Replici interzise

„Prin aceste mijloace abile de manipulare, nebănuite şi nevăzute de către opinia publica, dar foarte sigure, vom câştiga în orice situaţie atenţia şi încrederea publică. Prin ele vom întărâta sau vom linişti, după cum avem nevoie, spiritele, le vom convinge sau le vom amăgi, scoţând de sub tipar când adevărul, când minciuna, când ambele abil combinate, adeverind sau dezminţind faptele, după înrâurirea pe care urmărim ca acestea să o aibă asupra publicului, tatonând cu grijă locul, înainte de a păşi cu fermitate pe el.

Acţionând în felul acesta, îi vom învinge pe duşmanii noştri fără doar şi poate, deoarece ei nu au la dispoziţie publicaţii prin care să îşi poată spune cuvântul până la sfârşit. Denigrând, nu le vom permite mai niciodată să dea vreo replică în ziar. Astfel, prin campaniile mincinoase lansate contra duşmanilor noştri, nici nu va mai trebui să-i combatem cu temeinicie. În caz de nevoie, îi vom combate cu tărie prin ziarele noastre oficiale, recurgând chiar la calomnii distrugătoare, ce vor fi lansate prin presa noastră din categoria a treia.” 

Fragment semnificativ din textul celui de-al 12-lea protocol secret francmasonic

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More