Vladimir Putin, interviu pentru Tucker Carlson. Ce spune despre România și Transilvania

Mult-așteptatul interviu cu moderatorul conservator de televiziune american, publicat joi, 8 februarie, i-a oferit liderului de la Kremlin șansa de a face o nouă și foarte lungă incursiune prin istorie, de la Evul Mediu la politica externă a lui Lenin, pentru a justifica intervenția în Ucraina, înainte de a le cere americanilor, și în special republicanilor, să abandoneze Kievul, pentru a negocia un final al războiului ce ar presupune cedarea de teritorii către Moscova, scriu New York Times, BBC și The Guardian.

Cu doar o lună în urmă, Putin a vorbit despre împărțirea Ucrainei – Ce vor Polonia, Ungaria și România

Președintele rus a participat în luna ianuarie la o reuniune lărgită cu personalul din cadrul Apărării, ocazie cu care a făcut declarații incendiare. Spre finalul discursului său, foarte lung, în două părți, Vladimir Putin a afirmat: „Singurul garant al suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei era Rusia. Când Rusia a creat Uniunea Sovietică, ea a cedat pur și simplu, împreună cu populațiile lor, vaste teritorii istorice rusești, cu un uriaș potențial, și a investit resurse colosale în aceste teritorii.”

Teritoriile occidentale ale Ucrainei? Știm cum au fost obținute de Ucraina. Stalin le-a cedat după al Doilea Război Mondial. A cedat o parte din teritoriile poloneze (Lvov etc.), câteva mari regiuni unde locuiau zece milioane de oameni. Pentru a nu-i supăra pe polonezi, a compensat pierderile lor pe seama Germaniei: le-a dat teritoriile estice ale Germaniei, culoarul Danzig și Danzigul însuși.”

O parte a fost luată de la România, o parte de la Ungaria. Stalin le-a dat Ucrainei. Iar cei care trăiesc acolo – mulți dintre ei, cel puțin, știu asta cu certitudine – vor să se întoarcă la patria lor istorică. Iar țările care au pierdut aceste teritorii, în special Polonia, le doresc înapoi. Din acest punct de vedere, doar Rusia putea garanta integritatea teritorială a Ucrainei. Dacă nu vor, foarte bine. Istoria le va pune pe toate la locul lor. Noi nu vom mișca un deget. Nu ne vom amesteca, dar nu îi vom abandona pe ai noștri.”

Este tot ce este necesar să înțeleagă toată lumea – atât cei din Ucraina, care sunt agresivi față de Rusia, cât și cei din Europa și din SUA. Dacă vor să negocieze, să negocieze. Însă noi o vom face doar pe baza intereselor noastre.”

Citiți și:
Jos cizma ucraineană de pe teritoriile românești (I)
Ucraina e susținută de țările cărora le-a furat teritorii și guvernul mondial simulează apărarea suveranității ei

 

yogaesoteric
9 februarie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More