Viktor Orban prevede o criză fără precedent: „Ne aşteaptă un deceniu de pericole. Există un război, iar preţurile cresc”

Premierul ungar Viktor Orban a avertizat că Europa are în faţă un „deceniu al pericolelor” şi a promis că noul său guvern va fi la înălţimea provocărilor, relatează agenţiile MTI şi EFE, potrivit Agerpres.

Viktor Orban este prim-ministru pentru a cincea oară. În parlamentul constituit după alegerile legislative din 3 aprilie, partidul Fidesz condus de Orban a obţinut 135 din cele 199 de mandate, menţinându-şi majoritatea de două treimi.

Toată lumea vede ce se petrece în Europa. Ne aşteaptă un deceniu de pericole. Există un război, preţurile cresc. Se dezvoltă o criză energetică şi pandemia covid-19 încă nu s-a terminat”, a rezumat premierul ungar.

Este necesar să rămânem în afara războiului (din Ucraina) şi să facem faţă provocărilor unei crize economice europene care începe, într-un mod prin care Ungaria să-şi poată menţine realizările”, a mai spus Orban. La două zile după ce a câştigat alegerile din 3 aprilie, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat iniţierea împotriva Ungariei a noului mecanism care permite suspendarea fondurilor europene pentru statele UE despre care executivul comunitar consideră că încalcă statul de drept. Invocând tot încălcarea statului de drept, Comisia Europeană nu a aprobat PNRR-ul Ungariei, la fel procedând şi în cazul Poloniei.

Conduse de guverne conservatoare, Polonia şi Ungaria sunt criticate de Bruxelles pentru limitarea drepturilor comunităţii LGBT, reformele în justiţie, respingerea migranţilor şi contestarea întâietăţii dreptului european şi a deciziilor CJUE în faţa dreptului naţional.

Citiți și:
Viktor Orbán: Bruxelles-ul ne privește ca state de mâna a doua. Vor să ne forţeze să acceptăm aspecte care ne-ar restrânge oportunităţile economice
Viktor Orban către ONU: «Dacă nu ne puteți ajuta, dați-vă la o parte!»

 

yogaesoteric
24 iulie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More