de sinagogă. E un talmudist sătul de abstracţii, un hasid (hasidism – un mod iudaic de a vedea lumea sub forma parabolei) care a ieşit la câmp, unde va privi tulburat pasul leneş al boilor, va simţi mirosul pământului ud, va urmări zborul scurt al vrăbiilor, dar nu va uita, nu va izbuti să uite clătinarea eternă a cititorului din sinagogă, deasupra cărţilor deschise”. I-am spus toate astea, privindu-l în ochi. A închis gura, s-a aşezat şi a băut pe nerăsuflate un pahar cu apă. Şi apoi mi-a făcut semn cu mâna: „du-te, să nu te mai văd!”

11.Situaţii kafkiene:
Dl. A. M. P.: „Am intrat la domnul procuror după şapte ore petrecute cu faţa la podea şi trei ore în picioare la Parchet. Domnul procuror era un om în vârstă, obosit, transpirat. Privea halucinat undeva în faţa lui, pe birou. Mi-a făcut semn să mă aşez. Şi mi-a zis cu o voce jalnică, cu o durere venită parcă din lagărele hitleriste: „băi, ce-aţi putut să-mi faceţi! Mi-aţi terminat toate pixurile!” Corect. În faţa lui, trei jalnice pixuri, goale. Într-un acces de compasiune, am scos pixul meu din geantă şi i l-am aşezat pe masă. M-a privit cu aceeaşi oboseală acrită: „scrie şi tu ce-a declarat cel dinaintea ta.” Aşa că am scris: „nu am nimic de declarat!”

Mărturiile celor ridicaţi abuziv, terorizaţi, anchetaţi ca nişte infractori periculoşi pe 18 martie 2004 (înainte de a li se spune că sunt martori la ceva ce urmează a se descoperi ulterior) conturează o unică, implacabilă concluzie: când nu este obosit de viaţă, cinic sau isteric, procurorul valah este, cu desfătare, un ticăloşit. Nu-şi mai poate ţine spatele drept din cauza reverenţelor făcute puterii, nu-şi mai poate aduce aminte de dreptate fiindcă bunul său plac a devenit lege. Împotriva firii, procurorul român se află acolo unde nu îi este locul: poartă brăţară de aur în loc de cătuşe şi circulă în Mercedes când duba închisorii plânge de dorul lui. El merită, în deplin acord cu legile divine, o ordalie (n.n. judecată divină). Atunci când nu puteau stabili adevărul, judecătorii din vechime, lăsau rezolvarea cazului în seama Proniei cereşti: împricinatul era aruncat în apă într-un sac cusut la gură. După o oră era scos. Dacă trăia, era alesul slavei şi viaţa lui devenea un cântec nesfârşit. În basmele noastre, Făt-Frumos îşi ierta fraţii pentru că l-au ticăloşit, dar îi invita la judecata divină. Buzduganul aruncat în slava Cerului îi risipea în puzderie pe terfelitorii Adevărului divin.

În faţa Parchetului procurorul valah va s-aştepte să-i cadă în cap, de la etajul şapte, toate dosarele fabricate, acuzaţiile măsluite şi declaraţiile obţinute prin şantaj şi tortură. Mare ne-a fi mirarea de nu se va preface în scârnă scurgându-se la marginea trotuarului!

Citiţi de asemenea:

Procurorul şi papucii. […] Din păcate procurorul român a acceptat soluţia Farfuridi : “Să se revizuiască, primesc… dar să nu se schimbe nimica . Să nu se revizuiască, primesc, dar atunci să se schimbe pe ici pe colo şi anume în punctele esenţiale”.
Urmare a acestei dileme agentul justiţiar suferă de complexul “infractor”. Este de ajuns să te zărească în sediul Procuraturii, tu însoţit de doi jandarmi, pentru că mintea lui să secrete ideea (precum câinele lui Pavlov saliva): “te-am halit, delicventule!”. Citiţi textul complet aici…

Procurorii români şi capcanele adevărului.
Am recitit de curând câteva din plângerile penale ale celor agresaţi de jandarmerie şi Procuratură în 18 martie 2004. Toate aceste fapte scandaloase denotă o mentalitate comunistă despotică a acelor procurori servili (şi aici îi putem numi fără reţinere pe prim-procurorul George Bălan şi pe procurorul Chaborsky Anton Grigore), care au coordonat de la nivel central întreaga acţiune din data de 18 martie 2004 şi care au dat ordine precise celor aflaţi în subordinea lor, terorizând oamenii atât în intervalul primelor anchete cât şi după aceea, şantajându-i, răpindu-i de pe stradă, nedându-le posibilitatea să recurgă la un avocat, aşa cum prevede legea.Citiţi textul complet aici…

ŞOCANT: Percheziţie cu târnăcopul.
Presa nu a spus mai nimic despre percheziţia din 18 martie 2004 de la locuinţa domnului Gregorian Bivolaru. Sub acoperirea unui mandat emis pentru „infracţiuni informatice”, procurorii şi jandarmii au devastat şi apoi au golit aproape complet o locuinţă în care nici măcar NU exista vreun calculator, laptop, hard disk sau conexiune internet! Practic, anchetatorii au scotocit peste tot şi au luat totul. Nu au găsit absolut nimic incriminator la adresa proprietarului. Citiţi textul integral aici (cu multe fotografii)… 

15 aprilie 2005
yogaesoteric