Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Aliază-te cu focul divin al transformării (I)


de instructor yoga Adina Stoian

 „Focul este etern; vizibil sau invizibil, este întotdeauna prezent.”
                                            profesor yoga Gregorian Bivolaru
 
 „Ignis natura renovatur integra.” - „Întreaga natură este regenerată şi reînnoită în totalitate prin intermediul energiei oculte a focului.”
                                                  Înţelepciunea hermetică

În această Creaţie, focul subtil (TEJAS sau AGNI) reprezintă una dintre cele cinci TATTVA-e fundamentale (categorii ontologice formatoare), cunoscute în shivaismul din Caşmir sub numele de MAHABHUTA-uri, sau „marile elemente” – Pământul subtil, Apa subtilă, Aerul subtil şi Eterul atotcuprinzător. Ele sunt acele câmpuri informaţional-energetice care creează universul fizic concret, aşa cum îl experimentăm noi, oamenii cu un nivel obişnuit de conştiinţă. Pentru că este o manifestare energetică, focul subtil implică şi polaritate – poate fi sublim (vehiculând energii benefice) sau demoniac (chiar infernal) vehiculând în acest caz energii malefice.

Conform tradiţiei chinezeşti, şi în special tradiției I Ching-ului, focul reprezintă aspectul YANG, masculin, în corelaţie cu Soarele, cu puterea de transformare şi de purificare. El corespunde polului Sud, culorilor roşu, portocaliu şi galben (din care sunt alcătuite flăcările şi razele Soarelui de-a lungul zilei), anotimpului vară şi, în trup, regiunii inimii.

Tainica relaţie a focului cu inima este constantă, fie când acest element simbolizează pasiunile elevate cum ar fi dragostea, trăirile intense amoroase şi profunde, fie atunci când simbolizează focul spiritului care este şi suflul, foc aflat în legătură cu cunoaşterea intuitivă superioară despre care se vorbeşte în Bhagavad Gita, cap. 4, sutrele 27 şi 10: „Aprinşi de aspiraţia arzătoare a realizării de sine, aspiranţii oferă focului purificator al minţii, trezit prin practica yoga, toate simţurile împreună cu acţiunile acestora, precum şi suflul vieţii împreună cu funcţiile lui.” „Eliberaţi astfel de ataşament, frică şi mânie, întru totul absorbiți în Mine (Fiinţa Supremă) multe fiinţe purificate prin cunoaştere şi austerităţi ating devoţiunea iubitoare care îi face să-şi găsească sălaşul în Mine.” Observăm astfel în aceste sutra-e că focul purificator al minţii asigură eliberarea de ataşamente şi frici, precum şi reîntoarcerea în Fiinţa Supremă.

În natură, în afară de focurile concrete, elementul subtil al focului este simbolizat de regiunile deşertice – deoarece sunt uscate şi foarte fierbinţi; şi de munţi, deoarece forma lor aminteşte de triunghiul cu vârful în sus care este simbolul principal alchimic al focului.

Aspectul benefic al focului subtil este numit foc sublim datorită capacităţii de purificare şi de transformare profundă a fiinţei şi datorită rezonanţelor cu libertatea, cu ascensiunea, cu asimilarea, cu resorbţia şi cu sublimarea. În esoterismul oriental, focul sublim lăuntric este o manifestare importantă a lui BRAHMA (aspectul creator al Fiinţei Supreme din trinitatea orientală BRAHMA-Creatorul, VISHNU-Menţinătorul şi SHIVA-Distrugătorul).

Aspectul malefic al focului este asociat cu focul cumplit al iadului care torturează continuu fiinţele decăzute, care se află acolo pentru arderea păcatelor săvârşite, cu lumea îngerilor căzuţi, cu demonii şi chiar cu spiritele satanice.
 
Într-o formă sau alta, focul este prezent în toate tradiţiile spirituale ale lumii, deoarece reprezintă, poate, cucerirea cea mai de preţ a umanităţii, care i-a marcat separarea de regnul animal.

Focul este considerat şi un simbol al Spiritului Divin Ultim, deoarece este asociat cu lumina vizibilă şi cu sursa ei, la fel cum Sinele Suprem are ca natură ultimă Lumina Necreată.

În mod tradiţional, focul subtil lăuntric este considerat agentul principal al transformării lăuntrice, fără de care evoluţia spirituală nu ar fi posibilă. De aici survine importanţa imensă a trezirii armonioase a acestui aspect în fiinţele tuturor aspiranţilor la desăvârşire.

Ridică-te până la văpaia care nu arde

Acest foc se poate manifesta la toate nivelurile fiinţei. La nivelul trupului şi al învelişului bio-energetic, focul metabolismului menţine viaţa şi chiar temperatura corpului, înlesnind asimilarea hranei şi buna funcţionare a întregului organism. Îl putem numi FOCUL VIEŢII. Cu ajutorul acţiunii focului subtil lăuntric, trupul nostru reuşeşte extragerea energiei din materie (hrana) pentru supravieţuire. Astfel, prin puterea focului sublim lăuntric, sunt obţinute şi menţinute la nivelul trupului stările de sănătate perfectă, de armonie, de tinereţe şi chiar de puritate interioară. La nivelul aparenţei trupului, focul sublim lăuntric conferă chiar frumuseţe fizică, magnetism, farmec, putere de fascinaţie (carismă). De aceea există în popor expresia „frumos foc”, iar în tradiţia indiană unul dintre numele binecuvântate alese pentru băieţi este TEJAS, care în acest context se traduce prin „frumos şi sănătos”.
 
Atunci când în trup predomină focul subtil lăuntric (TEJAS TATTVA) ascendent, sublimator, orientat către spiritualizarea fiinţei, omul are forme foarte speciale, cu o talie accentuată şi o supleţe armonioasă specifică (aşa cum sunt reprezentările în arta tantrică, de exemplu). Dacă, dimpotrivă, acest foc sublim este slab şi dizarmonios, atunci e posibil să apară două fenomene complementare: ori îngrăşare excesivă, când în jurul taliei se formează colaci de grăsime inestetică (însoţită de fenomene de îmbătrânire accelerată, blazare, pierderea dinamismului lăuntric, a entuziasmului etc) ori slăbire excesivă (însoţită de „uscarea“ fiinţei care duce tot la îmbătrânire accelerată etc).

La nivel astral, focul sublim lăuntric este prezent prin manifestarea pasiunilor elevate (iubirea arzătoare care înalţă, pasiunea erotică elevată, intensitatea aspiraţiei, efervescenţa creatoare etc.) şi prin trezirea unor calităţi sufleteşti esenţiale, chiar virtuţi, precum: starea de nobleţe sufletească, curajul, eroismul, abnegaţia, motivaţia interioară, hotărârea, dinamismul lăuntric, capacitatea de autocontrol, disciplină şi autodisciplină, starea de optimism, starea de entuziasm ardent, puterea de acţiune, voinţa armonioasă, capacitatea de dăruire faţă de un ideal, puterea de abandonare a voinţei individuale în faţa voinţei divine, starea de încredere nestrămutată în sine, umorul şi constanta bună dispoziţie.

La nivel mental, focul sublim lăuntric este asociat cu procesele mentale intuitive, deoarece intuiţia reprezintă un fenomen de pătrundere instantanee în necunoscutul pe care îl iluminează, aşa cum lumina ce pătrunde într-un loc închis alungă întunericul. La acest nivel, focul minţii strunit prin focalizare şi meditaţie este acela care purifică subconştientul şi pregăteşte iluminarea prin procesele de elevare a conştiinţei care apar spontan, intermediate de energia lui subtilă. Aceste procese de purificare lăuntrică pot fi resimţite foarte dureros de fiinţele egoiste care se agaţă cu încăpăţânare de ataşamentele lor meschine.

Suferinţa pe care o percep asemenea oameni este adeseori descrisă ca un foc care îi arde interior („îmi arde inima de durere”), însă această situaţie este caracteristică NUMAI CELOR CARE SE OPUN TRANSFORMĂRII şi sunt ignoranţi. Acei discipoli umili şi cu inima pură percep acest foc lăuntric sublim ca pe o binecuvântare divină şi acceptă cu bucurie, chiar cu entuziasm, transformările pe care le aduce în viaţa lor.

