Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Europarlamentarul Bruno Gollnisch demască duplicitatea preşedintelui francez
de Mihai Vasilescu

În contextul crizei financiare mondiale, Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei, a insistat foarte mult pe ideea solidarităţii între statele membre UE şi a propus crearea unui „guvern economic mondial” pentru soluţionarea acestei crize. Această propunere a iscat numeroase discuţii în Parlamentul european, întrucât nu face decât să împingă lucrurile şi mai mult pe panta dominaţiei supranaţionale. Unul dintre cele mai vehemente proteste îi aparţine politicianului şi europarlamentarului francez Bruno Gollnisch, care a subliniat contradicţiile dintre vorbele şi faptele lui Nicolas Sarkozy.

„Chiar activitatea dumneavoastră, domnule preşedinte, este o dovadă a incapacităţii Uniunii. Pe 4 octombrie aţi cerut o reuniune în patru (şi nu în 27 aşa cum era firesc), pe 11 octombrie o reuniune bilaterală (doar cu Germania), pe 12 octombrie o reuniune doar cu statele membre ale zonei euro (aşa numitul Eurogrup), pe 18 octombrie încă una doar cu preşedintele SUA, pentru a-l convinge să organizaţi împreună o altă reuniune având ca scop refondarea întregului sistem mondial. Dacă ne gândim bine, aţi spus că la aceasta nu veţi invita decât şase dintre cele 27 de state ale UE împreună cu SUA, Japonia, Rusia, India şi China. Aţi făcut toate acestea în timp ce vorbeaţi de solidaritate şi fraternitate între ţările membre.

Domnule preşedinte, calea pe care o avem de urmat este cu totul alta!  Ea nu exclude nici dezbaterile pentru a ajunge la un acord între toate statele europene, nici cooperarea industrială, culturală sau de alt tip. Însă implică o ruptură radicală cu sistemul mondialist şi repunerea completă în chestiune a pretinselor binefaceri ale amestecării persoanelor, mărfurilor şi capitalurilor. Adică apărarea fără echivoc a independenţei şi identităţii fiecărei naţiuni. Nu înseamnă să ne izolăm, ci din contră este condiţia de bază pentru a le reda naţiunilor noastre capacitatea de a comunica unele cu altele şi a avea astfel o influenţă asupra lumii în care trăiesc.”  

Citiţi şi :

Articole publicate recent

> 21 AprilieTrump, Armaghedonul ce este pe cale să se dezlănțuie, satanismul acaparator și Statul din umbră (III)

> 21 AprilieDavos, bătălii care nu se opresc. George Soros: Trump este un «pericol pentru lume». Cum sună agenda miliardarului de stânga

> 20 AprilieSOEREN KERN, american specialist în geopolitică, ne vorbește despre… «Emiratele Unite ale Europei de vest». Dezvăluiri bulversante!

> 20 Aprilie«Noua ordine mondială» este, de fapt, comunism la scară globală – chiar dacă poartă o mască de umanoid

> 19 AprilieMinoritatea globalistă a luat cu asalt presa conservatoare. Măsuri fără precedent luate de Google, Facebook sau Youtube

> 19 AprilieProfesori germani propun drogarea celor care nu-i acceptă pe migratorii musulmani!

> 18 AprilieTrump, Armaghedonul ce este pe cale să se dezlănțuie, satanismul acaparator și Statul din umbră (II)

> 18 AprilieSfârșitul erei Facebook? Gigantul american, lovit de cea mai mare criză după scandalul Cambridge Analytica

> 18 AprilieBăncile centrale ajung deja să naţionalizeze în tăcere economiile

> 18 AprilieTrump numeşte cinci oficiali «mincinoşi şi trădători». Trei foşti capi de servicii se află printre ei

> 17 AprilieONU demascat ca paradis pentru pedofili. Îndemn UNESCO – copiii vor învăța despre masturbare la 5 ani si despre avort la 12 ani

> 16 AprilieUn document divulgat arată că Soros susţine un complot secret pentru anularea Brexitului

> 16 AprilieÎn presupusul atac chimic în Siria, SUA și Franța acuză Rusia, în timp ce Rusia susține că dispune de dovezi potrivit cărora a fost o înscenare

> 15 AprilieTrump, Armaghedonul ce este pe cale să se dezlănțuie, satanismul acaparator și Statul din umbră (I)

> 14 AprilieDin Mali până în Afganistan islamiştii au distrus adeseori mari opere de artă ei sunt Teroriștii culturali ai lumii

> 14 AprilieLumea smintită este cu susul în jos – grotescul prezentărilor de modă cu bărbații-femei și vestimentația de tip «progresist»

> 13 AprilieNOUTĂŢI în RĂZBOIUL din SIRIA. Extinderea teatrului de operaţiuni: GRECIA – TURCIA şi ISRAEL – IRAN

> 13 AprilieJurnalist american, discurs antologic împotriva celor care cer bombardarea Siriei

> 13 AprilieOligarhii khazari din spatele lui Trump vor neapărat declanșarea celui de-al treilea război mondial

> 12 AprilieBătălia stranie a statuilor

> 12 AprilieLibertatea de expresie în Globalistan: jurnalismul profesionist a murit. Trăiască nucleele de rezistență!

> 12 AprilieCipul pentru «augmentarea» creierului, disponibil în 3-5 ani. Dimensiuni între 1,9 şi 2,2 milimetri

> 11 AprilieActualizare Ben Fulford 19.03.2018 – Lumea este pe cale să afle cât de îngrozitoare au fost crimele mafiei khazare

> 11 AprilieMonumentul misterios care stabilește care este numărul maxim de oameni pe Terra, în viitor – Pietrele îndrumătoare din Georgia (II)

> 10 AprilieEdward Snowden face dezvăluiri cutremurătoare despre Facebook: E o companie de supraveghere mascată, ce este prezentată drept reţea socială

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga