Practici tantrice

Diversitatea practicii tantrice este foarte mare, cuprinzând o serie de acţiuni, gesturi, tehnici şi forme de meditaţie care pot reprezenta pentru orice tip de practicant o cale accesibilă spre a ajunge la fuziunea cu Divinitatea. Următoarele practici, care nu sunt regăsite automat în toate şcolile tantrice, trebuie înţelese ca fiind complementare celor opt ramuri principale ale practicii Yoga (enumerate de către Patanjali ca fiind: yama, niyama, asana, pranayama, dharana, dhyana, pratyahara, samadhi).
Deşi multe dintre demersurile tantrice prezentate aici sunt exterioare, în esenţă, ele au o reflectare în interiorul fiinţei ce poate conduce la transformarea superioară şi la eliberare.
 
1. Purificarea pregătitoare: a) purificarea propriei fiinţe, realizată în principal prin purificarea elementelor (bhuta-shuddhi); b) purificarea locului unde se desfăşoară sadhana sau ritualul, cu alte cuvinte, practica spirituală, prin curăţarea lui până când devine precum o oglindă fără nici o pată, şi prin decorarea lui cu flori, ghirlande, tămâie, uleiuri volatile parfumate şi diferite lumini colorate; c) purificarea mantra-ei principale prin asocierea mantra-ei cu literele alfabetului sanscrit (care este considerat a fi sacru) atât în ordine directă cât şi invers; d) purificarea substanţelor rituale prin udarea lor cu apă, timp în care se recită o mantra purificatoare şi se fac o serie de gesturi simbolice cu mâinile (îndeosebi dhenu-mudra); e) purificarea imaginii zeităţii prin udarea ei cu apă şi recitarea mantra-ei principale care este considerată a fii chiar esenţa zeităţii.
 
2. Practica preliminară (purashcarana) este aplicată de adept cu scopul de a se califica pentru consacrarea plenară (purna-abhisheka) şi constă într-o repetare extensivă a unor mantra-e ce permit eliminarea obstacolelor şi focalizarea energiei în vederea vizualizării şi a ritualului. În Kula-Arnava-Tantra această practică este descrisă într-o manieră diferită: „Adorarea în cele trei momente, (răsărit, amiază, înserat), recitarea zilnică, ofranda de apă (tarpana), sacrificiul şi dăruirea de ofrande brahminilor – toate acestea sunt numite pregătire. Aceeaşi scriptură numeşte practică preliminară adoraţia în cinci puncte (panca-anga-upasana), care trebuie realizată în locuri pure, cum sunt malurile râurilor, peşterile, vârfurile munţilor, centrele de pelerinaj, confluenţa râurilor, mormintele sacre, grădinile părăsite, la baza copacilor bilva, în văile montane, în temple, pe malul mării, dar şi acasă. De asemenea, poate fi practicată purashcarana pentru prevenirea pericolelor şi combaterea bolilor. De pildă, în Tantra budistă se obişnuieşte recitarea mantra-ei lui Vajrasattva, pe care neofiţii trebuie să o practice de 100.000 de ori. Mahanirvana Tantra recomandă recitarea mantra-ei de 32.000 de ori. Kankala-Malini-Tantra recomandă practica mantra-ică preliminară în anumite zile favorabile, de dimineaţă până seara. Alternativ, ea recomandă alegerea unei zile oarecare şi repetarea mantra-ică de 12.000 de ori. Vina-Shikha-Tantra  recomandă 1008 repetiţii pentru ca mantra să devină „supremă”, adică pentru a-i spori puterea. Acest tip de operare mantra-ică, ce potenţează mantra şi pregăteşte mintea pentru rigorile stării plenare de discipol, se suprapune peste categoria purificării pregătitoare.
 
3. Recitarea unei mantra, este ca un instrument universal, recitare care poate fi făcută cu voce tare sau doar la nivel mental, punând fiinţa în rezonanţă cu anumite energii specifice din Univers.
 
4. Construirea unei mandala (sau a unei yantra) care va servi drept sediu al zeităţii, reprezintă un aspect major al ritualului tantric. Ea creează spaţiul sacru, protejat în mod corect împotriva entităţilor care nu sunt binevenite şi a energiilor negative.
 
5. Sacralizarea corpului fizic se realizează  prin focalizarea forţei vitale asupra propriului corp, ce devine astfel divinizat.
 
6. Mudra reprezintă un alt aspect important al sadhana-ei în foarte multe şcoli tantrice. Ea se referă la anumite gesturi ale mâinilor şi corpului realizate în timpul ritualurilor.
 
7. Devata-puja reprezintă adorarea unei zeităţi. Tehnica presupune următoare etape: pregătirea unui loc consacrat zeităţii respective; întâmpinarea ei; spălarea picioarelor sale; oferirea de ofrande care constau în orez nefiert, apă, lapte, miere, flori, răşină de santal, iarbă durva, haine, bijuterii, beţişoare parfumate, alimente; prezentarea apei pentru îmbăiere; lumini în mişcare şi rugăciune. Adorarea include de asemenea şi sacrificiul focului (homa), ale cărui origini merg până în timpurile vedice. Substanţele sunt oferite mai întâi focului, care le duce apoi zeităţii într-o formă purificată.
 
8. Guru-puja reprezintă adorarea rituală a maestrului, care este tratat ca o încarnare a Divinităţii. Nu este vorba de o simplă tehnică de onorare a maestrului, ci mai degrabă o întărire a legăturii spirituale care există între guru şi discipol. Adorarea se poate face chiar în prezenţa maestrului, sau interior şi evocarea şi vizualizarea imaginii acestuia.
 
9. Dakshina reprezintă darul ceremonial oferit maestrului. Darul este un simbol al reciprocităţii, fără de care transmisia spirituală nu poate avea loc. El reprezintă un act de supunere voluntară şi conştien a discipolului în faţa procesului spiritual iniţiat şi susţinut de guru.
 
10. Yatra se referă la pelerinajul în locuri sacre sau în centre de forţă spirituală, în care practicanţii îşi pot desăvârşi sadhana. Pentru practicanţii tantrici, cele mai importante locuri sacre sunt cele sanctificate de o parte corporală a Zeiţei. Conform mitologiei tantrice, relatată în Kalika-Purana, soţia lui Shiva, Sati (sau Devi), s-a sacrificat pe sine, după ce a fost insultată de tatăl ei, Daksha. Shiva era atât de neconsolat de moartea ei încât rătăcea fără rost în jurul pământului, purtând pe umeri corpul ei mort. Zeităţile au intrat atunci în corpul ei şi au început să scape de el, bucată cu bucată. Oriunde cădea o asemenea bucată corporală, locul respectiv devenea sacru. Aceste locuri mai sunt numite şi centre (pitha), iar textele menţionează 4.108 asemenea locuri sacre. Cele mai venerate sunt de regulă Oddiyana, în nord-vestul Indiei, Jalandhara, în Punjab, şi Kamarupa (sau Kamakhya) în Assam. Îndeosebi ultimul loc este considerat a fi extrem de puternic, întrucât este locul de odihnă al yoni-ului Zeiţei. Oricum, devreme ce corpul uman oglindeşte întregul macrocosm, toate centrele de pelerinaj pot fi găsite în interiorul lui, astfel încât unele Tantra-e recomandă pelerinajul lăuntric de-a lungul râului sacru Saraswati (canalul subtil central, sushumna nadi) până la confluenţa sacră a râurilor Gange (Ganga) şi Yamuna (adică ida şi pingala), situată în ajna-chakra.
 
11.  Vrata înseamnă „jurământ” şi constă în mai multe obligaţii rituale, îndeosebi durga-puja, sau adorarea zilnică a zeiţei Durga, cunoscută ca „marele jurământ”(maha-vrata). În plus, practicantul îşi poate lua anumite angajamente solemne (samaya), cum ar fi acela de a ţine post negru sau de a rămâne treaz o anumită perioadă de timp, pentru a-şi intensifica sadhana.
 
13.  Amuletele sau obiectele protectoare (amândouă sunt numite kavaka, „armură”) joacă un rol important în anumite şcoli de Tantra. Uneori ele sunt asociate cu planetele, considerate a fi forme distincte de energie, aflate în legătură strânsă cu o serie de zeităţi specifice. Kirana-Tantra conţine instrucţiuni referitoare la sacrificiile care trebuie aduse celor nouă planete (nava-graha). Fiecare zeitate este implorată să protejeze o anumită parte a corpului, practică amintită şi în Varada-Tantra. Sadhu-Samkalini-Tantra menţionează kavaca-urile care trebuie practicate în fiecare zi a săptămânii. Aceste amulete sunt asociate cu propriile planete şi divinităţi şi trebuie agăţate la gât sau la încheietura braţului drept (în cazul bărbaţilor) ori a braţului stâng (în cazul femeilor).