Cultura arde și ministra se piaptănă

În vreme ce cultura română se sufocă sub povara subfinanțării, a incompetenței administrative și a indiferenței politice, noul ministru al Culturii, Ioana Ciocan, pare să fi identificat o urgență națională: consacrarea oficială a femininului „ministră”. O dezbatere despre cuvinte, într-un minister în care realitatea însăși strigă după fapte. Există, însă, o ordine a urgențelor, iar atunci când cultura arde, prioritatea unui ministru nu este să schimbe plăcuța de pe ușă. Este să stingă incendiul.

Ioana Ciocan

Iar cultura română arde de multă vreme. Arde mocnit în săli de spectacol lipsite de finanțare, în muzee care supraviețuiesc prin miracole administrative, în biblioteci uitate, în clădiri de patrimoniu care se degradează sub privirea nepăsătoare a autorităților. Arde în exasperarea scriitorilor autentici, marginalizați sistematic, și, nu în ultimul rând, în promovarea fără precedent a nonvalorii.

Această situație nu este de ieri, de astăzi. De zeci de ani asistăm la un management defectuos și la decizii politice care confundă administrarea culturii cu simpla ocupare a unui fotoliu ministerial.

Cifra care ar fi cazul să provoace insomnii la Ministerul Culturii este cea a bugetului: în 2026, doar 0,07% din PIB. În timp ce alte state europene înțeleg că patrimoniul, creația și educația culturală sunt investiții în identitatea și viitorul unei națiuni, România continuă să trateze cultura ca pe o cheltuială dispensabilă, bună de sacrificat la fiecare rectificare bugetară.

Monumente istorice de o valoare inestimabilă se degradează iremediabil în lipsa fondurilor pentru restaurare. Muzeele și bibliotecile funcționează cu personal insuficient și salarii umilitoare. Instituțiile culturale sunt împovărate de proceduri, constrângeri și improvizații, în timp ce oamenilor care le țin în viață li se cere, cu o seninătate cinică, să facă performanță din nimic.

Iar dacă tabloul general nu ar fi deja suficient de absurd, realitatea oferă și episoade aproape neverosimile. Un tablou de Nicolae Grigorescu, aflat în patrimoniul unui muzeu din Ploiești, a ajuns să figureze în documentele administrative la incredibila valoare de 3,5 lei. Nu este doar o eroare birocratică. Este, într-un fel, radiografia unui mod de a gândi: acela în care valoarea culturii este recunoscută în discursuri solemne, dar devine ridicol de mică atunci când este consemnată în acte și este necesar să fie apărată.

Într-un asemenea context, prima datorie a noului ministru ar fi necesar să fie aceea de a reda culturii române demnitatea pe care sistemul i-a confiscat-o treptat. Să găsească bani pentru patrimoniu, să reformeze mecanismele de finanțare, să susțină creatorii autentici și să redea instituțiilor culturale capacitatea de a funcționa. Să transforme ministerul dintr-un administrator al neputinței într-un apărător real al culturii.

În schimb, debutul noului mandat riscă să rămână în memoria publică printr-o controversă terminologică, într-un moment în care problemele reale ale culturii române au ajuns la o gravitate care nu mai îngăduie amânare. Desigur, cuvintele au importanța lor. Dar ele nu repară acoperișurile muzeelor, nu restaurează frescele, nu plătesc artiștii și nu salvează monumentele de la prăbușire. Cultura nu se reformează printr-un sufix și nici nu se salvează prin declarații de intenție.

Doamna Ciocan, limba română va supraviețui, fără îndoială, și fără această intervenție ridicolă. Rămâne de văzut dacă va mai supraviețui și cultura română, lăsată de prea multă vreme să ardă sub privirea nepăsătoare a celor care au datoria să o protejeze. Iar cine se află la conducerea Ministerului Culturii ar fi necesar să lase oglinda deoparte, să ia găleata și să alerge la locul incendiului. Pentru că, în vreme ce se discută despre cum este corect să fie numit cel care conduce ministerul, cultura însăși riscă să nu mai aibă cine să o salveze.

Autor: Lucian Ciuchiță

Citiți și:
Aberant! Statul scoate la licitație la Artmark capodoperele confiscate de la Vâlcov, în loc să le protejeze ca patrimoniu. Tablouri de Grigorescu, Tonitza și Picasso, vândute de ANAF
La noi, la români – Cultura tradițională, factor al identității naționale

 

yogaesoteric
11 noiembrie 2026

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More