PRANA-MAYA-KOSHA

 

PRANA-MAYA-KOSHA este învelişul eteric sau bio-energetic al fiinţei umane şi urmează imediat după corpul fizic, înconjurându-l pe acesta.

PRANA (în limba sanscrită) înseamnă energie subtilă a vieţii. Prana este forţa subtilă sau energia ce animă toate fiinţele vii. Ea se află în spatele aspectelor fizice ale simţurilor şi ale acţiunilor corpului fizic. Prana permite ca locatarul nevăzut al corpului nostru, martorul tăcut care este fără încetare Sinele nostru Suprem (ATMAN) să poată anima lumea exterioară. În acelaşi timp, vibraţiile specifice  corpului bioenergetic (PRANA-MAYA-KOSHA) fac ca majoritatea oamenilor să se identifice în mod eronat, datorită iluziei, cu corpul fizic, care este vizibil şi mişcător (în cursul vieţii).

Pentru a avea o viaţă cât mai fericită şi totodată pentru a putea practica cu succes meditaţia, este foarte util, chiar esenţial ca acest nivel de vibraţie al fiinţei noastre să fie cât mai bine pregătit, reglat din punct de vedere energetic subtil şi cât mai bine acordat, astfel încât fluxurile energetice care alcătuiesc substanţa acestui înveliş să poată să se manifeste liber sau, altfel spus, ca fluxurile de energie PRANA-ică să circule liber. În timpul meditaţiei noi putem deveni conştienţi de nivelul vibrator specific lui PRANA-MAYA-KOSHA atunci când simţim manifestarea anumitor fluxuri intense de energie-vibraţie, de-a lungul anumitor trasee energetice din fiinţă, trasee ce alcătuiesc PRANA-MAYA-KOSHA.

PRANA-MAYA-KOSHA este al doilea nivel înveliş (învelişul energetic), ce este mai subtil (mai rafinat şi mai greu de perceput) decât primul înveliş al fiinţei umane, ANNA-MAYA-KOSHA (corpul fizic) şi reprezintă legătura dintre corpul fizic şi minte. De la acest nivel se asigură menţinerea structurii moleculare şi deci integritatea corpului fizic aflat în viaţă. Când suntem obosiţi şi simţim că nu avem energie, de fapt corpul energetic se află într-o stare de deficit energetic. PRANA-MAYA-KOSHA cuprinde totodată şi mişcarea forţei subtile PRANA-ice, care direcţionează activităţile noastre mentale şi fizice. Această mişcare subtilă continuă se realizează prin canalele subtile (nadi-uri), care conduc energia de-a lungul lor şi care sunt controlate de către cele şapte focare energetice esenţiale ale fiinţei (chakra-e). Începând cu nivelul vibrator al lui PRANA-MAYA-KOSHA noi începem să conştientizăm manifestările tainice ale centrilor secreţi de forţă (chakra-elor).

Printr-o conştientizare adecvată la nivelul lui PRANA-MAYA-KOSHA vom realiza că centrul secret de forţă MULADHARA CHAKRA, situat în plan subtil, în regiunea perineală, controlează eliminarea substanţelor şi energiilor nocive, atât din trup cât şi din minte. În cursul procesului fizic al digestiei, ceea ce mâncăm este transformat în tubul digestiv, iar atunci corpul extrage nutrienţii necesari trupului şi totodată el extrage energia subtilă necesară fiinţei şi care este din hrană. Ceea ce este rezidual este apoi excretat. La fel este, analogic vorbind, şi procesul eliminării mentale. Fiinţele umane obişnuite nu înţeleg de regulă acest proces de eliminare mentală. Tocmai de aceea, marea majoritate a fiinţelor umane ignorante au tendinţa  de a acumula experienţe reziduale (klesha-uri), fie că este vorba despre ignoranţa cu care fiecare începe drumul său în această lume fizică, fie că este vorba de frica de moarte pe care cei mai mulţi oameni o manifestă atunci când părăsesc planul fizic. Datorită ignoranţei, oamenii nu elimină din minte aceste emoţii rele, ci le păstrează sub forma experienţelor dureroase. Ca urmare a acestui mod greşit de a proceda, conştiinţa umană se învârte în jurul amintirilor rele şi a experienţelor legate de suferinţă.

