Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Ştiri>Toate ştirile >
În sfârşit cineva ne aude!

un articol de Mihai Vasilescu

De mai bine de un an, pe ploaie, pe caniculă sau pe ger, aproape săptămânal simpatizanţii MISA organizează cel puţin un miting. Probabil deja au fost peste 100 de mitinguri. Grupul de yoghini care îşi caută pe la diversele instituţii ale statului dreptatea şi bunurile furate de procurori a devenit ceva obişnuit în peisajul bucureştean.

Răspunsurile pe care l-am primit până acum? O tăcere complice şi indiferentă sau promisiuni deşarte, datul din umeri sau clasicul „nu e de competenţă noastră”.  Şi  celebra ordonanţă dată în luna mai de Parchet, care ignoră zecile de plângeri şi, fără a audia vreun martor, ne răspunde cu  nonşalanţă: faptele pe care le reclamaţi nu există, nimeni nu este vinovat de nimic. 

Am fost însă perseverenţi şi am continuat să căutăm un limbaj comun cu aceste instituţii care încă ne mai sunt datoare, nouă şi opiniei publice, cu nişte răspunsuri. Dacă toată mascarada în cazul MISA a fost generată de mărturia mincinoasă a şase persoane, ne întrebăm de ce protestele, memoriile, plângerile a sute şi mii de oameni nu primesc nici un răspuns?

Şi iată că odată cu primul miting din acest „nou sezon”, după atâtea descurajări şi obstacole au apărut şi primele semne că n-am vorbit singuri până acum.

Ministrul Justiţiei, Monica Macovei, a participat chiar în seara zilei de 22 septembrie, când a avut loc mitingul nostru, la o şedinţă a CSM, unde a criticat foarte vehement, printre altele, lipsa de profesionalism în analiza numeroaselor memorii depuse de MISA, şi în special lipsa evaluării modului de desfăşurare a percheziţiilor din martie 2004.

 Iată cum a fost reflectată discuţia respectivă de ziarul Averea:

„Iritarea ministrului a prins contur în momentul în care se discuta nota de inspecţie 1575 referitoare la memoriile membrilor Asociaţiei MISA. Monica Macovei s-a arătat indignată că inspectorii nu au făcut o evaluare a modului în care au decurs percheziţiile. Şi Dăscălescu, dar şi Dan Chiujdea, şeful Comisiei de inspecţie-procurori, au explicat ministrului că CSM nu are competenţa de a verifica aspecte legate de conduita jandarmilor şi poliţiştilor, ci a procurorului care s-a ocupat de caz, şi concluziile au fost că actele procedurale au fost corecte, fapt confirmat şi de instanţă (n.n celebra ordonanţă din mai dată fără audirea victimelor şi fără investigarea cazului)

Macovei a insistat totuşi: „Vreau să ştiu conduita procurorului la percheziţie!

Dăscălescu: „Doamna ministru, ce conduită putea să aibă? Credeţi că a spart el uşa cumva?!

Discuţia a vizat, apoi, alte note de inspecţie. Pe bună dreptate, ministrul Macovei a atenţionat ca majoritatea concluziilor sunt slabe, incomplete sau „bătaie de joc“.

În plus, comisia parlamentară de control a SRI a elaborat un raport în care a criticat dur SRI pentru incompetenţă, şi în special pentru inabilităţile de comunicare în relaţia cu societatea civilă şi în ceea ce priveşte accesul la informaţii de interes public.

Deşi în acest moment raportul nu este făcut public în totalitate, ziarul Adevărul a publicat vineri (23 septembrie)  pe prima pagină câteva extrase printre care putem citi:

 "Trebuie observate împrejurările care au generat, în loc să prevină, protestele publice vehemente ale MISA"

Dacă până acum am asistat la un fel de dialog al surzilor cu orbii, noul sezon de proteste ne-a adus deci două veşti bune şi noi speranţe. Spunem veşti bune pentru că deşi nu s-a luat încă nici o măsură concretă, cel puţin reacţiile imediate arată că autorităţile au fost sensibilizate de situaţia  noastră. Mai urmează acum să îşi facă şi datoria,  adică să înceapă o cercetare corectă a celor implicaţi şi să îi pedepsească pe cei ce vor fi găsiţi vinovaţi.

Citiţi pentru a avea o imagine completă şi:

S-a redeschis sezonul de mitinguri - un material despre mitingul din 22 septembrie 2005

Memoriul depus la CSM pe 22.09.2005

ORDONANŢA din 16.05.2005 - Răspunsul Parchetului prin care toţi cei care au comis abuzuri împotriva yoghinilor sunt scoşi basma curată

24 septembrie 2004
yogaesoteric.net

?>

?>


Articole publicate recent

> 21 NoiembrieEduard Kovesi a scăpat! Fostul soţ al şefei DNA a primit NUP

> 20 NoiembrieOficial american: În scurt timp SUA se va desface

> 20 NoiembrieUn fost șef de la Google dezvăluie ce se află în spatele rețelelor sociale

> 20 NoiembrieCauze ale rămânerii în urmă

> 20 NoiembrieMilitarii din SUA, la toaletele femeilor

> 19 NoiembriePatru căi în aparență amiabile de scindare a Europei. România, invitată politicos în viteza a doua a UE

> 19 NoiembrieViktor Orban - Bruxelles-ul aplică planul lui Soros privind migrația și vrea să aducă 1 milion de migranți în Europa în fiecare an

> 19 NoiembrieS-a creat «Vantablack», cel mai închis la culoare material inventat vreodată, din nanotuburi de carbon

> 17 NoiembrieConfort şi libertate

> 17 NoiembrieCum s-au folosit date personale extrase de la populaţie prin FB şi Google pentru manipulare în alegerile prezidenţiale din SUA

> 17 NoiembrieSe restartează America?

> 17 NoiembrieDemitizarea lui Berbeceanu

> 16 NoiembrieEuro de la un sistem convergent la unul divergent

> 16 NoiembrieTu ce vei face când angajatorul îţi va cere să dai imediat jos crucea de la gât?

> 15 NoiembrieDezvăluirile uimitoare ale unui fost ofiţer SRI

> 15 NoiembrieThe Guardian: Fost director CIA ar fi conspirat cu agenţi străini pentru a falsifica dovezi despre conexiunile lui Trump cu Rusia

> 14 NoiembrieSerie de Cursuri Publice Keshe – Înțelegerea Științei Plasmei

> 14 NoiembrieMiracol – Un japonez a supraviețuit atât bombardamentului de la Hiroshima, cât și celui de la Nagasaki. A trăit peste 90 de ani!

> 14 NoiembrieDeutsche Welle: «Prosperitatea ca iluzie bine întreţinută: în România, sărăcia a devenit ceva invizibil, un fapt ascuns şi neglijat cu premeditare!»

> 14 NoiembrieDe ce îl iubesc conservatorii pe Putin

> 13 Noiembrie Fii mulţumit cu ceea ce ai!

> 13 NoiembrieEste necesară o detoxifiere culturală

> 13 NoiembrieAşa se prepară un denunţător – Interceptări cu «manelistul DNA» Ciprian Man

> 13 NoiembrieNeoatlantismul dintre mări

> 13 NoiembrieTrump: Presa falsă deformează democrația în țara noastră

> 12 NoiembrieAvertismente cu tâlc – Putin: Nicio ţară de pe Pământ nu va supravieţui unui război nuclear

> 12 NoiembriePentru a sensibiliza cât mai puternic opinia publică, femeile s-au dezbrăcat și au protestat

> 12 NoiembrieUn angajat McDonald’s a fost concediat după ce a postat pe internet poze cu resturile «dezgustătoare» dintr-o mașină de înghețată

> 11 NoiembrieFlorin Morariu, eroul de la Londra: «Sunt un simplu om care crede în Dumnezeu. Și cred că Dumnezeu m-a ajutat»

> 11 NoiembrieCocktail geopolitic abraziv. Qatar: bombe, un Prinţ Întunecat, gaz şi nelipsiţii hackeri ruşi

> 11 NoiembrieCehia i-a cerut României să lupte împreună împotriva brandurilor ce oferă calitate inferioară în Europa de Est

> 10 NoiembrieGhid nou de adresare, fără «Doamnelor şi domnilor»

> 10 NoiembrieCine conduce România?

> 10 NoiembrieChinezii au creat trotuare special demarcate pentru utilizatorii de telefoane mobile. Cât de gravă este dependența de astfel de dispozitive în China?

> 9 NoiembrieO fantomă bântuie prin România – Stafia antipatriotismului deşănţat şi a trădării naţionale

> 9 NoiembrieOmenirea, pe cale de dispariţie

> 9 NoiembrieO ţeapă americană

> 8 NoiembrieSupervulcanul Yellowstone poate erupe oricând!

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga