10 aprilie – Ziua îndrăznelii
Cei născuţi pe 10 aprilie au curajul să fie ei înşişi; ei au de asemenea curajul de a lupta pentru a-şi duce la bun sfârşit proiectele şi aspiraţiile. Ei nu se tem să-şi susţină ideile şi să lupte pentru ele atunci când întâlnesc opinii contrarii sau când întâmpină opoziţie, însă nu caută confruntarea cu orice preţ. Nu sunt firi bătăioase, curajul lor este o putere morală bazată pe fermitatea principiilor adoptate şi pe bun simţ.
Fiind caracterizaţi de îndrăzneală în acţiuni, pot crea impresia că işi asumă prea multe riscuri sau chiar că sunt nesăbuiţi. Dar privite dintr-o altă perspectivă, faptele lor îşi revelează latura pozitivă, iar asumarea riscurilor implicate reprezintă uneori o decizie înţeleaptă. Având o foarte mare încredere în şansă, nativii acestei zile nu consideră nesigure hotărârile pe care le iau (se conduc după principiul „Pe cei îndrăzneţi şansa îi ajută!”). Însă vor trebui să îşi folosescă discernământul şi să cultive prudenţa, pentru ca fascinaţia lor faţă ceea ce înseamnă şansă să nu îi împingă pe un tărâm fantasmagoric sau să degenereze în teribilism. Pe unii dintre nativii zilei, plăcerea de a-şi evalua anticipat posibilităţile şi emoţia competiţiei îi poate atrage pe panta alunecoasă a jocurilor de noroc şi a pariurilor.
Deseori, în viaţa celor născuţi pe 10 aprilie are loc la un moment dat o modificare radicală în ceea ce priveşte cariera. Este posibil ca ei să opteze la început pentru o profesie nepotrivită fie din cauza unei pregătiri orientate spre acea direcţie, începută prematur, la vârsta la care nu dispuneau de maturitatea interioară necesară alegerii corecte, fie din cauza unei decizii pripite ori din cauza intervenţiei părinţilor. Însă odată ce au realizat care este adevărata lor chemare, abandonează fără să ezite direcţia în care merseseră până atunci. Ei sesizează importanţa descoperirii vocaţiei personale, dar nu exagerează dramatizând situaţia, reuşind să-şi păstreze echilibrul emoţional şi bunul simţ.
Ei işi iubesc foarte mult profesia şi caută să-şi menţină independenţa, ceea ce face dificil să aibă o viaţă armonioasă de familie. În mod paradoxal, simt o puternică nevoie de stabilitate, ceea ce îi poate face să se ataşeze de un coleg sau de un prieten care să le fie întotdeauna alături. De fapt tind să stabilească relaţii interumane nonconformiste.
Personalitatea nativilor zilei de 10 aprilie este de două tipuri. Primul este tipul singuratic, care îşi dezvoltă un stil propriu, un talent sau o meserie independent de ceilalţi, lucrând singur la proiecte. Al doilea tip este starul social în toată puterea cuvântului, liderul care îşi caută adepţi, oameni pe care să îi modeleze. El este înzestrat cu o ardoare misionară, şi tocmai de aceea reuşeşte în cel mai energic mod să îi adune pe ceilalţi în jurul său, să îi emuleze pentru împlinirea unui anumit scop.
Introvertiţii născuţi în această zi îşi consumă întreaga energie pentru un studiu personal sau tehnic. Extrovertiţii în schimb se dedică activităţilor desfăşurate în planul social, căutând, de exemplu, să organizeze un grup sau o societate după un plan măreţ. Ei sunt deschişi şi simt nevoia să fie apreciaţi, dar cu toate acestea nu au timp pentru oamenii linguşitori şi profitori. Aceştia sunt acolo pentru a le oferi un fals motiv de mândrie, hrănindu-le îngâmfarea.
Fiinţele mai evoluate recunosc că egocentrismul exacerbat şi credinţa în propria infailibilitate le pot fi fatale la următoarea confruntare. Fiind adevăraţi luptători, îşi cunosc bine limitele şi tind să le depăşeasca. Însă aceasta nu este un lucru facil pentru ei, fiind nevoie de un efort considerabil şi consecvent pentru a reuşi. Nativii acestei zile nu apreciază planurile prea extravagante şi proiectele de proastă calitate, fiind extrem de fericiţi când, pornind de la o idee, construiesc un plan care va avea ca efect o lovitură de maestru.
SFATURI: Nu căutaţi cu orice preţ „senzaţii tari”; trăirile intense pot fi experimentate şi fără să vă implicaţi în situaţii riscante! Feriţi-vă de latura dumneavoastră impulsiv-obsesivă. Învăţaţi să apreciaţi bucuriile simple ale vieţii. Realizaţi că succesul personal este la fel de important ca şi cel social. Urmaţi-vă inima, nu doar mintea. Învăţaţi să vă liniştiţi, să vă calmaţi, să vă interiorizaţi – practica yoga vă poate fi de un real folos în această direcţie.
PUNCTE FORTE: motivat, curajos, îndrăzneţ
PUNCTE SLABE: instabil, obsedat, stresat
Înapoi la 9 aprilie – Ziua libertăţii de acţiune
Urmează mâine 11 aprilie – Ziua mediatorilor
yogaesoteric
aprilie 2007