Nu le luați oamenilor pâinea de la gură!

Pe cine vreți voi să lăsați fără muncă? Pe femeia din fabrica de piese auto, care stă la bandă ore în șir până cade din picioare, pentru salariul minim pe economie, salariul acela pe care o dată la patru ani îl mai săltați cu 50 de bani?

Pe lucrătorul comercial care trage de paleți, încarcă, descarcă, vinde, dă cu mătura, ține contabilitatea, toate astea într-un program care depășește de multe ori 8 ore pe zi, pentru același pârlit de salariu minim pe economie?

Pe profesorul debutant care face naveta de la oraș la țară și cară după el, pe toate drumurile înnămolite, papornița plină cu materiale didactice, cumpărate pe banii lui, fiindcă școala n-are în dotare? Care merge la wc-ul turcesc din curtea unității de învățământ și suferă de frig iarna în clasă împreună cu elevii?

Oamenilor acestora, dacă le luați dreptul la muncă, le luați viețile!

Cui și ce rău fac prin faptul că își exercită acest drept legal, garantat prin Constituție?

De ce îi tratați ca pe niște infractori, urmărind să le interziceți să lucreze?

Tot auzim din gurile grosolan date cu ruj globalist ale țoapelor ajunse în Parlament și ale unor senatori cu burdihanele cât Casa Poporului că este mai important dreptul la viață decât dreptul la muncă.

Pentru paraziții ca ei, obișnuiți să trăiască pe spatele nostru, fără să miște un pai, afirmația are logică.

Cum rămâne cu dreptul la viață al oamenilor pe care vreți să-i „salvați” în modul acesta?

Tot în cei care trag la căruță loviți? Îi condamnați la moarte prin înfometare pe ei și familiile lor, copiii lor. Nu mai aveți mumă, iar de Dumnezeu nici nu vreți să auziți!

Nici voi si nici „elitele” vaccinate care, atunci când nu-i plâng cu lacrimi de crocodil pe cei din spitale, îi admonestează cu dispreț regal: nevaccinații! needucații!

De-aia am ajuns aici, că e lumea incultă, needucată.

În mâinile multora dintre „inculți”, ale țăranilor cu pământ sub unghii și muncitorilor care fac săptămâni la rând ture de noapte, stă ce a mai rămas din economie.

Un bătrân din acesta „needucat” îl întreba în piață pe un nepot: „ce vaccin e ăla, taică, de primești doi mici în schimb?!

Vreți să fie toată lumea înțepată și cu cod QR

Asta e problema voastră, nu sănătatea, ci codul!

Codul în care, în curând, probabil, vor fi înglobate toate datele unei persoane (de identitate, de pe carduri etc.) Și pentru că tocmai ce-am primit vestea (și) de la televizor că aceste coduri pot fi falsificate, veți trece la nivelul următor de securitate. Probabil, cipul!

Nu o dată ne-ați invitat pe noi, nevaccinații, în secțiile ATI să facem voluntariat.

Răspunsul este următorul: chemați-i pe vaccinați, cei care jelesc soarta bolnavilor, în realitate lor fiindu-le frică pentru viețile lor, să ne demonstrați cât de eficient, sigur și cât de bine imunizează vaccinul.

În plus, le mai ostoiți din „grija” pe care o au pentru pacienți!

Ce modalitate mai bună de a promova serul, decât un vaccinat, „imunizat”, cum vă place să trâmbițați din toți bojocii, fără costum de protecție, fără mască, la căpătâiul unui bolnav de covid, îngrijindu-l cu aceeași abnegație cu care postează zilnic texte pline de empatie.

Sau, si mai bine, să meargă întâiul imunizat al țării să ne dea un semnal, în loc să-și plimbe cămila cu genunchi ciolănoși pe la piramide!

Încetați cu teroarea!
Nu vă mai bateți joc de amărâții care de-abia își duc traiul!
Nu le luați oamenilor pâinea de la gură!

Autor: Cristina Elena Răducanu

Citiți și:
Matrix e acum și aici. Vaccinurile covid-19, abia începutul supravegherii și controlului extins al populaţiei
Epidemiile şi războaiele, metode criminale de control al populaţiei

 

yogaesoteric
7 martie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More