Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Compatibilitatea erotică pentru femeile din zodia VĂRSĂTORULUI

Femeia din zodia Vărsător şi bărbaţii din semnele de Aer (Gemeni, Balanţă şi Vărsător)

Femeia din zodia Vărsător are o empatie naturală faţă de stimularea verbală şi mentală specifică bărbaţilor din zodii de Aer. Ei îi plac provocările intelectuale şi cu bărbaţii din aceste semne ea se va simţi în consonanţă cu modul detaşat şi abstract de a aborda experienţele amoroase.

Ajungând în contact cu mintea fluctuantă şi sclipitoare a bărbatului din zodia Gemeni ea va alterna între a-l găsi ori incitant, ori prea frustrant. El va iniţia tot felul de jocuri mentale şi se vor angrena în interminabile conversaţii nocturne punctate din când în când de interacţiuni amoroase. Nici unul dintre ei nu-şi doreşte să domine, totuşi ea crede că deţine controlul până la o toană a bărbatului Gemeni. El poate să apară ca fiind prea neobosit, imposibil de dezlipit de patul ei plin de desfătări. În schimb, el, deşi se bucură de ritmurile ei şi de abordarea experimentală a intimităţii lor, poate recurge la telefon sau la e-mail ca fiind unul dintre principalele mijloace incitante dintre ei.

Bărbatul din zodia Balanţă este cu siguranţă cel mai estetic dintre semnele de Aer şi de asemenea cel mai idealist. Deşi ea are propriile ei idealuri, ale lui sunt total diferite, căci îl privesc pe el însuşi şi relaţia perfectă. Ea îi poate apărea ca fiind cea mai independentă, analitică şi atentă dintre toate femeile pe care le-a întâlnit vreodată, dar din punct de vedere amoros ea îl poate inhiba dacă nu abordează acelaşi stil de eros romantic. El are nevoie de mister şi de lungi reprize de amuzament şi joc. Din punct de vedere intelectual ea se simte împlinită deoarece nici unul dintre ei nu simte nevoia unei prea mari implicări emoţionale.

Afinităţile naturale pe care o femeie şi un bărbat amândoi nativi Vărsător le împărtăşesc arată că adesea reuşesc să întemeieze cu succes relaţii de lungă durată. Despre intimitatea erotică amândoi consideră că este doar o parte din călătoria vieţii, mai degrabă decât o expresie a sufletului. Ambii adoră provocările intelectuale şi conversaţiile şi pot fi atraşi mai mult de atitudinea detaşată şi mai degrabă nepăsătoare faţă de erotism decât de experienţele senzuale şi emoţionale blânde de care alţii se pot simţi constrânşi. Ambii au o mulţime de prieteni şi dau dovadă de respect reciproc faţă de nevoia lor de a simţi o iubire necondiţionată. Când fac dragoste, se avântă spre înălţimi ca şi când ar călători spre un loc îndepărtat de intimitatea banală.

Femeia din zodia Vărsător şi bărbaţii din semnele de foc (Berbec, Leu şi Săgetător)

Cu bărbaţii din semnele de foc ea se va bucura de  energia pasională, volatilă a acestor „stilişti” dinamici în domeniul amoros.

Cu un nativ Berbec ea întâlneşte o pasiune neobişnuit de aprinsă. Iniţial va fi fascinată de marile diferenţe dintre ei. Se va simţi incitată de masculinitatea lui animalică; vânătoarea, dinamismul lui agresiv în combinaţie cu pasiunea şi libertatea. Ea îl găseşte copleşitor şi prea direct din punct de vedere fizic. Sexualitatea lui este impulsivă şi nimic nu-i poate sta în cale când vrea ceva. Ei îşi testează reciproc puterea şi ea va simţi o împlinire în dorinţa lor reciprocă de a se controla, dar ea nu îl va lăsa niciodată să o controleze. El este înflăcărat, posesiv şi pretenţios, dar are totuşi nevoie de o independenţă amoroasă.

Cu un bărbat Leu ea va descoperi, la fel ca şi în cazul majorităţii semnelor opuse din zodiac, o extraordinară pasiune şi un erotism incomparabil. El îi poate oferi un eros complet liber, dar îi cere în schimb loialitate, ceea ce ea nu este pregătită să ofere vreunui bărbat. Ea adoră incitările lente şi îi place sălbăticia lui, abordarea neconvenţională a erosului. Vor avea parte de o relaţie amoroasă incitantă atât timp cât ea acceptă nevoia lui de seducţie şi dominare.

Cu bărbatul din zodia Săgetător ea intră în contact cu un spirit care este în căutarea unui spaţiu şi a unei libertăţi chiar mai mari decât ale ei. Aceasta poate să fie o relaţie încununată de succes. Nevoile ei erotice planează în jurul unei intelectualităţi abstracte, a fanteziei şi a puterii unei minţi libere; ale lui în jurul libertăţii propriului corp şi a unei legături deopotrivă spirituală şi incitant-periculoasă. Asta face bine unei relaţii care este armonioasă, incitantă şi erotică, şi favorizează o atitudine foarte deschisă şi sinceră asupra vieţii. Acest fapt poate conferi sentimentul unei profunde eliberări. Împreună se abandonează stării de detaşare pe care ambii o posedă şi îşi oferă unul altuia spaţiul în care se bucură de plăcerea întâlnirii. Fiind extrem de intelectuali şi analitici vis-à-vis de orice, ei nu-şi vor acorda niciodată libertate totală unul altuia de teama propriilor lor personalităţi profunde.

Femeia din zodia Vărsător şi bărbaţii din semnele de Pământ (Taur, Fecioară şi Capricorn)

Rezonanţa puternică cu energiile subtile ale Pământului a acestor semne o umplu de fascinaţie şi frică în acelaşi timp. Abordarea ei abstractă a erosului o fac să intre în conflict cu bărbaţii din aceste semne, deşi are foarte multe de învăţat de la aceştia.

Un bărbat din zodia Taur îi poate inspira o trări amoroase extraordinare, sălbatice, ademenind-o şi înfricoşând-o totodată. Ea poate fi capabilă să intelectualizeze masculinitatea lui specifică semnului de Pământ, pasionalitatea lui oarecum instinctuală şi felul lui pasiv de a face dragoste. El poate apărea extrem de posesiv si apropiat, limitator si pretenţios pentru stilul ei mult prea detaşat şi rezervat din punct de vedere amoros. O experienţă interesantă, dar rareori de lungă durată.

Calmul, eleganţa şi mintea bărbatului din zodia Fecioară o vor seduce imediat. Ea rareori se lasă atrasă intr-o implicare emoţională şi aceasta face ca relaţia sa erotică cu acest bărbat să fie mai uşoară decât altele. Lui îi este teamă de asemenea de propriile sentimente şi vulnerabilitatea lor reciprocă îi asigură de faptul că pot rămâne detaşaţi unul în braţele celuilalt. Ea îi îmbogăţeşte tehnica amoroasă şi conversaţia plină de sugestii. Asta este ceea ce o incită pe ea – idealul care aparent nu există, dar la care visezi mereu.

Dintre toate semnele de pământ, poate bărbatul nativ Capricorn este singurul care reuşeşte să-i menţină treaz interesul suficient de mult timp, în special dacă ea are Venus în Capricorn sau dacă el are Venus in Vărsător. Aceasta poate sa fie o îmbinare superbă a erosului şi a relaţiei intelectuale. El are mai multă nevoie decât ea de un contact fizic, dar este la fel de evaziv în ceea ce priveşte nevoile sale interioare, preferând o atitudine detaşată. Deşi el este incredibil de convenţional, iar ea nu, amândoi îşi doresc să evite să devină dependenţi unul de celalalt. El evită romantismul, şi, dacă el îi poate oferi libertate, ei îşi pot împărtăşi idealul comun în ceea ce priveşte pasiunea erotică, mai degrabă decât să o manifeste pur şi simplu.

Femeia din zodia Vărsător şi bărbaţii din semnele de Apă (Rac, Scorpion şi Peşti)

Cu bărbaţii din semnele de apă ea va descoperi o abordare foarte diferită a amorului, bazată pe sentimente şi senzualitate. Fascinant, dar mai degrabă confuz pentru ea.

Cu un bărbat Racul ea devine nerăbdătoare din cauza abordării sale convenţionale şi rezervate a experienţei erosului. Dacă ea a fost atrasă de el de faptul că este foarte diferit, poate totuşi deveni un ghid pentru el. Ea îl poate deschide faţă de vastul repertoriu de stil şi tehnica amoroasă ce-i sunt caracteristice. Conversaţiile ei îl vor fascina de-a lungul nopţii, şi el îi va oferi o tandreţe irezistibilă. El se teme mai mult de respingere decât de eşec si aceasta face ca relaţia dintre ei să fie o relaţie amoroasă ca între prieteni mai degrabă decât o relaţie intimă între doi iubiţi.

Atracţia ascunsă a bărbatului Scorpion poate exercita o puternică fascinaţie pentru mintea copleşitoare a femeii din zodia Vărsător. Ambii ţintesc puterea ca scop şi când se întâlnesc poate apărea între ei un extraordinar magnetism. Femeia din zodia Vărsător este rareori conştientă de corpul ei, iar acest bărbat poate fi instrumentul unei adevărate beatitudini amoroase pentru ea. El  poate de asemenea să fie prea pretenţios pentru ea din punct de vedere erotic, doar dacă ea nu are vitalitatea şi forţa de a-l întrece .

Bărbaţii din zodia Peşti sunt pentru ea ca un vis. Ea se bucură de atitudinea lui tinerească în faţa erotismului, schimbând deseori ritmurile. Graţia, şarmul şi expertiza lui silenţioasa sunt fascinante pentru femeia din zodia Vărsător. Ea se poate  răsfăţa liber în timpul fuziunii amoroase, căci şi el are nevoie de spaţiu şi iubire necondiţionată. Dar el rămâne un romantic deghizat în mod inteligent într-un căutător al plăcerii. Este foarte probabil ca el să devină dependent de ea şi ea să considere în mod superficial că nu are altă alternativă decât să se rupă de acest  frumos stil de a face amor.

yogaesoteric



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga