Templul Satanic a acționat în instanță pentru a pune stop interzicerii avortului, susținând că uciderea bebelușilor este un drept religios

Sacrificarea rituală a copiilor nenăscuți este comparată cu împărtășania sau botezul creștinilor

Templul Satanic susține că avortul este un ritual religios, iar restricționarea acestuia încalcă principiile sale fundamentale, ca atare a acționat în instanță pentru a pune stop interzicerii avortului.

Templul satanic a intentat până acum procese din motive religioase în patru state, procese în care contestă protecția legală a copiilor nenăscuți.

Grupul satanic susține că uciderea prin avort a bebelușilor nenăscuți este un ritual religios, iar restricționarea acestuia încalcă „principiile sale fundamentale”, potrivit unui articol de pe site-ul lui Glenn Beck. Liderii săi susțin, de asemenea, că legile pro-viață își au rădăcinile în „naționalismul creștin” – chiar dacă oamenii de toate credințele, ca și cei fără nicio credință, consideră că drepturile fundamentale ale omului ar fi necesar să se aplice tuturor ființelor umane.

La începutul lunii ianuarie, The Guardian a publicat un articol măgulitor despre grupul satanic și despre eforturile sale de a anula legile pro-viață din Idaho, Indiana, Missouri și Texas. Fiind o publicație de stânga de știri, nu a verificat faptele și nici măcar nu a pus la îndoială afirmațiile grupului potrivit cărora legile pro-viață sunt doar ale unor creștini care își impun credințele asupra altora, sau că un copil nenăscut nu este „o viață umană unică și distinctă”, fapt ce contrazice cunoștințele științifice de bază.

Statele adoptă legi bazate pe această idee că țesutul fetal are calitatea de persoană, sau că este o viață umană unică și distinctă. Noi nu suntem de acord cu această poziție. Credem că este o poziție religioasă și nu credem că statele au dreptul să ne impună ceva”, a declarat cofondatorul Templului Satanic, Lucien Greaves, pentru The Guardian.

Presupusa sa religie pretinde că are „șapte principii fundamentale”, inclusiv unul care învață cum că „trupul cuiva este inviolabil, supus doar voinței proprii”. În procesele sale, grupul satanic susține că restricțiile și interdicțiile privind avortul încalcă această învățătură, precum și un „ritual de avort” pe care membrii săi îl efectuează.

Acesta a comparat sacrificarea „rituală” a copiilor nenăscuți cu împărtășania sau botezul creștinilor. În 2020, a organizat chiar și o tombolă cu avorturi gratuite pentru a strânge bani pentru procesele sale.

Iată mai multe informații din articolul de atunci:

În timpul ritualului, persoana care face avortul își privește reflexia, înainte de a respira adânc și de a recita două dintre cele șapte principii. După ce avortul este finalizat, persoana este necesar să recite «afirmația personală»: «Prin trupul meu, prin sângele meu, prin voința mea, s-a făcut». Ritualul este conceput pentru a îndeplini o «funcție afirmativă de asigurare a membrilor că decizia lor este a lor», spune grupul, oferind în același timp un fel de efect de consiliere.”

Greaves s-a lăudat că procesele lor vor ajuta oameni de diferite religii dacă vor avea succes și s-a plâns că oamenii nu sunt recunoscători pentru munca lor.

Oamenii nu sunt teribil de implicați în rezultatele proceselor intentate de Templul Satanic. Și arată că nu înțeleg că rezultatele a ceea ce face Templul Satanic au ramificații pentru toată lumea: toate organizațiile religioase minoritare, toate tipurile diferite de poziții de opinie care ar putea fi în afara perspectivei naționaliste creștine”, a declarat el pentru The Guardian.

Templul Satanic susține că are 700.000 de membri la nivel internațional și este o religie recunoscută de IRS.

Grupul satanic este profund implicat în susținerea avortului. Breitbart a descris cândva activitatea sa ca fiind o „cruciadă pro-avort pentru a veni în ajutorul celui mai mare furnizor de avorturi din America”, Planned Parenthood.

În ultimul deceniu, a intentat numeroase procese în diferite state pentru a anula legile pro-viață, deși încercările sale de până acum au eșuat. Alte procese recente includ o contestare a legii texane privind bătăile inimii, despre care avocații pro-viață spun că a salvat până acum zeci de mii de vieți de copii nenăscuți.

Templul satanic își impune convingerile și asupra copiilor mici. Recent, grupul a început să deschidă cluburi în școlile primare.

Din ce în ce mai mult, aceste influențe satanice pot fi observate la mitingurile pro-avort, unde activiștii pentru avort scandează „Trăiască satana!”, iar expresia „luptă în draci” a devenit comună printre politicienii pro-avort proeminenți.

Citiți și:
„Proaspete, pe gheață”: Administrația Obama-Biden a făcut trafic cu organe de bebeluși avortați
CEDO a decis că e un drept al omului ca o persoană să simuleze un avort în altar și să urineze într-o biserică, în fața credincioșilor: e libertate de exprimare

 

yogaesoteric
11 februarie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More