Elite leite și poleite

Ne-am trezit încercuiți de elite. De cei ce știu, înțeleg și văd mai departe. De cei ce au preluat cu totul cunoașterea umană și au anunțat că în afara ei – adică în afara lor – există doar ignoranță și ignoranți, extremism și extremiști, negație și negaționiști.

Vorbim tot timpul de elite, le cităm și presupunem în orice eveniment, cu insistența suspectă a cuiva care a învățat să se degreveze de propriile judecăți pentru că a găsit un consilier infailibil. Un alibi elitar general justifică repaosul gândirii al timpurilor noastre.

În interiorul acestei referințe automate, elitele și experții au competențe inepuizabile. Putem conta pe elitele care conduc, pe pilot automat orice e sau nu e de condus. Un nomenclator baroc foiește de specializări și performanță – elitele culturale, politice, administrative, medicale, meteo-climatice, juridice, manageriale, alimentare întind spre noi o carte de vizită nerefuzabilă și își oferă salvator serviciile. Toate elementele vieții, de la spălatul pe dinți la suveranitatea de stat, au, deodată, o complexitate infinită care reclamă intervenția luminoasă a elitelor și a experților. Nimic nu mai e într-atât de elementar încât să se lase explicat prin bun simț și precedent verificat.

Suntem, totuși, datori cu o clarificare. Care elite? Cele care au anunțat că Brexitul e imposibil sau cele care au garantat că Trump e un marginal fără șanse? Elitele care au declarat nul pericolul unui crah financiar în 2008 sau elitele care susțin că dețin buletinul climatic pe următoarea sută de ani dar nu pot ghici starea vremii de săptămâna viitoare? Sau, poate, elitele care și-au predispus guvernele la viziunea unei pandemii apocaliptice și au dispus suprimarea vieții colective prin încazarmare și măști pe figură? Asta, dacă nu cumva e vorba de elitele care au ajuns la concluzia că genul și sexul se negociază în permanență, că arta e știința de a produce instalații și că educația nu cere cunoștințe ci numai respect pentru culoarea pielii.

Molière a fost vizionar. Dar cine mai e și ăsta, Molière?

Cine se mai îndoiește că elitele sunt singurele în măsură să ne hrănească, să ne îmbrace, să ne pună vorbe în gură și să le lege pentru a ne da idei, trăiește degeaba și își merită soarta. Delictul de gândire e intolerabil. La fel, creativitatea și orice altă încercare necugetată de a evada din clișeu.

Domnia elitelor e cea mai largă concediere în masă a discernământului și, prin asta, o revoluție fără egal. Ea anunță eliberarea totală a sinelui și degrevarea de propria judecată. Mai mult, domnia elitelor stabilește că adevărul ultim al lumii a fost identificat și e pe mâini bune. Condusă și reglată fin de elite, lumea nu mai are artiști, spirite, conștiințe publice și învățați anonimi. Toți au devenit sau au fost înlocuiți de experți, de inițiații în tainele decisive ale adevărului. Cine e expert? Oricine, dacă e nefumător, vag asexuat, fluent în stângisme verbale și trage după el un titlu cât de cât academic.

A venit timpul să constatăm că nu mai e timp și să spunem – oricum, degeaba – că elitele nu își merită numele ci doar renumele de dirijor permanent, că nu au nimic special și că sunt fructul sterp al narcisismului nostru cognitiv. Mai scurt spus, al fetișismului care a făcut din cunoaștere un sport social-politic în căutare de putere și control. Întrebarea care ar fi necesar să ne dea târcoale e: vor supraviețui știința și cultura domniei elitelor?

Prima și cea mai evidentă cauză a inundației elitare în care ne scufundăm e preschimbarea abilității cognitive într-un motor de promovare socială. Fără studii superioare și titlu universitar, nimeni nu poate urca în ierarhie și nu e recunoscut public. Nu există. E un anonim, exclus de la opinie și propria judecată. Această nouă instanță de validare a dat un cler conducător multiplicat, de la Târgoviște la Tucson, Arizona, în nenumărate Universități. Prototipul e faimoasa Universitate Mountvalley Of Nowhere unde un studiu al „oamenilor de știință” de la Centrul de Cercetări Avansate a ajuns la concluzia că, de-a lungul unei vieți, o persoană folosește de mai multe ori mâna stângă (257) decât mâna dreaptă (16) pentru a îndepărta un deșeu, în străinătate.

Inflația clerului calificat universitar a fost însoțită de o mișcare paralelă de auto-adulație care a dat reputație și a făcut șic orice Institut, Centru și Academie înființate la birou, în dormitor sau pe computer, de experți-alternativă, militanți și promotori dăruiți unei cauze încă insuficient slujite, cercetate și explicate.

Dar marea problemă e dislocarea cunoașterii. Elitele și experții lor imbatabili au pus capăt actului de gândire și l-au înlocuit cu un vocabular și o procedură. Educația a devenit o formă numerică de înregistrare, susținută de o terminologie tehnică gratuită. Modelarea, adică plasarea elementelor realității în sisteme matematice sau de inspirație matematică, a înlocuit reflexia. În consecință, experții nu mai descoperă ceva anume. Ei numără și, mai ales, proiectează și prezic. Apropierea de divinație e cea mai răspândită formă de cercetare, fie că vorbim de sociologie, politică, dezvoltare economică sau climatologie. Numele rău famat al astrologiei a fost recuperat.

Pe parcurs, logica, bunul simț, spiritul și, în genere, tot ce dădea baza reflecției propriu-zise a conștiinței aplecate asupra realității a decăzut, a fost uitat și abandonat. Elitele și experții au întotdeauna la îndemână date și proiecții care simplifică, ilustrează și fac accesibil orice. Această operă continuă de seducție prin popularizare lejeră trimite la rădăcinile pop ale elitarismului, Din acest motiv, elitarismul e divinizat în media și pe net – marile motoare de animație care au dat Disneyland-ul cognitiv pe care îl confundăm, astăzi, cu informația și cunoașterea.

Elitele și experții cresc odată cu propria înstrăinare de cultură. Din acest motiv, elitele și experții sunt cei mai mari consumatori și promotori de pseudo-stiluri și norme culturale corupte. Exemplarul standard al acestei forme de viață e Davos man. Decorul general e septic, rece și agreabil, până la înspăimântător.

În această lume, normele pop-new age sunt casa încăpătoare a trăirilor interioare. De aici, cultul tehnicilor exotice de întreținere, de la fitness-yoga la pilates. Lumea vizuală care delectează și definește elitarismul, e grafica care a scos din joc arta și bifează repetitiv trucurile ieftine ale cazinoului Magritte sau demisia ilizibilă a abstracției lui Pollock. Decorul automat al vieții casnice e asigurat de estetica sterilității tip office. Arhitectura urbană a vieții stă pe așa numitul „brutalism” care dezvoltă, începând cu anii ’60, modernismul castrat tip Bauhaus și Corbusier (betoane, sticlă și metal, susținând caroserii impersonale). Divertismentul și instrucția personală sunt un recital de rapidități și efecte instant, susținut de jocuri, răspunsuri preparate și formule statistice. Muzica își pierde complet nervul contestatar. Vechile pretenții poetic-intelectuale ale școlii Dylan trec în pulsație programată pentru piscină, mol și ascensor.

Elita și experții sunt, astfel, produsul unei decuplări sistematice de contradicțiile, dilemele și surprizele condiției umane. Rețetele, codurile și procedurile îndreaptă sau extirpă orice accident și nepotrivire, în caractere și în mersul general al economiei, politicii și diplomației. Pentru orice abatere, surpriză și răzvrătire, există un model și o proiecție pregătite să captureze, cuantifice și domesticească accidentul. Liderii elitari sunt pregătiți să funcționeze în imponderabil și să survoleze, fără atingere, lumea pe care se cred datori să o îndrume și repare.

La noi, invazia elitară și obligația expertizei au confiscat scena după 2010. Politicienii nu mai au experiența umană a societății, nu știu și nu au nevoie să știe ceva despre istoria și prezentul țării lor. Viața în domenii rezidențiale selecte și perfect decupate are un ton unic și asigură o izolare prestigioasă. Vecinii se oglindesc între ei, schimbă ticuri consumiste de ultimă oră, împart impresii de turism exotic, fac bucătărie de avangardă și well being de cea mai nouă generație.

Județul, blocul, rudele rămase în urma celor plecați, spitalele și pensiile fac parte din altă țară. Prezența unei populații ne-elitare rămâne inexplicabilă și e, de fapt, tratată ca un implant străin. Patriotismul există într-o formulă care fixează tocmai distanța de băștinași. El se află în referința la instanțe, bineînțeles, elitare din afara domeniului de viață și înțelegere ale celor ce nu au expertiză: UE, mari scheme de integrare și beneficii labirintice imposibil de tradus în limbaje accesibile. Banii sunt o valoare mereu viitoare și condiționată de alinieri externe. Prezentul esențial e repetarea unei suite de vicii și afecțiuni care bântuie mediul non-elitar: corupția, naționalismul și insuficiența angajamentului civic.

Pe măsură ce ponderea elitelor crește iar expertiza înlocuiește bunul-simț, automatismul vieții devine determinant și suspendă tot ce e autentic. Prostia înmagazinată de elitele și experții educați în afara conținuturilor reale ale lumii devine condiție unică și pregătește o lume perfect nepregătită.

Efectul fundamental al supremației elitelor e perfect anti-elitar. Elitele poleite care ne îndrumă vremurile sunt leite cu degradarea.

Supoziția excelenței afișată maniacal de elite și de experți e scutul sub care înaintează și se adâncește o pierdere de calitate, probabil, ireparabilă.

Citiți și:
Conceptul de transparenţă totală popularizat în întreaga lume de elitele conducătoare pregăteşte terenul pentru instituirea unei societăţi totalitare
Teoria suficient de generală a guvernării (I)

yogaesoteric
1 decembrie 2021