Două stări, în felul lor extreme, despre care se vorbește adeseori pe calea spirituală: starea de ÎNȚELEPCIUNE și starea de PROSTIE (IV)

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

În expunerea ce urmează, vă vom vorbi pe rând despre aceste stări și vă vom dezvălui unele taine importante ale acestora. Sperăm ca toate aceste aspecte să vă fie de un real folos, mai ales acelora dintre voi care vă aflați pe o cale spirituală și practicați cu entuziasm şi multă dăruire yoga.

Citiți a treia parte a articolului

Starea de orbire spirituală

În cazul ființelor umane în al căror univers lăuntric starea de regres spiritual se accentuează, fluidul subtil tamas guna ajunge să predomine, deoarece ele sunt în mod viclean tentate de demoni să diminueze şi apoi chiar să stopeze complet şi pentru totdeauna orice practică spirituală. În marea majoritate a cazurilor, această întrerupere este motivată în fel și chip prin felurite pretexte, care mai de care mai cretine, mai aberante, pe care ele le susţin cu îndârjire, pe fundalul unor îndoieli și certitudini demoniace care au apărut.

Dincolo de aparențe, toate acestea sunt, în realitate, expresia evidentă a unei stări din ce în ce mai accentuate de prostie în care aceste fiinţe umane se scufundă. Asemenea ființe ce se află deja pe drumul regresului spiritual și al prăbuşirii în abisul cumplit ce s-a deschis în universul lor lăuntric nu mai pun niciodată în practică niciuna dintre tehnicile spirituale la care au avut acces. Ulterior, în universul lor lăuntric se instalează o stare accentuată de dispreț, de ostilitate, ba chiar de ură împotriva colegilor de cale spirituală pe care i-au avut cândva și mai ales împotriva ghidului spiritual. În special ghidul spiritual devine, pentru asemenea ființe umane rătăcite ce sunt manipulate cu uşurinţă de demoni, ţinta predilectă a unei stări de ură aberantă, exacerbată, ce evidenţiază cel mai adesea (mai ales atunci când se dialoghează cu astfel de ființe umane) felurite motive halucinante, abracadabrante, dintre care unele se dovedesc a fi, dincolo de aparențe, nebunești. În astfel de cazuri, în fond tragice, apare ca fiind evident ceea ce se spune în folclor: atunci când Satana urmăreşte, în modul său viclean, să distrugă o fiinţă umană rătăcită, mai întâi îi ia mințile.

Pentru asemenea ființe umane ce au regresat chiar foarte mult, ura, răutatea, îndârjirea, încăpățânarea, mutismul demoniac și, mai ales, dorința de a distruge prin nu contează ce mijloace școala spirituală în care s-au aflat cândva, devin țelul aberant, cretin al existenței lor. Dincolo de aparente, este evident că astfel de fiinţe umane sunt fără încetare manipulate din tărâmurile infernale de entități demoniace puternice, care le fac să devină și uneori să rămână chiar toată viața instrumentul constant prin care aceste entități se manifestă în această lume pentru a face cât mai mult rău. În cazul unor asemenea ființe umane asistăm, de asemenea, la apariția și chiar la accentuarea unei stări cumplite, pe care cei inițiați o numesc într-un mod plastic stare de orbire spirituală.

Ființele umane ce sunt afectate din ce în ce mai mult de starea bizară de orbire spirituală uită în totalitate experiențele spirituale autentice mici, mari sau chiar extraordinare pe care le-au avut cândva. Dacă prietenii sau colegii lor, care continuă să se transforme pe aceeași cale spirituală pe care s-au aflat şi ele, le amintesc de experiențele minunate, profund spirituale, pe care eventual le-au avut cândva împreună, constată cu uimire apariția unui fenomen bizar de împietrire şi incapacitatea vădită de a le mai aprecia lucid, clar și obiectiv.

Acest proces cumplit de orbire spirituală (la care am asistat măcar o dată unii dintre noi) evidențiază totodată starea de regres în care astfel de fiinţe umane au alunecat într-un mod insidios fără a mai fi cu putinţă să-şi dea câtuşi de puțin seama de starea tragică în care se află.

O formă organizată de lene

Procesul de alunecare și de complacere în stări predominante de tamas, ce devin din ce în ce mai accentuate, favorizează apoi instalarea și chiar intensificarea stării de orbire spirituală.

Totodată, starea de prostie abisală în care ființele respective alunecă atunci este vădită şi adeseori ne apare dramatică.

Argumentele tâmpe şi motivațiile tembele pe care le oferă o fiinţă umană ce deja se află într-o asemenea stare de tamas exacerbat sunt de cele mai multe ori o expresie a unei prostii abisale ce includ chiar nuanțe agresive și tente luciferice.

