Curtea Constituțională, eterna slugă a stăpânilor externi

Mobilitatea în România politică este, prin natura manevrelor la care asistăm, în derută. La fel este și negocierea între partidele politice, în principal la dispoziția nepotolitei foame a ocultei mondiale. Cum altfel să înțelegem, nu să acceptăm, realitatea dominantă politică a lumii în care trăim?! Este limpede că diferitele alianțe politico-militare în lume, cu vădite ambiții geopolitice, pregătesc noi mutări pe marea tablă de șah……. Iar România este una dintre piese. Chiar dacă poziţia geografică rămâne mereu aceeaşi, poziţia geopolitică se modifică strategic în permanență. Prin urmare, statul român face parte din această neobosită călătorie geopolitică, ținând seama că este prin excelenţă în centru.

În această lumină, este necesar să privim și mutările neconstituționale ale Curții Constituționale a României (CCR). S-a încheiat perioada depunerii candidaturilor pentru alegerile prezidențiale. Un ieftin spectacol, sub demnitatea unicei autorități de jurisdicție constituțională în România.

Din cei 18 candidați înscriși la Biroul Electoral Central (BEC) pentru cursa prezidențială, au rămas 16. Două dosare încurcau marea tablă de șah. Dosarul europarlamentarei Dianei Iovanovici Șoșoacă și dosarul liderului minerilor, unul dintre protejații fostului președinte Ion Iliescu, Miron Cozma. O palidă acoperire a mișcării antiromânești cu cărbuni din Valea Jiului.

În motivarea hotărârii de respingere a candidaturii la prezidențiale, în privința cazului Șoșoacă, găsim următoarele: declarațiile publice și comportamentul Dianei Iovanovici Șoșoacă încalcă „sistematic” fundamentul constituțional al țării. Magistraților, este vorba de cinci judecători ai CCR, din nouă doar șapte au fost prezenți la deliberare – președintele CCR Marian Enache (propus de PSD), Cristian Deliorga (propus de PSD), Bogdan Licu (propus de PSD), Gheorghe Stan (propus de PSD), Attila Varga (propus de UDMR), Laura Scântei (propusă de PNL) și Mihaela Ciochină (propusă de Administrația Prezidențială) –, nu le-a rămas decât să facă uz de apartenența României la structurile euro-atlantice pro-democratice, prevăzută de Constituție, pe care Șoșoacă ar contesta-o. Așadar, garantul supremaţiei Constituţiei, eterna slugă a stăpânilor externi, încalcă din nou, sfidător, pe față, Legea fundamentală a statului român.

Colocviile ARS VERBA, emisiune găzduită de Certitudinea TV, a luat, așa cum o face de mai bine de doi ani și jumătate, atitudine, miercuri, 9 octombrie 2024, în cadrul dezbaterii cu tema Neconstituționalitatea Curții Constituționale. Analiza greu de combătut principial a lui Ioan Roșca, cercetător interdisciplinar, condimentată de ispravnicul de concept al publicației Certitudinea, Miron Manega, avea să evidențieze faptul că societatea românească este muribundă, în principal pentru că pare să-și fi pierdut puterea de a ridica o alternativă politică…….

Deși campania electorală în vederea alegerilor prezidențiale a început pe 25 octombrie, România este demult împodobită ca un brad de Crăciun cu materiale de propagandă electorală. De departe, ești asaltat de rânjetele de satisfacţie ale celor rămași în cursa prezidențială.

Citiți și:
Cu binecuvântarea Europei dăm foc Constituției României
Judecătoarea Dana Gîrbovan: Curtea de Justiție a UE a pus drepturile fundamentale ale omului mai prejos de interesele financiare ale Uniunii / Apărați-vă și libertatea pentru că statul nu mai pare dispus s-o facă

 

yogaesoteric
7 noiembrie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More