Românii între manipulare și realitate

În luna iulie a fost lansată pe rețelele de comunicare virtuală o înștiințare prin care primăria unui sector bucureștean – în conformitate cu hotărârea consiliului local respectiv, prin care a fost aprobat Programul de aprovizionare a populației cu produse alimentare în regim de consum raționalizat – informa Capitala că o anume rețea de magazine (a unei multinaționale, desigur) urmează să distribuie produse alimentare pe bază de rații și cartele, în caz de mobilizare și război. În susținere se invocau dispozițiile Legii nr.477 din 2003 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare, precum și Hotărârea de Guvern nr. 370 din 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acesteia.

De ce acum, la peste 20 de ani de la adoptarea respectivelor acte normative și tocmai în ajunul adoptării primei etape a măsurilor de austeritate, iar nu altcândva? Interpretările pot fi diferite. Deși, de așteptat ar fi fost să se aducă, mai întâi, la cunoștința generală – potrivit aceleiași legi – ce acțiuni s-au întreprins (dacă s-au întreprins) pentru pregătirea economiei și a populației pentru apărare. Asta ca să nu mai spunem și împotriva cui, adică a cărei potențiale și iminente agresiuni, pentru că nu toți împărtășim aceleași convingeri. Firește, cu argumente și motivații temeinice. După care – dacă, într-adevăr, situația chiar impune – să se intervină și cu „programul de aprovizionare cu produse în regim raționalizat”.

Pentru că altfel, la o primă impresie, fiecărui neavizat – fie și subliminal – i se induce temerea că României – și așa aflată la un pas de colaps – i s-ar adăuga încă unul. Unul total, de o periculozitate extremă: războiul, cu tot ce incumbă o asemenea stare apocaliptică.

Iată de ce, într-un asemenea context, apare o întrebare cât o țară: din inițiativa cui se dezvoltă o asemenea atitudine în spațiul public românesc, în rândul unei populații și așa destul de tensionate? Fiind de notorietate că asemenea atribuții sunt numai de competența Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Iar guvernul – ca să nu mai scormonim în opiniile izolate și fanteziste ale unor miniștri – abia atunci se poate pronunța, în deplină cunoștință de cauză.

Dacă o asemenea inițiativă are scop manipulator – mai exact, să ne abată atenția de la ceea ce i se pregătește majorității asupra căreia se vor revărsa efectele austerității – ar fi mai mult decât impardonabilă. Chiar am fi luați de proști cu toții sau, cel puțin, partea cea mai afectată. Dar dacă situația se complică și mai mult, atunci, cu siguranță, ne vom spune că dintre două năpaste (război și austeritate), preferabilă ar fi cea din urmă.

Oricum ar fi, bine nu-i! Și cum, personal, detest orice fake news, tare aș fi curios să vedem cu ce explicații pot interveni decidenții, ca să contracareze asemenea „mașinațiuni”, care nu sunt nicidecum de bun augur. Asta, ca să nu se dea amplitudine oricăror inevitabile speculații.

Să revenim însă la răul cel mare: un eventual conflict militar, în sarcina întregii populații.

Nu mai este nevoie să spunem cine este agresorul. Indirect ni l-a indicat și șefa diplomației românești, doamna Oana Țoiu, care s-a angajat (din împuternicirea cui și în numele cui, nu ne este clar) să sprijinim necondiționat Ucraina. Atenție! Nu pentru a rezista, nu pentru a se apăra, ci până la victoria completă asupra Rusiei. Cu alte cuvinte, să ne angajăm noi, românii, dincolo de ce nu a înțeles să se implice SUA. Interesantă paradigmă!

Iată ce înseamnă, domnule prim-ministru, să fie „așezați” oamenii nepotriviți acolo unde nu le este locul. Și așa, ca simplu cetățean, am dreptul să mă întreb dacă doamna respectivă o fi auzit de eminentul Nicolae Titulescu? Căci de citit magistralele discursuri ale unuia dintre cei mai mari diplomați ai lumii, fost președinte al Ligii Națiunilor, nu cred că se mai pune problema. Oare nu s-a găsit în tot Ministerul Afacerilor Externe – printre sutele de diplomați de carieră – niciunul care să reprezinte această structură de elită? Personal, mă îndoiesc și mă cutremur când mă gândesc la cheremul cui a ajuns diplomația României.

Păi, nu-mi amintesc să se mai fi petrecut o asemenea enormitate.

Luați aminte bine, domnilor guvernanți, cu miniștri precum Oana Țoiu la Externe și cu Liviu-Ionuț Moșteanu la Apărare (dacă, între timp, nu vor fi remaniați), lesne putem satisface pretențiile altora de angajare a României în război.

