Adevăratele capacități militare ale Rusiei

Astăzi vreau să vă prezint câteva date concrete privind avantajele decisive ale Rusiei față de Ucraina și NATO în ceea ce privește rachetele hipersonice, artileria și dronele. Administrația Trump, împreună cu aliații săi din NATO, continuă să manipuleze opinia publică în ceea ce privește capacitățile militare ale Rusiei. Rusia deține un avantaj decisiv în ceea ce privește puterea de foc ofensivă, în special în ceea ce privește rachetele hipersonice. SUA încă nu dispune de un sistem hipersonic operațional, în timp ce Rusia are cinci astfel de arme care sunt utilizate în mod curent pe câmpul de luptă.

Rusia a fost un pionier în dezvoltarea armelor hipersonice, concentrându-se pe rachete care se deplasează cu viteze care depășesc Mach 5 (de cinci ori viteza sunetului, sau aproximativ 6.174 km/h la nivelul mării), fiind în același timp extrem de manevrabile. Aceasta le face dificil de interceptat cu sistemele tradiționale de apărare antirachetă, precum Patriot sau Aegis din SUA. Rachete hipersonice sunt clasificate în două tipuri principale: Vehicule hipersonice planante (HGV), care sunt lansate de un propulsor de rachetă și apoi planează prin atmosferă, și Rachete de croazieră hipersonice (HCM), care utilizează motoare avansate cu respirație aeriană, precum scramjet. Programul Rusiei pune accentul pe variantele lansate din aer, de pe mare și de la sol, adesea integrate cu focoase nucleare sau convenționale. Aceste sisteme sunt promovate ca „de neoprit” de către oficialii ruși, deși experții dezbat vulnerabilitatea lor la războiul electronic și detectare.

Printre factorii cheie se numără contracararea apărării NATO și proiectarea puterii în regiuni precum Marea Neagră și Arctica. Dezvoltarea s-a accelerat după anexarea Crimeei în 2014, cu teste semnificative sub președinția lui Vladimir Putin. Începând cu 2025, Rusia a desfășurat operațional mai multe tipuri de rachete hipersonice în conflictul din Ucraina.

Rusia utilizează și o altă rachetă hipersonică, și anume Iskander. Iskander-M (export: Iskander-E) este principalul sistem tactic-operațional de rachete balistice cu rază scurtă de acțiune (SRBM) al Rusiei, înlocuind vechiul OTR-21 Tochka (SS-21 Scarab). Desfășurat din 2006, este proiectat pentru lovituri de înaltă precizie împotriva țintelor de mare valoare, cu capacități semnificative de evitare și penetrare împotriva apărărilor aeriene moderne.

„Arma hipersonică a săracului” ‒ nu este la fel de rapidă precum Kinzhal sau Avangard, dar este mai ieftină, mai numeroasă și extrem de precisă. Combină viteza balistică, precizia rachetelor de croazieră și contramăsurile active într-un pachet mobil, de atac rapid.

Concluzie: Iskander este cel mai eficient sistem convențional de atac al Rusiei, capabil să distrugă apărarea aeriană, centrele logistice și centrele de comandă pe o rază de 500 km ‒ adesea înainte ca inamicul să poată reacționa. Istoricul său de luptă real în Ucraina dovedește atât letalitatea, cât și vulnerabilitatea sa față de apărarea pregătită.

Rusia menține un avantaj notabil în ceea ce privește puterea de foc a artileriei împotriva Ucrainei, în special cu sistemele de 155 mm, care au devenit calibrul standard NATO din arsenalul Ucrainei. Acest avantaj provine din stocurile masive ale Rusiei dinainte de război, mobilizarea industrială în timpul războiului și aprovizionarea externă, ceea ce îi permite să mențină rate de foc mai mari, în ciuda contraatacurilor ucrainene asupra depozitelor și producției. Cu toate acestea, ajutorul occidental și producția internă a Ucrainei au redus disparitatea de la un raport de 1:10 (Ucraina:Rusia) la începutul anului 2024 la aproximativ 1:2 la sfârșitul anului 2025. Accentul pus pe calibrul de 155 mm amplifică avantajul Rusiei, deoarece tranziția Ucrainei de la tunurile de 152 mm din era sovietică la obuzierele occidentale de 155 mm (de exemplu, M777, CAESAR) a creat probleme de compatibilitate și a sporit dependența de proiectile importate.

