„Wiki-Gate”: Julian Assange a fost înșelat de oamenii care l-au susținut (II)

Citiți prima parte a articolului

Operațiunea de denigrare este în curs de desfășurare

Titlu în Economist, 17 aprilie 2019, captură de ecran

Începând cu anul 2017, coincizând cu Russia Gate, Assange este descris ca un „Bufon al lui Putin” care lucrează pentru Kremlin, de ce?

„În 2016, unii dintre foștii simpatizanți americani ai domnului Assange s-au întors brusc împotriva lui după ce acesta a transformat WikiLeaks într-un instrument entuziast al intervenției Rusiei în alegerile prezidențiale americane, distribuind e-mailuri piratate ale democraților pentru a le maximiza efectul politic, făcând campanie împotriva lui Hillary Clinton pe Twitter și promovarea unei povestiri false despre sursa scurgerilor.” (NYT, aprilie 2019, subliniere adăugată)

Și apoi The Guardian (20 aprilie), cu care Assange a colaborat activ, intră într-o operațiune de calomniere și distrugere a personajului: „jurnalism ieftin” marca The Guardian (citiți fragmentul mai jos):

Traducerea fragmentului de mai sus:

„Potrivit președintelui Ecuadorului, Lenín Moreno, Assange «a accesat fără permisiune fișiere privind securitatea ambasadei» iar Wikileaks «a amenințat guvernul Ecuadorului». Știți, cred ca am mai avut un caz cu un francez care s-a comportat așa. Dar ambasadorul Ecuadorului în Marea Britanie, Jaime Marchan, a pus cireașa pe tort cu afirmațiile lui despre cum Assange «a ignorat în mod repetat avertismentele de a nu mai lăsa farfurii pe jumătate pline cu mâncare sau vase nespălate în chiuvetă» (clasicul musafir necioplit) și cum odată, ca semn de protest, «a mânjit pereții cu excremente și a lăsat chiloți murdari de excremente în spălător» (aici e posibil să fie doar clasicul Assange). Doar gândindu-mă la cum decurg discuțiile în ambasadă – «Băieți, haideți, e unul de-al nostru acum, e necesar să rămână»; «Pe bune, voi ați remarcat cum miroase în baie în ultima vreme?!» – și parcă îmi vine să-mi dau demisia și să mă apuc să scriu o dramă TV. Cred că o să o intitulez «Ambasada».”

A fost Julian Assange „lucrat” de oamenii care l-au sprijinit?

Cel mai recent articol din New York Times 15 aprilie 2019, care a colaborat anterior cu Assange, îl descrie ca pe o amenințare la adresa securității naționale [a SUA; n.tr], lucrând în numele rușilor.

Traducerea fragmentului de mai sus:

„Mulți l-au considerat pe Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, un erou al mișcării pentru libertatea de exprimare și un partener al jurnaliștilor. El a devenit, totodată, o amenințare pentru securitatea națională. Apoi a ajutat Rusia să se amestece în alegerile din Statele Unite. Iar acum a fost arestat. Colegul nostru ne vorbește despre complexitățile morale ale colaborării cu domnul Assange.”

Flashback din 2010:

WikiLeaks a publicat o serie de scurgeri de informații controversate, inclusiv aproximativ 400.000 de documente clasificate de război din Irak, care acoperă evenimente din 2004 până în 2009 (vezi Tom Burghardt, The WikiLeaks Release: US Complicity and Cover-Up of Iraq Torture Exposed, Global Research, 24 octombrie 2010).

Aceste dezvăluiri conținute în Jurnalele de război din Irak de la WikiLeaks au oferit „o dovadă suplimentară a rolului Pentagonului în torturarea sistematică a cetățenilor irakieni de către regimul post-Saddam instalat de SUA”. (Ibid).

Rolul Clubului Frontline. Anturajul social al lui Assange

În timp ce Assange s-a angajat (prin eliberarea unor documente guvernamentale scurse) să dezvăluie „adevărul nerostit” al corupției și crimelor de război, mulți dintre oamenii (și jurnaliştii) care l-au „sprijinit” sunt în mare parte membrii ai „establishmentului”: la eliberarea sa pe cauțiune în decembrie 2010 (ordinul suedez de extrădare pentru acuzații de infracțiuni sexuale), Henry Vaughan Lockhart Smith, un prieten al lui Assange și fost căpitan al Gărzii Grenadierilor Britanici precum și membru al aristocrației britanice, a venit în ajutorul lui. Lui Assange i s-a oferit refugiu în Norfolk, la Ellingham Manor, aparținând lui Vaughan Smith.

Vaughn Lockhart Smith este fondatorul Clubului Frontline din Londra (care este susținut de Institutul pentru Societatea Deschisă al lui George Soros). În 2010, Frontline Club a servit drept „sediu” de facto în Marea Britanie pentru Julian Assange.

Vaughan Smith este un jurnalist aliniat cu mass-media mainstream. El a colaborat cu NATO, a acționat ca reporter și cameraman încorporat în diferite teatre de război SUA-NATO, inclusiv Afganistan și Kosovo. În 1998 a lucrat ca jurnalist video în Kosovo, într-o producție intitulată The Valley, care a constat în „documentarea” presupuselor atrocități sârbe împotriva albanezilor kosovari. Producția video a fost realizată cu sprijinul Armatei de Eliberare a Kosovo (KLA).

La arestarea lui Assange pe 10 aprilie 2019, Vaughn Smith, deși recunoaște dezacordurile sale cu Assange, și-a exprimat totuși sprijinul și grija neclintite pentru Assange.

Smith a spus că, deși nu a fost de acord că tot ce a lansat Assange ar fi fost cazul să fie publicat, el crede că fondatorul WikiLeaks „a declanșat o discuție despre transparență care este uluitor de importantă”.

„Îl susțin pe Julian pentru că am convingerea că drepturile lui ca persoană se reflectă asupra noastră, a concetățenilor săi”, i-a spus el lui Tremonti.

„Cred că modul în care tratăm pe cineva cu care s-ar putea să nu fim de acord, care ne spune adevăruri pe care s-ar putea să nu dorim să le știm… este o notă grozavă pentru noi.” (CBC, 10 aprilie 2019)

Rolul mass-media corporative: rolul central al New York Times

The New York Times, The Guardian, Der Spiegel și El Pais (Spania) au fost implicate direct în editarea, redactarea și selectarea documentelor scurse.

În cazul New York Times, coordonat de șeful Biroului din Washington, David Sanger, versiunile redactate au fost realizate în consultare cu Departamentul de Stat al SUA.

Chiar înainte de lansarea proiectului WikiLeaks, mass-media a fost implicată. A fost definit și convenit un rol pentru mass-media corporativă nu numai în lansare, ci și în selectarea și editarea scurgerilor. „Media profesională”, pentru a folosi cuvintele lui Julian Assange într-un interviu pentru The Economist, a colaborat de la început cu proiectul WikiLeaks.

Mai mult, jurnalişti-cheie cu legături cu instituţiile de informaţii de politică externă şi securitate naţională a SUA au lucrat îndeaproape cu WikiLeaks la distribuirea şi diseminarea documentelor scurse.

Printr-o amară ironie, The New York Times, care a promovat constant dezinformarea mass-media, a fost acuzat în 2010 de conspirație. Pentru ce? Pentru dezvăluirea adevărului? Sau pentru manipularea adevărului? Folosim cuvintele senatorului Joseph L. Lieberman:

„Cu siguranță cred că WikiLleaks a încălcat Legea Spionajului, dar atunci cum rămâne cu organizațiile de știri – inclusiv The Times – care l-au acceptat și l-au distribuit?” Domnul Lieberman a mai adăugat: „Pentru mine, The New York Times a comis cel puțin un act necetățenesc și dacă au comis o infracțiune, cred că aceasta necesită o anchetă foarte serioasă din partea Departamentului de Justiție”. (Acuzarea WikiLeaks studiată de Departamentul de Justiție – NYTimes.com, 7 decembrie 2010)

Acest rol de „redactare” al The New York Times a fost recunoscut sincer de David E. Sanger, corespondentul șef la Washington al NYT:

„Am analizat [telegramele] atât de atent pentru a urmări să redactăm materiale, încât am crezut că ar putea fi dăunătoare persoanelor sau ar putea submina operațiunile în curs. Și chiar am făcut pasul foarte neobișnuit de a arăta aproximativ 100 de telegramele guvernului SUA despre care scriam și îi întrebam dacă au sugestii privind editări suplimentare.” (Vezi Interviul PBS; Redactarea și selecția documentelor Wikileaks de către Corporate Media, interviul PBS despre „Aer proaspăt” cu Terry Gross: 8 decembrie 2010, subliniere adăugată).

Cu toate acestea, Sanger a mai spus mai târziu în interviu:

„Este responsabilitatea jurnalismului american, chiar de la întemeierea acestei țări, să iasă și să urmărească să se confrunte cu cele mai grele probleme ale zilei și să o facă independent de guvern.” (ibid, sublinierea adăugată)

„Fă-o independent de guvern”, în timp ce „întreabă-l [pe guvernul SUA] dacă are editări suplimentare de sugerat”?

David E. Sanger nu este un jurnalist independent model. El este membru al Consiliului pentru Relații Externe (CFR) și al Grupului de Strategie al Institutului Aspen, care adună oameni ca Madeleine K. Albright, Condoleeza Rice, fostul secretar al Apărării William Perry, fostul șef al CIA, John Deutch, printre alte personalități proeminente.

Este de remarcat faptul că mai mulți jurnaliști americani, membri ai Consiliului pentru Relații Externe au realizat interviuri despre WikiLeaks, printre care Richard Stengel de la Time Magazine (30 noiembrie 2010) și Raffi Khatchadurian de la The New Yorker. (WikiLeaks și Julian Paul Assange: The New Yorker, 11 iunie 2007)

Din punct de vedere istoric, The New York Times a servit interesele familiei Rockefeller în contextul unei relații de lungă durată. La rândul lor, Rockefeller au o miză importantă ca acționari ai mai multor mass-media corporative din SUA.

Concluzii finale

Cine sunt criminalii?

Cei care divulgă documente secrete guvernamentale care oferă dovezi de necontestat ale unor crime extinse împotriva umanității? Sau politicienii sus-puși care ordonă crimele și atrocitățile?

Ceea ce se desfășoară nu este doar „ticăloșirea statului”, sistemul judiciar este ticăloșit și el în vederea susținerii legitimității criminalilor de război în funcțiile lor înalte.

Iar mass-media corporativă, prin omisiune, jumătate adevăr și jumătate minciuni, susține războiul ca un efort de stabilire a păcii (vezi mai jos):

Notă:

Consiliul pentru Relații Externe (Council on Foreign Relations, CFR) a fost creat în 1921, primul lui director fiind Paul Warburg (membru al celebrei familii de bancheri evrei, unul dintre fondatorii Federal Reserve). Cei care au stăpânit consiliul încă de la început sunt Rockefeller, la înființarea lui prin John D. Rockefeller, Jr. care l-a și finanțat enorm. Finanțările au continuat prin Rockefeller Brothers Fund. În 1949, David Rockefeller devine cel mai tânăr director al CFR.

CFR a inițiat și pregătit figuri importante ale politicii internaționale americane, toți obligatoriu membri ai consiliului.

Consiliul publică bilunarul Foreign Affairs. Evreul Elihu Root, cel ce fusese primul președinte al Consiliului pentru Relații Externe, spunea despre publicație că este un ghid pentru opinia publică.

Consiliul este strâns legat de David Rockefeller Studies Program.

Joseph Kraft, fost membru CFR și al Comisiei Trilaterale, spunea despre consiliu că este Elita Puterii, condus de oameni cu interese și viziuni similare ce crează evenimente de pe poziții invulnerabile aflate în spatele „scenei”.

Chester Ward, Amiral și fost judecător în Marina Militară SUA, membru în CFR timp de 15 ani, spunea: „Scopul principal al CFR este slăbirea suveranității SUA și a independenței naționale și supunerea ei unui guvern unic mondial.“

Citiți și:
Consiliului American pentru Relații Externe și matricea propagandei transatlantice (I)
Dezvăluirile extraordinare făcute de un fost angajat al serviciilor secrete despre supravegherea populaţiei

 

yogaesoteric
14 iulie 2022