Oameni buni, chiar nu știți ce se petrece cu românii din ținuturile românești ale Ucrainei? Cum îi persecută regimul lui Zelenski, cum le interzice limba română și credința strămoșească, cum le distrug bisericile și umilesc preoții români, cum ne sfidează însemnele sfinte, cum însuși președintele de la Kiev s-a exprimat că Bucovina noastră, dintotdeauna românească, aparține României pe nedrept?! Ați uitat atât de repede (ori chiar nu mai știți conținutul Declarației Parlamentul României din 28 noiembrie 1991)?

Pentru orice eventualitate, vă reamintim doar punctele 3 și 4:

„3. Parlamentul României declară solemn că referendumul organizat de autorităţile de la Kiev în teritoriile româneşti încorporate cu forța în cadrul fostei URSS – respectiv în Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa, Ţinutul Hotin, precum şi în judeţele din sudul Basarabiei – este nul şi neavenit, precum şi consecinţele acestuia.
4. Parlamentul României cere parlamentelor şi guvernelor tuturor statelor care vor recunoaşte independența Ucrainei să declare expres că această recunoaștere nu se extinde asupra teritoriilor româneşti menţionate.”

Lăsați deoparte orice îndoială și să dăm credit acelei înțelepciuni parlamentare, ulterior desconsiderată fără niciun just temei. În defavoarea României, bineînțeles.

Nu, domnilor, noi n-avem pretenții teritoriale față de niciun stat, dar ar fi cazul să ne dea de gândit afirmațiile hazardate ale unor lideri care se vor stăpâni și peste ce nu este al lor.

Personal, urăsc războiul, știu bine la ce consecințe dezastruoase ne-am expune și noi, dacă am plusa în acceptare. Nu împărtășesc defel ce se petrece în și cu Ucraina – din mai toate punctele de vedere – îndeosebi în privința tinerilor care-și pierd viața, de o parte și de alta. Am destui prieteni ucraineni și foști parteneri, cu care m-am înțeles formidabil. Sunt solidar cu NATO și UE în ajutorul acordat. Totul până la un punct însă: nu doresc ca țara mea să fie împinsă într-un război cu care – să fim sinceri – nu are nicio legătură și nici să fie folosită pe post de paravan, în dosul căruia alții să-și urmărească împlinirea intereselor proprii, perorând deziderate fără de acoperire.

Iar dacă chiar se intenționează să se abată atenția românilor de la ce se petrece cu viața și bunul lor trai, printr-o josnică manipulare, atunci suntem cu adevărat de condamnat, cu toții. Și nu e nevoie să mai căutăm vinovați dincolo de hotare. Aduc în sprijinul afirmației ce ne spunea, cu câțiva ani înainte de a trece la cele veșnice, unul dintre cei mai străluciți istorici și membri ai Academiei Române, regretatul profesor univ. dr. Florin Constantiniu, în acea monumentală O istorie sinceră a poporului român: „Principalul vinovat de această situație este poporul român. El ilustrează perfect observația că «un popor de oi naște un guvern de lupi». Spiritul de demisie, pasivitatea, resemnarea românilor au permis clasei politice să-și bată joc, nepedepsită, de țară. Lipsit de spirit civic, poporul român nu a fost capabil (…) să tragă la răspundere clasa politică sau să «tempereze» setea ei de înavuțire”. Fără nicio imputare numai în sarcina actualilor guvernanți, căci racilele unor asemenea poziții au, se pare, obârșie peste timp, în vremuri îndepărtate.

Și cum eu văd și altfel situația, n-aș vrea ca, la rându-mi, să accentuez mai mult decât se cuvine. Din prea mare respect față de acest popor deosebit, obișnuit de secole să se adapteze realităților, să oscileze în fața nedreptăților și care, numai când i-a ajuns cuțitul la os, a înțeles că e necesar să reacționeze. Sincer, nu aș dori ca așa ceva să se mai petreacă vreodată. Și, da, încă mai cred că actuala guvernare (dacă depășește faza dezideratelor) încearcă imposibilul. Fie și așa, treaptă cu treaptă (nu pas cu pas), în folosul românilor din țară și de pretutindeni. Categoric, cu bunele și mai puțin bunele unei alianțe de conjunctură, care, pe lângă beneficii, se confruntă cu destule piedici, are reținerile și temerile sale, mai mult sau mai puțin justificate. Nu ne rămâne decât ca actuala stare să fie „reașezată”, dar cu foarte mult discernământ. Și, mai ales, cu oameni capabili, cu profesioniști potriviți și cu români cu dragoste sinceră față de țară.

Doamne, ocrotește-i pe români!

Autor: General-locotenent (r) dr. Grigore Stamate, Membru al Fundației Europene Titulescu

Citiți și:
Subminarea economică a României – Fostul ministru de Finanțe Adrian Caciu demască asasinatul economic comis de regimul Bolojan
Românii, sclavi în propria țară
Cine deține cu adevărat resursele României?

yogaesoteric
10 septembrie 2025