Statul român, cercetat în stare de libertate
Pentru a ține un om după gratii, unui procuror îi ajunge o bănuială bine argumentată. Câteva milioane de români aplică de doi ani același standard statului care l-a închis pe Călin Georgescu. Iar statul se miră, ca orice inculpat, că nu-l mai crede nimeni.
Standardul are și articol de lege. Codul de procedură penală cere, la articolul 223, „probe sau indicii temeinice” din care să rezulte o suspiciune rezonabilă. E cea mai joasă treaptă a probei din tot procesul penal, cea de la care pornește o anchetă, departe de certitudinea cerută pentru o condamnare. Pe treapta asta stă Călin Georgescu de mai bine de o lună în Arestul Central. Iar pe 28 octombrie, a aflat că va mai sta încă treizeci de zile. Curtea de Apel a scris sec „dispune prelungirea măsurii arestării preventive”, deși pe 26 octombrie, un judecător de la Tribunal constatase că DIICOT nu adusese nicio probă nouă care s-o justifice.
Publicul și-a deschis dosarul mult mai devreme. La sfârșitul lui 2024, șase români din zece considerau anularea alegerilor o decizie proastă, potrivit IRES. Două luni mai târziu, aproape șapte din zece spuneau, într-un sondaj Flashdata, că deciziile Curții Constituționale fuseseră influențate politic. Suspiciunea s-a născut atunci. Dosarele de astăzi doar au moștenit-o.
Dacă milioanele de români supărați pe deciziile Curții de Apel ar avea un procuror, referatul acestuia ar începe cu raportul despre anulare. Nicușor Dan l-a promis „în cel mai scurt timp” imediat după ce a câștigat alegerile, apoi pentru sfârșitul lui ianuarie, iar în iunie a ajuns la „un termen rezonabil”, formulă pe care orice avocat o recunoaște drept refuz politicos. Același președinte explica, acum aproape un an, că misiunea lui este să vină cu „un raport care să convingă oamenii că într-adevăr asta s-a petrecut”. Oamenii așteaptă și azi să fie convinși, la aproape doi ani de la eveniment.
Al doilea indiciu temeinic este ședința CSAT care s-a aflat la baza anulării. Notele serviciilor au ieșit la lumină la scurt timp după decizia CCR, iar subțirimea lor a hrănit tot ce a urmat. Ședința propriu-zisă a rămas în seif. Nicușor Dan a promis s-o desecretizeze, numind-o totuși, foarte convenabil, doar „o pietricică” în ansamblu. De atunci, nimeni nu s-a aplecat s-o ridice.
Urmează excluderea din cursa prezidențială reluată, fără nicio condamnare, pe temeiul unei anulări sprijinite pe note de informații pe care nicio instanță nu le-a cântărit vreodată. Apoi avem coincidențele din calendar. Un salut făcut acum un an la ieșirea dintr-o secție de poliție din Buftea a stat douăsprezece luni la dospit și a fost scos din cuptor cu o zi înaintea unei ședințe decisive. Pe listă încape și o coincidență de complet, întrucât unul dintre judecătorii care au prelungit arestul a apărut și în completul care l-a dispus în septembrie. Legea permite. Aparența rămâne.
Statul român a ales singur cât de jos așază ștacheta. Când are nevoie de o lună de arest, îi ajung indiciile. Când i se cer explicații pentru anularea unor alegeri, invocă siguranța națională și cere multă răbdare. Cine a inventat standardul n-are de ce să se plângă că alții îl împrumută.
Publicul mai are o suspiciune rezonabilă, mai pământească. Codul de procedură penală îi permite DIICOT-ului să ceară cel mult șase luni de arest preventiv până la rechizitoriu. După aceea judecătorii pot prelungi măsura până la jumătate din pedeapsa maximă, cu un plafon general de cinci ani. Pentru încadrarea anunțată, socoteala iese sub patru ani.
Bănuiala multora este că procurorii vor merge din treizeci în treizeci de zile până la capătul primei etape, cu trimiterea în judecată, apoi vor preda ștafeta instanței. Modelul există, chiar dacă nu în democrațiile europene „consolidate”. Ekrem İmamoğlu, primarul Istanbulului și rivalul lui Erdoğan, stă în arest preventiv de un an și șapte luni, iar procesul lui, cu peste patru sute de inculpați, se va întinde până la anul. Ankara a pornit cu câțiva ani în avans, iar Bucureștiul pare hotărât să recupereze distanța mică până la o autocrație get-beget.
Simetria taie, firește, în ambele sensuri. O suspiciune rezonabilă nu este o condamnare, nici pentru Georgescu, nici pentru stat. Dosarul de înșelăciune a pornit din plângerea unui om de afaceri din Buzău, care spune că a pierdut 1,1 milioane de euro. Dacă procurorii au dreptate, Georgescu va răspunde. Până la o sentință, rămâne nevinovat, exact cum rămâne și statul până la raportul promis de Nicușor Dan.
Diferența ține de procedură. Arestul lui Georgescu se verifică la fiecare treizeci de zile și poate fi revocat în ziua în care temeiurile dispar. Referatul publicului n-are termen de verificare, deși ar putea fi demontat oricând cu un singur gest. Lumea încă așteaptă o ședință desecretizată, un document publicat, un raport convingător. Puterea preferă să lase termenul să curgă și să adauge, lună de lună, câte un dosar nou pe numele lui Georgescu.
În dosarul deschis de milioane de români, statul n-a ajuns în arest preventiv, deși suspiciunea rezonabilă că a încălcat legea este mai veche decât oricare dintre dosarele lui Georgescu. Iar Nicușor Dan vine la expirarea fiecărui termen (cu seninătatea unui inculpat care știe că judecătorul lipsește) și ne cere să-l anchetăm încă treizeci de zile în stare de libertate.
Greu de spus câtă răbdare vom mai avea.
Citiți și:
Document bombă. Laura Gherasim (AUR) finalizează Raportul privind anularea alegerilor din 2024: „În România s-a produs un asasinat al democrației!”
Cum poate fi reparat ce anume s-a stricat prin anularea alegerilor?
yogaesoteric
12 noiembrie 2026