Nu e nimic simbolic într-o factură la gaze

Cu fiecare deceniu scurs de la căderea Cortinei de Fier, avem de-a face cu noi și noi idei, din ce în ce mai înfricoșătoare, care sunt exportate în țările noastre și care ne pun siguranța în pericol.

Pentru ca societățile noastre să poată rezista împotriva dezinformării și propagandei, este necesar ca ele să fie bine ancorate într-un sistem de valori fundamentat pe tradiția creștină și pe dezideratul autodeterminării naționale.

Bineînțeles, tacticile de manipulare psihologică nu reprezintă ceva nou. De altfel, mare parte a simbolisticii cuprinse în legendele populare se bazează pe o denaturare a simbolurilor creștine. Vampirii au apărut odată cu invazia otomană în Europa Centrală și de Est, atunci când inamicul și-a dat seama că imaginile morților care ies din morminte și beau sânge (n.r. cu trimitere la Euharistie) sunt foarte puternice, chiar mărețe, deși simbolistica lor era una coruptă.

În mod naiv, ne imaginăm că lumea noastră modernă și luminată e invulnerabilă în fața unor astfel de asalturi grosolane asupra conștiinței colective. În realitate, am devenit și mai sensibili la simboluri și paroxisme, deoarece ne-am deconectat de la vechile convenții sociale și religioase care se aflau odinioară la baza societății noastre.

Dacă Europa ar fi fost o țară, am fi sărbătorit recent întemeierea acestui stat. La 28 octombrie 312, armata Sfântului împărat Constantin triumfa asupra romanilor păgâni în bătălia de la Podul Milvius – apogeul dramatic al poveștii noastre fondatoare.

Însă nu există un stat numit „Europa”, iar limbajul folosit în documentele cele mai importante ale Uniunii Europene evită, cu prudență, să-l menționeze pe Dumnezeu. Nu mai vorbim de credința creștină, singura moștenire colectivă a civilizației noastre. Astfel, a fi cetățean al Europei a ajuns să mai însemne doar atât: un intrus, un străin într-o lume despre care se cunosc foarte puține.

Totuși, fără a face apel în vreun fel la raționalism, Rusia își trage seva puterii, parcă în mod magic, tocmai din firele care se destramă ale mitologiei europene.

Astăzi, pe măsură ce firele narative antagonice ale culturilor noastre se întrepătrund, vedem cum societatea a devenit atât de supraîncărcată informațional încât nimic nu mai poate fi falsificat. Aldous Huxley a creionat deja o astfel de lume în opera sa de căpătâi, Minunata Lume Nouă. Totuși, nici măcar Huxley nu și-a putut imagina ce se va petrece atunci când îndoielile personale ale maselor vor fi reunite la scară largă, în jurul tablei Ouija create de „World Wide Web” (n.r. de Internet).

Reînnoirea convențiilor sociale reprezintă singura dovadă de loialitate într-o lume în care nimic nu mai poate fi verificat. Consensul poate ieși în evidență atunci când convențiile devin absurde sau false, în mod incontestabil, favorizând o industrie a minciunilor. La fel cum oamenii slăveau odinioară viței de aur sau își sacrificau copiii zeilor azteci pentru a putea deveni preoți, acum ei sunt obligați să afirme existența a mai mult de două sexe pentru a putea deveni psihiatri pentru copii sau să creadă în „emisii zero de carbon” pentru a conduce un Minister al Energiei.

Din încleștarea acestor fire narative, pare că o față diabolică iese și spune: „Numele meu este legiune, pentru că suntem mulți”.

Populația care gândește rațional, dar nu are motivația necesară pentru a repeta obiceiurile considerate deja desuete ale celor măreți din trecut, va asculta cuprinsă de nedumerire înainte de a putea protesta. Astfel, pe măsură ce amenințarea crește la orizontul Estic, oare unde ar putea fugi turma fără de păstor a Europei pentru a găsi adăpost?

Roger Scruton, strălucit filosof conservator englez (și câteodată binefăcător al cehoslovacilor persecutați) a descris așa importanța credinței creștine pentru ordinea socială seculară: „anumite structuri par a fi atât de perfect organizate încât să ofere posibilitatea construirii unei societăți în jurul lor, chiar și atunci când autoritatea centrală lipsește cu desăvârșire”.

Această iluzie poate avea o oarecare acoperire, însă tot nu este suficient de cuprinzătoare pentru cei aflați în căutarea adevărului. La fel cum Minunata Lume Nouă a lui Huxley a fost o distopie în ce privește dorința de fericire, și narativa obișnuită a Europei care nu opune rezistență este contestată printr-o dorință personală pentru adevăr.

Milan Kundera – un materialist cinic ale cărui glume laconice rivalizează cu ale Secretarului General Mao – a făcut o remarcă, la un moment dat, care pare la fel de pertinentă și astăzi: „măsura maturității este abilitatea noastră de a evita să cădem în capcana simbolurilor”. Într-adevăr, sistemul gândirii simbolice al lui Hermann Broch a fost bine înțeles de vracii vienezi de la începutul secolului XX și a fost folosit în mod cinic de cultele politice ale ultimului veac.

Practic, acesta este testul la care suntem supuși: să nu căutăm doar simbolurile dreptății, ci și pe cei ale căror acțiuni și scopuri sunt congruente.

Citiți și:
„Minunata lume nouă” a venit cu „1984” de mână
O lume în dezacord: marea ștergere a principiilor

yogaesoteric
19 aprilie 2023