Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Situri arheologice din vechiul Babilon distruse de prezenţa armatei americane în Irak

de George Preda

Arheologi irakieni şi experţi de la British Museum estimează că instalarea în 2003 a unei baze militare şi a unui helioport, în imediata vecinătate a palatului lui Nabucodonosor, a generat pierderi ireparabile în siturile arheologice din zonă.  

Din momentul invaziei americane şi până în iunie 2004, un important sit arheologic a fost transformat în tabără militară pentru 2000 de soldaţi americani. La 300 de metri a fost instalat un heliport. Au fost săpate gropi şi tranşee, s-au ridicat construcţii şi valuri de pământ. Vibraţiile produse de elicoptere şi maşinile militare au făcut ca tavanul unui vechi monument, templul Ninmah, să se prăbuşească.  

Experţii de la British Museum au constatat într-un raport, dat publicităţii în 2005, că nouă superbe basoreliefuri care împodobeau poarta lui Ishtar, ca şi pavajul căii sacre ce ducea la acest monument, au fost deteriorate, din cauza vibraţiilor generate de camioanele şi tancurile din zonă.

John Curtis, conservator la British Museum, povesteşte: „De-abia după ce au fost postate pe internet imagini care arătau cât de întinsă era tabăra militară şi cum afecta amplasarea ei siturile arheologice, autorităţile de coaliţie au fost obligate să mute militarii de acolo. Asta însă i-a enervat foarte tare. Nu pot totuşi să cred că au avut intenţia să facă rău, cred că au făcut-o din ignoranţă şi prostie.”

De-abia în iunie 2004, lucrările de terasament şi cele pentru amenajarea şi extinderea taberei au fost întrerupte. Într-un final s-a decis mutarea ei completă. Armata americană a declarat că deşi au existat unele pagube, pe care nu le poate nega, prezenţa sa în zonă a protejat siturile de bandele de tâlhari. Colonelul John Coleman, fost şef de stat major al primului corp de expediţii din Irak, şi-a cerut într-un mod insolent scuze faţă de muzeografii şi arheologii irakieni în 2006 : „Dacă aceasta îi încălzeşte cu ceva, pot să le cer scuze. Prezenţa noastră acolo a avut un preţ? În mod sigur. Însă trebuie să spun că dacă noi nu am fi fost acolo, i-ar fi costat mult mai scump.”

Citiţi şi:
NATO propune crearea unei armate mondiale unice pentru a apăra stilul de viaţă occidental
Numărul de irakieni morţi în urma ocupaţiei americane rivalizează cu cele mai mari genocide din ultimul secol

yogaesoteric
12 decembrie 2008





Articole publicate recent

> 19 SeptembrieIată dovada că telefonul mobil ştie totul despre noi

> 19 SeptembrieAgenții germani știau încă din 1952 că «arhitectul holocaustului» Adolf Eichmann trăieşte în Argentina, dar au evitat să-l aducă în faţa justiţiei

> 18 SeptembrieÎngrozitor și șocant: Jefuirea actuală a poporului român în cifre!

> 17 SeptembrieSMINTEALA ȘI PROSTIA ÎȘI DAU MÂNA: Lidl a dat jos crucile de pe ambalajele iaurturilor grecești

> 16 SeptembrieMOMENTE ȘOCANTE, UNICE ce au fost surprinse în timpul unui ritual satanic. Atenţie! Imaginile pot avea un impact emoţional – FOTO

> 15 SeptembrieJohn Milbank: «Căsătoria» gay este o «mișcare strategică» și nu are nimic de-a face cu drepturile homosexualilor

> 15 SeptembrieInsinuarea vicleană Big Brother în viața privată. CamSoda, site-ul care te plătește și îți oferă internet ca să îți transmiți viața online

> 13 SeptembrieCRIMINALII CE AU AJUNS SĂ FIE PERFECȚI AI FIINȚELOR UMANE (VI)

> 13 SeptembrieSamsung dezvoltă cipul conceput pentru internetul lucrurilor prin care totul va fi controlat

> 13 SeptembrieFilozoful canadian Alain Deneault: «Nu avem nevoie de multinaţionale, dizolvarea lor ar fi soluţia!»

> 11 SeptembrieIdentitatea de gen, din nou sub lupa științei

> 11 SeptembriePsihologii «torturii» CIA James Mitchell şi Bruce Jessen, judecaţi în această lună

> 11 SeptembrieCine au fost șefii Soros România. Oameni din PSD și ALDE în fundația celebrului miliardar

> 10 SeptembrieRadioul fantomă care din 1982 emite sunete inexplicabile şi care a dat naştere unor teorii ale conspiraţiei…

> 8 SeptembrieIată care sunt în România prioritățile naționale: vaccinuri, rachete și card de identitate biometric

> 8 SeptembriePremierul Tudose este mason! Membru al lojei Garibaldi, cu grad de maestru

> 7 SeptembrieUE anunță constituirea Fondului de Apărare europeană, care va finanța proiecte de cercetare militară și programe de achiziții comune

> 6 SeptembrieFacebook îţi distruge viaţa

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga