Vosganian, exploziv: Coronavirusul a fost creat și menit să distrugă rasa albă

Economist, statistician, scriitor, politician, ministru, parlamentar, lider al unei minorități etnice, CV-ul lui Varujan Vosganian este mai mult decât impresionant, dar din el lipsește și a lipsit dintotdeauna statutul de conspiraționist, atât de prezent la alți camarazi din politică.

Varujan Vosganian

Tocmai de aceea interviul acordat jurnalistului Ion Cristoiu despre pandemie poate – și trebuie – să dea frisoane, pentru că vine din partea unui om echilibrat, care nu vizează senzaționalul ieftin și care are un intelect greu de contestat până și de dușmani. Iar ceea ce spune fostul ministru în interviu constituie, pe alocuri, chiar o premieră, într-o lume în care de doi ani se spun vrute și nevrute pe seama virusului.

Redăm câteva fragmente din acest interviu, pentru că ceea ce spune fostul ministru dă de gândit profund și chiar sperie.

Cui folosește. Cine e câștigătorul acestei epidemii?”, se întreabă Vosganian în interviu.

„Dincolo de paranoia unora – că Edgard J. Hoover, de exemplu, nu s-a îmbogățit din faptul că a fost decenii întregi la șefia serviciilor secrete, dar avea o paranoia care îl împingea să manevreze și să umilească oamenii – ei bine, dincolo de asta, există un mănunchi de patru instituții transnaționale care sunt marii beneficiari.

Primul: fondurile de investiții, care joacă pe bursă și care sunt în acționariatul, de obicei, al marilor corporații.

În al doilea rând băncile. Vă «sparie» gândul să vă spun cât au câștigat băncile de pe urma lockdownului, pentru că toate deficitele bugetare s-au alimentat cu împrumuturi de la bănci.

Al treilea mare câștigător este Big Pharma, dar, credeți-mă, că din cei patru de care vă vorbesc e cel mai mic.

Și al patrulea este IT&C (internet și comunicații n.n.). S-au dobândit averi fabuloase și s-au triplat activele celor care se ocupă de comunicații, de internet, de rețele de comunicare virtuală și așa mai departe.

Aceștia patru, care pot să susțină și o anumită elită, un establishment politic planetar, sunt marii câștigători ai acestei pandemii pe care o lungesc cât pot și creează pretexte: când a început campania s-a inventat Delta, ca apoi, când se dorea să fie promovată doza a treia, să apară Omicron”, afirmă scriitorul.

Vaccinul nu e un instrument de politică sanitară, ci un instrument ideologic”

„Să știți că explicațiile sunt adesea foarte profunde, pentru că și cei care gândesc strategiile sunt convins că au un nivel ridicat de experiență. Vedeți dumneavoastră, dacă nu ar avea și măsuri absurde, acest vaccin ar fi socotit un instrument de politică medicală. În clipa în care el introduce absurdul, îl transformă în logică și, cel mai periculos, îl impune, atunci el schimbă deja paradigma socială. Literatura este plină de absurd ridicat la rang de condiție umană, de la Hașek și Kafka până la cei pe care i-am evocat.

Ei bine, să vă dau prima situație absurdă: o persoană care este vaccinată acum zece luni circulă nestingherită, în timp ce o persoană nevaccinată care se testează, nu are voie să intre în anumite locuri. Sau: o persoană vaccinată care vine dintr o zonă roșie, se duce acasă. O persoană nevaccinată se testează, este sănătoasă epidemiologic, dar stă două săptămâni în carantină.

Astea sunt absurdități, dar absurditățile astea arată că, de fapt, este un mecanism de disciplinare și de supunere a populației.

În armată, absurdul era folosit ca o modalitate de instrucție. Exact asta se petrece acum și asta mă face să cred că vaccinul nu este un instrument de politică sanitară, ci este folosit ca un instrument ideologic. Noi deja suntem într-un stadiu în care intrăm în post-democrație. La post-comunism am știut că tindem spre democrație. La post-democrație spre ce mai tindem?”, mai spune Vosganian.