Focului tainic sacrificial al hinduismului, Buddha îi asociază focul cel enigmatic lăuntric, care, atunci când este dinamizat în fiinţa umană, aduce cunoaşterea pătrunzătoare şi trezeşte intuiţia superioară divină, ceea ce arată că este în tainică legătură cu VIJNANA MAYA KOSHA, învelişul supramental al fiinţei.

Însă mai presus de toate este Focul Spiritului, adesea asociat cu nemurirea – „focul care nu arde” şi a cărui prezenţă se face simţită chiar şi în exterior, în lumea manifestată. Despre el vorbeşte tradiţia evreiască atunci când povesteşte despre „tufişulcuprins de flăcări din care se auzea vocea Divină şi care nu a fost mistuit de foc”. În acest caz, focul sublim lăuntric este un simbol al binecuvântării dumnezeieşti.

Dăruieşte-te acestei ardori – vei trăi miracole în cascadă

Aceste aspecte esoterice şi simbolice ne ajută să înţelegem şi mai bine valoarea imensă a trezirii focului sublim lăuntric în fiinţa noastră, ca aspiranţi pe o cale spirituală. Când acest sublim foc tainic interior este amplificat prin procese de rezonanţă ocultă cu energiile focului ce există în focarele din Macrocosmos, generează transformări lăuntrice profunde şi rapide, salturi spirituale, ne purifică la toate nivelurile.

Prin acumularea focului sublim în microcosmosul fiinţei noastre creăm premisele apariţiei stării de atotcunoaştere atotpătrunzătoare superioară şi înlesnim apariţia stărilor profunde şi copleşitoare de iluminare şi chiar a minunilor.

Tot cu ajutorul acestui foc sublim interior distrugem prin ardere lăuntrică toate traumele, stresurile şi rănile sufleteşti. Căci acest gen de foc provoacă adevărate stări de catharsis însoţite uneori, mai ales în cazul femeilor, de un plâns purificator, regenerant, care arată arderea şi anihilarea energiilor subtile toxice ce rezistau de multă vreme în universul lor lăuntric, generând tensiuni, suferinţă, închistare şi chiar boală. Un astfel de foc, însă, distruge şi anihilează pentru totdeauna toate impurităţile, toate mizeriile psihice, toate relele.

Focul sublim interior ajută la funcţionarea armonioasă a plexului solar, trezeşte şi face să lucreze impecabil aşa-zisul „creier abdominal” (adevărata uzină energetică a fiinţei noastre, motorul transformării lăuntrice), ne face să fim optimişti, plini de încredere în sine, carismatici; pe femei le face puternic magnetice, iar pe bărbaţi  - puternic electrici şi chiar electrizanţi.

În plus, trezirea şi dinamizarea acestui foc sublim interior susţine apariţia unei stări pregnante de umor stenic, de bună dispoziţie molipsitoare, anihilează ca prin minune stresul şi tensiunile penibile care apar la nivelul zonei abdominale, face fiinţa extraordinar de atractivă pentru cei de sex opus şi face să dispară pentru totdeauna stările chinuitoare, obsesive de gelozie.

Trezirea şi dinamizarea armonioasă a acestui foc sublim interior aduce zeci de beneficii şi cristalizează virtuţi sufleteşti şi calităţi fizice, psihice, mentale şi spirituale – cu o condiţie: prezenţa în viaţa noastră a gramului de practică. Numai practica personală intensă ne va ajuta să descoperim minunile produse de prezenţa focului subtil lăuntric şi toate transformările extraordinare pe care acesta le face cu putinţă!

Citiţi continuarea articolului aici
 

Articol preluat de pe www.yogamagazin.ro


Citiţi şi:
Manipura Chakra - aspecte psihologice
VIJNANA-MAYA-KOSHA

yogaesoteric
17 septembrie 2013



Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Civilizaţiile extraterestre
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Şivaism
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga