Revoltă mocnită în Ministerul Apărării. Generalii refuză să-l recunoască pe Ionuț Moșteanu, omul lui Nicușor Dan: „Este o nouă umilire a Armatei Române”

Deși a preluat conducerea Ministerului Apărării de puțină vreme, Ionuț Moșteanu, reprezentant al USR și apropiat al lui Nicușor Dan, a reușit deja să provoace nemulțumiri profunde în interiorul structurilor militare. Numirea sa, văzută ca un gest strict politic, a fost primită cu rezervă de generalii armatei, care nu-i recunosc autoritatea și îl consideră complet nepregătit pentru funcție.

Ionuț Moșteanu

Instalat într-una dintre cele mai sensibile și importante instituții ale statului, Moșteanu a intrat în minister fără experiență în domeniul apărării, fără viziune și fără respect pentru ierarhia militară. Primele zile de mandat au fost marcate de confuzie și de lipsa oricărei direcții clare, iar contactele cu structurile armatei s-au limitat la întâlniri formale, fără substanță.

Mai grav este faptul că Ionuț Moșteanu nu are în mod real studii superioare. Deși figurează oficial cu o diplomă obținută recent, sursele indică faptul că aceasta provine de la o așa-zisă „fabrică de diplome”, fără o pregătire academică serioasă în spate. În realitate, nivelul lui rămâne cel al unei persoane cu 12 clase, iar aceasta se vede din modul superficial în care înțelege responsabilitatea uriașă pe care o presupune conducerea armatei române.

Ofițerii de rang înalt acuză că Moșteanu tratează totul ca pe o oportunitate de imagine politică. În loc să fie preocupat de dotarea armatei, de comanda operațională sau de consolidarea capacității de apărare, noul ministru pare mai interesat de poziționarea sa în viitoarele alegeri și de obediența față de Nicușor Dan, cel care l-a propulsat în funcție.

În interiorul ministerului se conturează o rezistență tacită. Generalii evită implicarea în deciziile venite de sus, iar moralul în structuri este afectat de sentimentul că Ministerul Apărării a fost preschimbat într-o anexă a jocurilor politice ale USR. Tensiunea crește cu fiecare zi, iar ruptura între conducerea civilă și cea militară se adâncește.

Este inadmisibil ca într-o perioadă de instabilitate globală, România să-și submineze propria apărare prin numiri hazardate. Ionuț Moșteanu, omul lui Nicușor Dan, nu are ce căuta la conducerea Apărării. Dacă nu va fi înlocuit rapid, riscul de blocaj instituțional devine iminent. Armata Română nu poate fi condusă de amatori.

Citiți și:
Deustche Welle: Nicușor nici măcar nu a încercat să salveze ceea ce se putea salva din Justiție
Ion Cristoiu: S-a format cea mai proastă coaliție de guvernare din istoria postdecembristă a României

 

yogaesoteric
18 iulie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More