9 aprilie – Ziua libertăţii de acţiune

 

Persoanele născute în această zi au în mod cert anumite trăsături şi un anumit tipar al vieţii, care le scot în evidenţă. Se poate spune că ele sunt întruchiparea tendinţelor extreme şi neobişnuite ale societăţii; deseori ele excelează în anumite direcţii tocmai datorită exceselor pe care le fac. În cazul lor, orice compromis este în afara discuţiei; ele nu acceptă nici o restricţie, nu le place să se manifeste cu moderaţie sau temperat. De obicei, sunt foarte ferme în legatură cu părerile lor referitoare la orice subiect. Sunt sincere, directe şi uneori chiar dure. Nu le stă în fire să vorbească despre ocupaţia lor. Preferă sa-şi ducă la bun sfârşit sarcinile care, de obicei, sunt destul de complexe.
 
Nativii zilei de 9 aprilie au talentul de a transpune ideile în fapte. Ei dau frâu liber propriei imaginaţii în cel mai practic mod cu putinţă – îşi pot asigura chiar un trai decent punându-şi în practică ideile. Deoarece ideile lor sunt, de obicei, de natură socială, ei reuşesc astfel să-i ajute şi pe ceilalţi. Persoanele născute pe 9 aprilie au idei neobişnuite, deseori chiar amuzante, dar niciodată nu au vise deşarte. Dimpotrivă, ele sunt foarte bine ancorate în realitate şi au un simţ practic foarte bine dezvoltat; ele intuiesc întotdeauna când a sosit momentul să pună în aplicare o idee.
 
Cei născuţi astăzi nu sunt prea sociabili. Ei consideră suficientă comunicarea prin intermediul ideilor lor, atât cu asociaţii şi colegii de servici, cât şi cu prietenii sau familia. Mai mult decât în cazul altor persoane, lumea celor născuţi pe 9 aprilie este, de obicei, puternic individualizată şi – pentru unii dintre ei – singuratică. Totuşi, ei manifestă o puternică dorinţă de a-şi împărtăşi descoperirile cu fiinţele apropiate. Cel mai de preţ dar pe care îl poate face o persoană născută pe 9 aprilie celor apropiaţi este acela de a-şi dezvălui, treptat, firea şi trăirile lăuntrice. Acest dar este atât de preţios tocmai pentru că ei împărtăşesc aceste aspecte intime foarte rar.
 
Cei născuţi pe 9 aprilie au o influenţă puternică asupra celor din jur – din cauza  exceselor şi extravaganţei nativilor mai puţin evoluaţi, această influenţă nu este totdeauna de bun augur. Familiile, prietenii sau cei care se simt tentaţi să le urmeze ideile originale, la prima vedere extraordinare, ar trebui să fie temperaţi şi să se ferească să adopte atitudini excesive, pentru a nu ajunge la rezultate dezastruoase.
 
Mai mult decât oricine, cei născuţi în această zi dau dovadă de libertate de acţiune – în acest sens pot oferi un minunat exemplu celorlalţi. De asemenea, pot fi daţi de exemplu pentru munca lor disciplinată, pentru atitudinea fermă, lipsită de  compromisuri pe care o adoptă şi pe care majoritatea oamenilor nici măcar nu o pot simula. Atunci când îşi propun să modifice radical mentalitatea sau ideile celorlalţi, ei reuşesc de cele mai multe ori tocmai datorită exemplului personal pe care îl dau. Cei născuţi pe 9 aprilie au tendinţa de a fi nonconformişti. De aceea, cei din jurul lor îi pot considera indisciplinaţi sau egoişti. Pentru cei născuti în această zi ar fi utilă o evaluare periodică şi analizarea propriilor idei în profunzime. Se recomandă ca ei să îşi evalueze stilul de viaţă cu discernământ şi să vadă ce îmbunătăţiri se impun.
 
Nativii acestei zile sunt puternic preocupaţi de fizicul lor. Limitele condiţiei umane (limitele tangibile ale corpului uman) îi preocupă foarte mult. Ei vor încerca în mod constant să depaşească aceste limite. Deseori, eforturile lor pornesc de la aspecte fizice, dar continuă prin abordarea unor probleme spirituale complexe. Este posibil ca cei mai puţin evoluaţi dintre nativii acestei zile să nu reuşească să depăşească nivelul pur fizic – ei nu îşi vor pune problema progresului către aspecte mai profunde. Mai ales aceştia ar trebui să se preocupe să-şi extindă orizonturile şi să privească viaţa dintr-un punct de vedere spiritual.
 
SFATURI: Fiţi atenţi şi controlaţi-vă tendinţele egoiste. Oferiţi şi primiţi dragoste, acest aspect este fundamental pentru orice fiinţă umană. Temperaţi-vă dorinţele instinctive puternice, analizaţi-vă în profunzime şi cu discernământ ideile. Învăţaţi să fiţi echilibraţi. Evitaţi excesele de orice fel. Preocupaţi-vă mai mult de aspectele spirituale. Învăţaţi să respectaţi anumite reguli, aceasta nu înseamnă să faceţi compromisuri.
 
PUNCTE FORTE:  hotărât, convingător, progresist
 
PUNCTE SLABE:  slab conducător, excesiv de indulgent, are tendinţe distructive
 
Înapoi la 8 aprilie: Ziua umanitarilor
Urmează mâine 10 aprilie: Ziua îndrăznelii

yogaesoteric
aprilie 2007

 

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More