Mâinile omului religios după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (II)

„Mântuitorul a ales Crucea, fiindcă se moare cu mâinile întinse. El s-a sfârșit îmbrățișându-ne” (Sf. Atanasie cel Mare).

„Mâinile tainice ale femeii valahe deschid întotdeauna ușa inimii și ferestrele sufletului său!” (Valahiel Monahul).

Citiți partea precedentă a articolului

Dumnezeiasca alcătuire a chipului uman

Mâna, acest mădular distinct și distins al omului creat de Dumnezeu, este deseori pomenit în Sfânta Scriptură, prin care aflăm și diversitatea înțelesurilor ei.

„Și a zis Dumnezeu: «Să facem om după chipul și asemănarea Noastră»… Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie. Și Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: «Creșteți și vă înmulțiți; și umpleți pământul și-l supuneți!»” (Facerea 1, 26-28).

„Dumnezeu a pus mădularele, pe fiecare din ele, în trup, cum a voit. Sunt multe mădulare, însă un singur trup. Și nu poate ochiul să zică mâinii: «N-am trebuință de tine»; sau iarăși capul să zică picioarelor: «N-am trebuință de voi». Ca să nu fie dezbinare în trup, mădularele să se îngrijească deopotrivă unele de altele. Dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; și dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună.” (I Corinteni 12, 18, 20-21, 25-26)

Mâna omului religios își netezește calea destinului ori cărarea sorții împlinind Voia Domnului. „În mâinile Tale, soarta mea……” (Psalmul 30, 15) Cel care se asumă poruncilor Iubirii lui Dumnezeu se împlinește ca menire și alegere celestă. „Și tu vei fi ca o cunună de mărire în mâna Domnului și ca o diademă regală în mâna Dumnezeului tău.” (Isaia 62, 3)

În Testamentul Ucenicilor Săi, Hristos le-a lăsat harul și marea taină prin care pot hirotoni sacerdoți prin punerea mâinilor: „Din această pricină, îți amintesc să aprinzi și mai mult din nou harul lui Dumnezeu, care este în tine, prin punerea mâinilor mele” (II Timotei 1, 6) Alungarea bolii din trupul și sufletul omului se face prin rugăciuni și prin punerea mâinilor de către preot: „la care intrând Pavel și rugându-se și-a pus mâinile peste el și l-a vindecat” (Fapte 28, 8)

Mâna, în tradiția străbună pelasgă, însemna „cunoaștere” și „iubire”. Iar mâinile în aceeași tradiție erau considerate o prelungire a inimii prin care se pogoară conștiința. Tot în tradiția noastră se mai spunea că „Mâna e dotată cu vedere”, de aici expresia: „Orbul cu degete de lumină”. Preotul Anania e prevenit de Hristos că e necesar să-i redea vederea lui Saul atingându-l cu mâinile. Ochiul e înzestrat cu o anumită calitate a simțului tactil. Împreună cu inima, purificate de suflet, mâinile desăvârșesc memoria pozitivă. Astfel, vederea și atingerea conduc la cunoașterea dumnezeiască ce eliberează, cântă, vibrează și înfrumusețează prin Adevăr totul!

În această „lume de jos” – omul, nimic nu este mai real și mai enigmatic, mai concret și mai misterios, mai complex și mai înlănțuit într-o unitate fundamentală de sacru și profan decât trupul omului. „Trupul este elementul unei trilogii spirit-suflet-trup menite să stabilească armonia ce va permite transmiterea și manifestarea lumii de Sus, a Adevărului Pur.” (Annick de Souzenelle, Simbolismul Trupului Uman, Trad. Margareta Gyurcsik, Ed. Amarcord, 1999).

Fermecătoarea mână are în tulpina ei generoasă și regală cinci degete, cinci vlăstare princiare și niciunul nu seamănă cu altul. Cinci degete sunt la o mână și totuși ce deosebire imensă între ele! Când se deschide binecuvântă! Când se închide în pumn scrâșnește spre dreptate, la luptă.

Cinci degete princiare și fiecare are numele dinastiei lui nemuritoare: degetul mare, arătătorul, mijlociul, inelarul, degetul mic. Degetul mare (degetul lui Venus) este în legătură cu capul. Arătătorul (degetul lui Jupiter) e legat de vezica biliară. Mijlociul (degetul lui Saturn) e legat de splină, pancreas. Inelarul (degetul Soarelui) e legat de ficat, iar degetul mic (degetul lui Mercur) e legat de inimă. Ambele mâini au zece degete și fiecare deget are amprenta, secretul și puterea sa proprie. Sunt zeci de miliarde de degete în lume și niciunul cu altul nu se aseamănă. Se pare că degetele oamenilor de pe pământ se iau la întrecere ca număr și semnificație cu ochii stelelor Cerului. Amprenta degetului omului o găsim cu măreție în toate hrisoavele lumii de la un capăt la altul.

Taina mâinii are o varietate de semnificații: lucrare bună sau rea, artă, iscusință, nevinovăție, vinovăție, putere, protecție, cunoaștere, rugăciune, simbol de logodnă, de cununie, îndurare, slăbiciune, călăuzire, dărnicie, hotărâre, decizie, propășire, curăție, linia vieții, binecuvântare! Toate simțurile își au sălașul în inimă. Toată cunoașterea pogoară prin suflet. Toate senzațiile mari și rafinate se reflectă prin mână. Mâna și inima sunt într-o deplină armonie și comuniune, într-un acord de sunet, culoare și cântare, de grăire, mirare și încântare! Când inimile îndrăgostiților cântă, sunetul lor se aude prin mâinile logodite, prin degetele îngemănate cu dor și flacără. Inima curată, fruntea gânditoare, zelul rugător și mâinile binefăcătoare deschid în sufletul pur câmpuri de lumină și de har, de floare și mireasmă, de cântare și extaz!

Cele două emisfere cerebrale sunt inseparabile de cele două mâini – după cum inseparabili de mâini sunt cei doi plămâni pe care ele îi prelungesc. Dacă a cunoaște e doar un act cerebral, atunci aproape nu e nimic, fiindcă nu este dragoste! Dacă însă plinirea cunoașterii e prin pogorârea dragostei, atunci mâinile sunt suflare creatoare! Oare nu inima fierbinte și mâinile curate transmit ca o auroră boreală în cântul dimineții fiorul, flacăra, cântarea, vibrația dorului și a dragostei îndrăgostiților de ei, de frumos, de natură, de tradiție, pământ, poezie, de iubire de Hristos și de Maria-Crăiasa Cerului și a Pământului? Nu e o taină minunată faptul că linia-durată a vieții omului surâde și susură ca un râu limpede și cristalin în câmpia netedă a palmei stângi?!

Ridicarea ambelor mâini spre cer e semnul rugăciunii de mulțumire către Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale și pentru întreaga splendoarea a Creației Lui. „Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria” (Psalmul 18, 1). Mâinile arată de fapt frumusețea ori urâțenia sufletului omului întru faptele bune sau rele. Întru Aleșii Domnului se află permanent: „Cel nevinovat cu mâinile și curat cu inima…….” (Psalmul 23, 4) Bunul Dumnezeu oferă fiecărui om un plan de mântuire care se va duce la împlinire doar prin acordul, arderea, armonia, simfonia dintre suflet-inimă-rațiune și mâinile omului când își încredințează destinul fiecărei clipe atotcreatorului nostru Iisus Hristos. „În mâinile Tale, soarta mea…….” (Psalmul 30, 15).

Un mare dascăl român, bun prieten de-al meu și colaborator în educația și formarea tinerilor în spiritul hristico-naționalist, licențiat în Geografie și Teologie Ortodoxă, ctitor de Școală și de suflet creștin, Gheorghe Constantin din Cotmeana-Argeș, avea o expresie pe care deseori o exclama cu mândrie și pioșenie: „Măi, George, pe mine mă ține Dumnezeu, uite așa, în palmele Sale!” Și îmi arăta mâinile de magistru cu palmele în sus ca pentru rugăciunea de mulțumire, prin care a modelat multe caractere dându-le rostul lor patriotic, moral și ortodox. Omul religios, creștinul ortodox, în special valahul, e permanent conștient de omniprezența Părintelui ceresc, fie în Cer, fie pe Pământ întru sprijinul, întru ocrotirea sa dacă faptele lui concordă fidel cu voia Domnului. „De mă voi sui în cer, Tu acolo ești! De mă voi coborî în iad, Tu de față ești! De voi lua aripile mele de dimineață și de mă voi așeza la marginile mării, și acolo mâna Ta mă va povățui și mă va ține dreapta Ta!” (Psalmul 138, 8-10).

Mâinile curate călăuzite de o inimă înflăcărată înmiresmează darul care-l oferă, mângâie sufletul, se întrepătrund mistic în rugăciune, transmit o candidă dorință, pulsează într-un fior enigmatic, imprimă o corolă cromatică ochilor, face să cânte piatra ori lemnul, preling șoaptele diafane ale harpei, susură claviatura pianului, acordeonului și întețesc un ritm neîntrecut de petrecere prin țambal, sau lunecă sub vraja arcușul viorii ca odinioară la Porumbescu, Enescu, Grigoraș Dinicu, Advahov, vibrând o mirifică și nepătrunsă taină a Tainelor inimii și sufletului!

Mâna omului exprimă idea de apărare, de atac, de luptă, de activitate cotidiană întru lucru-muncă, dar și de creație în domenii diverse precum: artă, muzică, poezie, proză, medicină, pedagogie, educație, știință, terapie, preoție, sport, aflată întru slujirea de rugă, echilibru, îndurare, autoritate, putere, dominație, cavalerism, iubire și binecuvântare a spiritului! Mâna iscusită în prelungirea căreia se află brațul vânjos și puternic e o armă de apărare, de atac, ce amintesc de celebrele lupte dacice, greco-romane, japoneze de judo ori de jiu-jitsu, dar și cea care mânuiește cu zel și rafinament o armă de atac sau de apărare, asemeni spadei de toledo mânuită de un cavaler medieval, de un muschetar, sabia-paloș a lui Ștefan cel Mare sau apriga secure din mâna stângă a Viteazului Domn Mihai – Întregitorul Daciei Mari.

Mâinile omului religios se află într-un permanent joc al căutării, al atingerii, al cunoașterii, al primenirii, al slujirii întru creația creștină de spirit, de continuitate filocalică, de dăinuire! Ele sunt un dar-dat al rugăciunii periodice, ori neîntrerupte, mătăniile-șirag ale monahului, pecetea crucii, aripile sacre ale dirijorului, suflul măiestriei marilor instrumentiști în diversitatea artei lor. Mâinile necuvântătoare, dar destul de grăitoare ale omului religios, creștin ortodox sunt aripile inimii arzătoare care fac sufletul să se roage, să cânte și să se înalțe către Soarele lor Hristos! Urmând acest model, mâinile omului primesc harul și inspirația creației sale hristice precum: Zamolxis, Deceneu, Orfeu, Pitagora, Arhimede, Ovidiu, Vergiliu, Dante, Sf. Dionisie Areopagitul, Da Vinci, Michelangelo, Giotto, Botticelli, Petrarca, Rubliov, Cellini, Botticelli, Rafael, Giorgione, Tițian, Veronese, Durer, El Greco, Rubens, Van Dyck, Rembrandt, Jan Van Goyen, Poussin, Ingres, Monet, Șișkin, Carl Haag, Shakespeare, Antim Ivireanul, Paganini, Mozart, Andrei Șaguna, N. Densușianu, Grigorescu, Brâncuși, Gh. Anghel, Gh. Tattarescu, Eminescu, Tagore, Hașdeu, Hugo, Cantemir, Enescu, Porumbescu, Dostoievski, Pușkin, Verdi, Coandă, Țuțea, Goga, Crainic, Stăniloae, Th. M. Popescu, Arhim. Ioanichie Bălan, Radu Mărculescu, Aron Cotruș, Nicolae Tesla, Arsenie Papacioc, Arsenie Boca, Ernest Bernea, Horia Bernea, alături de toate operele și capodoperele lumii, toate schiturile și mănăstirile românești, pagodele brahmaniste, statuia lui Iisus din Rio de Janeiro – Brazilia, Crucea de pe Caraiman, ori cele 7-8-10 Minuni ale arhitecturii antice…….

Bunul Dumnezeu prin dumnezeieștile Lui mâini atotbinefăcătoare a înzestrat o diversitate de oameni aleși să-și exprime viața pământeană, munca, creația geniului lor prin inimă, inteligență, suflet și mâini precum: preotul, călugărul, monahia, ierarhul religios, pictorul, sculptorul, scriitorul, artistul instrumentist, terapeutul, medicul, antrenorul de sport, brutarul, artizanul costumelor populare, olarul, arhitectul, zidarul, constructorul, apicultorul, bucătarul, frizerul, actorul, bibliotecarul, printr-o serie de verbe ziditoare, precum omul însuși: a se „închina”, a se „ruga”, a „binecuvânta”, a „dezlega”, a „ierta”, a „scrie”, a „croi”, a „țese”, a „broda,” a „olări”, a „măsura”, a „cosi”, a „ara”, a „semăna”,a „pescui”, a „vindeca”, a „mânca”, a „iubi”!

Artistul prin excelență și savantul inegalabil Leonardo da Vinci (1452-1519), pictor, sculptor, arhitect, om de știință, a „zeificat ” cu mâinile sale miraculoase frumosul dumnezeiesc – Fecioara Maria, detaliu din „Bunavestire”, Fecioara și Pruncul cu Sf. Ana, și frumosul lumesc prin chipul „Giocondei” – „Mona Lisa”!…….

Un dar special, o harismă serafică a hărăzit Bunul Dumnezeu și mâinilor medicului – doctor fără de arginți, care în afara lucrării lui profesionale, de conștiință, are și o chemare harică, terapeutică, religioasă, vindecării miraculoase trupește și sufletește a oamenilor, precum Protopărintele medicinii și al filosofiei, Profetul Zamolxis, Hua Thua, Tan-țe, Empedokles, Hippokrates din Kos, Marele Preot Deceneu, Mântuitorul Hristos, Apostolul evanghelist Luca, Ibn-Sina – Avicena, ilustrul arab care spunea că: „Poeții sunt prinții cuvântului, iar medicii sacerdoții trupului!” (Radu Ozun / Emil Poenaru, Medicină și Adevăr, Ed. Medicală, București-1976; Ibn-Roșd – Averroes), Teophrastus Bombastus von Hohenheim-Paracelsus, afirmând că: „Fiecare medic poartă cu el inima care purcede de la Dumnezeu; aceasta este lumina lui firească și justificarea lui, căci mai valoroasă decât arta medicului este dragostea lui de oameni!”, (ibid.)

Acestor mari piscuri ale medicinii le-au urmat William Harvey, Alexandru Mavrocordat, Axel Munthe (1857-1949), scriitor și medic suedez, mărturisind în romanul autobiografic Cartea de la San Michele, cum l-a înzestrat Medicul absolut – Atotcreatorul dumnezeiesc, cu puterea terapeutică a mâinilor sale. Fiecare deget prin bulbul rădăcinii sale de la ambele mâini avea însușirea sa proprie și specială în a trata și vindeca diversele afecțiuni ale omului grav suferind, Alexis Carrel, Vasile Voiculescu, Gheorghe Banu, Anton Pavlovici Cehov, Galina Răduleanu, Pavel Chirilă….…

Când își manifestă caracterul ei dumnezeiesc, mâna apare înconjurată de o aureolă cu cruce. Și a mai hărăzit Dumnezeu un miracol dumnezeiesc atunci când mâinile mirilor: bărbat și fecioară-femeie se încunună pentru viața de familie, națiune, biserică, cruce, jertfă, înviere și nemurire!

Mâinile omului religios – respectiv ale creștinului ortodox valah, au un limbaj al lor specific, o hieratică specială: închinare, creație, manifestare, terapie, invocare, ocrotire, liniște, dialectică, emblemă a autorității regale, princiare – împărțirea dreptății, dăruirea-milostenia, emblemă a autorității sacerdotale Deseori cuvântul desemnează simbolul, gestul, atitudinea spirituală. În Asia de Sud a rămas tradiția renumitelor dansuri ale mâinilor.

Sfântul Grigorie de Nyssa, fratele Sfântului Vasile cel Mare, din stirpea aristocratică a traco-dacilor, compară ochiul cu mâna și mărturisește că ambele organe au drept scop limbajul: cunoașterea și vederea: „Mâinile sunt de mare folos pentru nevoile limbii. Cine ar socoti folosirea mâinilor ca fiind semnul unei firi chibzuite n-ar greși câtuși de puțin, pentru motivul – îndeobște acceptat și lesne de înțeles – că mâinile ne îngăduie să redăm vorbele prin litere; unul din semnele gândirii este putința de a te exprima prin litere, dând, prin slovele scrise, trăinicia sunetelor și gesturilor” (Sf. Grigorie de Nyssa, Tratatul despre Facerea omului, 107). Scrierea Braille pentru nevăzători se citește cu delicatețea ingenioasă a degetelor mâinii.

Mărturisirea Sfântului Grigorie de Nyssa ne duce cu gândul la faptul că Mâinile Tatălui ceresc prin Înțelepciunea Logosului – Fiul Său a creat frumusețea cosmosului, implicit a omului religios după Chipul Său; că Mâinile Mântuitorului Hristos au frământat aluatul Evangheliei – plămadă a Creștinismului ortodox; că Mâinile Fecioarei Maria au primit la sânul Ei feciorelnic taina înomenirii Fiului lui Dumnezeu întru mântuirea creștinilor teofori, hristofori, mariofori; că mâinile mamei valahe și a celorlalte mame religioase care, prin taina inelului de logodnă – a mâini cerute după datină prin taina cununiei ei cu bărbatul – temelia casei să poată zămisli prunci ca stâlp și temelie națiunii lor și Bisericii lui Hristos – Mântuitorul omenirii hristice.

Maica Domnului Maria și mamele neamului nostru sunt numele sublime din omenire, fiindcă mâini celebre le-au oglindit-o în poezie, literatură, pictură, sculptură, religie. Maria e un nume ce cântă, care prin frumusețea Ei, permanent și pretutindeni încântă! Când o femeie ori un bărbat din România Tainică – Dacia Mare cântă, atunci mâinile lor binecuvântă!

O femeie cântă

„Ai mână de sculptor, mână caldă, mână bună, mână fermecată.
Ai o mână pe care o simte modelul, o simte cum urcă și coboară, cum naște formele, cum topește pasta și-i dăruie gândul ieșit din neființă.

Ai mână de sculptor, mână albă, mână înfiorată, mână generoasă. Ai o mână cu mers alunecos, când apasă, flutură lumina, când se oprește pe locul acela, crește făptura și pârguie rodul.

Ai mână de sculptor, mână care vorbește, care cântă, care supune.
Ai o mână cu soare în degete, în palme stihii de forme și daruri ce poartă arome de vis și țării.”

10.VI.1970 – București, Ernest Bernea, Lumini în Necunoscut, Ed. Timpul, Iași, 2000

Autor: Prof. Gheorghe Constantin Nistoroiu

Citiți și:
Familia în tradiția biblică pelasgo-traco-getă
Vița-de-vie și filoxera

 

yogaesoteric
20 septembrie 2026