O poveste cu tâlcul explicat pe şleau

Povestea unui aşa-zis bolnav, care de fapt era mai sănătos decât toţi din jurul lui

A fost odată un om cât se poate de normal. Dar el era diferit de alţii pentru că vroia să pătrundă în misterele lumii, să  înţeleagă sensul vieţii lui, să trăiască în armonie cu Universul. Şi de aceea, pentru că îndrăznea să gândească altfel,  a fost ridicat din locuinţa sa, ameninţat, dus la sanatoriu şi internat. Fiind el plin de viaţă şi perfect sănătos nu înţelegea motivul internării lui şi a cerut public o justificare. Toată lumea s-a mirat la început, pentru că oamenii obişnuiţi, când sunt persecutaţi, ameninţaţi şi reţinuţi împotriva voinţei lor, se sperie, rămân inerţi în faţa faptului şi se resemnează. Aşa că nu ştiau ce să creadă despre acest om neobişnuit.
 
Dacă au fost întrebaţi în mod public, oficialii, care nu aveau un caz de boală bine definit, au strâns repede rândurile şi au încercat să scornească o boală atât de complexă încît internarea (abuzul) să aibă o justificare. Au aruncat în joc tot aparatul de experţi şi medici, dar nu părea suficient: în paralel cu aceasta s-a generat o spectaculoasă campanie de discreditare pe seama lui. Ca să nu mai conteze motivele de la început, când l-au internat. Pentru că toată armata de experţi nu prea reuşea să scornească nimic util.

Astfel, cum timpul trecut, medicii au devenit tot mai tăcuţi, iar liderii de opinie au devenit tot mai gălăgioşi. În locul analizelor medicale care să dovedească vreo boală au rămas doar nişte cuvinte fără acoperire.

Toţi cei care şi-au dat seama de aceasta, au încetat să mai răspândească minciuna şi insinuările fără conţinut, dar ei erau tăcuţi. Au mai rămas pe baricade cei care sunt mai lenţi la minte, strigând în gura mare, fiind ori rău intenţionaţi, ori orbiţi de prostie. Împreună cu cei care au fost îndemnaţi, încurajaţi să scrie tot ceea ce li se comandase şi care, vezi bine, din asta scoteau şi ei o pâine. Sau două, dacă strigau mai tare.

Povestea iniţială s-a uitat de mult. Nu se ştie pe ce bază se mai bârfeşte despre omul nostru, întrucât „bază” nu exista de la început. Se observă însă o practică foarte interesantă: se repetă minciuni până ce devin „adevăruri” şi se pun bazele unor teorii folosind ca şi axiome însăşi aceste minciuni şi neadevăruri.

Pare incredibil, dar este şi o dovadă de neputinţă a acestor oameni: deşi folosesc practici atât de mârşave, deşi au atâtea resurse şi forţe de partea lor, nu reuşesc să-l descrediteze pe acest presupus bolnav. Care până la urmă se dovedeşte mai sănătos decât toţi cei din jurul lui. Nu au reuşit să-l ţină închis, nu i-au îndepărtat pe prietenii lui, nu au reuşit să-l oprească din a pune întrebări şi a cere dreptate.

Avem speranţa că adevărul întotdeauna iese la iveală. De aceea am spus această poveste. Din păcate domnul Gregorian Bivolaru este în această situaţie de presupus bolnav. Şi împreună cu el, 35.000 de yoghini. Aşteptăm cu toţii o soluţionare a acestui scandal provocat. Pentru că nu se ştie cum va bate vântul puterii în acest caz,  unele ziare mai scot câte un strigăt de disperare. Iată ce strigă ROMÂNIA LIBERĂ la 30 decembrie 2004 în retrospectiva anului:

„Au fost însă si eşecuri răsunătoare. După ce a demarat spectaculos, cu zeci de descinderi domiciliare şi cu capturi importante de materiale pornografice, acţiunea „MISA” a sfârşit în anonimat. Liderul grupării, Gregorian Bivolaru, a fost scăpat printre degete, printr-un banal viciu de procedură. În zadar au încercat poliţiştii să mai pună mâna pe „Guru”.”

Câte erori în acest paragraf! 18 descinderi nu sunt zeci de descinderi. Materiale pornografice, nici vorbă să fi existat. Un banal viciu de procedură e o expresie cam blândă pentru o avalanşă de ilegalităţi. Iată şi un adevăr: da, campania anti-MISA  a fost un eşec răsunător pentru că nu avea bază, nici legală şi nici morală. S-a bazat pe minciuni reluate şi pe nişte abuzuri şi nu putea să ţină. „Anonimatul” este de fapt tăcerea, liniştea de după furtună. Intuim că această furtună a fost creată pentru ca poliţiştii să pună mâna pe Gregorian Bivolaru. Aşa sună, nu? Dar de ce să pună mâna? Dacă aveau dovezi totul era simplu… (Dar ce, e prima dată când i se face aşa ceva unui lider spiritual? Nu! Recitiţi alte exemple: ce i s-a petrecut lui OSHO sau lui Swami Kriyananda).

„Arestat timp de mai multe săptămâni, liderul MISA a fost pus în libertate şi de atunci nu se mai ştie nimic despre el.”, scrie România Liberă, cotidian central. Oare i-a lăsat memoria?

Gregorian Bivolaru nu a fost arestat timp de mai multe săptămâni. Nici măcar mai mult de trei zile. Şi alea ilegal. Dacă măcar autorul articolului s-ar fi uitat la ştiri, sau ar fi citit ziarele, adică s-ar fi documentat, această frază n-ar mai fi existat. Există doar două posibilităţi: ori omul este rău intenţionat, ori nu ştie ce vorbeşte, şi atunci de ce oare scrie la ziar? Dar de ce nu i-a corectat nimeni articolul, că vorba aia, ştie toată ţara ce s-a petrecut?

Prin analogie cu povestea nostră, putem spune că presupusul bolnav este mai sănătos decât cei ce-l acuză. Aşa că, el fiind sănătos deja, mai rămâne să se însănătoşească şi ceilalţi. Râmâne de clarificat, când se va însănătoşi

justiţia, şi nu va mai face abuzuri de genul celor din martie,

presa, şi nu va scrie atâta neadevăr,

societatea şi nu va crede tot această minciună creată în jurul yoghinilor?

Societatea a dat un semnal de însănătoşire la alegeri, justiţia se pare că se va relaxa un pic, iar ziariştii trebuie să facă şi ei un pas spre normalitate. Stimaţi ziarişti, căutaţi să fiţi liberi de influenţe, de prejudecăţi şi de reavoinţă, poate veţi simţi atunci ce înseamnă să-ţi faci meseria cu demnitate şi verticalitate! Teoria adevărului e simplă, dar practica adevărului e mult mai importantă pentru că un gram de practică valoreaza cât tone de teorie.

Însănătoşire grabnică pentru toată lumea!

13 ianuarie 2005