Revoluțiile tehnico-științifice au măcinat la temelia condiției umane”

„Odată cu progresul tehnic nu s-a contribuit la consolidarea libertății omului. Revoluțiile sociale au fost o iluzie. După Revoluția din Anglia s-a reîntors regele, după Revoluția franceză a venit împăratul, după revoluția bolșevică a venit țarul. Singurele revoluții reale, care sunt ireversibile, sunt revoluțiile tehnologice. Revoluțiile sociale sunt un ecou întârziat al revoluțiilor tehnico-științifice. Ei bine, revoluțiile acestea au măcinat la temelia condiției umane. Ele au distrus ceea ce avea omul mai de preț: unicitatea, spațiul intim. Au bulversat și au creat asimetria relației dintre binele personal și binele public.

Cu cât o țară este mai dezvoltată, cu atât omul acela este pântecul moale al broaștei țestoase, este întors cu burta în sus și nu cu carapacea în sus. Casele lor nu mai au patru pereți, au numai trei pereți, oricine poate să vadă ce se petrece. Nici nu mai e nevoie să-i urmărești pentru că ei, pe Facebook, spun tot despre ei. E suficient să intri pe Google să vezi ce caută, să știi ce haine le plac și în ce zone vor să călătorească. Intră pe Instagram și ai să vezi ce profil LinkedIn și ce profil profesional au și așa mai departe. Deci, oamenii, pe măsură ce crește progresul tehnic, se dizolvă în asta.”

Mai rău decât în comunism

„Știți cumva ce se petrece cu cip-ul în Suedia, că sunt șase mii de suedezi care au cerut să li se implanteze microcipuri în mâna stângă? Ca să nu mai țină cu ei cartea de identitate sau certificatul digital, să fie suficient să aibă un bob de orez implantat în mâna stângă. V-ați fi imaginat așa ceva vreodată? Deja, ceea ce s-a petrecut în China cu sistemul de creditare socială, în care, după comportamentul lor, după lista de cumpărături, oamenii sunt ierarhizați și e o linie roșie sub care oamenii nu mai au dreptul să stea la hotel, să călătorească cu avionul sau să meargă la spectacole… Așa ceva se petrece și la noi și credeți-mă: introducerea certificatului verde are o rezonanță cu mult mai amplă, pentru că el dublează cartea de identitate care ne face pe toți egali, el devine o nouă carte de identitate care, atenție!, se interpune între noi și drepturile fundamentale. Ceea ce nu și-a permis nimeni să facă… Până și comunismul, credeți-mă, încerca să dea o aparență a egalității în ce privește drepturile fundamentale. Deja suntem în post-democrație și se pare că este necesar să recitim, de data asta ca un manual de întrebuințare, distopiile de care v-am vorbit.”

Acest virus țintește emisfera nordică, țările cu democrații avansate, rasa albă”

„Acest virus nu amenință rasa umană, amenință rasa albă. Africa neagră, fără Maghreb și fără Republica Sud-Africană, are aproape 1,1 miliarde locuitori. Are mai puține infectări și decese decât România, cu 18 milioane de locuitori.

Rasa galbenă, China, aproape că nu are infectări. Taiwan a avut o scurtă perioadă, în rest nu a avut absolut nimic. Japonia are marginal. Coreea de Sud a avut o mică excrescență. Rasele diferă între ele, prin niște detalii proteice. Ei bine, acest virus este îndreptat, ca țintă, în primul rând împotriva rasei albe. Se schimbă complet echilibrul lumii. Pe mine mă amuză când citesc că între SUA și Rusia continuă războiul rece. Păi China… unde e China? Dacă luați acum listele cu principalii inovatori în domeniul IT, veți vedea că majoritatea sunt firme chinezești. Europa a ajuns un detaliu, a pierdut competiția demografică, pe cea științifică și o pierde și pe cea culturală.

Acest virus țintește emisfera nordică, țările cu democrații avansate și în care rasa albă este preponderentă. Acest virus destabilizează rasa albă. Nu mă întrebați de ce, pentru că e foarte riscant răspunsul la întrebarea asta, dar realitatea este asta”, mai spune fostul ministru.

Citiți și:
Varujan Vosganian acuză: Discriminarea devine politică oficială în România, iar campania de vaccinare, o formă de represiune și șantaj
Cea mai mare înșelătorie din istoria sănătății: ce ni se ascunde despre așa-zisa pandemie, vaccinuri și morți

 

yogaesoteric
4 iunie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More