Sângele cere sânge?

Dacă spui Adevărul, devii o pată de sânge. Dacă taci sau minți, devii un cont în bancă. Cu multe zerouri. Astfel a ajuns societatea la nivel planetar. Divizată, cu multă ură revărsată, cu înjurături, cu frustrări și cu asasinate. Politice! Pentru opinii.

Pentru o idee ești în stare să mori? Unii sunt! S-a dovedit aceasta. În istorie.

Alții doar tac.

Unii instigă la crimă. Și o fac organizat. În haitele terorii, ale discursului de ură. De orice fel. În orice situație.

Sunt în stare de orice numai pentru faptul că o altă persoană nu are aceeași opinie. Nu contează dacă are argumente, nu importă dacă realitatea despre care vorbește este corectă sau nu. Toți „trebuie” să accepte ce spun doar unii. În general cei care o fac pe bani mulți și care primesc doar ordine. De „mai sus”! Din ierarhia care se dorește numită „elită”. Cei care-și spun așa, nu au niciun scrupul, niciun sentiment, nu dau dovadă de empatie sau toleranță. Deși de cele mai multe ori se proclamă ca fiind cei toleranți. Doar pe hârtie sau pe tastaturi. În spatele tastaturilor, microfoanelor, hârtiei, nu se află decât niște oameni care vor sânge. Atât! Fiecare vorbă rostită sau scrisă aduce în public încă o dâră de ură. Se strigă în cor, se urlă uneori împotriva celuilalt. Nu are relevanță împotriva cui. Nu are importanță cine pe cine distruge, neapărat cineva să fie eliminat. Oricum, oricând, în orice condiții. Ca să aplauzi un asasinat este de neconceput.

Conștiințe bolnave, care și-au pierdut orice rațiune, care nu mai au funcționalitate. În general, cei care au senzația că dețin adevărul. Atât de mult au trăit în minciună încât a devenit realitatea lor. Nu vă mai întrebați dacă în ultimele zile, cei care au revărsat ura în discursul public, pe rețelele de comunicare virtuală sau pe bloguri au făcut-o la comandă. Poate da! Eu am mari îndoieli. Abia în zilele ce au trecut și-au arătat adevărata față. Ei așa cred. Ăștia sunt! Așa simt. Nu cred că mizeriile spuse în urma asasinării lui Charlie Kirk sunt la comandă. Oamenii ăștia, ale căror nume nu le voi da. Le știți toți. Nu merită decât un singur nume: nenumiți. La fel ca pe stăpânul lor: demonul, șeitanul, șarpele, sau cum vreți voi. Sunt slujitorii lui. Al celui nenumit.

Se poate muri pentru o idee? Se poate muri pentru un principiu? Da!

Când îți asumi. Când ești pregătit să mergi până la capăt pentru ele. Într-o dezbatere de idei și de principii. Dezbaterile de felul ăsta au făcut lumea mai bogată. Nu în bani. În idei. În perspective, în analize, în viziuni. Uneori, ca o consecință au venit și banii. Dar asta a contat prea puțin pentru oamenii ideilor. Ei au dat ideea pentru cei mulți, niciodată doar pentru propriul folos. Sunt oamenii care au modificat istoria. Prin moartea lor pentru idee sau principiu. Au fost și sunt flacăra care a ars fără încetare și a luminat în vremuri de întuneric total. Sau vremuri de sânge. Când războaiele nu mai conteneau. Azi, din nou trăim aceleași vremuri. De sânge! Nu se mai folosește spânzurătoarea, arderea pe rug, ghilotina. Azi se folosește arma. Cu lunetă! Azi se folosește tastatura. Tot o armă letală în mâna unora. A celor sufocați de ură!

Sângele cere sânge. Dintotdeauna!

Pacea cere pace!

Ura cere ură.

Iubirea cere iubire.

Un lanț ce nu poate fi oprit decât cu pricepere și mai ales cu înțelepciune. Acolo unde nu mai există Dumnezeu, totul este permis. Mai ales crima! De orice fel ar fi ea și sub orice formă ar apărea. Asasinatul comis în SUA ne demonstrează aceasta.

Nu a fost doar un om asasinat. Au fost asasinate ideile și principiile pentru care acest om a fost executat. În public! Execuția sa va îmbrăca forme de neimaginat. În viitorul apropiat. A fost un semnal? Poate da! Cine a pus la cale acest asasinat, s-a gândit că de fapt este un semnal ce va dovedi în timp că democrația reală a fost executată sau va rămâne doar o poveste în istorie?

A devenit Charlie Kirk un martir? Da!

Este un punct de cotitură pentru istoria ce va fi scrisă în vremurile ce vin? Da.

Discursurile sale vor deveni celebre? Da. Se va modifica ceva în urma acestei tragedii? Totul! De la perspective până la aspecte și situații concrete. Va urma un val de sânge? Sper că nu!

Avem în istoria recentă două discursuri care au modificat întrucâtva cursul istoriei. Cel al lui John F. Kennedy din 20 ianuarie 1961, de la inaugurare, în care spunea: „Așadar, dragi concetățeni americani, nu vă întrebați ce poate face țara voastră pentru voi, întrebați-vă ce puteți face voi pentru țara voastră.”

O întrebare valabilă și azi pentru noi toți.

Al doilea discurs măreț, a fost cel al lui Martin Luther King Jr. ținut la 28 august 1963, „I have a Dream” („Am un vis”). Un discurs de 17 minute care a modificat istoria.

Amândoi au fost executați. La ordin. De puterea din spatele puterii. De cei care au condus lumea din umbră. Atunci! Personajele în ale căror mâini a stat (sau nu) o armă nu mai au relevanță. Toți știm că au fost niște instrumente în mâinile altora. Din umbră!

Azi, nu mai sunt în umbră! De cinci ani sunt la vedere. Îi știm toți! Cei care strigă pentru toleranță. Mai ales cea de gen! Cei care au dat putere minorităților să facă legile pentru majorități. Cei care au în expunerile lor publice numai venin. Nu mai stau în umbră. Au ales să fie în prima linie precum capul șarpelui ce și-a ascuns trupul în ierburi ca să nu fie văzută coada. Dar coada are clopoței. Și se aude. Deși se spune că este necesar să-i fie retezat capul, șarpele are un trup. Trupul mișcă coada. Care face să se audă clopoțeii. În zilele de azi, capul șarpelui înseamnă câțiva oameni. De la Schwab, Harari, Soros, Obama, Biden, la cei de la OMS, Fauci până la Ursula și Macron. O legiune satanică care a adus năpasta peste o întreagă planetă.

Interesant este trupul! Șarpelui! Al răului! Cei care sunt adepții lor. Cei care sunt asasini de tastatură. Din ce în ce mai mulți și din ce în ce mai vocali. Sunt lăsați să o facă. Cu un scop. Plătiți sau nu, adepții răului sunt la vedere.

Umbrele au căpătat chipuri. Răul e unul singur dar are multe fețe. Le vedem pe toate. Expuse!

A venit clipa Adevărului!

Poate deveni execuția lui Charlie Kirk un astfel de moment?
Eu zic că da!

America s-a îmbogățit cu un martir! Din păcate pentru noi ca oameni și pentru familia acestuia. Orice cuvânt spus, scris, nu poate înlocui durerea pierderii unui om.

Care a fost executat pentru că a vorbit!

Despre Dumnezeu!

Despre libertatea opiniei și despre dorința de a fi respectate opiniile celor din jur. Drama este majoră.

Să omori un om, din nou, pentru că are o altă opinie decât a ta, este cea mai mare nebunie de care dau dovadă demenții care-și spun „elite”.

Să aplauzi cu frenezie execuția este sminteala totală din care ne zbatem toți să ieșim. Oare vom reuși?!

Răul va doborî binele sau binele va învinge răul?

Bătălia finală va fi tot despre idei.

Despre opinii și dreptul la liberă exprimare.

În fața răului, Binele nu poate să tacă!

Niciodată!

Chiar dacă în final va deveni o pată de sânge, este necesar să vorbească!

Autoare: Zoe Dantes

Citiți și:
Ursula, Trump și capitularea secolului
Europa este o bombă cu ceas

 

yogaesoteric
23 septembrie 2025