Dezvăluiri uimitoare referitoare la trei rase extraterestre cu care omenirea este în contact

 

După cum evidențiază o largă serie de documente recent desecretizate, precum și conform mărturiilor a sute de persoane cu rang înalt din sferele guvernamentale, militare sau științifice din întreaga lume, fenomenul OZN este absolut real și el se referă la venirea pe Pământ a unor civilizații extraterestre. Implicațiile acestui fenomen cu privire la trecutul, prezentul și, mai ales, la viitorul omenirii sunt însă cu încrâncenare ținute ascunse de marele public. Singurele entități ale puterii care cunosc în detaliu adevărul în aceste privințe sunt anumite grupări secrete care conduc lumea din umbră.

Cu toate acestea, au existat numeroase dezvăluiri din partea unor persoane foarte credibile și curajoase, iar faptul că aceste dezvăluiri au fost convergente a permis reprezentarea unui tablou general al evenimentelor. S-a aflat astfel că între guvernul SUA și anumite rase extraterestre au existat chiar anumite colaborări strict secrete.

Una dintre persoanele care a vorbit despre aceasta a fost Milton William (Bill) Cooper, subofițer în USA Air Force și membru al serviciilor de informații ale marinei americane. El a afirmat că în perioada 1970-1973, pe când lucra pentru comandamentul flotei militare din Pacific, a avut acces la două materiale: Raportul nr. 13 al Proiectului Grudge și un rezumat al operațiunii Majority.
Proiectul Grudge (numit ulterior Proiectul Blue Book) a fost realizat de Forțele Aeriene Americane pentru a investiga fenomenul OZN. Cooper a arătat că în „Raportul 13” existau – printre multe altele – date concrete privind prăbușiri de OZN-uri, cadavre recuperate, extratereștri vii, fotografii, răpiri, analize ale OZN-urilor etc.
Operațiunea Majority era responsabilă pentru fiecare aspect, proiect sau consecință a prezenței extraterestre pe Pământ (mai multe detalii aici). Această operațiune era coordonată de un grup oficial ultrasecret numit Majestic 12 (MJ-12), care avea și rolul de a gestiona relațiile cu extratereștrii.

Tehnologie în schimbul oamenilor

Bill Cooper a dezvăluit că există trei rase principale de extratereștri cu care guvernul SUA a intrat în contact. De altfel și alte surse ce au avut acces la informații clasificate au susținut, de-a lungul timpului, că structuri din CIA și departamente speciale ale U.S. Army au o îndelungată relație cu trei rase extraterestre. Cele trei specii extraterestre sunt:

Reptilienii (botezați astfel datorită conformației și aspectului pielii lor), Conformatorii (ființe vii a căror structură se pare că este bazată pe elementul siliciu), și Micii Cenușii (cunoscuți și sub numele de EBE-ni adică Entități Biologice Extraterestre. Despre Micii cenușii se afirmă că sunt originari din sistemul solar Zeta Reticuli și că sunt umanoizi, mici de înălțime, cu pielea cenușie, capul voluminos și ochii mari, asemănători cu aceia ai unei insecte.

O altă sursă a unor dezvăluiri uimitoare despre extratereștri a fost Bill English, căpitan de contrainformații în cadrul USA Air Force și analist NSA. English afirma și el că a văzut Raportul 13, un material de 624 pagini, realizat aparent în 1953 și „adus la zi” în 1969.

Cooper și English susțin că în 1964, la baza Holloman, s-a încheiat o înțelegere prin care extratereștrii au promis un aport de tehnologie în schimbul permisiunii de „a răpi” oameni în vederea unor experiențe genetice. În virtutea aceleiași înțelegeri, guvernul american urma să construiască un număr de baze subterane în care să fie găzduiți extratereștrii, împreună cu navele lor, și unde să aibă loc schimburile de informații tehnologice.

Marelui public nu trebuia să i se divulge nimic despre toate acestea. Cooper afirma că în 1972, extratereștrii se aflau deja în cinci baze subterane ale armatei SUA: New Mexico, Nevada, Utah, Colorado și Dulce (New Mexico). El a mai precizat că guvernul SUA ar mai fi realizat – în același scop al unor colaborări secrete cu extratereștrii – zeci de baze subterane, amplasate la mare adâncime sub pământ. Pentru toate aceste dezvăluiri îndrăznețe Cooper a plătit însă cu viața în anul 2001, fiind astfel redus la tăcere.

Mutanți sau hibrizi

Și aviatorul John Lear a declarat în anii ’80 că deține informații conform cărora guvernul SUA „a vândut rasa umană unor extratereștri care ne vor răul”. Lear, fiu al unui faimos inventator și constructor de avioane, a zburat cu peste 160 de tipuri de avioane, a participat la mai multe misiuni CIA, a doborât de repetate ori recorduri de viteză și era singurul pilot din lume care deținea toate tipurile de certificate de zbor eliberate de Federal Aviation Administration.

El a susținut că în laboratoarele subpământene multi-etajate de la Dulce, din nordul statului New Mexico, dar și în alte baze, se află mii de extratereștri, care efectuează experimente sinistre pe oameni și pe animale, între care „crearea unor mutanți sau hibrizi între ființe umane și extraterestre”.

Tot acolo trăiesc – conform lui Lear – un mare număr de specialiști pământeni, „închiși probabil pentru totdeauna”. John Lear a arătat că în anul 1979 la baza de mare adâncime Dulce a izbucnit chiar o revoltă, însă aceasta a fost înăbușită în sânge.

Lear mai spunea că între 1979 și 1983, grupul MJ-12 a început să regrete colaborarea cu extratereștrii, dar era deja prea târziu. Răpirile erau mult mai numeroase decât se convenise, în schimb tehnologiile primite erau simple surogate, foarte departe de performanțele vehiculelor și armelor de care dispuneau extratereștrii. În consecință, guvernanții SUA au luat decizia realizării unor arme defensive care să modifice relația strategică, mergând până la distrugerea unor nave extraterestre. Se pare că acesta a fost adevăratul mobil al programului Inițiativa de Apărare Strategică „Războiul Stelelor”. Bineînțeles, motivul invocat oficial a fost apărarea contra rachetelor nucleare sovietice.

Este semnificativ să menționăm în final că în media alternativă există nenumărate informații conform cărora în ultimii 50 de ani au existat sute de întâlniri cu caracter confidențial între reprezentanți ai guvernului american și extratereștri.


Citiți și:

Dezvăluiri senzaţionale: Prim-ministrul rus Dmitri Medvedev a confirmat existenţa extratereştrilor pe Terra

Un fost oficial CIA rupe cu mult curaj tăcerea în privinţa extratereştrilor

 

yogaesoteric
17 iunie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More