Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Noua Ordine Mondială – Lumea încotro?

de Emilia Kareva

Motto: „Tot ce avem nevoie este o criză majoră, iar naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială.”
– David Rockefeller, într-un discurs din 23 septembrie 1994
la un dineu al ambasadorilor ONU


Conducătorii lumii încearcă să convingă întreaga umanitate că singura soluţie în stabilirea şi menţinerea „păcii mondiale” este crearea Noii Ordini Mondiale, prin unificarea tuturor superputerilor lumii. În realitate, Noua Ordine Mondială înseamnă planuri masive de reducere a populaţiei, sfârşitul democraţiei şi distrugerea suveranităţii naţiunilor.

Dacă aceste schimbări ar fi anunţate deschis, ar genera aproape sigur proteste masive şi violente la scară mondială. De aceea, planurile conducătorilor din umbră sunt păstrate secrete şi implementate gradat. Populaţia este masiv dezinformată prin mass-media. Utilizarea puternicelor grupuri de presiune şi a avantajelor financiare pentru coruperea politicienilor, folosirea unei reţele de activişti poziţionaţi strategic şi utilizarea mijloacelor de informare corporatiste pentru muşamalizarea adevărului şi răspândirea propagandei, dovedesc că pregătirile pentru întreaga operaţiune au necesitat mult timp şi planificare. Lipsa opoziţiei substanţiale în interiorul sistemului dovedeşte, de asemenea, prezenţa unei reţele de colaboratori benevoli care au infiltrat sistemul şi prestează „munca murdară” pentru aşa-zisă Elită mondială. Deseori este greu de crezut că elitele au reuşit să-şi extindă puterea peste atât de multe posturi de control, peste spectrul combinat al economicului, politicului şi vieţii sociale. Poate aici îşi au originile scepticismul şi sintagma „teoria conspiraţiei”. Din nefericire, faptul că toate schimbările se îndreaptă într-o singură direcţie exclude posibilitatea unei coincidenţe. Oportunismul şi conformismul sunt larg răspândite într-o societate care continuă să se elibereze de orice restricţie, inclusiv de valorile morale.
Noua Ordine Mondială nu mai este astăzi un concept vag formulat. În plină criză economică, Noua Ordine Mondială devine sub ochii noştri o realitate care, treptat, prinde contur.

Vă prezentăm în acest articol fapte confirmate istoric, declaraţii publice. Poate că în urmă cu 10 ani o minte sceptică ar mai fi putut categorisi aceste adevăruri drept „teorii ale conspiraţiei”. Dar astăzi, când liderii mondiali vorbesc pe faţă despre moneda unică, guvernul mondial, statul unic supranaţional, armata unică mondială, nu putem decât să ne plecăm în faţa evidenţei: planul conducătorilor francmasoni din umbră este instaurarea Noii Ordini Mondiale.

Obiectivul nostru – o nouă ordine mondială

Mihail Gorbaciov a fost primul lider mondial care a vorbit în mod public despre „o nouă ordine mondială”. În discursul rostit în faţa Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în 7 decembrie 1988, preşedintele Uniunii Sovietice a făcut această declaraţie profetică: „Continuarea progresului global este posibilă numai printr-o ajungere la un consens universal în acţiunile întreprinse în vederea constituirii Noii Ordini Mondiale.” În acelaşi discurs, Gorbaciov dădea glas idealului masonic pe care îl slujea: „Idealul nostru este o comunitate mondială de state, bazate pe domnia legii, state care să-şi subordoneze activităţile de politică externă legii internaţionale.”

George Bush Senior (foto) a demonstrat că este un servitor dedicat al acestei „frăţii”, el fiind primul care a făcut din acest plan al Noii Ordini Mondiale principalul său obiectiv. În discursul din 11 septembrie 1990, susţinut într-o sesiune a Congresului american, George Bush rostea profetic: „Din mijlocul acestor timpuri tulburi, obiectivul nostru –  o nouă ordine mondială – poate sa apară... Astăzi acea lume nouă se chiuie să se nască, o lume mult diferită de cea pe care o cunoaştem.” Tot atunci, înainte de plecarea sa la Helsinki pentru a discuta despre criza Golfului Persic cu preşedintele sovietic Gorbaciov, preşedintele George Bush şi-a exprimat speranţa ca „bazele creării unei noi ordini mondiale să fie puse la Helsinki” sub patronajul Naţiunilor Unite. La conferinţa de presă ce a urmat întâlnirii celor doi, preşedintele Bush a declarat optimist: „dacă naţiunile lumii continuă să colaboreze, vom aşeza piatra de temelie a unei ordini internaţionale care va aduce mai multă pace decât am cunoscut până acum”. Într-un alt discurs din 16 ianuarie 1991, fostul preşedinte american se referea la o Nouă Ordine Mondială în care „domnia legii să guverneze naţiunile”, iar „Organizaţia Naţiunilor Unite, devenită credibilă, să-şi folosească rolul său de menţinere a păcii cu scopul de a împlini promisiunea şi viziunea fondatorilor Naţiunilor Unite”. Boutros Boutros-Ghali, Secretar General al ONU între 1992 şi 1996, în raportul său „O agendă pentru pace” (iunie 1992) afirma fără niciun echivoc: „Timpul suveranităţii absolute şi exclusive a trecut.” Aceasta deşi articolul 2, Secţia 7 a Cartei Naţiunilor Unite interzice intervenţia ONU în „chestiuni care ţin în mod esenţial de jurisdicţia internă a fiecărui stat”.

Consens sau cucerire?

De-a lungul timpului multe personalităţi politice, care au jucat roluri cheie în istorie, au făcut declaraţii despre Noua Ordine Mondială.
Edward Mandell House (1858-1938), cunoscut drept Colonelul House, unul dintre cei mai puternici oameni ai politicii americane, susţine într-un discurs din 15 decembrie 1922 ideea unui guvern mondial, idee pe care o actualizează în revista Foreign Affairs: „adevărata problemă este astăzi cea a unui guvern mondial”. Edward Mandell House a fost consilierul personal al preşedinţilor Woodrow Wilson şi Franklin D. Roosevelt, apropiat al dinastiei bancare Morgan şi al puternicelor familii financiare europene. Se credea despre el că este reprezentat al consorţiul Rothschild. Sub influenţa sa, preşedintele Wilson a acceptat proiectele de introducere a taxei pe venit, precum şi crearea Rezervei Federale. Edward Mandell House este cel care reorganizează Institutul de Afaceri Internaţionale sub numele de Consiliul pentru Relaţii Externe (CRE) – Council of Foreign Relations (CFR).

O altă figură cheie în ofensiva Noii Ordini Mondiale este James Paul Warburg, membru al Clubului Bilderberg, consilier al lui Roosevelt, fiul lui Paul Warburg – autor al Federal Reserve Act – şi nepot al lui Max Warburg – finanţatorul lui Hitler. În 17 februarie 1949, acesta declara: „marea problemă a timpului nostru nu este dacă putem crea o lume unitară, ci dacă această lume poate fi creată prin mijloace paşnice. Vom avea un guvern mondial, indiferent că vrem sau nu. Problema este doar dacă acest guvern va fi instaurat prin consens sau prin cucerire”.

Clanul Rockefeller

În filele istoriei Americii, numele familiei Rockefeller este omniprezent. Rockefeller activează în domeniul petrolului (Standard Oil Company, astăzi Exxon Mobil, a avut multă vreme monopol asupra acestei pieţe), în cel bancar, dar are şi numeroase fundaţii, deţine uriaşe clădiri în New York şi chiar o universitate. John D. Rockefeller (1839-1937), fost guvernator al Virginiei de Vest, senator SUA, este considerat a fi cel mai bogat om al tuturor timpurilor. Acesta a donat importante sume de bani pentru constituirea Consiliului Relaţiilor Externe (CRE). Urmaşul său, David Rockefeller (foto), a devenit în 1949 cel mai tânăr director pe care l-a avut vreodată CRE şi a ajuns apoi, la scurtă vreme, preşedinte al acestei organizaţii globaliste. În prezent este preşedinte onorific. Chester Ward, amiral şi fost judecător în Marina Militară SUA, membru în CRE timp de 15 ani afirma: „scopul principal al CRE este slăbirea suveranităţii SUA şi a independenţei naţionale şi supunerea ei unui guvern unic mondial”.
Nelson Rockefeller (1908-1979) a fost guvernator al statului New York (1959-1973) şi apoi cel de al 41-lea vicepreşedinte al SUA (1974-1977), în timpul mandatului preşedintelui Gerald Ford. Într-un articol intitulat „O chemare la construirea unei Noi Ordini Mondiale”, publicat în New York Times în februarie 1962, acesta afirma: „Naţiunile Unite nu au fost şi nu sunt capabile să aducă o Nouă Ordine Mondială, cerută de evenimentele actuale. Este necesar ca SUA să preia conducerea tuturor popoarelor şi să pună în practică conceptele şi aspiraţiile de suveranitate naţională printr-o viziune federală.” În acelaşi an, în articolul „Viitorul federalismului”, Nelson Rockefeller subliniază că evenimentele curente cer instalarea Noii Ordini Mondiale. Cităm: „Există o febră a naţionalismului... însă statul-naţiune este tot mai puţin capabil să-şi îndeplinească sarcinile politice internaţionale.” În timpul campaniei electorale prezidenţiale din 1968, Nelson Rockefeller pledează: „ca preşedinte aş face toate eforturile pentru instaurarea Noii Ordini Mondiale”. În 1974, conform unui raport Associated Press, acesta reafirmă că va lupta pentru crearea unei Noi Ordini Mondiale.

Lumea se teme de necunoscut

Nelson Rockefeller a fost susţinut şi consiliat de un alt personaj cheie: masonul Henry Alfred Kissinger, participant la ritualurile satanice de la Bohemian Grove, membru Shriner. În prezent acesta este membru în conducerea celor trei mari organizaţii globaliste care reprezintă Noua Ordine Mondială: Consiliul pentru Relaţii Externe, Grupul Bilderberg şi Comisia Trilaterală. Kissinger a fost secretar de stat al SUA în timpul lui Richard Nixon şi al lui Gerald Ford, consilier pe probleme de securitate naţională, implicat în războiul din Vietnam şi în bombardarea Cambogiei de către SUA. El a condus toate acţiunile militare americane şi ale CIA în întreaga lume în perioada 1969-1977.
Henry Kissinger (foto) declara la conferinţa grupului Bilderberg din Evian, Franţa, în 1991: „Azi, America ar fi scandalizată dacă trupele ONU ar intra în Los Angeles pentru a restabili ordinea (referindu-se la protestele din 1991). Mâine – ea ne va mulţumi! Asta este cu atât mai evident dacă li s-ar spune că există o ameninţare externă, o invazie extraterestră sau de ordin terorist, fie ea reală sau doar declarată, care ar ameninţa existenţa Americii. În acest fel, toate popoarele lumii ne vor ruga să îi scăpam de această nenorocire. Toate lumea se teme de necunoscut. Când le vom pune pe tapet acest scenariu, drepturile omului vor fi cedate de bunăvoie în favoarea garantării bunăstării şi a siguranţei de către Guvernul Mondial.” În iulie 1993, Henry Kissinger scria în Los Angeles Times despre NAFTA (Tratatul de Comerţ Liber din America de Nord): „Ceea ce Congresul va avea în faţă nu va fi doar o convenţională înţelegere comercială, ci chiar arhitectura unui nou sistem internaţional, primul pas în instaurarea Noii Ordini Mondiale.”
În 1985, în săptămânalul Human Events din Washington, Norman Cousins, preşedinte de onoare al Grupului Bilderberg, spunea: „Guvernul mondial apare. Este inevitabil. Niciun argument favorabil sau nefavorabil nu poate schimba acest fapt.”

Preşedinţii americani ai Noii Ordini Mondiale

Robert Kennedy şi Richard Nixon nu ies din tiparul Noii Ordini Mondiale. „Cu toţii vom fi judecaţi după măsura efortului de a contribui la construirea Noii Ordini Mondiale,” susţinea Robert Kennedy în 1967. „Dezvoltarea unei gândiri coerente a regiunii Asiei este reflectată în dispoziţia de a considera problemele în termeni regionali şi de a trece apoi la necesităţile de dezvoltare a unei Noi Ordini Mondiale,” declara Richard Nixon, în octombrie 1967. În 1972, în timpul unei vizite în China a preşedintelui Nixon şi a întâlnirii cu premierul chinez Chou En-lai, Nixton închină un toast pentru „speranţa pe care fiecare dintre noi o nutreşte de a construi o Nouă Ordine Mondială”.
În 1968, Richard Gardner, fost asistent delegat al Secretariatului de Stat spune: „Sfârşitul dă târcoale suveranităţii naţionale, erodând-o fărâmă cu fărâmă, provocându-ne mai puternic să făurim o ordine mondială.” În articolul „Greul drum spre Ordinea Mondială”, apărut în 1974 în Foreign Affairs, Gardner a declarat: „Pe scurt, casa ordinii mondiale va trebui construită de la temelie spre vârf şi nu invers. Va părea asemeni unei mari, explozive, zgomotoase confuzii, pentru a folosi faimoasa descriere a realităţii, exprimată de William James, dar un ocol dat suveranităţii naţionale, erodând-o bucată cu bucată, va realiza mult mai mult decât învechitul asalt frontal.” În acelaşi registru se înscriu şi declaraţiile lui George Soroş făcute la Forumul Economic de la Davos, Elveţia, din 27 ianuarie 1995: „Lumea are nevoie de o Nouă Ordine Mondială şi vă avertizez că urmează o perioadă de puternică dezordine în întreaga lume.” „Până în 2020 va exista un guvern mondial unic”, susţine Ray Kurywell, în 1999.

Richard Gardner era un apropiat al lui Zbigniew Brzezinski (foto), cel care împreună cu David Rockefeller a fondat Comisia Trilaterală, împlinind astfel directiva stabilită în cadrul întâlnirii Grupului Bilderberg din 1972. Brzezinski, un „profet” sclipitor al idealismului unei lumi unite, a fost profesor la Universitatea Columbia şi este autor al câtorva cărţi ce au servit drept „ghiduri în materie de politică” pentru Comisia Trilaterală. Brzezinski a ocupat funcţia de prim director executiv al Comisiei, din momentul debutului acesteia în 1973 până la sfârşitul anului 1976, când a fost numit asistent prezidenţial în probleme de Securitate Naţională de către preşedintele Jimmy Carter.
În ianuarie 1977, Comisia Trilaterală a avut întâlnirea plenară anuală în Tokyo, Japonia. Carter şi Brzezinski nu au putut participa, fiind ocupaţi cu procesul de reorganizare la Casa Albă. Cu toate acestea au trimis scrisori personale adunării, scrisori ce au fost republicate de Trialogue, revista oficială a Comisiei. Iată un fragment din scrisoarea lui Carter: “Împărtăşim nelinişti comune în ceea ce priveşte economia, politica şi securitatea, îngrijorări ce fac logică urmărirea unei crescânde cooperări şi înţelegeri. Şi această cooperare este esenţială, nu numai celor trei regiuni ale noastre, ci şi în procesul global de obţinere a unei mult mai juste şi echitabile ordini mondiale.” Aceeaşi idee o subliniază şi Brzezinski: „Rămân convins că, în chestiunile arhitecturale impresionante de astăzi, colaborarea regiunilor noastre este de o necesitate extremă. Această colaborare trebuie să fie dedicată şlefuirii unei mult mai juste şi echitabile ordini mondiale. Aceasta va necesita un proces prelungit, dar cred că putem privi înainte cu încredere şi putem fi mândri de contribuţia pe care Comisia o aduce.” Într-o declaraţie mai recentă, Brzezinski afirmă: „regionalizarea se desfăşoară conform planului Comisiei Trilaterale, având ca scop convergenţa gradată a Estului şi Vestului către un Guvern Unic Mondial. Suveranitatea naţională nu mai este un concept viabil”.
Comisia Trilaterală, care reuneşte lideri din Europa occidentală, America de Nord şi Japonia se vrea o „agenţie particulară” cu scopul declarat la înfiinţare, în 1973, de a realiza o cooperare între cele trei regiuni „în cadrul unei noi ordini mondiale”.

Despre globalism

În 15 decembrie 1987, senatorul american Jesse Helms, unul dintre cei mai cunoscuţi politicieni de dreapta din Statele Unite, care a făcut parte din Senatul SUA timp de 30 de ani, a tras un semnal de alarmă. Cele afirmate de el în discursul său au fost probate în scurt timp: „O examinare atentă a ceea ce se petrece în spatele uşilor închise arată că grupuri de interese de pe lângă Departamentul de Stat, Departamentul de Comerţ, marile centre bancare, marile reţele mass-media, universităţi, industria filmului, mari fundaţii non-profit, acţionează împreună cu stăpânii de la Kremlin în slujba a ceea ce unii numesc Noua Ordine Mondială. Organizaţii private precum Consiliul pentru Relaţii Externe, Comisia Trilaterală, Grupul Bilderberg, etc. sunt puse să răspândească şi să coordoneze planurile în vederea realizării aşa-numitei Noi Ordini Mondiale [...] Astăzi ideologia acestor grupuri se numeşte globalism [...] Din punctul de vedere globalist, statele şi graniţele naţionale nu mai contează. Filozofiile şi principiile politice par să devină o chestiune relativă. Chiar şi constituţiile devin irelevante în exercitarea puterii. Globalismul consideră că activităţile forţelor financiare şi industriale trebuie să fie orientate spre transpunerea în viaţă a proiectului unei singure societăţi globale. Aceasta se va realiza în principal prin convergenţa sistemelor american şi sovietic. Singurul lucru care contează cu adevărat pentru aceste grupuri este obţinerea de profituri maxime, profituri rezultate dintr-o practică pe care eu o numesc capitalism financiar, un sistem bazat pe doi mari piloni: îndatorarea ţărilor şi politica de monopol. Acesta nu este capitalismul real, este drumul spre concentrarea monopolistă a activităţii economice şi spre sclavie politică”.

Ideologie

Născut la mijlocul secolului trecut, capitalismul financiar internaţional a fost dintotdeauna dedicat conceptului de „economie globală”, controlată din marile centre financiare. Într-o monumentală „Istorie a lumii din timpurile noastre”, de peste 1300 de pagini, intitulată „Tragedie şi speranţă”, apărută în 1966 – Carroll Quigley, profesor la Universitatea din Georgetown, analizează modul şi mijloacele prin care „confreria financiara internaţională” şi-a propus încă din 1914 „nici mai mult nici mai puţin decât să creeze un sistem mondial de control financiar în mâini private, în stare să domine sistemul politic al fiecărei ţări şi întreaga economie mondială”. Mărturiile lui Carroll Quigley, care a fost profesorul preşedintelui american Bill Clinton la Universitatea Georgetown, devenind mentorul său, sunt cu atât mai importante, cu cât Quigley afirmă că el însuşi face parte din cercurile de putere care controlează finanţele mondiale: „Cunosc operaţiunile acestei reţele, deoarece am studiat-o timp de 20 de ani şi chiar mi-a fost permis timp de doi ani, la începutul anilor 60, să îi studiez documentele şi înregistrările secrete. Sunt de acord cu marea majoritate a scopurilor sale şi am fost, pe parcursul vieţii mele, un apropiat al acesteia precum şi al instrumentelor sale de acţiune.” Iată câteva dintre afirmaţiile sale: „Puterea capitalismului financiar va avea un rol transcedental, care este nici mai mult, nici mai puţin decât crearea unui sistem de control financiar mondial în proprietate privată, capabil să domine sistemul politic al fiecărei ţări şi economia lumii, ca pe un întreg”. Marile familii de bancheri americani şi europeni, precum Rothschild, Morgan, Warburg joacă de asemenea un important rol în planul Noii Ordini Mondiale. După Carroll Quigley aceştia au creat „un singur sistem financiar la scară mondială care manipulează cantitatea şi fluxurile de capital aşa încât sunt capabili să influenţeze, sau chiar să controleze guvernele, pe de o parte, şi industriile, pe de altă parte.”
Într-o carte despre Sistemul Federal de Rezerve al Statelor Unite, „Creatura din Insula Jekyll”, autorul american Edward Griffin afirmă: „Expresii cum ar fi mecanisme de coordonare monetară, ordinea economică mondială modernă, convergenţa valorilor politice, sau noua ordine mondială nu au un înţeles foarte concret. Ele îi sună plăcut şi nevinovat omului de rând. Totuşi, pentru cei care cunosc dedesubturile, ele sunt expresii codificate, care au un înţeles specific: înlăturarea suveranităţii naţionale şi crearea guvernului mondial.” Aceeaşi idee o regăsim şi la H. G. Wells, socialist fabian, care afirmă în cartea sa „Conspiraţia la vedere”: „Lumea politică trebuie să slăbească, să încorporeze sau să înlăture guvernele existente. Va fi o religie mondială, întreaga populaţie a lumii va deveni o nouă comunitate umană.”

Primul proiect modern al unei federaţii mondiale apare în timpul perioadei de declin a imperialismului colonial european (1884-1914). El aparţine lui Cecil Rhodes, unul dintre cei mai bogaţi şi influenţi oameni politici ai Imperiului Britanic din acea perioadă. Rhodes şi un grup de prieteni au pus bazele unei societăţi secrete, care îşi propunea extinderea Imperiului Britanic şi organizarea lui într-un sistem federal mondial, garant al păcii lumii. Membrii grupului sperau să atragă Statele Unite în viitoarea ordine mondială, ba chiar să transforme Washingtonul în capitala plănuitei federaţii imperiale. Societatea secretă a lui Cecil Rhodes a fost treptat internaţionalizată, ieşind „la lumină” printr-o reţea de influente „Grupuri ale Mesei Rotunde”. În 1919, grupul din Anglia a înfiinţat Royal Institute of International Affairs (RIIA), a cărei ramură americană a fost şi este CRE. „Pe această bază” – precizează Carroll Quigley – „s-a dezvoltat în secolul XX o structură de putere între Londra şi New York a cărei influenţă s-a răsfrânt puternic în viata universitară, presa şi politica externă.” Carroll Quigley, vorbind despre puterea colosală a unui anumit grup de bancheri, afirma: Scopul acestui grup de bancheri  este acela de a crea un sistem mondial care să depună controlul financiar al acestei lumi în care trăim, în mâna câtorva indivizi. Ei doresc de asemenea să domine economia mondială şi sistemul politic al fiecărei ţări. Această Nouă Ordine se doreşte a fi  controlată în manieră feudală, prin intermediul băncilor  centrale ale lumii şi prin tratate secrete. Această reţea care este una cu Grupurile Mesei Rotunde, nu are nicio aversiune de a colabora destul de des cu diferite grupuri, chiar comuniste.”

Liga Naţiunilor, FMI, Banca Mondială, ONU

Un alt proiect de guvernare mondială a fost introdus sub paravanul Ligii Naţiunii, înfiinţată la Paris, pe data de 28 aprilie 1919. Preşedintele american Woodrow Wilson, promotorul entuziast al Ligii, n-a putut însă convinge Senatul american de multiplele aşa-zise avantaje pe care le prezenta chipurile pentru Statele Unite un organism suprastatal internaţional. Spre dezamăgirea lui Wilson şi a cercurilor mondialiste (în special cele finanţate de Andrew Carnegie), Statele Unite nu s-au alăturat Ligii, ceea ce a transformat-o într-o organizaţie „de mucava”. Cel ce îi va succeda lui Wilson la preşedinţia Americii, republicanul Warren G. Harding va pune punctul pe i: „un superguvern mondial este împotriva a tot ceea ce noi consideram demn de admirat, el nu poate primi încuviinţarea Republicii noastre”. „Anihilarea” Ligii Naţiunilor de către Senatul american i-a adus pe promotorii guvernului mondial cu picioarele pe pământ. Ei au înţeles că omenirea nu era pregătită să accepte dintr-o dată o confederaţie mondială. Pentru atingerea obiectivului final nu putea fi urmată decât o strategie graduală a „micilor paşi” – simbolul socialiştilor fabiani este broasca ţestoasă. Încă din 1939, unii dintre arhitecţii americani ai viitoarei Organizaţii a Naţiunilor Unite (mulţi dintre ei membri CRE), reuniţi în influenta Comisie de Studiu a Organizării Păcii (CSOP), propuneau stabilirea unui număr de sisteme regionale – Statele Unite ale Europei, un Sistem asiatic, şi o Uniune Pan Americană, reunite într-o confederaţie mondială. „Este necesar – apreciau membrii comisiei – să recunoaştem inadecvarea statului naţional în actualele condiţii de interdependenţă economică şi culturală; în consecinţă, lumea este pusă în faţa a două alternative: un imperiu a la Hitler sau o federaţie mondială, singura compatibilă cu democraţia.”

Încă un pas în direcţia implementării Noii Ordini Mondiale a fost acordul Bretton Woods, adoptat în iulie 1944 pentru a reconstrui sistemul economic internaţional după al Doilea Război Mondial. El stabilea un sistem de management monetar, dictând regulile pentru schimburile comerciale şi financiare între ţările industrializate. Aşa au fost create Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, ca organisme menite „să garanteze stabilitatea financiară şi creşterea economică la nivel internaţional”. „Părinţii lor fondatori” sunt John Maynard Keynes, un proeminent economist englez, adept al ideilor socialiste fabiane, şi americanul Harry Dexter White, care era secretar adjunct al Trezoreriei americane, dar care s-a dovedit ulterior a fi spion sovietic. De la bun început, cele două instituţii au stârnit reacţii critice. S-a invocat argumentul că, pe lângă obiectivul oficial, cele două organizaţii aveau şi o misiune „internaţionalistă”: „Existau, fără îndoială, şi alte raţiuni pentru care comuniştii au primit cu entuziasm înfiinţarea FMI şi a Băncii Mondiale” – afirmă Edward Griffin în „Creatura din Jekyll Island” – „în ciuda faptului că Uniunea Sovietică nu s-a alăturat organizaţiilor. Scopul lor era să creeze o monedă mondială, o bancă centrală mondială şi un mecanism de control al economiilor tuturor naţiunilor. În acest scop, Statele Unite urmau să cedeze, în mod necesar, poziţia lor dominantă. De fapt, ar fi trebuit reduse doar la o parte din întregul colectiv. O situaţie care se potrivea de minune cu planul sovietic.” Aranjamentul de la Bretton Woods mulţumea atât marile carteluri bancare, cât şi pe politicieni, întrucât urma să anuleze folosirea aurului ca baza a schimburilor valutare internaţionale.
În joc intră, din 1945, Organizaţia Naţiunilor Unite. Semnificativ este faptul că sediul ONU din New York a fost construit pe un teren donat de David Rockefeller. Despre ONU am mai vorbit în acest articol, în contextul declaraţiilor făcute de Bush, Gorbaciov şi Boutros Boutros-Ghali.

Bill Clinton şi Noua Ordine Mondială

În 1993, Noua Ordine Mondială a fost recunoscută public drept un principal obiectiv naţional de către social-democratul Bill Clinton. Preşedintele Clinton a fost bursier Rhodes; este francmason, membru al Comisiei Trilaterale şi membru al CRE. De asemenea, a participat la întâlnirile grupului francmasonic Bilderberg, care au loc în fiecare an, când într-o ţară, când în alta.
Ce înseamnă că Bill Clinton a fost bursier Rhodes? Cecil Rhodes, finanţat de bancherii Rothschild, a stors o avere din minele de aur şi diamante din Africa de Sud. A avut toată viaţa două dorinţe: să-şi mărească averea şi să subjuge toate naţiunile lumii într-o singură mare colonie a vorbitorilor limbii engleze. Prin testament, el a înfiinţat o bursă pentru tinerii vorbitori de limba engleză, care să se dedice realizării dorinţei lui. Un bursier Rhodes este un ostaş care luptă pentru realizarea guvernului francmasonic mondial. „Dintre cei 1372 de bursieri Rhodes americani până în 1953”, scrie Rene Wurmser, „431 au ocupat posturi înalte în învăţământ (31 dintre ei au fost preşedinţi la diverse universităţi), 113 au ocupat posturi în guvern; 70 au ocupat posturi în presă şi la radio şi 14 au fost şefii altor fundaţii.”

Atât George Bush, cât şi Bill Clinton, aparţin aceluiaşi ordin secret masonic şi astfel probabil că au manipulat schimbarea preşedintelui. Bush participa de fapt la o campanie politică în vederea pierderii  preşedinţiei.
Globaliştii au considerat că este perioada cea mai favorabilă democraţiei: prin manipulare, sistemul democratic a instalat un lider mondial, socialist New Age, care mai deţinea şi o putere charismatică în genul lui John F. Kennedy şi care era cu totul la dispoziţia lor.
În timpul guvernării lui Bill Clinton, socialiştii Noii Ordini Mondiale au ieşit din anonimat, intrând în lumina reflectoarelor în parlamentul Statelor Unite. „Practic ne redefinim ideile neschimbate după care ne-am ghidat de la început,” declara preşedintele Bill Clinton. Trebuie doar să ne uităm la metodele politice ale lui Clinton cu privire la strategia economică a cheltuielilor şi taxelor, pentru a realiza că libertatea şi independenţa erau obiectivele care se doreau a fi minimalizate, dacă nu chiar distruse.
În cei mai simpli termeni, administraţia Clinton se reducea la transferul – de inspiraţie socialistă – de avere precum şi la un guvern federal care controla afacerile americane, sănătatea, educaţia. Pentru acest guvern federal, „familia americană” era o afacere ca oricare alta pe care dorea să o controleze. Acţiunile lui Clinton demonstrează că el a intenţionat mai mult decât o reînnoire sau o reformă: el a dorit de fapt să creeze o nouă societate controlată de un guvern socialist mare. Administraţia Bush continuă cu sârg munca de implementare a Noii Ordini Mondiale.

Doar frunzărind ziarele de azi remarcăm folosirea intensă a sintagmei „Noua Ordine Mondială”. Criza economică este fundalul pe care importanţi oameni politici, ce se află în poziţii strategice, ies la rampă cu declaraţii despre planurile elitei: Timothy Geithner, preşedintele Băncii Federale din New York, cere implementarea unui organism unic de control al băncilor de pe întreaga planetă. Jeffrey Garten, membru CRE, solicită crearea Autorităţii Monetare Globale, de fapt o dictatură financiară globală. Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei cere un „guvern financiar mondial”.
Subiectul este extrem de vast şi acest articol este departe de a fi exhaustiv. Internetul oferă sute de mii de pagini de informaţii despre planurile elitei, despre francmasonerie şi Noua Ordine Mondială. Tot mai multe filme, realizate de oameni curajoşi, demască planurile diabolice ale celor care ne conduc din umbră. (Vă recomandăm călduros să vizionaţi, dacă nu aţi făcut-o deja, documentarul lui Alex Jones, Joc Final)

Noua Ordine Mondială nu este o povestire fantastică, futuristă, speculativă, profetică, ci o realitate a lumii în care trăim. Mecanismele şi pârghiile istoriei au fost modificate şi iată că un joc Monopolly la scară foarte mare a fost jucat: cu bani reali, cu schimburi de proprietăţi reale, iar învingătorii şi învinşii sunt la fel de reali.

Citiţi şi:
Dictatura financiară, soluţia dictată de grupul Bilderberg pentru rezolvarea crizei actuale
Feudalism...Capitalism... Noua Ordine Mondială

yogaesoteric
octombrie 2008





Articole publicate recent

> 26 SeptembrieFacebook s-a înfrățit cu globaliștii de la Consiliul Atlantic pentru a interveni pe ascuns în alegerile electorale din întreaga lume

> 26 SeptembrieVremuri de cotitură: gânduri implantate şi implanturi pentru control mental (4)

> 25 SeptembriePr. Sofian Boghiu – despre apocalipsă, masonerie, Antihrist, Noua Ordine Mondială

> 24 SeptembrieȘocant! Depășește orice imaginație! Experimentele sovietice cu «supraoameni»

> 24 SeptembrieStatul orwellian: cum a devenit Marea Britanie un stat polițienesc…

> 22 SeptembrieLegea offshore a fost adoptată, am fost trădați în proporție de doar 65%!

> 21 SeptembrieStrategii de (re)educare pentru epoca post-viață!

> 21 SeptembrieCe este România profundă?

> 19 Septembrie5G și rețeaua de control a IA. Prima parte

> 19 SeptembrieBilderberg 2018 a decis că trebuie să se «ocupe» de naționalism și media online independentă

> 18 SeptembrieClubul Bohemian: secta globală (II)

> 16 SeptembrieFakemedia și legea vaccinării obligatorii

> 16 SeptembrieRomânia, fruntașă la numărul de masoni. 40.000 de români sunt înscrişi în lojile masonice

> 16 SeptembrieONU: Agenda 2030 este dezvăluită – Modelul ascuns pentru înrobirea definitivă a omenirii sub stăpânii corporativi cei vicleni și nemiloși

> 14 SeptembrieVă mai amintiți de Slobodan Miloșevici?

> 12 SeptembrieServiciile de informații pot folosi pe ascuns internetul lucrurilor pentru supraveghere, localizare, monitorizare și chiar pentru recrutare

> 12 SeptembrieCine a avut interes să oprească dezvoltarea României?

> 12 SeptembrieVremuri de cotitură: gânduri implantate şi implanturi pentru control mental (3)

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga