Shiva Dhurjati

Shiva, în ipostaza ascetului

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

“Slavă Ţie, Conştiinţă Supremă, unic Dumnezeu care porţi la gât ghirlanda de cranii!”… “Cei care au învins lumea şi cărora Tu, care te găseşti pretutindeni, le-ai dăruit iubirea Ta infinită, o, Tu Cel care eşti omniprezent, trebuie să fie veneraţi de întregul Univers. Chiar şi marea furtunoasă şi teribilă a încarnării nu mai este pentru ei decât un lac în care ei se joacă.” – Utpaladeva.

Ascetul suprem, numit Kapardin sau Kapalin, cu părul strâns într-un coc, având un şarpe drept cordon sacru şi ţinând focul cosmic (agni) în căuşul palmei Sale, animă şi face să vibreze, prin salturile Sale ritmate, ghirlanda de cranii pe care o poartă la gât şi care simbolizează sărbătoarea dansului cosmic etern. Sub acest aspect, Shiva simbolizează Conştiinţa Divină universală (Bhairava) care dă viaţă, putere şi mişcare indivizilor limitaţi, lipsiţi de viaţă şi de conştiinţă proprie. Ea (Conştiinţa Divină universală) este cea care dansează în “cimitirul” imens al Universului supus timpului şi devenirii, bând dintr-un craniu licoarea îmbătătoare, sublimă, ce are savoarea cea esenţiala a întregului cosmos. Ea este focul cosmic al sacrificiului (Homa-Bhairava), în care este ars universul diferenţiat, oferit ca ofrandă, foc al ascezei spirituale “a cărui splendoare purificatoare este acoperită (ocultată) de marea cenuşă a universului pe care El, Shiva, îl consumă neîncetat.”

Shiva, ascetul primordial, cel acoperit de cenuşă, rătăcind singuratic (datorită unicităţii absolute a Supremului Divin) prin pustietatea locurilor de cremaţie şi în singurătatea deşertului manifestării efemere, este imaginea arhetipală a yoghinului. Purtător al focului tainic, al distrugerii ignoranţei, El calcă în picioare, în dansul său teribil (tandava) legăturile şi impurităţile adoratorului Său plin de fervoare, transformând inima pătrunsă de flacăra graţiei Sale într-un vid extatic lipsit, datorită transcenderii, de cunoaşterea discursivă limitată, de plăcerile necontrolate ale simţurilor şi de voinţa egotică.

Totuşi, aceşti mari înţelepţi, adepţi ai căii renunţării, care sunt adepţi ai shivaismului din Kashmir, se opun aşa-zişilor asceţi şi aşa-zişilor sfinţi (muni) care caută să-l imite într-un mod superficial pe Shiva, dar care nu ajung să-l descopere, în ciuda torturilor absurde la care îşi supun trupul. Utpaladeva scrie plin de ironie despre acest subiect: “Doar pentru a se amuza, Shiva a păcălit ignorantul, apărând într-o deghizare de ascet.”

Cu adevărat liber este cel care trăieşte prin Shiva

Veritabila renunţare, izvor al tainicei “nopţi” spirituale, trebuie să fie pur interioară, însemnând în realitate moartea (transcenderea) totală a ego-ului, renunţarea la tot ceea ce este limitat si separator, la durere şi la bucurie egoistă, la cunoaşterea mărginită de logica discursivă, la efortul personal care nu este mereu în armonie cu Supremul Divin, la puterile paranormale, la ataşamentul faţă de starea de iluminare şi chiar la fericirea şi la iubirea de ordin spiritual, dacă ele sunt însoţite de cea mai mică limitare. Această detaşare deplină de tot ceea ce nu este Supremul Absolut (Dumnezeu) nu poate fi obţinută decât printr-o permanentă şi exclusivă focalizare a atenţiei asupra lui Shiva, unic şi veşnic, deoarece doar din ataşamentul exclusiv faţă de El decurge uitarea completă de sine (transcenderea individualităţii).

Această asceză a iubirii constă deci nu în a ne izola de Univers, ci în a fi permanent în Dumnezeu. Adevăraţii asceţi renunţă spontan la tot, deoarece ei nu sunt însetaţi decât de El (Dumnezeu) şi numai de El (Dumnezeu). Dăruirea generoasă de sine merge până la sacrificiu: marii yoghini se sacrifică oferindu-se total focului Conştiinţei Divine nediferenţiate, flacăra purificatoare a acesteia transformându-i atunci într-o reprezentare perfectă şi întru totul analogică a lui Shiva, reprezentare care consumându-se în această iubire de Dumnezeu, de o copleşitoare intensitate, aduce mărturia atotputerniciei divine. De acum înainte, numai Shiva va domni şi va acţiona prin ei. Deveniţi slujitorii lui Shiva, ei se dăruiesc total Lui. Transcenzându-şi voinţa limitată şi egotică, pierduţi în voinţa infinită, ei se mistuie în faţa lui Dumnezeu recunoscând neantul ego-ului limitativ şi iluzoriu.

Puternic este doar acela care poartă pe frunte emblema prosternării, pulberea de pe picioarele Divinului; singurul cu adevărat liber este, aparent paradoxal, numai slujitorul lui Shiva (Dumnezeu). În această direcţie, înţeleptul Utpaladeva spune: “Dintre zei, înţelepţi şi oameni, în acest triplu univers iluzoriu şi lipsit de libertate, sunt cu adevărat liberi doar cei care trăiesc pe vecie prin Tine, o, Fiinţă Supremă şi total liberă.” Ei trăiesc permanent în El (Dumnezeu), nemaitrăind deloc în limitele impuse de ego. Ecoul acestei idei îl găsim şi la înţeleptul sufit Mandsour Al-Hallaj, care spune: “şi tot ceea ce, în inima mea, am dorit să se producă, mi s-a realizat chiar mie, căci iată-mă stăpân al tuturor fiinţelor, acum când Tu, Doamne, ai devenit Stăpânul meu.”

În conformitate cu legea detaşării sau renunţării, care este fundamentală în orice asceză spirituală, stăpân asupra lui însuşi cât şi asupra întregului Univers poate deveni doar acela care, realizându-L pe Shiva cu adevărat, I se dăruieşte total şi necondiţionat. Tot înţeleptul Utpaladeva mai spune: “Slavă Ţie, Doamne, Stăpân al Universului, care Îţi dăruieşti chiar propriul Sine!” Acest dar reprezintă la nivel cosmic acţiunea prin care Shiva creează lumea în Sinele Său universal (Paramatman), dar la nivel uman este vorba de darul inconfundabil al graţiei atunci când Shiva pătrunde în inima noastră şi se uneşte cu ea, transfigurând-o şi cosmizând-o într-o îmbrăţişare gigantică şi plină de iubire.

yogaesoteric

Also available in: Français