5 moduri în care vor să te păcălească să faci vaccinul anti-covid

Articol apărut pe site-ul englez off-Guardian, în data de 4 martie, sub semnătura lui Kit Knightly

Campania de vaccinare este în toi, numărul persoanelor vaccinate crește în fiecare zi. Vânzarea veacului este deschisă. Cei de la putere vor ca fiecare persoană să se vaccineze și folosesc toate mijloacele pentru a face ca aceasta să se petreacă.

Iată care sunt cele cinci moduri principale prin care establishmentul încearcă să vă fabrice consimțământul.

1. Mita

Se spune că vaccinarea generalizată este singura cale de a „reveni la normal”.

„Nu vrei să mergi iar la o cafenea? Ori la sala de gimnastică? Ori s-o vezi pe bunica? Ori să îmbrățișezi oameni? Ei bine, atunci vaccinează-te! Fă-ți vaccinul și toate aceste blocaje și distanțări sociale, colaps economic și sărăcie crescândă, vor dispărea pur și simplu.”

Este un refren des întâlnit, care vine în contradicție cu refrenul despre „noua normalitate” pe care-l auzim de un an.

De fapt, „revenirea la normal” vine cu o notă de subsol. De pildă, guvernatorul New York-ului, Andrew Cuomo, a spus că statele vor putea reveni la normal… unde „normal” implică un pașaport de vaccinare.

Nu este nevoie să fie explicată complexitatea acestei tehnici. Este vorba de simplă constrângere: „Fă cum îți spunem și vei primi o răsplată”. (…)

2. Susținere din partea celebrităților

Este unul dintre cele mai vechi și folosite trucuri de marketing. Parțial fiindcă funcționează bine, dar și pentru că este ieftin și lesne de folosit.

[Sunt date apoi pilde de celebrități britanice care s-au vaccinat anticovid, n.n.]

Important de reținut: Celebritățile, mai ales actorii și redactorii de televiziune, sunt plătiți doar să repete niște replici. Chiar dacă intențiile lor sunt bune, nu există niciun motiv să presupunem că vreunul dintre ei înțelege despre ce vorbește. Și niciunul dintre acești oameni nu are nimic de pierdut în cazul în care dumneavoastră sau o persoană dragă ar suferi vreun rău din cauza administrării unui vaccin netestat.

3. Lipsa forțată de pe piață

De săptămâni am văzut știri despre „stocurile în scădere” ale vaccinurilor, despre cum oamenii sunt disperați să fie trecuți pe listele de vaccinare sau cum unele state sunt prioritizate în detrimentul altora. (…)

Toţi cei care au intrat vreodată într-un magazin cunosc acest fel de tactică. „Ofertă limitată”, „în limita stocului” sau o mie de alte variante menite să-ți creeze impresia că dacă nu cumperi produsul X chiar acum, vei rata șansa.

Un corolar al acestui aspect este falsa exclusivitate, modul în care companiile de carduri de credit le spun absolut tuturor celor pe care îi sună că „s-au calificat pentru rata noastră exclusivă introductivă”.

Creând impresia că vaccinul este greu de dobândit, ei crează, de asemeni, ideea că cei care au izbutit să fie vaccinați sunt niște norocoși, membri ai unui club special. (…)

4. Falsa popularitate

Nu poți subestima presiunea socială. Când este vorba de marketing, una dintre ideile vechi din manual de a dobândi popularitate este de a cultiva ideea că popularitatea deja există. De aia unii oameni cumpără like-uri și vizualizări pe YouTube și concertele se ţin cu toate locurile ocupate.

De aia Matt Hancock a spus că 94% dintre britanici au primit ori intenționează să facă vaccinul anticovid.

Este adevărat? Greu de spus, nicio sursă nu este citată. Poate fi ceva complet născocit, cum sunt multe statistici. Chiar dacă numărul este tehnic corect, cel mai probabil vine doar dintr-un sondaj de opinie. (…)

Ca să-l cităm pe Peter Hitchens: „Sondajele de opinie sunt un mijloc de influențare a opiniei publice, nu de măsurare a acesteia”. (…)

5. Rezistența este inutilă

S-a vorbit mult despre pașapoartele de vaccinare și poate că vor fi introduse (între timp, acestea au fost introduse, n.n.), dar marea majoritate a discursului public răspândește ideea că ele sunt „inevitabile”.

Or, ideea inevitabilității este o unealtă puternică. O poți încuraja ca o modalitate prin care pregătești terenul pentru o viitoare politică, dar o poți răspândi și pentru a genera sentimente de înfrângere în rândul opoziţiei și, astfel, pentru a obține consimțământul acesteia fără a folosi forța.

Puteți vedea cum acest limbaj defetist se instalează în rândul unor sceptici covid până acum fermi.

Peter Hitchens a anunțat recent că s-a vaccinat, pretinzând că a fost înfrânt și că pașapoartele de vaccinare sunt inevitabile: „Am puternica impresia că orice fel de călătorie și multe alte acțiuni vor fi imposibile dacă nu vom avea certificatul de vaccinare”.

(Urmează alte pilde de persoane covidosceptice din Marea Britanie care s-au vaccinat, n.n.)

Din punct de vedere logistic, a-i face pe oameni să creadă că vor fi necesare certificate de vaccinare este mai ușor și mai ieftin decât de a introduce efectiv aceste certificate. (…)

Important de reținut: Pașapoartele de vaccinare vor putea deveni „inevitabile” numai după ce marea majoritate a populației deja s-a vaccinat. Dacă destui oameni vor refuza, programul nu va funcționa niciodată.

Acestea sunt principalele tehnici de marketing folosite în campania de vaccinare. Toate aceste strategii au în comun un aer crescând de disperare isterică.

Dacă dorința de vaccinare ar fi într-adevăr 94%, n-ar fi nevoie de atâtea eforturi în favoarea vaccinării. Și dacă stocurile de vaccinuri ar fi pe sfârșite, ziarele n-ar continua să le promoveze, ci ar spune oamenilor să nu intre în panică.

Au cooptat câteva glasuri notabile anti-covid în favoarea acestei campanii – au folosit toate cărțile bune pe care le aveau deodată. Asta e o mișcare disperată.

Pe scurt, există motive întemeiate să credem că rezistența la „noul normal” este mult mai răspândită decât s-a așteptat vreodată establishmentul să fie. N-o pui pe regină într-o filmare când oricum câștigi bătălia.

Citiți și:
Emilian Imbri despre ‘superbul’ vaccin: Nu vă faceți iluzii că vaccinul vă salvează total de la boală!
Vaccinul anti-covid de la Novavax, fără tehnologie ARNm sau ADN, are o eficienţă de 90%, arată un studiu

yogaesoteric
22 septembrie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More