O asemenea prostie nu se complace într-un mod pasiv să afecteze numai ființa celui care se află sub influența ei bizară, ci uneori capătă o dimensiune procustiană, ea face eforturi să-şi găsească validarea forțată în cei din jur şi încearcă adeseori cu disperare să-i facă şi pe ceilalți ce sunt receptivi la justificările ei să accepte aceleași erori şi argumente găunoase.

Această ipostază a prostiei ne apare, atunci când este privită dintr-o anumită perspectivă, oarecum mai gravă, deoarece atunci ea nu se mulţumeşte cu victima care a devenit purtătorul ei, ci caută să facă prozeliți, urmăreşte să-și valideze suplimentar existența prin a-i convinge și pe alții că, de fapt, nu există și că argumentele oferite de ea sunt corecte.

Celor care se află lângă o astfel de fiinţă umană nu le vine să creadă, mai ales în prima etapă, că aşa ceva este cu putinţă. Cu toate acestea, pe măsură ce trece timpul, devine apoi din ce în ce mai evident că procesul de orbire spirituală se instalează și ulterior împinge ființa umană respectivă în abisuri de prostie, de răutate, de năuceală, de larvaritate și de exacerbare atât a importanței de sine, cât şi a orgoliului spiritual.

Faptul că energia subtilă care susţine starea de prostie este, de fapt, energia specifică cunoscută de mii de ani sub numele de tamas guna, este ilustrat foarte bine şi prin proverbul popular: „Prostia este o formă organizată de lene”.

Austriacul Robert Musil a observat în studiul său intitulat Despre prostie (1937) că: „Prostia nu înseamnă întotdeauna absența unei anumite forme de inteligenţă, însă ea implică aproape de fiecare dată absența bunului-simț”.

Paradoxul prostiei inteligente

Musil chiar a vorbit cu o mare luciditate despre o aşa-numită prostie inteligentă, de care suferă fără să-şi dea seama toți cei care deja s-au pierdut sau care se pierd în labirintul cel fără de ieşire al gândirii discursive, speculative, sterile, ce este complet lipsit de bunul-simț intuitiv.

Încă din anul 1743, în cartea sa Teatrul lumii naturale şi morale, H. K. Poot a definit într-un mod genial cele 3 caracteristici fundamentale ale prostiei:

  • lenea neîncetată a unei gândiri net superioare,
  • încăpățânarea demoniacă,
  • absenţa bunului-simț.

Atunci când privim starea de prostie dintr-o altă perspectivă, se poate spune că prost nu este acela care nu știe ceva anume, căci un astfel de om este doar un ignorant. Este însă un prost acela care, știind chiar foarte bine din punct de vedere teoretic ceva anume, acționează apoi de fiecare dată ca şi cum nu ar ști nimic.

Starea de prostie a unei fiinţe umane pune, de fapt, în evidență starea ei de larvaritate, de superficialitate şi de inconștiență. Atunci când privim cu multă luciditate şi atenție în jurul nostru, observăm că, în realitate, această formă de prostie este cea mai răspândită inclusiv în lumea contemporană, în care accesul la o mulțime de informații juste, inteligente, esențiale și valoroase se află deja la dispoziţia multor fiinţe umane, dar, cu toate acestea, atitudinea şi comportamentul oamenilor nu reflectă câtuşi de puţin cunoașterea veritabilă plină de înţelepciune la care au acces.

Spre exemplu, un bărbat care deja știe chiar foarte multe despre valoarea imensă a fuziunilor amoroase bazate pe continența erotică amoroasă deplină și care cunoaște multitudinea efectelor benefice pe care aceasta le face să apară atunci când este realizată practic aşa cum se cuvine de fiecare dată, dar care alege totuși în mod bizar să ejaculeze în gura iubitei sale atunci când face dragoste și îi cere acesteia să-i ingurgiteze sperma, dă în felul acesta dovadă de o prostie imensă, abisală.

Un melanj straniu de fecale diareice cu nectar

Faptul că majoritatea ființelor umane nu sunt aproape deloc capabile să-și conștientizeze propria prostie, iar uneori nici măcar nu își doresc aceasta şi chiar se supără foarte tare sau nutresc resentimente puternice atunci când le este evidenţiată prostia crasă, nu demonstrează niciodată inexistența prostiei. Cu toate acestea, tocmai acest fapt le servește multor fiinţe umane drept argument pentru a le întări convingerea tâmpă, în mod evident eronată, cum că starea lor de prostie adeseori crasă nici nu există.

Dincolo de aparențe, o astfel de reacție (ce este, din nefericire, curentă la foarte multe fiinţe umane letargice) este una dintre cele mai frecvente modalități de apărare a egoului (ahamkara), care îşi ascunde în felul acesta în spatele unor astfel de pseudo-raționamente (greşite și, în fond, cretine) slăbiciunile, efemeritatea şi frica de a fi vreodată transcens.

