Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Sunteţi aici: Home >Actualitate >Evenimente >
Miracolul în dar de la Arhangheli

O manifestare angelică miraculoasă surprinsă pe film
 
de Maria Nicola
 

Imaginea pe care o puteţi admira mai jos este o captură de ecran dintr-un filmuleţ postat pe internet: se remarcă în spatele actorului manifestarea luminoasă a unei entităţi angelice, mult mai înaltă decât umbra actorului. Entitatea angelică este asemănătoare reprezentărilor tradiţionale (o fiinţă de lumină asemănătoare oamenilor, înzestrată însă cu aripi); ea pare a fi uşor aplecată în faţă într-o atitudine protectoare. Aceasta nu poate fi explicată prin proiecţii, transparenţă etc., fiind în mod evident vorba de o manifestare miraculoasă autentică.

 

 

Luni, 31 octombrie 2011, Sala Palatului a găzduit spectacolul-eveniment „Darul Arhanghelilor”, organizat de asociaţia Anima Mundi. Acest spectacol se înscrie în seria de evenimente propuse de diverse asociaţii din ţară sub egida „Săptămâna Arhanghelilor”. „Săptămâna Arhanghelilor” a intenţionat şi chiar a reuşit să ofere o alternativă minunată, benefică, încântătoare, spirituală, pentru straniile manifestări care par să prolifereze şi în ţara noastră în ultimii ani, asociate cu aşa-zisa „sărbătoare” a Halloweenului.

Spectacolul „Darul Arhanghelilor” a fost filmat de mai multe persoane – una dintre ele a postat pe internet o filmare în mod vizibil amatoricească pe care a înregistrat, fără ca ea să fie conştientă, manifestarea angelică miraculoasă din imaginea de mai sus. Astfel, atunci când pe scenă se afla actorul ce avea în spectacol rolul Arhanghelului Zadakiel, pe filmare, între strălucirile blitzurilor, se vede foarte clar manifestarea luminoasă miraculoasă a unei entităţi angelice foarte asemănătoare reprezentării tradiţionale a acestora, ca o fiinţă umană înzestrată cu aripi. Această manifestare miraculoasă a durat aproximativ 5 secunde. Pentru a savura din plin acest veritabil miracol, vă oferim un montaj video care repetă de mai multe ori secvenţa respectivă în care apare acea entitate angelică luminoasă.

 
 
  
Acest miracol atestă pentru cei cu sufletul deschis adevărul că Arhanghelii răspund cu promptitudine atunci când sunt apelaţi cu dragoste de o fiinţă umană a cărei inimă este pură şi deschisă faţă de realitatea lor tainică.

Actorul (amator) care a interpretat rolul Arhanghelului Zadakiel se numeşte Doru Bodea; el este practicant yoga şi totodată instructor de yoga în Berlin. L-am rugat să împărtăşească în câteva cuvinte, pentru cititorii yogaesoteric, experienţa personală pe care a trăit-o în acel spectacol. Iată ce ne relatează acesta: „De fiecare dată când am fost pe scenă în această postură, reprezentând Arhanghelul Zadakiel, am remarcat în primul rând o continuitate aproape perfectă a stării de conștiinţă pe care o percepeam. O stare de linişte mentală profundă, dublată de o „prezenţă” extrem de vie, uneori aproape copleşitoare fizic. Simţeam de asemenea că această linişte mentală era o formă de ajutor pentru mine, o protecţie pe care acest Arhanghel o realiza în marea lui bunătate. Ca manifestare individuală, starea cea mai intensă de comuniune cu Arhanghelul Zadakiel am perceput-o în timpul spectacolului de la Sala Palatului. Un aspect care a fost diferit în acea seară faţă de serile precedente a fost modul în care am simţit reacţia publicului, poate şi datorită faptului că acest public a fost mult mai numeros decât până atunci. Însă ceea ce am sesizat a fost cred, mult mai mult decât atât. A fost o gradare în această reacţie, o creştere de la un moment artistic la altul, atât în calitatea stării publicului, cât şi în intensitatea acestei stări. Încă dinainte de a intra în scenă am fost profund mişcat de această participare, pe care o simţeam atât afectiv, cât mai ales spiritual. Simţeam, pentru prima dată în aceste spectacole, chemarea publicului. Şi aceasta nu ca „actor”, ci pur şi simplu ca o manifestare a dorinţei, conştiente sau nu încă, a noastră, toţi cei aflaţi acolo în acel moment, de a fi îmbrăţişaţi de sfera de forţă sublimă a Arhanghelului Zadakiel. Au urmat acele minute în care am fost în scenă, minute copleșitoare, marcate de un elan interior către tot ce e divin, către tot ce este înalt, de o aspirație intensă de a alchimiza lăuntric tot ceea ce este inferior şi limitat. Minute marcate de o stare profundă de vid mental şi precum am spus mai devreme, de o prezenţă copleșitoare, aproape o îmbrăţişare fizică, a Arhanghelului Zadakiel.
Am aflat despre această sincronicitate filmată în timpul spectacolului de la Sala Palatului de abia la sfârşitul Săptămânii Arhanghelilor. Un prieten mi-a relatat în doar câteva cuvinte, fără a-mi da vreun detaliu, că ceva s-a văzut într-o filmare făcută de cineva şi postată pe internet. Ceea ce pot să spun este că în acel moment am simţit o stare extrem de intensă, ceva foarte, foarte similar cu răspunsul la tehnica Paratrăsnetului, o energie foarte rafinată, dar în acelaşi timp foarte intensă, ce a trecut prin fiinţa mea de sus în jos, din vârful capului până în tălpile picioarelor. Ulterior, de câte ori mă gândeam la acel moment, sau când am văzut şi revăzut acea secvenţă filmată, acest „răspuns” revenea într-o formă similară. Un aspect care trebuie să recunosc că m-a amuzat, este faptul că persoana care a postat pe internet această filmare, a avut intenţia de a denigra acest spectacol, numindu-l «Încă o manifestare a MISA ... », fără să ştie că în acest fel a popularizat această apariţie, în acest fel arătând tuturor celor ce au avut ocazia să vizioneze spectacolul „Darul Arhanghelilor” încă o manifestare spirituală şi divin integrată la care au participat, printre alţi actori, şi yoghini din şcoala de yoga MISA. Precum o vorbă de duh şi înţelepciune românească spune: „Gura păcătosului adevăr grăiește”. Dumnezeu are cu adevărat un simţ al umorului macrocosmic.”

Într-adevăr, se pare că cei care au postat acea filmare pe Internet au avut intenţia de a denigra spectacolul respectiv şi aceasta, în viziunea lor bizară, numai prin faptul că îl asociau cu MISA. Asociaţia Anima Mundi a confirmat, de altfel, faptul că există şi practicanţi yoga de la cursurile MISA în rândul celor care au participat la evenimentele organizate de aceasta. Dar aceasta nu explică deloc de ce unele persoane se opun cu îndârjire unor manifestări artistice rafinate, superbe, care urmăresc să facă accesibilă publicului larg lumea cea tainică, misterioasă şi sublimă, a entităţilor angelice!!! Partea cea extraordinar de bună a acestei conjuncturi este faptul că filmul a fost realizat şi postat de un „opozant” MISA şi aceasta exclude din start orice posibilă acuzaţie de „fraudă” care putea contesta autenticitatea acestui fenomen miraculos!

Citiţi şi:
Miracole care să îi convingă în sfârșit pe cei sceptici. Dumnezeu ne face semn
O minune în culoare pe cerul României


yogaesoteric
29 noiembrie 2011


 

 

Articole publicate recent

> 20 FebruarieMai răi ca SIPA – DNA a folosit o delațiune din pușcărie pentru a bloca eliberarea avocatului Ioan Sava

> 19 FebruarieEminescu și Manoilescu sunt fondatori ai Braziliei moderne

> 19 FebruarieAdministraţia SUA: Creştinii sunt supuşi unui genocid în Orientul Mijlociu

> 19 FebruarieIluzia optică care îi face pe șoferi să încetinească. Măsura a redus numărul de accidente în care sunt implicați pietonii

> 18 FebruarieGaura din stratul de ozon s-a restrâns considerabil. Oamenii de știință cred că până în 2070 se va închide de tot

> 18 FebruarieDescoperire stupefiantă: ADN-ul spermatozoizilor poate supraviețui în trupul femeii ani de zile, putând ajunge și în creier!!!

> 17 FebruarieȘocant – Planul secret pentru România: Vor să ne aducă între 350.000 și 1.000.000 de imigranți

> 17 FebruarieSEXGATE homosexual la vârful BOR! Nume grele pe lista celor cu apucături nefirești

> 16 FebruariePutin avertizează despre super-soldaţii modificaţi genetic

> 15 FebruarieȚara care face prima secție de poliție fără polițiști umani

> 15 FebruarieOmul care a plantat câte un copac în fiecare zi, în ultimii 48 de ani. O poveste adevărată despre simplitate și recunoștință față de Natură

> 13 FebruarieLa câtă suveranitate am ajuns să renunțăm?

> 13 FebruarieMircea Cărtărescu: «La anul ajungem și noi în situația Venezuelei»

> 12 FebruarieO «societate secretă» care a acționat împotriva lui Trump şi la care au aderat şefi ai serviciilor secrete a fost dezvăluită...

> 12 FebruarieAceastă prezentatoare susţinea live o sesiune de yoga. Cameramanii au rămas mască când i-au văzut «costumaţia»

> 12 FebruarieFă ce spune Germania, nu ce face Germania

> 11 FebruariePeste 1 milion de cetățeni ai UE cer stoparea exportului de animale vii

> 11 FebruarieProfesorul Dinu Giurescu: «Suntem sub imperiul prăbușirii noastre ca neam. Românii mai au o singură șansă: să lupte pentru ei înșiși»

> 10 FebruariePe fata: Ora de istorie LGBTQ în compania unui travestit în chip de drac cu coarne (SUA)

> 10 FebruarieA fost creat un promițător dispozitiv de dezinfectare a apei, care acționează prin simpla expunere la Soare!

> 9 FebruarieSe anunţă un adevărat cutremur în SUA. Acuzaţii fără precedent ale lui Donald Trump la adresa FBI: «Este o ruşine»

> 9 FebruarieChina este pe cale să scoată în totalitate banii cash de pe piață

> 9 FebruarieChinezii vor să contracareze superioritatea navală americană

> 9 FebruarieViolul este permis împotriva femeilor păgâne

> 8 FebruarieCriza coreeana între isterie şi prudenţă

> 8 FebruarieUn oficial UE recunoaşte că în Europa sunt 50.000 de jihadişti

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga