Prof. dr. Tiberiu Tudor: Istoria în mers. „Let the oil flow!”
Război și Diplomație
La 14 iunie 2026, zi care a coincis cu împlinirea vârstei sale de 80 de ani, președintele Trump a postat pe platforma sa de comunicare virtuală, Truth Social, în termeni neobișnuiți stilului său, mesajul asupra acordului cu Iranul: „Acordul cu Republica Islamică Iran este acum complet. Felicitări tuturor! Autorizez prin prezenta deschiderea fără taxe a Strâmtorii Ormuz și, simultan, autorizez ridicarea imediată a blocadei navale a Statelor Unite. Nave ale lumii, porniți motoarele. Să curgă petrolul!”
La 17 iunie, Memorandumul de Înțelegere în 14 puncte între SUA și Iran [1] a intrat oficial în vigoare, fiind semnat la cel mai înalt nivel, dar de la distanță, de către președintele american Donald Trump și președintele iranian Masoud Pezeshkian (de profesie chirurg cardiovascular). Trump l-a semnat în cursul unui dineu care a urmat summitului G7 de la Paris, la Palatul Versailles, iar Pezeshkian la Teheran. Ambele semnări au fost mediatizate în direct.
De-a lungul celor trei luni de război, ultimatumurile și amenințările postate pe Truth Social, inclusiv cel de ștergere a Iranului ca civilizație de pe harta lumii („A whole civilization will die tonight, never to be brought back again” („O întreagă civilizație va pieri în această seară, fără să mai poată fi readusă la viață vreodată”) – 7 aprilie 2026), au urmat un curs paralel cu eforturile diplomatice ale diferitelor state, în primul rând ale Pakistanului (Republica Islamică Pakistan), de a media un compromis rezonabil între Statele Unite și Iran. Cu excepția întâlnirii directe de la Islamabad din 11-12 aprilie (un eșec total), la care delegația americană a fost condusă de vicepreședintele J.D. Vance, negocierile s-au purtat prin intermediari, într-o diplomație a navetei și transmiterii versiunilor de acord ale celor două părți, ambele refuzând contactul oficial direct.
Un rol deosebit în păstrarea canalelor diplomatice deschise l-a avut mareșalul pakistanez Asim Munir, liderul de facto al Pakistanului (secondat de premierul Shehbaz Sharif), ale cărui eforturi pentru continuarea negocierilor au fost considerate de către președintele Trump „fantastice”.
O relație deosebit de călduroasă s-a stabilit între vicepreședintele Vance și mareșalul Munir. A stârnit reacții de simpatie în presă afirmația lui Vance că are două persoane extrem de importante în viața sa: soția (Usha Vance, de origine indiană) și Field Marshal-ul pakistanez. Vance și Munir au menținut linii de comunicare constante, inclusiv discuții telefonice maraton pe parcursul nopților, pentru gestionarea crizelor geopolitice din regiune. Vicepreședintele american l-a numit pe Munir un „diplomat extraordinar” și a subliniat că avansarea discuțiilor de pace dintre SUA și Iran nu ar fi fost posibilă fără implicarea directă și abilitățile strategice ale șefului armatei pakistaneze. J.D. Vance – fără nicio distanțare explicită față de linia belicoasă a președintelui Trump – s-a păstrat, sau a fost păstrat, într-o detașată rezervă diplomatică. Având în vedere perspectivele lui J.D. Vance pentru următorul mandat prezidențial și rolul de lider regional pacificator al mareșalului Munir, relația aceasta poate va aduce soluții ale unei stabilități viabile în Orientul Mijlociu însângerat de aproape un secol de extremismul islamic și de cel sionist deopotrivă.
„Capitularea Necondiționată” (martie 2026)
Intens mediatizat imediat după atacul americano-israelian de la 28 februarie 2026, punctul de vedere al președintelui Trump a fost capitularea necondiționată a Iranului („There will be no deal with Iran except UNCONDITIONAL SURRENDER!” („Nu va exista niciun acord cu Iranul, cu excepția CAPITULĂRII NECONDIȚIONATE!”) – postare pe Truth Social la 6 martie 2026, în grafia originală Trump).
Capitularea necondiționată a Iranului, cerută de președintele Trump în martie 2026, avea următorii termeni:
– demantelarea totală a programului nuclear iranian;
– ridicarea stocului de uraniu îmbogățit al Iranului de forțele militare americane;
– distrugerea completă a programului și industriei de rachete balistice și drone iraniene;
– schimbarea de regim prin alegerea unor „lideri noi și acceptabili”;
– încetarea imediată a finanțării, înarmării și controlului iranian asupra tuturor milițiilor și grupărilor aliate Teheranului din Orientul Mijlociu (Hamas, Hezbollah, rebelii Houthi din Yemen și milițiile șiite din Irak);
– predarea controlului militar asupra strâmtorii Ormuz.
Memorandumul de Înțelegere (iunie 2026)
Memorandumul reflectă o retragere a președintelui Trump dincolo de „liniile roșii” inițiale, acceptând concesii majore, fapt cere a fost criticat la Washington, inclusiv de către unii senatori republicani, în special de aripa susținătorilor priorităților Israelului. Democrații – care ceruseră anterior oprirea războiului – condamnă acum, în bloc (se apropie alegerile parlamentare parțiale), „capitularea lui Trump”, „predarea absolut uluitoare și oribilă” în fața Teheranului (Susan Rice). În Israel, Netanyahu a subliniat în mod repetat că memorandumul este „decizia Americii”, nu a Israelului, și că țara sa nu este legată juridic de acest text. Răspunsul lui Trump la toate criticile: „Aceasta este capitularea necondiționată”.
Cele 14 puncte ale Memorandumului sunt, de fapt, rezonabile; ele prevăd, în esență:
„1. Încetarea imediată și permanentă a operațiunilor militare pe toate fronturile, inclusiv în Liban……. garantând totodată integritatea teritorială și suveranitatea Libanului. Acordul final va confirma încetarea permanentă a războiului pe toate fronturile, inclusiv în Liban…….
2. Statele Unite ale Americii și Republica Islamică Iran se angajează să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a celeilalte și să se abțină de la orice amestec în afacerile interne ale celeilalte.
3. Statele Unite ale Americii și Republica Islamică Iran se angajează să negocieze și să încheie un acord final într-un termen maxim de 60 de zile…….
4. ……. Statele Unite ale Americii vor începe să-și ridice blocada navală ……. și vor pune complet capăt blocadei navale într-un termen de 30 de zile……. Statele Unite ale Americii se angajează, în plus, să-și retragă forțele din jurul Republicii Islamice Iran în următoarele 30 de zile de la acordul final…….
5. Încă de la semnarea prezentului protocol de acord, Republica Islamică Iran va lua măsurile necesare, depunând cele mai bune eforturi pentru a asigura securitatea trecerii navelor comerciale, fără cheltuieli numai timp de 60 de zile, din Golful Persic către Marea Oman și invers…….
6. Statele Unite se angajează, împreună cu partenerii lor regionali, să elaboreze un plan definitiv, convenit de comun acord, în valoare de cel puțin 300 de miliarde de dolari, destinat reconstrucției și dezvoltării economice a Republicii Islamice Iran…….
7. Statele Unite ale Americii se angajează să pună capăt tuturor tipurilor de sancțiuni impuse Republicii Islamice Iran, inclusiv rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU, rezoluțiile Consiliului Guvernatorilor AIEA [Agenția Internațională pentru Energie Atomică] și tuturor sancțiunilor unilaterale americane, primare și secundare, după un calendar convenit în cadrul acordului final…….
8. Republica Islamică Iran reafirmă că nu-și va procura și nici nu va dezvolta arme nucleare. Statele Unite ale Americii și Republica Islamică Iran au convenit să soluționeze soarta materialelor îmbogățite acumulate, după un mecanism care va fi convenit reciproc și conform calendarului menționat la paragraful 7, metodologia minimală constând într-o metodă de diluare la fața locului sub supervizarea AIEA. Cele două părți au convenit, de asemenea, să discute despre problema îmbogățirii și despre alte subiecte convenite în comun legate de nevoile nucleare ale Republicii Islamice Iran, pe baza unui cadru satisfăcător care urmează să fie stabilit în acordul final. Acordul final va confirma dispozițiile prezentului paragraf…….
9. În așteptarea acordului final, Statele Unite ale Americii și Republica Islamică Iran convin să mențină statu-quo-ul. Republica Islamică Iran va menține statu-quo-ul actual al programului său nuclear, iar Statele Unite ale Americii nu vor impune nicio nouă sancțiune și nu vor desfășura forțe suplimentare în regiune.
10. Statele Unite ale Americii se angajează ca, încă de la semnarea prezentului protocol de acord și până la ridicarea sancțiunilor, Departamentul Trezoreriei americane să elibereze derogări pentru exportul de petrol brut iranian, de produse petroliere și derivate și pentru toate serviciile asociate, inclusiv tranzacții bancare, asigurări, transport etc.
11. Statele Unite ale Americii se angajează să facă deplin disponibile și utilizabile fondurile și averile Republicii Islamice Iran înghețate sau supuse unor restricții, încă de la punerea în aplicare a prezentului protocol de acord. Statele Unite ale Americii și Republica Islamică Iran se vor pune de comun acord asupra procedurilor referitoare la eliberarea acestor fonduri în timpul negocierilor.
12. Statele Unite ale Americii și Republica Islamică Iran convin că un mecanism de punere în executare va fi stabilit în vederea supravegherii bunei puneri în aplicare a prezentului protocol de acord și respectării viitoare a acordului final.
13. După semnarea prezentului protocol de acord și sub rezerva începerii punerii în aplicare a paragrafelor 1, 4, 5, 10 și 11 ale protocolului de acord și a continuării punerii în aplicare a acestor măsuri, Statele Unite ale Americii și Republica Islamică Iran vor începe negocieri referitoare la acordul final exclusiv asupra celorlalte paragrafe.
14. Acordul final va fi aprobat printr-o rezoluție cu caracter constrângător a Consiliului de Securitate al ONU.”
Negocierile SUA-Iran din Elveția și problema libaneză
Urmare a semnării Memorandumului, în stațiunea Bürgenstock din Alpii Elvețieni au început lucrările comisiilor de experți pentru fundamentarea tehnică a acordului final. Startul acestor lucrări a fost dat la 21 iunie, prin prima sesiune de negocieri politice directe la nivel înalt. Liderii negocierilor politice sunt: J.D. Vance, Steve Witkoff, Jared Kushner (SUA); Mohammad Ghalibaf, Abbas Araghchi (Iran); Asim Munir, Shehbaz Sharif (Pakistan); Mohammed bin Abdulrahman (prim-ministrul Qatarului) – ultimii trei în calitate de mediatori.
Negocierile din 21-22 iunie au fost extrem de tensionate din cauza situației din Liban.
Primul punct al Memorandumului prevede încetarea operațiunilor militare și în Liban, dar acestea nu sunt ale americanilor sau iranienilor, ci ale aliaților acestora, respectiv Israelul și Hezbollahul, care, ambele, refuză să înceteze războiul din sudul Libanului.
Aripa militară a grupării șiite (parlamentare) libaneze Hezbollah a considerat asasinarea de către Israel, la 28 februarie 2026, a liderului suprem iranian (a cărui autoritate ideologică, religioasă politică și militară – conformă doctrinei Velayat-e Faqih [2] – se extinde și asupra șiiților Hezbollah), ca depășire a unei „linii roșii absolute”. Hezbollahul a ripostat prin valuri masive de rachete și drone asupra nordului Israelului, dar și, în premieră, spre centrul Israelului. Israelul a interpretat riposta ca pe o declarație de război și a declanșat o campanie aeriană generalizată în Liban (lovind Beirut, Valea Bekaa și sudul țării). Ulterior, pe 16 martie 2026, armata israeliană (IDF) a declanșat o nouă ofensivă terestră în sudul Libanului, mobilizând cinci divizii, bombardând sudul Libanului și ocupând o fâșie de 10 km, ca zonă tampon de securitate. Deși pe parcursul primăverii s-au încercat negocieri diplomatice, mediate de SUA, ostilitățile nu s-au oprit.
Presiunile președintelui Trump asupra premierului Netanyahu au fost extrem de dure, dar fără alt rezultat decât răcirea severă a relației lor. Netanyahu a afirmat recent: „Vom rămâne în zona tampon din sudul Libanului atâta timp cât va fi nevoie” [3], la care lideri din aripa militară dură iraniană (IRGC) au răspuns că vor reînchide strâmtoarea Ormuz.
În acest context, președintele Trump, în cadrul unui interviu acordat canalului de televiziune Fox News, în 21 iunie – ziua începerii negocierilor de la Bürgenstock – s-a adresat direct negociatorilor politici: „Închideți-o și nu veți mai avea o țară. Nici nu vă veți mai întoarce în blestemata voastră de țară” (textual: „You close it and you won’t have a country. You won’t even make it back to your fucking country” [3]). Delegația iraniană a părăsit imediat lucrările. Intervenția insistentă și plină de tact a mediatorilor pakistanezi a evitat ruptura, negocierile politice fiind reluate a doua zi, cu câteva rezultate de principiu – stabilirea unei foi de parcurs de 60 de zile pentru implementarea Memorandumului și înființarea unui mecanism oficial de monitorizare, denumit „celulă de deconflictualizare” („de-confliction cell”), pentru Liban – după care au rămas să lucreze grupurile de experți.
Amenințările lui Trump contrastează cu tonul vicepreședintelui său, J.D. Vance, care a spus că președintele l-a mandatat să folosească discuțiile pentru „a da un curs nou relațiilor cu Iranul” („to turn over a new leaf with Iran”).
Pentru un tablou complet al situației la ora actuală, este notabilă și afirmația lui Ghalibaf, președintele Parlamentului iranian și conducătorul delegației iraniene: „Nu-și dau ei seama că, dacă amenințările lor ar fi avut vreun efect, nu ar fi ajuns la disperarea lor de astăzi? Noi nu luăm deloc în calcul amenințările americanilor”[3].
Autor: Prof. dr. Tiberiu Tudor
Note:
[1] Memorandum of understanding between the US and Iran, https://www.astrid-online.it/static/upload/memo/0001/memorandum-of-understanding-between-the-us-and-iran.pdf
[2] Tony Blair Institute for Global Change, „What is Velayat-e-Faqih?” https://institute.global/insights/geopolitics-and-security/what-velayat-e-faqih
[3] Patrick Wintour, „US – Iran talks strained as Trump threats spark Iranian walkout”, Editorial, The Guardian, 22 06.2026, https://www.theguardian.com/world/2026/jun/21/us-iran-talks-jd-vance-switzerland-strait-of-hormuz-lebanon
Citiți și:
Acordul cu Iranul: pace sau capcană?
Prof. dr. Tiberiu Tudor: Geneza statalității ucrainene (I). Câteva repere ale scindării medievale a slavilor de răsărit
yogaesoteric
7 iulie 2026