Avertismentul unui specialist de top: Bolojan e eșecul unei metode. Sistemul nu mai acționează coerent

„România nu a dus lipsă de lideri, a dus lipsă de arhitectură, de aceea sistemul a tot produs personaje pentru scena politică, fiecare cu altă mască, fiecare cu aceeași promisiune, «acesta va stabiliza țara» și fiecare a eșuat în felul specific rolului pe care l-a primit”, spune Andrei Stoiciu, doctor în științe comportamentale, într-un podcast.

Ca să înțelegem momentul Bolojan, este necesar să-l scoatem din prezent și să-l punem într-o serie.

Pentru că Bolojan nu este o excepție. Este ultimul avatar al unei formule repetate. Sistemul românesc are o obsesie. Când nu mai poate gestiona furia oamenilor, desigur, nu se apucă să reformeze realitatea, ci schimbă personajul de pe scenă. Și atunci apare primul arhetip.

1. Băsescu

Băsescu a fost arhetipul celui cu gura mare. În cartea mea este descris modelul de manipulare prin conflict. Omul conflictului. Omul care sparge masa. Omul care promite că se bate cu sistemul. Povestea despre el a fost simplă. El este cel care deranjează. El este cel care taie prin corupție. El este cel care nu se teme. A funcționat pentru că România avea nevoie de energie după anii de tranziție greoaie. Dar scandalagiul are o limită. Poate destabiliza un aranjament, dar nu poate construi singur o arhitectură nouă. Poate strica o nuntă sau o petrecere, dar nu poate organiza una.

Vorbind metaforic, conflictul produce vizibilitate. Nu produce stat funcțional.

2. Iohannis

Stabilizatorul decorativ după scandalagiu. Sistemul a produs opusul. Stabilizatorul tăcut.

Iohannis a fost vândut ca decență, calm, civilizație, normalitate, vest, instituționalism. Povestea era: nu mai avem nevoie de scandal. Avem nevoie de seriozitate. Dar aici apare problema stabilizatorului decorativ. Prea multă tăcere devine absență. Prea multă imagine devine gol operațional. Prea multă neutralitate devine complicitate prin pasivitate. Doar l-a făcut mai greu de observat. Zece ani lumea a privit la vacanțele în Tenerife ale liderului, geaca lui Roșie, plimbările la schi și a ignorat mecanismul de putere din spate. Sistemul a primit liniște, dar liniștea nu a reparat mecanismul.

3. Cioloș

Tehnocratul substitut. Cioloș a fost arhetipul tehnocratului substitut. Omul adus când partidele nu mai pot produce încredere. Povestea „nu mai vrem politicieni, vrem specialiști”. Este o poveste foarte seducătoare. Pentru că tehnocratul pare neutru, pare curat, pare competent fără să fie murdărit de partid. Dar tehnocrația fără mandat politic profund are o slăbiciune majoră. Poate administra temporar, dar nu poate reconstrui legitimitatea. E tehnicianul la nuntă care poate repara boxele, dar nu știe să pună muzică. Metaforic vorbind, tehnocratul calmează momentul. Nu vindecă ruptura dintre stat și societate.

4. Cîțu

Performerul financiarizat. Cîțu a fost arhetipul performerului financiarizat. Era nebunia cu covid, iar limbajul lui era „economie, piețe, liberalizare, creștere, încredere, investitori”. Povestea „România este necesar să fie condusă ca o economie modernă, rapidă, conectată la capital”. Dar când guvernarea a devenit un fel de prezentare pentru investitori……. Excel-ul nu ține loc de stat. Optimismul de piață nu ține loc de coeziune socială. Iar jargonul economic intensifică lipsa de încredere publică. E ca și cum te apuci să numeri conturile la nuntă, dar nu dai mâncare și nici muzică pentru public.

5. Ciucă

Soldatul obedient: ordine, disciplină, uniformă simbolică, predictibilitate, obediență procedurală. Povestea „avem nevoie de stabilitate, avem nevoie de ordine, avem nevoie de cineva care execută”. Dar execuția fără viziune devine o simplă administrare a direcției trasate de alții. Soldatul poate sta de gardă la barieră, dar nu poate salva fondul dacă fondul este deja compromis.

6. Ciolacu

Managerul tranzacțional. Ciolacu a fost arhetipul managerului tranzacțional. Nu a venit cu mitul marelui reformator. A venit cu logica negocierii, a echilibrului de partid, a împărțirii, a supraviețuirii. Povestea: „nu contează ideologia, contează să ținem treaba în mișcare”. Aceasta este politica de tranzacție. Nimeni nu iubește sistemul, dar toți trăiesc din el. Asta-i: „ce să faci?! Nu ai ce să faci!”. Pe stilul nostru românesc. Problema este că tranzacția permanentă merge și așa, produce un stat fără direcție.

7. Bolojan

Arhetipul contabilului administrativ. Omul care promite că taie. Omul care promite că pune ordine. Omul care pare să nu negocieze cu haosul. Povestea „în sfârșit, cineva serios, cineva eficient, cineva care știe administrație”. Dar contabilul administrativ are aceeași limită ca toate celelalte avataruri. Dacă nu atinge arhitectura capturii, disciplina cade tot pe cei fără apărare. Când reformezi doar pe verticală, fără să tai rețelele reale de putere, rezultatul nu este curățenie. Este presiune socială redistribuită. De aceea, seria este necesar să fie citită integral.

Băsescu, conflictul. Iohannis, decorul. Cioloș, tehnocrația. Cîțu, financiarizarea. Ciucă, obediența instituțională. Ciolacu, tranzacția. Bolojan, disciplină administrativă. Șapte măști. Aceeași problemă.

Sistemul nu caută lideri. Caută interfețe. Caută oameni prin care să poată traduce publicului propria supraviețuire sub forma unei promisiuni. Când are nevoie de energie, produce un disruptor. Când are nevoie de calm, produce un decorativ. Când are nevoie de curățenie, produce un tehnocrat.

Când are nevoie de piață, produce un financiarizat. Când are nevoie de ordine, produce un instituțional. Când are nevoie de compromis, produce un combinator.

Când are nevoie de austeritate, produce un contabil și un matematician. România nu a eșuat pentru că a ales omul greșit odată. A eșuat pentru că a confundat repetat schimbarea avatarului cu schimbarea arhitecturii. Iar aici e punctul cheie. Eșecul Bolojan nu este doar eșecul unui om. Este eșecul unei metode. De fiecare dată când situația scăpa de sub control, sistemul găsea o formulă de corecție. O figură nouă. O mască nouă.

Un nou om providențial pus în față pentru a da impresia că mecanismul încă funcționează. Dar de data aceasta problema este diferită. Sistemul nu mai acționează coerent. Niciun avatar nu poate salva un sistem care refuză să-și opereze propria boală. Când un sistem nu poate produce soluții, produce salvatorii. Când salvatorii eșuează, produce vinovați.

Când vinovații nu mai conving, începe criza de legitimitate.

Autor: Andrei Stoiciu

Citiți și:
Iulian Capsali: Molia nu face miere
Guvernul Bolojan, prins în flagrant cu OUG 38 de Comisia de Constituționalitate. Toni Neacșu: „E mult mai ilegal decât știam”. Urmează sesizarea Parchetului!

 

yogaesoteric
21 mai 2026