La nivelul lui PRANA-MAYA-KOSHA noi putem să învăţăm cum să eliminăm deşeurile subtile, energetice şi mentale şi cum să învăţăm să fim cât mai calmi, liniştiţi şi armonioşi. Pentru a ne ajuta în înţelegerea acestei armonizări şi vindecări interioare de natură subtilă putem să ne orientăm atenţia asupra celui de-al doilea centru secret de forţă, situat în plan subtil la nivelul organelor genitale, SWADHISTHANA CHAKRA, care guvernează printre altele subconştientul, ce este depozitul experienţelor şi amintirilor noastre. Amintirile şi experienţele care sunt stocate în conştiinţa noastră sunt denumite samskara-uri sau impresii reziduale. Practica yoga afirmă că samskara-urile pot fi eliminate sau transformate atunci când ştim cum să trezim în mod armonios şi să energizăm PRANA-MAYA-KOSHA, prin folosirea curenţilor benefici de energie PRANA-ică.

De asemenea, dinamismul bio-energetic, starea debordantă de forţă atât trupească, ca de altfel şi cea mentală sau emoţională sunt controlate de la nivelul celui de-al treilea focar energetic de forţă care este MANIPURA CHAKRA, situat în plan subtil în regiunea abdominală. Atunci când noi dinamizăm în mod armonios acest focar, facilităm transformarea energiei subtile care se manifestă acolo pentru a putea experimenta o cât mai armonioasă stare de energizare a fiinţei.

Cel de-al patrulea focar secret de forţă ANAHATA CHAKRA controlează manifestarea sau proiecţia sentimentelor şi emoţiilor, care se exprimă de regulă prin atracţie şi repulsie. În cazul dinamizării armonioase a lui ANAHATA CHAKRA noi ne manifestăm plini de iubire şi de bunăvoinţă faţă de ceilalţi.

Cel de-al cincelea centru energetic, VISHUDDHA CHAKRA, este centrul energetic focar prin care învăţăm cum să interacţionăm eficient şi creativ cu lumea. Când se realizează trezirea şi energizarea armonioasă a lui VISHUDDHA CHAKRA, noi ne modificăm perspectiva şi viziunea asupra vieţii, ne îmbunătăţim creativitatea, ne amplificăm pozitivismul şi ne mărim optimismul, iar capacitatea noastră de comunicare armonioasă cu ceilalţi se îmbunătăţeşte considerabil.

Cel de-al şaselea focar secret de forţă AJNA CHAKRA este poarta secretă dintre energia subtilă manifestată şi conştiinţă şi totodată poarta dintre energia transcendentă nemanifestată şi conştiinţă. Acest focar secret tainic din fiinţă ne permite să ne deplasăm de la dimensiunea manifestată a personalităţii noastre (aşa cum „ne ştim” că suntem) către aspecte nemanifestate, latente ale personalităţii noastre, permiţând trezirea capacităţilor benefice latente, de natură spirituală, care se află prezente în stare potenţială în noi.

SAHASRARA este centrul secret coronar prin energizarea căruia noi simţim plenar impulsionarea divină ce pătrunde în fiinţă la toate nivelele vibratorii care ne alcătuiesc. Prin intermediul acestui focar secret noi putem simţi în fiinţa noastră manifestarea tainică a lui DUMNEZEU ca ghidare şi impulsionare divină.

PRANA-MAYA-KOSHA mai este numit şi „învelişul subtil al respiraţiei” şi el este compus din energii subtile care controlează principalele funcţii fiziologice ale corpului fizic, cum sunt respiraţia, circulaţia sângelui, excreţia, digestia, funcţionarea sistemului endocrin şi reproducerea. Procesul respiraţiei este legătura  cea mai puternică dintre corpul fizic şi corpul energetic. Practica posturilor corporale (asana) ne ajută să conştientizăm această legătură între cele două învelişuri. De asemenea, procedeele yoga de respiraţie conştientă controlată (pranayama) determină rafinarea şi controlul asupra acestui înveliş, PRANA-MAYA-KOSHA.

yogaesoteric

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More