Noua Zeelandă: Din rău în și mai rău? Intruziunea politică a Tinerilor Lideri Globali ai Forumului Economic Mondial

„Ai grijă!”

Există în foarte mulți oameni o dorință retrogradă de a ucide, de a distruge, o dragoste pentru întuneric. Și avem o mulțime de forțe care ne împiedică să o facem, de cele mai multe ori.

Iar atunci când într-o țară se ridică o conducere care crede că poate conduce folosind întunericul din om, probabil că este de neoprit la un moment dat.

Am văzut acest aspect în mai multe locuri. Puterea asupra celorlalți și dorința de a-i distruge pe alții, este foarte adâncă în conștiința umană.” – Arthur Miller, dramaturg (1915-2005)

Premierul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, a demisionat la 18 ianuarie 2023, în plină desfășurare a celei de-a 53-a conferințe WEF de la Davos.

Premierul Ardern este absolventă a programului Young Global Leaders (YGL, Tinerii Lideri Globali) al WEF. Ea este – sau a fost? – una dintre „fiicele” favorite a lui Klaus Schwab. Cam la același nivel cu Justin Trudeau, premierul Canadei. Și el a fost școlit, sau mai bine zis, i s-a spălat creierul, de către Academia pentru tineri lideri globali a lui Schwab.

Amândoi au condus printre cele mai tiranice politici de închidere pe motiv de covid la nivel mondial. Campania lor de injectare cu „vaccinuri” biologice ucigașe a adus moartea a mii, poate zeci de mii de oameni. Nu covidul a ucis, ci injecțiile ucigașe. Ei au urmat în mod clar agenda eugenistă a lui Schwab, Gates, Rockefeller și alții.

Popularitatea lui Ardern și a lui Trudeau a coborât la niveluri la care nu mai poate exista sinceritate în rândul celor din mainstream.

Ambii fac parte din acest grup privilegiat la care Klaus Schwab se referă cu mândrie: „Suntem mândri că am reușit să ne infiltrăm Tinerii Lideri Globali în guvernele din întreaga lume”.

Demisia doamnei Ardern a intrat în vigoare începând cu 7 februarie 2023.

De ce a ales evenimentul WEF Davos 2023 pentru a-și anunța demisia? Ea spune oficial că presiunea a fost prea mare……. Mainstream spune că popularitatea ei „oficială” s-a prăbușit la aproximativ 35%, una similară cu cea a lui Joe Biden. Realitatea este, probabil, mult mai rea.

În cadrul menajeriei liderilor neoliberali, niște lideri occidentali țicniți cu covidul și lockdown-ul, 35% ar fi mai degrabă un procent „bun”. Așadar, realitatea ar putea fi cumplită. Nu mai vrea să se ocupe de „ceea ce va urma”? Ea clar că știe ce. Amenințări cu moartea?

Sau a fost forțată să plece, poate chiar de către omul WEF care a pus-o în poziția de premier al Noii Zeelande? Momentul demisiei sale și limbajul trupului ei ar putea foarte bine să transmită un mesaj în această direcție. Probabil adevărul va ieși la iveală, mai devreme sau mai târziu.

**********

Noul premier desemnat este fostul ministru al Educației, Chris Hipkins. Aprobarea finală din partea Partidului Laburist al acestuia a fost doar o formalitate și a avut loc duminică, 22 ianuarie 2023. Domnul Hipkins are la dispoziție puțin peste opt luni de mandat, până la următoarele alegeri generale, planificate pentru 14 octombrie 2023. În acest timp scurt, Hipkins este necesar să întoarcă interesele alegătorilor către Partidul Laburist.

Nu este ușor, după ceea ce au făcut laburiștii, în numele Jacindei Ardern, poporului din Noua Zeelandă în ultimii trei ani.

Nu este interesant cum, în întreaga lume, în așa-numitul Vest sau Nord Global, precum și în America Latină, majoritatea, dacă nu toți acești așa-numiți lideri (sic), sunt din Academia YGL a WEF, așa-zișii socialiști sau adepți ai stângii?

Se pare că acesta este punctul în care, în extremă, stânga se întâlnește cu extrema dreaptă și fuzionează în neofascism.

Când a fost nominalizat, Hipkins a declarat: „Sunt profund emoționat și foarte mândru că îmi asum această funcție. Este cea mai mare responsabilitate și cel mai mare privilegiu din viața mea.”

El a adăugat: „îmi place să cred că sunt destul de sincer și destul de direct cu oamenii. Sunt hotărât și pot să fac ca totul să meargă. Oamenii nu vor muri întrebându-se ce gândesc eu”.

Vezi mai multe despre asta pe BNN Bloomberg.

Maestrul Schwab a făcut deseori afirmații conform cărora viitorul va fi un „socialism globalist”. Amintiți-vă de finalul infam al marii resetări a lui Schwab – „Nu veți deține nimic, dar veți fi fericiți”. Aceasta este un fel de doctrină neonazistă: tu te comporți frumos și noi vom avea grijă de tine.

Este 1984 al lui George Orwell în cel mai bun caz. O distopie atât de bine deghizată, încât o să vă placă. Veți crede chiar că războiul are rolul de fapt să aducă pacea.

Domnul Hipkins are o reputație care se potrivește exact acestui profil. Și-a câștigat notorietatea în timpul pandemiei de covid, când a devenit managerul de criză autoritar la care doamna Ardern a cerut adesea sfaturi atunci când s-a confruntat cu situații dificile legate de covid și de lockdown.

În iulie 2021, Hipkins a avertizat că guvernul va începe să urmărească persoanele care nu s-au „prezentat” pentru a-și face injecția anti covid. „Cred că la începutul anului viitor vom fi în faza de urmărire a persoanelor care nu s-au prezentat pentru a se vaccina, sau au ratat programările și așa mai departe”, a declarat atunci Hipkins reporterilor.

Vreau ca fiecare neo-zeelandez să se prezinte, dar comportamentul uman sugerează că vor fi unele persoane pe care le vom căuta cu adevărat, iar acest aspect s-ar putea să se răsfrângă și anul viitor…”

Hipkins a afirmat că guvernul va vâna, în esență, persoanele nevaccinate, susținând că un „comportament uman” normal sugerează că mulți oameni nu-și vor face de bunăvoie vaccinul cu ARNm. El a adăugat: „de fapt, toată lumea își VA FACE vaccinul”.

În 2021, Guvernul Jacinda Ardern anunțase că pacienții transportați la secțiile covid-19 pot fi eutanasiați, adică „ajutați să moară”: concret UCIȘI, dacă medicii decid că pacienții covid internați în spitale sau deportați cu forța în lagărele covid pot muri din cauza bolii:

Deci dacă a fost atât de rău cu Jacinda Arden, cât de groaznic va fi cu Chris Hipkins?

Gillian McKeith: „Noul prim-ministru al Noii Zeelande, ChrisHipkins, vă amintiți ce a spus înainte? Dacă nu ești înțepat, vom veni să te căutăm!!! Așadar, dacă ai crezut că Jacinda Ardern a fost destul de țicnită… ia privește cu ce s-a ales acum Noua Zeelandă…

The new prime minister of #NewZealand #ChrisHipkins Remember what he said before? If you are not jabbed we will come looking for you!! So if you thought #jacindaardern was crazy enough… look what #NewZealand has now… pic.twitter.com/FWPAKYhguQ” – Gillian McKeith (@GillianMcKeith) January 21, 2023

Când este întrebat despre viitoarele sale politici de gestionare a covidului și a altor „crize” – cum ar fi inflația ridicată, schimbările climatice globale – economia în declin, Hipkins are grijă să nu-și ia niciun angajament în acest moment. La urma urmei, ambițiile sale sunt de a câștiga alegerile generale din octombrie.

Cu toate acestea, este destul de clar că domnul Hipkins este necesar să găsească modalități de a face performanța sa de premier suficient de atractivă pentru ca oamenii să se întoarcă la Partidul Laburist, dar să fie suficient de inteligent pentru a se conforma narațiunii globale de control total.

Noua Zeelandă și Canada pot fi cazuri-test pentru a arăta cât de departe poate merge tirania globală, înainte ca revoltele masive de rezistență să pună în pericol Reset-ul și Agenda 2030.

Să sperăm și să lucrăm pentru a accelera căderea stăpânilor Cultului Morții, a WEF și a aliaților săi din Întuneric, a conglomeratelor financiare, a NATO și a Statului Profund al Occidentului.

Autor: Peter Koenig, Global Research

Citiți și:
Tucker Carlson despre noua iobăgie și experimentele totalitare din Australia și Noua Zeelandă
Școala tinerilor lideri globali, incubatorul așa-zisei „Elite” pentru Marea Resetare
„Succesiunea” nu are nimic de-a face cu Davos: Elitele se gândesc la următorul lider

 

yogaesoteric
3 aprilie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More