Boala trupului ne arată și chiar ne dezvăluie boala sufletului

Cum să ne vindecăm repede şi deplin

În tradiţia spirituală este ştiut faptul că orice afecţiune a trupului are şi anumite cauze subtile, profunde, mai precis porneşte de la anumite greşeli pe care respectiva fiinţă le-a făcut de-a lungul timpului şi care s-au concretizat sub forma acelei boli.

Boala trupului este de fapt rezultatul a ceva nepotrivit şi acumulat în profunzimile fiinţei. Ea porneşte de la un mod de a gândi, vorbi sau acţiona incorect, de la atitudini sau tendinţe greşite pe care le-am întreţinut o perioadă mai mare sau mai mică de timp. Nimic nu se petrece în trup fără să existe un motiv mai adânc sau, altfel spus, o cauză subtilă de boală.

Boala efectivă este de fapt o modalitate de a elimina din fiinţă energiile negative acumulate. Deşi poate fi mai greu de acceptat şi chiar şi mai greu de simţit, mai ales atunci când eşti bolnav, totuşi orice afecţiune poate fi privită chiar ca o formă de graţie a lui Dumnezeu deoarece prin intermediul ei ni se atrage atenţia ce avem de făcut ca să ne reîntoarcem la starea naturală de echilibru şi armonie. Odată ce ne vindecăm de o boală, fiinţa noastră este curăţată de impurităţi şi chiar sufletul ne este vindecat. Cumva, într-un mod poate mai neplăcut, boala şi suferinţa pe care ea o comportă ne face în sfârşit să renunţăm la ceea ce ne făcea rău.

De aceea este necesar ca atunci când suntem bolnavi, să căutăm să înţelegem de ce a fost nevoie să ajungem în această situaţie şi ce lecţie avem de învăţat din ea, ce atitudine interioară trebuie să adoptăm pentru a ne vindeca mai uşor.

În primul rând este foarte important să înţelegem că prin intermediul bolii nu suntem pedepsiţi, ci doar puşi într-o situaţie în care este necesar să ne ajutăm singuri, oferindu-ni-se în acelaşi timp şi o motivaţie foarte convingătoare pentru a ne transforma şi a renunţa la greşeală. Dincolo de aspectele exterioare pe care o anumită afecţiune le cere de la noi, de genul „fii atent ce şi cât mănânci”, „nu te enerva”, „purifică-ţi organismul”, există şi o stare mai profundă ce o putem simţi mai ales după ce vindecarea a început să apară. Aceasta se concretizează prin ceva nou, ceva profund şi minunat ce renaşte în noi, o nouă atitudine faţă de viaţă, faţă de oameni, o stare de puritate, de lumină interioară, de bună dispoziţie, de maturitate şi chiar de credinţă reîntărită în Dumnezeu Tatăl. Aceste stări sunt întotdeauna în strânsă legătură cu lecţia tainică pe care boala ne-a făcut să o învăţăm.

Pentru a grăbi vindecarea, este însă mult mai bine să avem o stare de acceptare şi înţelegere superioară a ceea ce ni se petrece ca fiind ceva necesar şi chiar util, decât să ne plângem de milă şi să avem impresia că o nedreptate s-a abătut asupra noastră. Această atitudine pozitivă, de încredere în noi şi în Dumnezeu Tatăl precum şi în puterea tainică a remediilor naturale, adecvate, pe care le folosim, va face ca ceea ce este impur să fie mult mai repede eliminat iar vindecarea deplină, armonia şi echilibrul să reapară cât mai curând.

Astfel, vindecarea unei boli ne va aduce nu doar tămăduirea trupului ci şi a minţii şi chiar a sufletului. Aceasta este de fapt adevărata vindecare a oricărei boli.


Citiți și:

Un interviu cu un medic tibetan competent despre vindecare, Dumnezeu, sănătate, viaţă şi moarte

O descoperire revoluționară: medicina până acum nebănuită a cauzelor și a sensului apariției bolilor la nivelul trupului uman (I)

 

yogaesoteric
25 aprilie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More