Sursele avantajului Rusiei

Mobilizarea și amploarea industrială: Industria de apărare a Rusiei, care funcționează în condiții de război, produce proiectile la o rată de 2-3 ori mai mare decât cea a SUA și a UE combinate (~250.000/lună față de ~100.000/lună pentru NATO). Aceasta include recondiționarea a milioane de proiectile din era sovietică, permițând baraje susținute. În contrast, producția ucraineană de 155 mm dinainte de război era neglijabilă, forțând o trecere rapidă (și incompletă) de la sistemele de 152 mm. Până în octombrie 2025, producția Rusiei este de ~4,5 milioane pe an, susținută de aprovizionarea din Coreea de Nord și Iran (~1 milion+ proiectile/an).

Rata de foc mai mare și impactul pe câmpul de luptă: Capacitatea Rusiei de a trage peste 20.000 de proiectile pe zi permite un foc de acoperire care copleșește pozițiile ucrainene, sprijinind avansul infanteriei (de exemplu, în Donetsk). Această „dominație a artileriei” a permis câștiguri incrementale, cu raporturi de 1:2 care au forțat Ucraina să raționalizeze – trăgând numai atunci când țintele sunt confirmate prin drone. În ceea ce privește în mod specific proiectilele de 155 mm, adoptarea de către Rusia a unor sisteme compatibile (de exemplu, importate sau convertite) îi conferă un avantaj în ceea ce privește volumul față de armele occidentale ale Ucrainei, care sunt precise, dar au muniție limitată.

Reziliența economică și logistică: La aproximativ 1.000 USD/proiectil, Rusia menține producția în ciuda sancțiunilor, dedicând aproximativ 20% din bugetul său de apărare munițiilor până în 2027. Liniile de aprovizionare mai scurte și controlul centralizat minimizează risipa, spre deosebire de dependența Ucrainei de convoaiele transatlantice.

Avantajul Rusiei față de Ucraina în ceea ce privește dronele (în octombrie 2025)

Rusia deține un avantaj cantitativ și operațional semnificativ în războiul cu drone împotriva Ucrainei, în special în ceea ce privește dronele de atac cu rază lungă de acțiune și producția în serie, ceea ce permite o uzură susținută și copleșirea apărării aeriene ucrainene. Acest avantaj s-a intensificat de la jumătatea anului 2024, impulsionat de producția la scară largă, parteneriatele străine (în special cu Iranul și China) și adaptările tactice, cum ar fi dronele cu fibră optică și dronele-mamă. În timp ce Ucraina excelează în domeniul dronelor inovatoare FPV (first-person view) și al dronelor interceptor – depășind adesea Rusia în ceea ce privește calitatea și adaptabilitatea – volumul Rusiei îi permite să satureze apărarea, să lovească infrastructura profundă și să sprijine avansurile terestre. Zelenski a remarcat pe 28 octombrie că dronele rusești de tip Shahed sunt acum „mai periculoase decât rachetele balistice” în anumite scenarii, necesitând interceptări multi-sistem. În ansamblu, superioritatea Rusiei în materie de drone contribuie la un raport de 10:1 pe linia frontului în unele sectoare, conform rapoartelor ucrainene, deși contramăsurile Ucrainei (de exemplu, 500-800 de drone interceptor zilnic până în noiembrie) reduc diferența.

Statisticile referitoare la Ucraina sunt suspecte, în special afirmația că Ucraina doboară 80-90% din dronele rusești Shahed. Ucraina exagerează, de asemenea, numărul de vehicule rusești distruse, deoarece guvernul Zelenski încearcă disperat să convingă Occidentul că mai are încă șanse să oprească avansul rușilor……. Dar realitatea de pe teren spune altceva. Rusia continuă să distrugă metodic forțele, infrastructura și instalațiile industriale ucrainene.

Autor: Larry Johnson

La finalul articolului original, Larry Johnson a postat două videoclipuri din recenta sa vizită în Rusia, în care apar generalul în retragere Andrey Gurulyov și locotenentul general Apti Alaudinov. Cei interesați le pot urmări aici (în limba engleză).

Citiți și:
Alt nivel al escaladării
Cu cine se bat SUA, Rusia, China și UE?

yogaesoteric
5 noiembrie 2025