Nu este cazul să pierdem vreodată din vedere că absența dovezii că suntem proști nu este, de fapt, o dovadă a inexistenței prostiei noastre. Prostia noastră este evidentă pentru un înțelept și înainte de tot și de toate, este evidentă pentru Dumnezeu Tatăl.

Așadar problema destul de spinoasă a prostiei nu presupune doar a cunoaşte sau a nu cunoaşte ceva anume, aşa cum adeseori se crede în lumea în care trăim.

Este tocmai de aceea esențial să ne dăm seama că, de fapt, această cunoaștere ce poate fi considerată seacă, stearpă, speculativă şi alienantă s-a îndepărtat de cunoașterea directă, net superioară, plină de bun-simț, intuitivă, ce apare și se manifestă atunci când există un anumit fel de trezire pregnantă la nivelul inimii spirituale.

Datorită acestei stări de confuzie, ce a ajuns să fie, din nefericire, nebănuită de majoritatea ființelor umane, la ora actuală se încearcă cel mai adesea în zadar combaterea prostiei doar prin antrenarea inteligenței analitice sau numai printr-o dinamizare a mentalului care, în realitate, este doar unul dintre cele cinci învelişuri tainice ale ființei (cunoscut în cadrul metodologiei sistemului milenar yoga sub denumirea sanscrită manas sau învelișul mental – manomaya kosha).

Având în vedere aceste aspecte ezoterice importante, se poate spune că, în realitate, un mental chiar puternic ce este din plin trezit, dinamizat (și care reprezintă, de fapt, învelișul mental manomaya kosha) nu este şi nici nu poate fi opusul stării de prostie. Dimpotrivă, un astfel de mental (manomaya kosha) ce nu acţionează într-o stare de armonie necesară cu celelalte învelișuri tainice ale ființei (învelişuri ce este nevoie să fie şi ele dinamizate într-o anumită măsură) poate să fie, ca să spunem așa, un sui generis amplificator al stării de prostie în universul ființei umane.

În această direcție, considerăm că este semnificativ ceea ce a spus filosoful Martin Heidegger: „Cei care au gânduri raționale grandioase (este evident că aici Martin Heidegger face referire la mental – n.r.) pot să facă prostii grandioase”.

Combinația stranie ce rezultă prin amalgamarea prostiei și a inteligenţei mentale (ce poate fi considerată o formă oarecum rudimentară, ba chiar inferioară, ce își are originea în învelișul mental – manomoya kosha) poate să fie considerată, într-o anumită măsură, periculoasă, deoarece adeseori în felul acesta este cu putinţă să se amplifice ceea ce s-ar putea numi dimensiunea prostiilor şi a greșelilor pe care le facem.

De altfel, în folclor există un dicton foarte semnificativ la care merită să reflectăm: „Prea multă minte (sau, altfel spus, mental – manomoya kosha, în mod excesiv dinamizat în detrimentul celorlalte învelișuri tainice ale ființei noastre ce nu sunt și ele în mod armonios dinamizate și nu acționează la unison cu mentalul nostru manomaya kosha – n.r.) strică (sau, altfel spus, ne cauzează probleme de tot felul și neajunsuri – n.r.)”.

Mariajului ciudat dintre prostie și inteligență, ce poate fi în mod analogic asemănat cu un cocteil straniu ce rezultă în urma unui melanj de fecale diareice cu nectar, îi datorăm unele noţiuni în fond năucitoare, ce trec însă neobservate pentru cei proști, precum războiul pentru pace sau acele descoperiri înfricoșătoare cum sunt bomba atomică și bomba cu neutroni.

Chiar dacă se poate spune că, în realitate, starea de prostie este o mixtură stranie cu starea de ignoranță, este totuși necesar să ne dăm seama că totdeauna prostia este cu mult mai mult decât o doză considerabilă de ignoranță.

Dincolo de aparențe, starea de prostie este cauzată de prezența preponderentă sau chiar în exces în universul nostru lăuntric a fluidului subtil tamas guna, dar totodată ea este un melanj bizar de ignoranță, lene, inerție, obtuzitate, scepticism, superficialitate, larvaritate, inconștiență, neatenție, iresponsabilitate, năuceală, sminteală, letargie, egoism, obișnuințe nefaste, absența lucidităţii, ignorare, neghiobie, complacere funestă, somnolență constantă, indiferenţă etc.

(va urma)

Citiți și:
Aforisme despre prostie
Crasa şi adeseori nebănuita boală a prostiei are întotdeauna leac (I)

 

yogaesoteric
13 ianuarie 2022

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More