Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Fundamentaliştii islamici, Frăţia musulmană şi CIA

Originile naziste ale grupărilor radicale din lumea arabă

de Mariana Istrate
 

Departe de tabloul zugrăvit în poveştile celor 1001 de nopţi, lumea arabă este de ceva vreme teatrul unor manifestări de o violenţă ieşită din comun. Ştirile internaţionale nu mai vorbesc decât despre 11 septembrie, Osama bin Laden, războiul din Golf, terorism, atentate, luări de ostateci, talibani, maşini capcană, mujahedini, Saddam Hussein, lupte de stradă, suniţi şi şiiţi, wahabi, Al Qaeda, bursa petrolului etc. Care este miza şi ce interese sunt amestecate în acest sinistru joc, de care SUA şi serviciile sale secrete nu sunt deloc străine?

Suniţii şi şiiţii

Pentru a înţelege mai bine ce se petrece în lumea arabă este necesar să facem o scurtă incursiune în istoria islamismului. În secolul VII Mohamed a pus bazele religiei musulmane şi a instaurat primul stat islamic, cu capitala la Medina, oraş situat în vestul Arabiei Saudite de azi. La moartea sa, au izbucnit lupte pentru putere, care au determinat o adevărată schismă în cadrul religiei islamice. Una din tabere era alcătuită din cei care considerau că succesorul său trebuie să fie Ali, soţul fiicei sale şi tatăl singurului său nepot, Hussein. Cealaltă tabără considera că succesorul său de drept este Abu Bakr, tatăl soţiei favorite a lui Mohamed. În cele din urmă a fost ales calif (conducător politic şi religios) Abu Bakr.

Suniţii de astăzi, în număr de aproximativ 800 de milioane sunt partizanii lui Abu Bakr. Numele lor provine de la faptul că aderă la "sunna", interpretarea Koranului transmisă prin tradiţie orală. Se consideră că ei au o viziune mai liberală întrucât, în viziunea lor, urmaşii Profetului Mohamed, califii trebuie să fie aleşi, nu numiţi pe motive ereditare.

Şiiţii, astăzi aproximativ 100 de milioane sunt partizanii lui Ali şi locuiesc cu precădere în Iran, sudul Irakului şi Palestina. Ei recunosc drept conducători religioşi pe imami. Tradiţia spune că ultimul imam, cel de-al doisprezecelea a dispărut în anul 940 şi va reapare la un moment dat pentru a guverna lumea ca şi Mahdi (un echivalent musulman pentru Mesia). Din acel moment, guvernarea politică şi religioasă este realizată prin intermediul unor reprezentanţi ai instituţiei Imamilor, numiţi Ayatollahi.

Conflictele dintre suniţi şi şiiţi, având ca scop obţinerea puterii politico-religioase (în tradiţia islamică cele două nu sunt separate) au început după moartea lui Mohamed şi se continuă şi astăzi. În epoca modernă este însă foarte interesantă poziţia SUA, care, fiind cel mai puternic stat şi având şi mari interese economice în zonă, a susţinut şi finanţat alternativ ambele tabere pentru a-şi creşte profiturile.

În 1980 a izbucnit războiul Iran-Irak, cunoscut şi drept Primul război din Golful Persic. Irakul a atacat Iranul după o lungă perioadă de lupte de graniţă în care şiiţii din Sudul Irakului pactizau cu şiiţii din Iranul condus de Ayatollahul Khomeini. A urmat în 1990 războiul din Golf. Apoi, evenimentele din 11 septembrie 2001, care au oferit pretextul invadării Irakului de trupele SUA în numele distrugerii terorismului. În tot acest lung şir de conflicte SUA i-a sprijinit când pe şiiţi (cum este cazul distrugerii regimului Saddam Hussein), când pe suniţi (cum este cazul susţinerii Al-Qaeda de către CIA). După 11 septembrie 2001, gruparea sunită Al-Qaeda, care fusese până atunci susţinută şi finanţată de CIA a devenit „duşmanul numărul unu” al Americii şi al Occidentului deopotrivă.

Al Qaeda – o grupare cu rădăcini naziste aflată sub controlul CIA

Istoria Al Qaeda începe în anii '20, când un profesor de şcoală elementară sunit pe nume Hassan al-Banna înfiinţează la Cairo o grupare fundamentalistă, Frăţia Musulmană. În acele vremuri Egiptul era o poartă prin care cultura şi mentalitatea occidentală pătrundeau în lumea arabă. Odată cu progresele tehnologice, Hassan al-Banna asista la ceea ce a numit „valul de ateism şi obscenităţi care înghiţea Egiptul". Europenii, victorioşi în primul război mondial aduceau cu ei în lumea arabă „femei pe jumătate dezbrăcate, băuturi alcoolice, teatre, săli de dans, distracţii prosteşti, ziare, jocuri şi vicii, instituţii şi şcoli europene”, care pentru fundamentaliştii musulmani nu făceau decât să „aducă îndoiala şi erezia în rândul drept-credincioşilor”. Mirajul Occidentului se răspândea şi în rândul liderilor politico-religioşi, tot mai dispuşi să conlucreze cu colonialiştii occidentali. Astfel a luat naştere Frăţia Musulmană, care avea ca scop lupta de eliberare a ţărilor musulmane de sub dominaţia străină.

Hassan al-Banna a devenit însă un admirator fervent al lui Adolf Hitler, iar acesta din urmă s-a folosit de acest fapt pentru a transforma în 1930 Frăţia Musulmană într-o armă secretă a Serviciului Nazist de Informaţii. În momentul izbucnirii celui de-al doilea război mondial, Frăţia Musulmană a declarat în scris că va acorda tot sprijinul necesar naziştilor. Astfel, această grupare a ajuns să-şi lărgească aria de influenţă cuprinzând şi Palestina. La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, Frăţia Musulmană a fost acuzată de crime de război, iar o parte din conducătorii ei au fost reţinuţi de Serviciul Secret Britanic. Dar în loc să se ajungă la pedepsirea celor vinovaţi, guvernul Britanic i-a angajat, pregătindu-i în secret, timp de trei ani, pentru misiuni speciale importante.

Ulterior, aceşti nazişti arabi aveau să fie vânduţi unei alte organizaţii, de data aceasta americane, CIA. Cu finanţarea şi sub acoperirea CIA, Frăţia Musulmană a devenit o „conspiraţie islamică pentru a distruge Occidentul”. S-a ordonat expulzarea lor din Egipt, stabilindu-se ulterior în Arabia Saudită, unde s-au unit cu aripa ultra-conservatoare şi naţionalistă sunită, Wahabi. Aceasta a fost fondată în secolul XVIII de Muhammad ibn Abd al-Wahhab, ca o reacţie la declinul moral şi slăbiciunea politică din peninsula arabă. Ea cerea musulmanilor să respingă absolut orice practică sau idee nemusulmană, nu doar religioasă, ci şi politică, chiar şi pe cele şiite, considerate păgâne. Toate naţiunile musulmane au condamnat acest cult fanatic, dar, cu timpul, situaţia s-a schimbat, forţa Frăţiei Musulmane crescând foarte mult, mai ales datorită puterii lor financiare, în consolidarea căreia afacerile cu petrol au jucat un rol esenţial.

Familia regală saudită sub protecţia Fratelui mai mare (Big Brother) SUA

Un punct nodal în situaţia din peninsula arabă îl reprezintă interesele petroliere ale SUA din Arabia Saudită. Acest stat este condus de Casa Regală Saudită ai cărei membri sunt în întregime Wahhabiţi, forma ultra-conservatoare a religiei islamice. Familia regală s-a stabilit în această regiune în 1732 fiind condusă de Mohammad Ibn Abd al-Wahhabi însuşi, întemeietorul wahabismului.

Casa Saudită a conspirat mereu cu guvernul american, oferindu-i o parte din rezervele de petrol ale ţării în schimbul acordării de către SUA a protecţiei militare faţă de oponenţii politici ai familiei Saud. Între anii 1945 şi 1953, SUA a plătit Arabiei Saudite sume în valoare de 400 milioane de dolari, din care s-au cheltuit doar 150 000 de dolari pentru construirea de şcoli, iar restul pentru îmbunătăţirea securităţii Casei Regale.

Începând din 1950, legăturile financiare şi militare dintre conducerea SUA şi familia regală saudită au devenit şi mai strânse. Comandamentul pentru Strategie Aviatică Americană a construit în regiune o imensă bază militară aviatică, cu scopul declarat de a oferi protecţie câmpurilor petroliere saudite, dar care are de fapt ca substrat protejarea Casei Regale Saudite partenere. Cu sprijinul SUA, Arabia Saudită este singura ţară arabă care nu şi-a trimis trupe militare să lupte în Războiul Israelian de Independenţă din 1948. În 1953 conducătorul Casei Regale, Ibn Saud, a murit, lăsând în urma lui un imperiu bogat şi o relaţie de dependenţă faţă de SUA. După 1955 Arabia Saudită a depăşit Irakul în ceea ce priveşte bogăţia resurselor petroliere din zonă, devenind lider petrolier mondial. Dar cetăţenii saudiţi au început să-şi exprime admiraţia pentru caracterul liberal al preşedintelui Nasser al Egiptului, ceea ce a dus la o accentuare a îngrijorării Casei Regale, decisă să promoveze cu şi mai mare aplomb religia wahhabită conservatoare, pe măsură ce pactiza mai mult cu SUA. Urmăreau prin aceasta o reîntoarcere la valorile „reale” religioase. Dar poporul saudit nu mai dorea să sprijine Casa Regală.

În 1959 ziarul egiptean „Al-Musawar” a publicat în detaliu modul în care CIA-ul a colaborat cu Arabia Saudită, ceea ce a avut ca urmare retragerea suportului financiar şi politic acordat de Casa Saudită lui Nasser, preşedintele Egiptului. Totuşi, SUA depindea de resursele petroliere ale Arabiei Saudite, iar accesul la aceste resurse s-ar fi desfăşurat nestingherit doar cu acordul Casei Regale Saudite. Ca urmare, relaţiile dintre cele două state au devenit şi mai strânse, fiecare având nevoie de ajutorul celeilalte părţi, ajungându-se astfel la un control total asupra bursei petroliere. Politica proamericană a ajutat Casa Regală Saudită să-şi păstreze resursele petroliere şi bogăţiile acumulate, regele Faisal afirmând pentru ziarul Time: „Relaţiile cu SUA sunt esenţiale pentru politica saudită”. În acelaşi timp, SUA putea să-şi trimită nestingherite forţele armate în zonă, cu acordul direct al Casei Regale.

Războiul din Afganistan

În aprilie 1978, Partidul Democratic al Poporului din Afganistan (PDPA) a ajuns la putere. Ei au militat pentru reformă şi pentru adoptarea regulilor regimului sovietic comunist. În 1979, revoluţia islamică s-a mutat în Iran şi liderul islamic a fost detronat de către poporul său. Războiul rece a creat alianţe de convenienţă între anumite state, în funcţie de interesele economice, politice şi sociale pe care le aveau. Washington-ul s-a temut de o eventuală răspândire a comunismului în regiune şi astfel CIA s-a oferit să acorde suport militar oricui ar putea să-l ajute să învingă PDPA.

Între 1978 şi 1992, guvernul american a oferit cel puţin 750 milioane de dolari ajungându-se la 1,5 miliarde de dolari grupărilor rebele din Afganistan. Deoarece CIA nu avea cum să pătrundă în Afganistan, aceşti bani au fost distribuiţi de către o agenţie locală a Serviciului Secret pakistanez, ISI, prin intermediul organizaţiei locale MAK a Biroului Afgan de Servicii şi a lui Azzam Abdullah, împreună cu asistentul său Osama bin Laden.

Bin Laden, împreună cu numeroşi comandanţi arabi şi afgani colaboratori ai Angliei, Arabiei Saudite, Pakistanului şi Chinei, s-au unit în cadrul Războiului Rece, sprijinindu-i pe radicalii suniţi islamişti. Frăţia Musulmană devenind prea cunoscută în întreaga lume şi nu în sensul bun al cuvântului, a fost nevoită în 1984 să-şi schimbe numele, devenind MAK, adică Maktab al-Khadamat al-Mujahidin. Azzam a fost ales emir (conducător), iar Osama a fost reprezentantul său. Ei au avut contacte strânse cu guvernul saudit şi cu Frăţia Musulmană, ambele alocând fonduri uriaşe către MAK. De asemenea, se ştie că Departamentul de Servicii Afgane sau „Agenţia”, a avut un rol decisiv în rezistenţa antisovietică. Pentru recrutarea, îndoctrinarea şi antrenarea zecilor de mii de tineri arabi şi musulmani din întreaga lume MAK a fost ajutat cu 200 milioane de dolari din Orientul Mijlociu, SUA şi Marea Britanie.

Bin Laden şi Azzam au întărit relaţiile de colaborare cu Serviciile Secrete Pakistaneze, ISI. Aceasta a fost directiva CIA-ului pentru a suplimenta cu armament, rachete sol-aer şi sisteme de informare prin satelit grupările islamice teroriste. Azzam a călătorit sub auspiciile Frăţiei Musulmane şi a vizitat Germania şi SUA, unde a fost primit cu braţele deschise. La o întâlnire din Fort Worth, Texas, în 1982 el l-a recrutat pe Essam al-Ridi, care a devenit mai târziu pilotul personal al lui Bin Laden. Azzam şi Bin Laden au folosit o mare parte din fondurile primite pentru ridicarea unei tabere de pregătire la graniţa dintre Pakistan şi Afganistan. În acest timp, guvernul pakistanez, pentru a nu pierde controlul asupra celor doi a cerut guvernului Saudit să trimită un leader militar pentru a coordona procesul. Saudiţii l-au trimis pe Prinţul Turki ibn Faisal ibn Abdelaziz, şeful Securităţii. Acesta a lucrat îndeaproape cu două bănci Saudite, Dar al-Mal al-Islami fondată de fratele său şi Dalla al-Baraka fondată de unchiul său, pentru alocarea fondurilor către luptătorii arabi în Afganistan. Osama bin Laden a folosit astfel surse pseudo-caritabile din reţeaua bancară internaţională, alocând fonduri pentru activităţi teroriste. Armata sovietică a fost învinsă şi alungată din ţară.

În 1989 ruşii au lăsat în capitala Kabul un guvern comunist pe care continuau să-l finanţeze şi să-l susţină. Gruparea MAK a început să se scindeze, facţiunile etnice războindu-se între ele pentru preluarea controlului diferitelor regiuni. În acest context războinic a luat naştere Al-Qaeda, o ramură radicală rezultată din fuziunea naziştilor arabi şi a extremiştilor religioşi, a cărui conducător a devenit Osama bin Laden. În 1996 a apărut gruparea Taliban, susţinută de Pakistan. Talibanii au reuşit să cucerească capitala Kabul, dar fără a reuşi să controleze întreaga ţară. Talibanii sunt cunoscuţi pentru interpretarea extrem de radicală a islamului şi au făcut front comun cu armata lui Bin Laden, ajutându-se reciproc.

Implicarea Statelor Unite în politica iraniană

Seymour Hersh, un reporter de investigaţii de la ziarul New Yorker, a făcut unele dezvăluiri în urma anchetelor întreprinse de el referitoare la relaţia dintre clanul Bin Laden şi Dick Cheney, vicepreşedintele Statelor Unite. El afirmă că Dick Cheney, în colaborare cu Elliot Abrams (adjunctul Consiliului pentru Securitatea Naţională (NSC), care pe vremea lui Reagan s-a ocupat de trafic cu arme în Nicaragua), Zalmay Khalilzad (ambasadorul SUA în Irak) şi Prinţul Bahdar Bin Sultan (consilierul pentru Securitatea Naţională al Arabiei Saudite) au planificat din umbră declanşarea războiului civil din Orientul Mijlociu. Totodată ei au manipulat apariţia reacţiilor violente dintre cele două ramuri islamice, speculând vechea rivalitate dintre suniţi şi şiiţi.

Finanţarea grupărilor extremiste, susţine Hersh în documentarul său, s-a făcut prin intermediul Casei Regale Saudite, la fel ca şi cu Al-Qaeda în timpul războiului din Afganistan împotriva Rusiei Sovietice.

Planul ascuns al lui Cheney, creierul principal al acestei operaţiuni, urmărea redirecţionarea fondurilor monetare din marile bănci americane către grupările militare sunite. Totodată, el a urmărit reconturarea frontierelor naţionale din Irak şi extinderea conflictului interconfesional în întreg Orientul Mijlociu pentru crearea unei coaliţii împotriva Iranului.

Punctele principale ale planului său sunt următoarele:

  1. pentru început se doreşte dezmembrarea Libanului, astfel încât să se creeze noi segregate semi-autonome şi religioase: unul sunit, altul şiit, unul creştin şi altul Alawit;
  2. urmează ca Irakul să fie ţinta dezmembrării statale;
  3. la graniţa dintre noile state arabe sunite şi cele şiite va fi Bagdadul, care va deveni un fel de oraş-stat;
  4. graniţa de sud a noului stat şiit arab va traversa Kuweitul şi va include în partea de jos suprafeţele petroliere ale Iranului de Sud, iar în partea de est va cuprinde teritoriile bogate în petrol ale Arabiei Saudite;
  5. marele Iordan va fi redirecţionat din Arabia Saudită pentru a face mai mult loc procesului de repopulare a palestinienilor;
  6. crearea unor noi state, Kurdistanul Liber şi Baluchistanul Liber;
  7. statul Islamic care include oraşele sfinte ale musulmanilor Mecca şi Medina va fi separat de restul Arabiei Saudite.

Totodată, Hersh a denunţat implicarea prezidenţială americană în masiva operaţiune de declanşare a războiului religios din Orientul Mijlociu folosită ca un preludiu al reconfigurării forţate a regiunilor, cu scopul de a menţine supremaţia Statelor Unite asupra resurselor petroliere din zonă.

Planul a fost continuat de Condoleezza Rice, Secretar de Stat al SUA, care a primit un buget de 75 de milioane de dolari pentru operaţiunile de propagandă anti-iraniană. Alţi 85 de milioane de dolari au fost alocaţi "Grupului de Operaţii Iran-Siria" (ISOG), înfiinţat de Departamentul de Stat în cadrul Biroului pentru Afacerile Orientului Apropiat. Dick Cheney a aranjat ca în fruntea acestui grup să fie numită chiar fiica sa, Elisabeth Cheney. Rolul ei este de a coordona un program al cărui obiectiv declarat este "promovarea democraţiei" în Iran şi conturarea strategiilor americane cu privire la această ţară. În realitate, acest grup a fost autorizat să aloce fonduri grupurilor dizidente din Iran. Din acest grup ISOG fac parte atât reprezentanţi ai Departamentului de Stat cât şi reprezentanţi ai Pentagonului, Trezoreriei SUA, CIA şi Casei Albe. Deşi activitatea acestei grupări este intensă, extrem de puţini oameni din Departamentul de Stat au cunoştinţă de existenţa ei.

 
Citiţi şi:

Bibliografie:
1. Nafeez Mosadeq Ahmed, La Guerre contre la Verite, Editions Demi-Lune, 2006
2. Webster Griffin Tapley, „9/11 Synthetic Terrorism, Made in SUA”, Progressive Press, 2005
3. Greg Felton, „Enemies by Design: Inventing the War on Terrorism”, Progressive Press, 2005
4. Wisnewski, Gerhard, „Les Dessous Du Terrorisme (Top Secret) - Qui Dirige Le Monde Par La Peur?”, Editions Demi-Lune, 2007
5. Valentin Manoliu „Dezvăluiri uluitoare despre modul în care este afectată România de gigantica conspiraţie internaţională a Noii Ordini Mondiale”
6. Nexus Magazin - Frăţia musulmană, naziştii şi Al-Qai'da, Anul I Nr.4
7. Michael Carmichael, The-iran-qaeda-scandal, Global Research, March 4, 2007, The Planetary Movement
8 Conspiracy Enciclopedia – The Enciclopedia of conspiracy theories, Chamberlain Bros., a member of the Penguin Group (USA)
9. Los Angeles Times, January 11, 2005,Robert Scheer
10. Nexus Magazine - The Muslim Brotherhood, the Nazis and Al-Qaida, Volume 12, Number 6 (October - November 2005), by John Loftus

yogaesoteric
ianuarie 2007


Articole publicate recent

> 11 DecembrieGoogle operează discriminări «pozitive» în favoarea LGBT. Faceți următorul experiment: dați căutări pe google cu cuvintele…

> 11 DecembrieStupefiant: În Turcia, jihadul va fi predat în şcoală!!!

> 11 DecembrieMemoriile Generalului Iulian Vlad: Brucan a fost şi agent MOSSAD. Ceauşescu n-a vrut să-l arestăm

> 10 DecembrieProtest puternic în Grecia împotriva cardurilor, sionismului şi a construirii primei moschei oficiale în Atena

> 9 DecembrieAbuzul credinţei: bătăi şi torturi sexuale în orfelinatele Bisericii

> 6 DecembrieExistă tortură în secolul XXI!!!

> 5 DecembrieOmul insignifiant din corporație

> 5 DecembrieLinșată de BBC pentru că a apărut în Parlamentul britanic, în Miercurea Cenușii, cu o cruce pe frunte

> 4 Decembrie5 lucruri cu adevărat teribile înfăptuite de CIA în ultimii 70 de ani

> 3 DecembrieGheorghe Piperea: «Binomul și Ochiul Atoatevăzător»

> 2 DecembrieADEVĂRUL ȘOCANT despre CHEMTRAILS: Motoare turboventilator cu presiune înaltă, geoinginerie și minciuna despre «dârele de condensare»

> 1 DecembrieGlobalizarea ca ultimă și tâmpă utopie

> 30 NoiembrieMarx şi Engels, doi homosexuali împătimiţi care au distrus lumea prin gândirea lor smintită

> 29 NoiembriePentru a-și păstra puterea, «creștin-democrata» Merkel a cedat și Germania a legalizat căsătoriile între persoane de același sex

> 29 Noiembrie«Cum i-am dat fiului meu autism» – o mamă îşi pune sufletul pe tavă, sperând că va salva alţi copii

> 28 Noiembrie28 iunie 1883: Ziaristul Mihai Eminescu este arestat, la 33 de ani, fiind sacrificat de masoni pentru «integrarea europeană»

> 28 NoiembrieBatalioanele NATO desfășurate în Europa de Est, pregătite să descurajeze și, la nevoie, să răspundă unei agresiuni a Rusiei

> 28 NoiembrieColonizarea insidioasă a României, acapararea pământului ţării de către străini

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga