Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Cine au fost finanţatorii Revoluţiei Bolşevice din Rusia



Ori de câte ori vedeţi la noi sau aiurea un miting „spontan”, masiv, cu mii de oameni în stradă, primul aspect la care este necesar să vă gândiţi este să aflaţi cine se află în spatele acelui miting. Nu există mitinguri „spontane”: miting „spontan” înseamnă un miting cu organizatori ascunşi. La fel, este necesar să vă gândiţi imediat cine sunt organizatorii şi ce anume urmăresc ei, ori de câte ori cineva vă vorbeşte la istorie, în ziare sau la televizor de „revoluţii” şi „cât de bune şi frumoase sunt ele”.

Nu există revoluţii. Există numai lovituri de stat.” – Petre Ţuţea

Iată o dovadă în cele ce urmează.

Cum şi de ce au plecat revoluționarii bolșevici de la New York şi din Zurich ca să dea lovitura de stat?

Când a început revoluţia care l-a răsturnat de la putere pe ţarul Nicolae al II-lea, în februarie 1917, principalii revoluţionari bolşevici nu erau în Rusia. Troțki era la New York, în timp ce Lenin şi Zinoviev erau în Elveţia. Troțki era omul de legătură cu Wall Street-ul iar Lenin era omul de legătură cu Serviciul Secret German. Toţi trei (şi ca ei mulţi alţii) făceau parte din reţeaua internaţionalistă socialistă mondială (Internaţionala a doua socialistă).

Lenin si grupul său de bolşevici au părăsit Zürich-ul cu un tren special, pe 9 aprilie 1917, orele 15.10, dată fixată de serviciul secret german. Au sosit la St. Petersburg la 3 aprilie (după calendarul iulian), 16 aprilie (după calendarul gregorian) 1917, seara. În total, prepararea politico-diplomatică şi tehnică a expedierii lui Lenin cu grupul său în Rusia, de către germani, n-a durat decât vreo trei săptămâni.

Troțki a plecat din New York spre Rusia cu vaporul în martie 1917, dar nava a fost interceptată de canadieni la Halifax, care l-au reţinut pentru că era anarhist. A fost eliberat în urma unor intervenţii şi a ajuns în Rusia în mai 1917.

La 22 octombrie (după calendarul iulian), Comitetul Revoluţionar Militar condus de Lev Davidovici Troțki a preluat comanda garnizoanei din oraşul Petrograd, care atunci era capitala Rusiei, oraş numit azi Sankt Petersburg. La 25 octombrie 1917 (după calendarul iulian încă în uz la acea vreme în Rusia, sau 7 noiembrie după calendarul gregorian) grupări militare conduse de liderul bolşevic Vladimir Ilici Lenin au înlăturat de la putere guvernul provizoriu al lui Alexandr Kerenski aproape fără vărsare de sânge. Gărzile Roşii conduse de bolşevici au preluat controlul principalelor puncte din capitală întâmpinând o slabă opoziţie.

În noaptea de 24-25 octombrie/6-7 noiembrie 1917 a fost ocupat Palatul de Iarnă, reşedinţa ţarilor Rusiei. Acţiunea, condusă de Vladimir Antonov-Ovseenko, a întâmpinat o rezistenţă minimă, majoritatea locuitorilor oraşului Petrograd aflând de evenimente abia a doua zi, din ziar. Palatul era apărat de cazaci, batalionul de femei şi de cadeţi (elevi ai unei şcoli militare).

Interesant este, așa cum vom arăta în continuare, că două părți aflate în conflict vor susține același puci.

De ce a susținut Germania puciul bolșevic din Rusia?

Decizia germană de a sprijini un puci bolşevic în Rusia era dictată, în martie (aprilie) 1917, de iminenta intrare a SUA în război de partea Angliei. Germania avea, de aceea, interesul să încheie urgent o pace separată în Est, cu Rusia.

După revoluţia din februarie şi instituirea guvernului provizoriu, Lenin intrase în legătură cu Max Warburg şi serviciul secret german, prin intermediul polonezului Ganeţki şi al socialistului elveţian Karl Platten. Trocul propus de Lenin lui Max Warburg era simplu: Germania să-l ajute să preia puterea la St. Petersburg, în schimbul promisiunii lui Lenin de a încheia imediat o pace separată, în condiţiile dictate de germani. Ceea ce s-a şi petrecut ulterior, la Brest - Litovsk, în 1918.

Dar fiecare pasăre pe limba ei piere. Ulterior, detaşamentele comuniste, de data aceasta din Germania, conduse de comunista Rosa Luxemburg, îşi vor face însă treaba şi vor declanşa revoluţia comunistă şi în Germania. Deşi bolşevicii nu reuşesc să pună mâna pe putere, anarhia instaurată va duce la pierderea războiului de către Germania.

De ce a susținut Wall Street-ul puciul bolșevic din Rusia?

Înainte de puciul armat din octombrie, bolşevicii şi bancherii care-i finanţează pun la cale fabuloase afaceri post-revoluţionare, ca şi sprijinul secret pe care Wall Street-ul urma să-l acorde bolşevicilor, după preluarea puterii de către aceştia, prin puciul planificat.

Colaborarea secretă a Wall Street-ului cu bolşevicii se va concretiza, după puci, printr-o serie de mari contracte: General Electrics, de pildă, va obţine un contract fabulos pentru electrificarea Rusiei. La rândul său, Standard Oil Company, imperiul lui Rockefeller, cumpără 50% din câmpurile de petrol de la ruşi, cu toate că oficial se spunea că au fost naţionalizate. În 1927, Standard Oil, prin partenerul său Vacuum Oil Company obţine şi dreptul exclusiv de vânzare a petrolului rusesc în ţările europene şi construieşte prima rafinărie din Rusia.
Iată alte câteva firme americane care au profitat de puciului bolşevic: Gillette, Du Pont, Harriman, Hammer, Singer, Harvester, Westing House, Ford, Caterpillar. Pe lângă acestea au profitat și firme englezeşti: Royal Dutch, Shell, Metro-Vickers, Birmingham Arms, Stery, Ferguson; firme franțuzești: Duverger, Schlumberger, Duralumin; şi firme italiene: Fiat, Nobile, Montefiore.

Mulţi dintre bancherii de pe Wall Street vor face apoi, decenii la rând, colosale afaceri cu URSS. Ca, de pildă, Armand Hammer („miliardarul roşu”) ori Averell Harriman. Harriman a format cu statul bolşevic o firmă maritimă care opera în regim de monopol. A obținut concesii pentru exploatarea (cu mână de lucru rusească, foarte ieftină, impulsionată de activiştii şi ofiţerii CEKA) imenselor zăcăminte de mangan din munţii Caucaz. Nu întâmplător, acelaşi Harriman va deveni trimis al SUA la Moscova şi confidentul lui Stalin pe relaţia cu SUA.

Instaurarea comunismului în Rusia, la 7 noiembrie 1917, nu a fost câtuşi de puţin un act spontan, ci rezultatul unui amplu proiect secret („Planul Marburg”), pregătit minuţios în afara Rusiei. Şi finanţat generos de marii bancheri internaţionali. În primul rând de cei de pe Wall Street: Jacob Schiff, J.P. Morgan, Otto Kahn, Paul Warburg, John D. Rockefeller, Edward Henry Harriman, Frank Vanderlip. Finanţarea bolşevicilor de către Wall Street era intermediată de banca suedeză NYA Banken, condusă de bancherul promarxist Olof Aschberg.

Dolari pentru revoluţii

La începutul secolului XX, Andrew Carnegie a finanţat un plan secret prin care guvernele statelor importante să fie „comunizate”, adică trecute economic la forma monopolismului de stat. Controlat de bancherii internaţionali de pe Wall Street, sistemul monopolismului de stat le-ar fi permis acestora să trateze economic şi financiar direct cu guvernele impuse de ei prin „revoluţii”.

În 1905, acest sindicat al bancherilor internaționali – sindicat numit la vremea aceea, la New York „Trust of money” („Trustul banilor”) – şi Iacob Schiff au finanţat „duminica sângeroasă” de la St. Petersburg. Revoluţie condusă de un agent al Ohranei (poliţia secretă rusă), Părintele Gapon, şi încheiată cu un eşec.
„Trustul banilor” – mai ales Guaranty Trust al lui J.P. Morgan – a finanţat revoluţia lui Pancho Villa din Mexic, în urma căreia SUA au luat de la Spania un vast teritoriu.
De asemenea, există o documentaţie vastă privind implicarea bancherilor internaţionali în revoluţia lui Sun Yat-sen. Charles B. Hill, care conducea trei filiale ale lui Westinghouse, a tratat direct cu Sun Yat-sen aspectele financiare ale revoluţiei chineze.

Mai târziu, în 1917, acelaşi Charles B. Hill a folosit filiala Westinghouse din Rusia pentru a-i finanţa generos pe bolşevici. În 1923 – când URSS şi-a creat prima bancă internaţională, Ruskombank – asociatul lui J.P. Morgan, bancherul suedez Olof Aschberg, a devenit preşedintele băncii sovietice. Iar Max May, vicepreşedinte la Guaranty Trust (J.P. Morgan), a preluat funcţia de director al Ruskombank. Primul ambasador sovietic în SUA – Ludwig Martens – a fost susţinut financiar de Guaranty Trust al lui J.P. Morgan.

Prin aceste manevre, bancherii internaţionali de pe Wall Street urmăreau să instaureze în Rusia un guvern care să practice monopolismul de stat, astfel ca înţelegerile directe cu guvernul sovietic să le garanteze bancherilor internaţionali exploatarea pe termen cât mai lung – şi cu garanţii guvernamentale – a fabuloaselor bogăţii ale Rusiei. Bolşevismul a fost prima formă de globalizare prin crearea unor structuri supranaţionale. Cominternul nu era altceva decât „bunicul” Uniunii Europene.

Un cont pentru „tovarăşul Troțki”


Lenin, Troțki și Stalin

La 21 septembrie 1917, o telegramă de la Stockholm anunţa oficial deschiderea unui cont curent la NYA Banken „pentru acţiunile tovarăşului Troțki”. Iată textul:

Stockholm, 21 septembrie 1917

Domnului Rafael Scholan

Stimate tovarăşe,

Casa bancară Warburg, în urma unei telegrame trimise de preşedintele Sindicatului Renano-Westfalian a deschis un cont curent pentru acţiunile tovarăşului Troțki.
Un avocat, probabil domnul Kestroff, a primit muniţii, al căror transport, împreună cu banii, l-a organizat… Şi căruia i se va da suma cerută de tovarăşul Troțki
.”

Tovarăşul Troțki”, cel la care se referă telegrama, se numea în realitate Leiba Davidovici Bronstein şi era fiul unui negustor originar de lângă Elisabetgrad (Krivoirog – Ucraina). Era însurat cu fiica bancherului Jivtovski, cel care îl pusese în legătură şi cu cercurile bancare de pe Wall Street. În primul rând, cu Iacob Schiff, preşedintele băncii Kuhn, Loeb & Co. Iacob - Henry Schiff, născut în 1847 la Frankfurt pe Main (Germania), emigrase în 1865 în America, unde va reuşi, datorită talentului său financiar, să ajungă în fruntea Kuhn, Loeb & Co. Cea care va finanţa reconstrucţia căilor ferate din America („Union Pacific”), folosind mână de lucru ieftină, chineză.

În 1904-1905, firma Kuhn, Loeb & Co a finanţat Japonia în războiul contra Rusiei, permiţând astfel Japoniei să obţină o victorie care a destabilizat serios Imperiul Rus. Prizonierii ruşi au fost preluaţi apoi de la japonezi de Schiff, iar o parte dintre aceştia, antrenaţi pe un teren aparţinând lui Standard Oil (SUA), îl vor însoţi pe „tovarăşul Troțki” atunci când acesta va reveni de la New York în Rusia, în 1917, la bordul vasului Cristianja.

Din 1916, Iacob Schiff devine principalul conducător al operaţiunii de implantare a bolşevismului în Rusia. Nepotul său, John Schiff, estima în New York Journal American (3 februarie 1949): „Bătrânul a cheltuit circa 20.000.000 de dolari pentru triumful final al bolşevismului în Rusia”. O sumă imensă la acea vreme.

Prima revoluţie din Rusia avusese loc, de fapt, în februarie (martie) 1917, sprijinită de G. Buchanan – ambasadorul Angliei la St. Petersburg – şi avusese un caracter paşnic. Urmărise, între altele, instaurarea în Rusia a unei monarhii constituţionale: ţarul urma să fie controlat de Duma (parlament). Guvernul provizoriu constituit atunci îi cuprindea, între alţii, pe prinţul Lvov, pe istoricul Miliukov şi pe avocatul (social-democrat) A.F. Kerenski. Guvernul provizoriu, de comun acord cu Ţarul Nicolae al II-lea, care abdicase, a propus fratelui acestuia, Marele Duce Mihail, să-i urmeze la tron ţarului. Marele Duce se bucura, în februarie (martie) 1917, de sprijinul soldaţilor, ţăranilor, muncitorilor, ca să nu mai vorbim de cel al clasei conducătoare a Rusiei. El a declinat însă propunerea. Troțki a recunoscut mai târziu, în 1922, într-o scrisoare către S.R. Mstislaviski că: „Revoluţia (din februarie – n.n.) ne-a surprins în plin somn, ca pe fecioarele nebune din Evanghelie”.

Adevărul este că la data veritabilei revoluţii – cea din februarie 1917 – corifeii „revoluţiei” bolşevice din octombrie erau aproape toţi în Occident: Troțki la New York, iar Lenin și Zinoviev în Elveţia. Prin refuzul Marelui Duce Mihail de a prelua puterea în Rusia începe ceea ce istoricii numesc perioada de „dvoevlastie” („dualitate a puterii”) dintre Comitetul provizoriu al Dumei (proaspăt constituit) şi Comitetul executiv provizoriu. Ceea ce va afecta, treptat, deciziile şi autoritatea guvernului provizoriu.

Bolşevicii, aflaţi atunci aproape toţi în Occident, au „mirosit” momentul favorabil. Dar nu numai ei: bancherii de pe Wall Street, interesaţi de bogăţiile enorme ale Rusiei, şi din motive strict militare, Germania – sunt cele două forţe care vor facilita bolşevicilor accesul la putere.

Consilierul lui Wilson


Woodrow Wilson și Edward Mandel House

Eminenţa cenuşie care a făcut posibilă reîntoarcerea lui Troțki din SUA în Rusia a fost unul dintre cei mai importanţi masoni de stânga ai secolului XX: colonelul Edward Mandel House (în realitate nu era colonel, ci aşa i se spunea).

Fără să intrăm prea mult în detalii, este totuşi necesar să menţionăm că preşedintele american Woodrow Wilson, reales prin diverse manevre în 1916, a fost permanent vidat politic de House, un apropiat al comunităţii bancherilor de pe Wall Street, mai ales al băncii Kuhn, Loeb & Co. Preşedintele Wilson însuşi recunoştea: „Domnul House este a doua mea personalitate. El este celălalt ego. Gândurile lui şi ale mele sunt aceleaşi”. House, un marxist, scrisese încă din 1912 un roman profetic, Philip Dru, Administrator, în care personajul principal, Philip Dru, încerca să instaureze în lume „socialismul aşa cum l-a visat Karl Marx”.

Impozitul pe venit şi ideea de bancă centrală fuseseră propuse chiar de Karl Marx în Manifestul Partidului Comunist, manifest inspirat de programul Lojei Illuminati-lor al lui Weishaupt. Din cele zece puncte ale Manifestului Partidului Comunist, punctul al doilea prevedea „un impozit gradat pe venit”, iar punctul al cincilea „centralizarea creditului în mâinile statului prin intermediul unei bănci naţionale cu capital de stat şi monopol exclusiv”.

Încă înainte de intrarea SUA în război (provocată prin scufundarea vasului Lusitania, de către un submarin german, incident în care au murit 128 de americani), ancheta şi Preşedintele Wilson ascunseseră faptul că Lusitania transporta 6 milioane de cartuşe pentru Anglia, în timp ce SUA se declaraseră, oficial, în neutralitate. Colonelul House negociase un acord secret cu Anglia, garantând participarea SUA la război.

În 1917, tot House a format la New York grupul The Inquiry, care a elaborat planurile acordului de pace din 1919. Douăzeci de membri ai grupului l-au însoţit apoi pe Preşedintele Wilson la Paris, la Conferinţa de Pace. Printre aceştia se numărau însuși House, bancherii Paul Warburg şi Bernard Baruch. Celebrul punct al Conferinţei – „asociaţia generală a naţiunilor”, din care s-a născut Liga Naţiunilor, a fost tot ideea lui House. Ulterior, House va deveni consilierul lui F.D. Roosevelt.

În 1917, după evenimentele din februarie (martie), House, susţinut de bancherii Iacob Schiff şi Paul Warburg, îl expediază pe Troțki în Rusia, împreună cu un grup de 276 de oameni instruiţi, la bordul vasului Cristianja, cu misiunea de a-i aduce la putere pe bolşevici. Un incident este semnificativ: arestat în portul Halifax de către autorităţile canadiene pe motiv că este anarhist (3 aprilie 1917), Troțki va fi eliberat urgent la intervenţia personală a colonelului House.

Fratele bancherului american Paul Warburg, anume Max Warburg – care era şeful serviciului secret militar german – îl expedia pe Lenin cu un grup de bolşevici, care se aflau de ani de zile în Elveţia, în Rusia. Grupul a călătorit într-un tren special („vagonul plumbuit”), având scopul de a organiza la St. Petersburg o lovitură de stat care să scoată Rusia din război. Bolşevicii urmau apoi să încheie rapid o pace separată cu Germania.

Pachetul Lenin pentru Rusia

Winston Churchill, în cartea The World Crisis (Criza mondială), vol. IV, pag. 72-73 scrie următoarele: „Către mijlocul lui aprilie, germanii au luat o decizie sinistră. Ludendorff îşi cobora vocea când venea vorba despre ea. E adevărat, trebuie ţinut cont şi de riscurile disperate pe care comandanţii militari germani şi le asumaseră. Ei se găseau în aceeaşi stare de spirit care îi condusese la declanşarea unui război submarin, ştiind prea bine că acesta va provoca intrarea în război a Statelor Unite contra Germaniei. Totuşi, nu fără un sentiment de teroare, au îndreptat împotriva Rusiei arma cea mai respingătoare dintre toate: Lenin. L-au transportat pe Lenin din Elveţia în Rusia, într-un vagon plumbuit, ca pe un mort. Decizia germană de a sprijini un puci bolşevic în Rusia era dictată, în martie (aprilie) 1917, de iminenta intrare a SUA în război de partea Angliei. Germania avea, de aceea, interesul să încheie urgent o pace separată în Est, cu Rusia.”

După revoluţia din februarie şi instituirea guvernului provizoriu, Lenin (stabilit de ani de zile într-un exil comod în Elveţia, departe de Rusia, lecturând tihnit prin marile biblioteci) intrase în legătură cu Max Warburg şi serviciul secret german, prin intermediul „polonezului” Ganeţki (care în realitate se numea Furstenberg) şi al socialistului elveţian Karl Platten.

Trocul propus de Lenin lui Max Warburg era simplu: Germania să-l ajute să preia puterea la Petersburg, în schimbul promisiunii lui Lenin de a încheia imediat o pace separată, în condiţiile dictate de germani. Ceea ce s-a şi petrecut ulterior, la Brest – Litovsk, în 1918.

Hotărârea de a-l expedia pe Lenin cu bolşevicii săi în Rusia a fost supusă de Max Warburg examinării Statului Major german. La întrunire au participat, între alţii, generalul Erich Ludendorff (şeful de Stat Major), ministrul de Interne Diego von Bergen şi secretarul de stat din Ministerul de Externe Arthur Zimmermann. S-au discutat rezultatele operaţiunilor de destabilizare a Rusiei, organizate de Von Bergen, cu ajutorul cercurilor socialiste ruse. Sume între 40 şi 80 de milioane de mărci fuseseră folosite de Von Bergen pentru finanţarea unor mişcări subversive, produse de anarhişti, naționalişti şi grupări antiţariste, dar fără succes.

La mijlocul discuţiilor, Diego von Bergen a rostit o frază care a hotărât soarta secolului XX: „Cred că cel mai bine ar fi să auziţi părerea dr. Helphand despre întreaga problemă”. Dr. Helphand, alias Parvus, s-a recomandat participanţilor drept „purtătorul de cuvânt al unor cercuri financiare bine plasate”. În realitate, Parvus era spionul lui Max Warburg în Rusia, de mult timp. El conducea o întreagă reţea, infiltrată mai ales în anturajul ţarinei (din care făcuse parte şi celebrul Rasputin). Dar, în aceeaşi măsură, Parvus era la fel de bine infiltrat şi în cercurile bolşevice. Preocupat de ocultism şi fenomene parapsihologice, dr. Helphand mai era şi membru important al Lojei Marelui Orient.

Imediat ce a început discuţia, Parvus a expus planul expedierii lui Lenin şi a bolşevicilor din Elveţia, cu un tren special, în Rusia. Parvus a solicitat pentru toată afacerea 5.000.000 de mărci. Cu un an înainte, Parvus primise de la Max Warburg şi serviciul secret german 1.000.000 de mărci pentru organizarea unei greve generale la Petersburg, care a adunat, în ianuarie 1916, vreo 55.000 de participanţi. Suma solicitată acum de Parvuss urma să fie procurată de Max Warburg de la diverşi bancheri europeni, legaţi de magnatul Rotschild, ca Olaf Aschburg, Alfred Milner etc.

Bani pentru bolșevici

Trebuie să menţionăm că, până în 1918, Max Warburg le-a asigurat bolşevicilor lui Lenin o finanţare „europeană” (aşadar diferită de ceea ce primea Troțki din Wall Street) de 40.580.997 de mărci, ulterior expediindu-le alte 15.000.000 de mărci, sume considerabile la acea vreme. În plus, Max Warburg şi colonelul Nicolai din serviciul secret german au „legendat” câteva zeci de ofiţeri ai acestui serviciu cu nume ruseşti şi i-au expediat la St. Petersburg, ca principali experţi în organizarea puciului. Aceşti ofiţeri germani au ocupat ulterior poziţii de conducere în Armata Roşie, pe toată durata Războiului Civil. Ei au alcătuit, până în 1921, corpul de gardă al conducerii bolşevice, asigurându-i securitatea, fapt trecut sistematic sub tăcere de istorici.

Din cauza acestor legături cu bolşevicii, colonelul Nicolai a fost mai târziu respins de Hitler şi, după al Doilea Război Mondial, s-a refugiat în URSS, al cărei spion devenise. Lenin şi grupul său de bolşevici a părăsit Zürich-ul, cu un tren special, pe 9 aprilie 1917, orele 15.10, dată fixată de serviciul secret german.

Despărţirea bolşevicilor de ceilalţi socialişti ruşi, aflaţi în exilul elveţian, a fost violentă, bolşevicii fiind catalogaţi drept „canalii”, „trădători” şi „porci”.

Voiajul de reîntoarcere s-a făcut pe linia Singen, Offenburg, Mannheim, Frankfurt, Berlin, Bergen şi Sassnitz. Ulterior, prin Telleborg, Malmo, Stockholm şi Bielo-Ostrov, Lenin şi grupul său au sosit la St. Petersburg la 3/16 aprilie 1917, seara.

În total, pregătirea politico-diplomatică şi tehnică a expedierii lui Lenin și a grupului său în Rusia n-a durat decât vreo trei săptămâni. În timpul călătoriei, Lenin şi grupul său de bolşevici n-au avut voie să se angajeze în discuţii cu alte persoane. Li s-a asigurat hrană suficientă, inclusiv laptele necesar copiilor mici.

Cu titlu de curiozitate, să remarcăm că serviciul secret german a suportat, pe toată durata anului 1917, toate cheltuielile de propagandă ale bolşevicilor. Printre altele, Max Warburg a finanţat şi Pravda.

7 august 1917: „Crucea Roşie” americană la Petersburg

În august 1917 – cu două luni înainte de „revoluţie” – la St. Petersburg îşi face apariţia o aşa-zisă „misiune a Crucii Roşii” americane: 36 de persoane, toate îmbrăcate în halate albe, cu însemnele şi simbolurile Crucii Roşii. Misiunea afişa scopuri strict umanitare. În realitate, lucrurile stăteau puţin diferit.

Misiunea Crucii Roşii” americane descinsese la St. Petersburg direct de pe Wall Street: 26 dintre „misionari” se numărau printre cei mai mari bancheri, oameni de afaceri şi industriaşi americani, deghizaţi în medici, încadraţi fantezist în serviciul sanitar al armatei americane. „Misiunea” fusese expediată în Rusia chiar de colonelul Edward Mandell House, consilierul preşedintelui Wilson. Acelaşi care îl expediase de la New York la St. Petersburg şi pe Troțki, cu grupul său de mercenari, la bordul vasului Cristianja, ca să organizeze puciul bolşevic plănuit.

În fruntea misiunii Crucii Roşii americane se afla „medicul” William Boyce Thompson, nimeni altul decât directorul Federal Reserve a SUA. Alături de Thompson, alţi „medici” şi „infirmieri” vestiţi pe Wall Street, ca Robert Barr (preşedintele Chase National Bank), Corse (de la National City Bank), Averell Harriman (de la firma Harriman, cu mari investiţii în mine şi petrol) ori ca Thomas Thacher, Henry Davison, Alan Wardwell, Harold Swift. Amestecaţi printre cei 10 medici (şi câteva infirmiere) autentici.

Aceştia din urmă vor pleca, de altfel, o lună mai târziu. „Medicii” de pe Wall Street vor rămâne însă la St. Petersburg până în noiembrie 1917. Adică se mai aflau acolo în timpul puciului bolşevic. Cine erau „translatorii ruşi” ai grupului de „medici” de pe Wall Street? Primul, „căpitanul Ilovaiski”, se numea Boris Reinstein (viitorul secretar al lui Lenin). Alt „translator”: Alexandr Grunberg (nume real Mihail Gruzenberg, al cărui frate, Zorin, va deveni ministrul-comisar al lui Lenin şi va face apoi o lungă cariera în diplomaţia sovietică).

Cei 26 de „medici” de pe Wall Street şi „translatorii ruşi”, conduşi de Ilovaiski, sunt primiţi, în august 1917, în audienţă de Lenin, la insistenţele lui Troțki. Se pun la cale fabuloase afaceri post-revoluţionare, ca şi sprijinul secret pe care Wall Street-ul urma să-l acorde bolşevicilor, după preluarea puterii de către aceştia, prin puciul planificat.


Citiţi şi:
Revoluţia bolşevică şi sexul – o avanpremieră la noua ordine mondială ce se urmărește a fi implementată curând pe tot globul 
Francmasoneria a susţinut instalarea regimurilor comuniste în întreaga lume 

 

yogaesoteric
24 noiembrie 2017

 

Articole publicate recent

> 22 IulieViktor Orban, un alt atac la Soros: «Guvernul Ungariei nu poate fi șantajat»

> 22 IuliePolonia albă, refugiații afară: 60.000 de naționaliști polonezi au cântat la Varșovia «Îl vrem pe Dumnezeu» și «Să gonim canaliile roșii!»

> 21 IulieBiserica Anglicană: «Băieților din clasele primare trebuie să li se permită să poarte fuste și tocuri înalte»

> 20 IulieNXIVM (Nexium): Ritualuri și abuzuri îngrozitoare sub masca unui training de «dezvoltare personală»

> 18 IuliePapa Francisc acuzat de viol, sacrificiu ritualic și trafic de copii. Cardinalii iau în considerare abdicarea sa

> 15 IulieCanada: Dacă nu susții homosexualitatea, ți se interzice să adopți copii

> 14 IulieDe la statul clientelar la statul paralel al noii securități (III)

> 14 IulieOribil: sute de cadavre au fost găsite într-o groapă la un orfelinat din Scoția

> 13 Iulie«Leninismul digital» – China va folosi inteligența artificială pentru eficientizarea economiei de tip comunist

> 12 IulieNebunia transgender: O profesoară «de gen neutru» le cere elevilor să nu se refere la ea folosind pronumele «el» sau «ea»

> 11 IulieMii de persoane la un protest anti-UE din Italia: «Separare de Uniunea Europeană şi cuşca euro»

> 10 IulieLaureatul premiului Nobel pentru Fizică din 1973, dr. Ivar Giaever, demontează complet minciuna «încălzirii globale»

> 10 IulieCrucifixurile au fost interzise pe pereții sucursalelor de la Crucea Roșie belgiană

> 10 IulieMarea Britanie vrea să-și ucidă cetățenii pe care îi consideră teroriști. Ministrul Apărării spune: «Ar trebui localizați și uciși»

> 9 IulieȘtire bombă despre 9/11: un producător TV are o înregistrare video ce arată că Pentagonul a fost lovit de o rachetă (II)

> 9 IulieAustralia: Acces la festival tech pe bază de cip implantat

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga