Lovitură mortală – Creditul a luat locul monedei, pe care a confiscat-o și a scos-o din sistem. Tu crezi că știi ce este creditul?

Ce este creditul? O întrebare aparent fără fundament, pentru că toată lumea crede că știe ce este creditul.

Substituindu-se monedei, celei adevărate, creditul a devenit carburantul economiei. Lichidul cu care funcționează, de fapt, nu doar economia, ci odată cu ea întreaga societate. Creditul a luat locul monedei, pe care a confiscat-o și, pe nesimțite, a scos-o din sistem. Atâta doar că această nouă monedă este una falsă, ea nu este a noastră, a poporului, ci aparține celui care a emis-o și care-și cere drepturile: rata și dobânda.

Pentru a fi și mai bine înțeles, nu am găsit altă imagine mai bună cu care să asociez această nouă monedă, decât drogurile. Gândiți-vă că am putea asocia creditul cu o substanță halucinogenă, cu drogul. Iar asta ar înseamna că băncile comerciale care-l acordă, dar nu-l fabrică ele, ci-l vând mai departe, nu sunt altceva decât niște vulgari dealeri de droguri.

Ei bine, în mentalitatea dealerului de droguri, ceea ce caută el să obțină nu sunt banii în primul rând, dealerul e capabil ca primele doze să le ofere gratuit, sau la sume modice. Căci intenția este de fapt aceea de a-l face pe consumator dependent de produsul său. Aici stă gravitatea problemei, și mai apoi în faptul că odată ajuns dependent într-o mică măsură, dealerul, conștient sau nu, pentru a-și maximiza profitul, încearcă să elimine din viața clientului său toate celelalte alimente, percepute concurente, pentru a-l face pe client dependent total de drogurile lui.

Transpuneți acum această logică societății, economiei. Lumea noastră este irigată de acest lichid care o face să funcționeze, iar dacă ea merge prost pentru cei mai mulți, este mai ales din cauza acestei corupții nevăzute. Sângele care curge prin venele economiei mondiale nu este unul sănătos, iar oamenii nu pot fi liberi. Iată unde am ajuns. Și aparent nu ne vom opri aici. Din păcate.

Pe vremuri se spunea că „Moneda regilor este aurul, moneda poporului este argintul, iar moneda sclavilor este datoria.”

Am uitat demult aceste fapte, creditul a înlocuit moneda reală, adevărată, sănătoasă din dorința maladivă a unora de acaparare, control, subjugare, colonizare, aservire.

Bitcoin-ul nu este decât un pas înainte în această direcție, dar nu intrăm acum în detalii.

În încheierea acestui articol, are cuvântul Napoleon Bonaparte, care a jurat că atâta timp cât va fi el la putere, singurele monede în circulație vor fi aurul și argintul. Acestea încă circulă bine merci și astăzi și au valoare, așa cum are și aurul nostru de la Roșia Montană, atâta timp cât rămâne acolo unde este el astăzi, în adâncurile Munților Apuseni.

Napoleon Bonaparte: „Atunci când Guvernul este dependent de bancheri pentru bani (credit), aceștia din urmă, bancherii, sunt cei care controlează situația, pentru că mâna care dă este întotdeauna deasupra mâinii care primește. Banii nu au patrie; finanțiștii nu cunosc ce înseamnă patriotismul și nici ceea ce înseamnă decența; unicul lor obiectiv este câștigul.

Autor: Ioan Mircea Crăciun 

Citiți și:
Criza creditului este aici. 250 trilioane USD în total
Sfârșitul libertății: sistemul de credit social

 

yogaesoteric
29 ianuarie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More