Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Apocalipsa lui Ioan, partea a V-a

XVI

1. Şi apoi am auzit un glas puternic care venea din Templu şi care zicea celor şapte îngeri: “Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!”
2. Cel dintâi s-a dus şi a vărsat potirul lui pe pământ. Şi atunci o rană rea şi dureroasă a lovit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau icoanei ei.
3. Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Şi marea s-a făcut roşie precum sângele; ea era ca sângele unui om mort. Şi a murit orice făptură vie şi tot ce era în mare [POLUAREA ÎN EXTINDERE LA CARE ASISTĂM CU TOŢII ÎN PREZENT ESTE ANTICIPATĂ AICI n.t.].
4. Al treilea a vărsat potirul lui în râuri şi în izvoarele apelor. Şi apele s-au făcut precum sângele [POLUAREA n.t.].
5. Şi am auzit atunci pe îngerul apelor zicând: “Drept eşti Tu, Doamne DUMNEZEULE, care eşti şi care erai! Tu ai judecat şi ai socotit că este necesar să se facă în felul acesta pentru că eşti Sfânt.
6. Fiindca aceşti oameni au vărsat sângele sfinţilor şi al proorocilor, le-ai dat şi tu să bea sânge. Şi ei sunt vrednici să fie răsplătiţi astfel după faptele lor.”
7. Şi am auzit altarul zicând: “Da, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, adevărate şi drepte sunt întotdeauna judecăţile Tale!”
8. Al  patrulea înger a vărsat potirul lui peste soare. Şi atunci soarelui i s-a dat să dogorească cu mai multă tărie peste oameni cu focul lui.
9. Şi atunci oamenii au fost dogorâţi de o arşiţă mare şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii şi nici macar nu s-au pocăit ca să-I dea slavă lui DUMNEZEU.
10. Al cincilea înger a vărsat atunci potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi de îndată împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii îşi muşcau limbile de durere.
11. Şi au hulit pe Dumnezeul cerurilor atât din pricina durerilor lor cât şi din pricina rănilor lor rele, şi mulţi dintre ei nu s-au pocăit pentru faptele lor,
12. Al şaselea înger a vărsat atunci potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor care au să vină din Răsărit.
13. Apoi am văzut atunci ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei, şi din gura proorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte.
14. Acestea erau duhuri de draci, care făceau semne nemaipomenite; s-au dus apoi la împăraţii cei mari ai întregului pământ, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic.
15. IISUS HRISTOS spune: “Iată, Eu vin pe ascuns întocmai ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte în bună stare (trezite) hainele (vehiculele divine), ca să nu umble gol (spiritual) şi să i se vadă ruşinea [starea mizerabilă în care se complace n.t.]!”
16. Duhurile satanice cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon.
17. Al Şaptelea înger a vărsat atunci potirul lui în văzduh. Şi atât din templu cât şi din scaunul de domnie al lui IISUS HRISTOS, a ieşit un glas tare, care zicea: “S-a isprăvit!”
18. Şi au urmat apoi fulgere, glasuri, tunete şi s-a făcut mare cutremur de pământ, aşa de tare, cum de când este omul pe pământ, n-a fost cutremur aşa de mare.
19. Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi şi cetăţile Neamurilor majoritatea s-au prăbuşit. Şi Domnul nostru IISUS HRISTOS şi-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul cu vin al mâniei Lui.
20. Toate ostroavele au fugit atunci şi munţii aproape că nu s-au mai găsit.
21. O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinii, pentru că această urgie era foarte mare.

XVII

1. Apoi unul dintre cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire, a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis: “Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari.
2. Cu ea au curvit împăraţii pământului; şi mulţi dintre locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!”
3. Şi apoi m-a dus, în Duh, într-o pustie. Şi acolo am văzut o femeie, şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, care avea şapte capete şi zece coarne.
4. Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi cu ceva stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur, plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei.
5. Pe frunte purta scris un nume, care este o taină: “Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pamântului.”
6. şi am văzut pe femeia aceasta, care era îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Iisus. Când am văzut-o, m-am mirat de această minune mare.
7. Şi atunci îngerul mi-a zis: “De ce te miri? Îţi voi spune taina acestei femei şi a fiarei care o poartă, şi care are cele şapte capete şi cele zece coarne.
8. Fiara pe care ai văzut-o era şi acum nu mai este. Ea are să se ridice cândva din Adânc, şi apoi are să se ducă la pierzanie. Şi locuitorii pamântului, ale căror nume n-au fost scrise (datorită lipsei lor de credinţă în DUMNEZEU) de la întemeierea lumii în cartea vieţii, se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi apoi va veni.
9. Aici mintea trebuie să fie plină de înţelepciune ca să priceapă. Cele şapte capete sunt de fapt cei şapte munţi, pe care şade femeia.
10. Sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă, şi când va veni, el va rămânea puţină vreme.
11. Şi fiara, care era, şi nu mai este, ea însăşi este cel de al optulea împărat: ea este din numărul celor şapte şi merge la pierzanie.
12. Cele zece coarne, pe care le-ai văzut, sunt de fapt cei zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara.
13. Toţi au acelaşi gând, şi toţi dau (îşi subordonează) fiarei puterea şi stăpânirea lor.
14. Ei vor război cu Mielul (IISUS HRISTOS); dar Mielul îi va birui, pentru că în realitate El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi împreună cu el, cei chemaţi, aleşi şi foarte credincioşi, care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui pe cei răi.
15. Apoi mi-a zis: “Apele pe care le-ai văzut şi pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi.
16. Cele zece coarne, pe care le-ai văzut, împreună cu fiara o vor urî pe curvă, o vor pustii şi o vor lasa goală. Carnea i-o vor mânca şi ce va rămâne din ea o vor arde cu foc.
17. Căci în realitate Dumnezeu le-a pus aceste gânduri în inimă să-I ducă la îndeplinire planul Lui: ei trebuie să se învoiască pe deplin şi să dea (să-şi subordoneze) fiarei stăpânirea lor împărătească pentru ca astfel să se împlinească cuvintele lui Dumnezeu.
18. Şi femeia pe care ai văzut-o este în realitate cetatea cea mare care are la rândul ei stăpânire peste împăraţii pământului.”

XVIII

1. După aceea, am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi întreg pământul s-a luminat atunci de slava lui.
2. El a strigat cu glas tare şi a zis: “A căzut Babilonul cel mare! A ajuns acum să fie întocmai ca un locaş al dracilor sau precum o închisoare a oricărui duh necurat; el este ca o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte;
3. pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pamântului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.”
4. Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: “Ieşiţi acum din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile pe care ea le merită.
5. Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns pâna la cer, acum Domnul nostru IISUS HRISTOS şi-a adus aminte de nelegiuirile ei.
6. Răsplătiţi-i cum v-a răsplătit ea, şi întoarceţi-i chiar acum de două ori mai mult decât faptele ei. Turnaţi-i acum îndoit în potirul în care prin faptele ei rele ea şi-a pregătit mai demult răsplata!
7. Pe cât de mult s-a slăvit pe sine însăşi [EGOISM n.t.] şi s-a desfătat în risipă, tot pe atât daţi-i răsplată pe drept meritată chin şi tânguire! Pentru ca adeseori ea zicea în inima ei: “Şed ca împărăteasă, nu sânt văduvă, şi nu voi şti niciodată ce este tânguirea!”
8. Tocmai pentru aceea, într-o singură zi peste ea vor veni urgiile pe care de fapt le merită: moartea, tânguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare.
9. Şi împăraţii pământului care au curvit şi s-au dezmierdat în risipă cu ea, când vor vedea fumul arderii ei, o vor plânge şi o vor boci.
10. Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei şi vor zice: “Vai! vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într-o clipă iată că ţi-a venit judecata!”
11. Negustorii pământului o plâng şi o jelesc, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa:
12. marfă de aur, argint, de pietre scumpe, mărgăritare, de in subţire, de purpură, de mătasă şi de stacojiu; nici feluritele lor soiuri de lemn de tiin, tot felul de vase de fildeş, tot felul de vase de lemn foarte scump, de aramă, de fier şi de marmură;
13. nici scorţişoara, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mirul, nici tămâia, nici vinul, nici untdelemnul, nici făina bună de tot, nici grâul, nici boii, nici oile, nici caii, nici căruţele, nici robii, nici sufletele oamenilor.
14. Şi iată că acum roadele atât de dorite sufletului tău s-au dus de la tine. Toate lucrurile cele alese, strălucite, sunt pierdute pentru tine, şi nu le vei mai găsi.
15. Cei ce fac negoţ cu aceste lucruri, care s-au îmbogăţit de pe urma ei, vor sta departe de ea, de frica chinului ei. Vor plânge, se vor tângui,
16. şi vor zice: “Vai! vai! Cetatea cea mare care era îmbrăcată cu in foarte subţire, cu purpură şi cu stacojiu, care era împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare!
17. Atâtea bogăţii şi iată că numai într-un ceas s-au prăpădit!” - Şi toţi cârmacii, toţi cei ce merg cu corabia pe mare, marinarii şi toţi cei ce câştigă din mare, stăteau departe;
18. şi, când au văzut fumul arderii, ei strigau: “Care cetate era precum cetatea cea mare?”
19. Şi îşi aruncau ţărână în cap, plângeau, se tânguiau, ţipau şi ziceau: “Vai! Vai! Cetatea cea mare, al cărei belşug de scumpeturi a îmbogăţit pe toţi cei ce aveau corăbii pe mare, într-o clipă a fost prefăcută într-un pustiu!”
20. “Bucură-te de ea, cerule! Bucuraţi-vă şi voi sfinţilor, apostolilor şi proorocilor! Pentru că iată Domnul nostru IISUS HRISTOS v-a făcut dreptate şi a judecat-o.”
21. Atunci un înger puternic a ridicat de jos o piatră mare şi a zis: “Cu aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi apoi nu va mai fi găsit!
22. Şi nu se va mai auzi în tine nici un sunet de alăute, nici de cântece din instrumente, nici cântători din fluiere, nici cântători din trâmbiţe; nu se va mai găsi la tine nici un meşter în vreun meşteşug oarecare. Nu se va mai auzi în tine vuietul morii.
23. Lumina lămpii nu va mai lumina în tine, şi nu va mai auzi în tine glasul mirelui şi al miresei, - chiar daca negustorii tăi erau mai marii pământului şi chiar dacă toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta,
24. şi toate acestea sunt astfel pentru că acolo a fost găsit sângele proorocilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor ce au fost junghiaţi pe pământ.”

XIX

1. După aceea, am auzit în cer ca un glas puternic de gloată multă, care zicea: ”Aliluia! A Domnului nostru Iisus Hristos este mậntuirea, slava, cinstea si puterea!
2. Pentru că judecăţile Lui sunt adevarate si drepte. El a judecat pe curva cea mare care strica pamântul cu curvia ei, şi a răzbunat sângele robilor Sǎi, din mâna ei.”
3. Şi au zis a doua oara: ”Aliluia!... Fumul ei se ridică în sus în vecii vecilor!”
4. Şi cei douăzeci şi patru de bătrani şi cele patru făpturi vii s-au aruncat la pământ şi s-au închinat Domnului nostru Iisus Hristos care şedea pe scaunul de domnie. Şi au zis: ”Amin! Aliluia!”
5. Şi din scaunul de domnie a ieşit atunci un glas, care zicea: “Laudaţi şi iubiţi cel mai mult pe Dumnezeul nostru, voi toţi care sunteţi făpturile lui, mici şi mari! Slăviţi-L şi rugaţi-vă Lui căci Dumnezeu este bun cu cei buni iar iubirea sa este nesfârşită!”
6. Şi am auzit apoi ca un glas de gloată multă, ce se asemăna cu vuietul unor ape multe şi era ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: ”Aliluia! Domnul Nostru Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Cel Atotputernic, a început să împărăţească.
7. Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-l slăvim din toate puterile pe Domnul Dumnezeu! Căci iată a venit vremea nunţii Mielului (IISUS HRISTOS); soţia Lui s-a pregătit,
8. şi i s-a dat atunci să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat” – (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor).
9. Apoi mi-a zis: ”Scrie: Ferice de cei care vor fi chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!” Apoi mi-a zis: ”Acestea sunt cuvintele adevărate ale Domnului Nostru IISUS HRISTOS, Fiul lui Dumnezeu!”
10. Şi atunci m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: “Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un slujitor care împreună cu tine şi cu fraţii tăi, păstrează şi face cunoscută altora mărturia lui Iisus. Lui Dumnezeu închină-te şi iubeşte-L cel mai mult cu toata fiinţa ta! (Căci mărturia lui Iisus este duhul proorociei)”.
11. Apoi am văzut cerul deschis şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, se cheamă ”Cel credincios” şi ”Cel adevărat” şi El este Cel care judecă şi Se luptă cu dreptate.
12. Ochii Lui erau strălucitori ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti şi purta un nume scris, pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur.
13. Era îmbracat cu o haină muiată în sânge. Numele Lui este: ”Cuvântul lui Dumnezeu”.
14. Oştile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate toate cu in subţire, alb strălucitor şi curat.
15. Din gura Lui ieşea o rază orbitoare de lumină ca o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile neascultătoare cu ea, pe care le va cârmui cu fermitate cu un toiag de fier. Şi am ştiut că El va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.
16. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: ”Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor”.
17. Apoi am văzut un înger, care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare şi a zis tuturor păsărilor care sburau prin mijlocul cerului: ”Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu,
18. ca să măncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor şi a călăreţilor, şi carnea a tot felul de oameni, slobozi şi robi, mici şi mari!”
19. Şi atunci am văzut fiara şi pe împăratul împăraţilor şi oştilor lor, adunate ca să facă război cu cel ce şedea Călare pe cal şi cu oastea Lui.
20. Şi apoi am văzut că fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu care amăgise şi ispitise pe cei care primiseră semnul fiarei, şi se închinau icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii pentru păcatele lor în iazul cel de foc (infern), care arde cu pucioasă.
21. Iar ceilalţi care se aflau cu ei au fost ucişi cu raza orbitoare de lumină ce ieşea ca o sabie din gura Celui ce şedea Călare pe cal. Şi am văzut apoi cum toate păsările s-au săturat din carnea lor.

Continuare



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga