25 de știri adevărate, care provin din surse independente verificate și care au fost cenzurate de agențiile de presă corporatiste (I)

Pare incredibil, dar este totuşi adevărat!
 

Bradley Manning şi cenzura impusă de mass-media corporatistă asupra informaţiei

În luna februarie a anului 2013, analistul serviciilor secrete militare din Statele Unite, Bradley Manning, a destăinuit în instanţă că a furnizat arhive mari de fişiere militare şi diplomatice grupului anti-secret WikiLeaks, declarând că dorea ca aceste informaţii să devină publice, „pentru a face lumea un loc mai bun“ şi că el spera măcar ca prin acestă acţiune să „declanşeze o dezbatere internă privind rolul armatei (SUA) asupra politicii externe“. Cele 700.000 de documente dezvăluite astfel în mod public au expus o multitudine de infracţiuni tăinuite şi de acte de înşelăciune şi corupţie făptuite de unii funcţionari şi ofiţeri ai armatei SUA şi de anumiţi oficiali guvernamentali americani.

Conform mărturiei lui Manning din februarie 2013, el a făcut unele demersuri ca să difuzeze pe cale legală jurnalele războaielor din Afganistan şi din Irak prin mijloacele de informare în masă. În acest sens, în iarna anului 2010, el a contactat ziarele Washington Post, New York Times şi Politico, în speranţa că acestea vor publica materialele care erau ascunse opiniei publice, fiind în mod abuziv ţinute secrete. Abia după ce a fost refuzat de aceste trei ziare, Manning a început să divulge informaţii clasificate şi să furnizeze documente pentru WikiLeaks. Agenţia de ştiri Al Jazeera a comentat că dificultăţile pe care le-a întâmpinat Manning în încercarea lui de a aduce la cunoştinţa noastră, a tuturor informaţii corecte şi vitale pentru noi toţi „ridică întrebarea dacă mass-media este pregătită să dezbată intervenţiile militare ale SUA şi politicile externe la care s-a referit Manning“.

Într-adevăr, corporaţiile mass-media din SUA au evitat cu îndârjire să pomenească ceva despre cazul Manning şi despre importanţa informaţiilor dezvăluite de el. Când mass-media corporatistă s-a referit totuşi la Manning, a făcut-o doar ca să-l denigreze, făcând referire de fiecare dată la orientarea lui sexuală şi la trecutul lui, în loc să se focalizeze, de pildă, asupra respectării drepturilor pe care le garantează Primul Amendament constituţional pentru fiecare cetăţean american, inclusiv pentru Manning, sau asupra caracterului abuziv al privării sale de libertate, care culminează cu aproape trei ani de închisoare fără proces şi aproape un an de „izolare administrativă“.

La înfăţişarea din februarie 2013, Manning a pledat „vinovat“ la doisprezece din douăzeci şi două de capete de acuzare, inclusiv infracţiunea capitală de „ajutare a inamicului şi complicitate cu inamicul“. În luna august 2013 el a fost condamnat la 35 de ani de închisoare. Tratamentul extrem de dur ce i-a fost aplicat s-a dorit un avertisment din partea capilor administraţiei americane pentru orice alţi potenţiali divulgatori de informaţii clasificate.

Cei mai bogaţi 1% din întreaga lume (richest global 1 percent) îşi dosesc miile de miliarde de dolari în „paradisurile fiscale“

Deşi sunt prezentaţi mai mereu în presă la modul admirativ şi laudativ, adevărul este că cei mai bogaţi 1% indivizi din întrega lume au dosit sume cuprinse între 21 şi 32 de mii de miliarde de dolari în „paradisurile fiscale“, prin intermediul unor companii offshore, în scopul de a se sustrage impozitelor, potrivit lui James S. Henry, fostul economist-şef la firma de consultanţă şi management internaţional McKinsey Company. Pe baza datelor furnizate de Banca Reglementelor Internaţionale, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi un număr de organizaţii din 139 de ţări, Henry a constatat că cei care fac parte din vârful de 1 procent din numărul marilor bogătaşi ai lumii au ascuns bogăţii mai mari decât producţia economică anuală totală a Statelor Unite şi a Japoniei la un loc. Această bogăţie ascunsă este de cel puţin şapte ori valoarea de 3 miliarde, o sumă despre care mulţi estimează că ar ajunge pentru a pune capăt sărăciei la nivel mondial.

Dacă suma corespunzătoare acestei bogăţii ascunse ar fi fost depusă într-o bancă la o dobândă modestă de 3 procente, iar venitul din dobânzi ar fi fost impozitat la doar 30 de procente, aceste investiţii ar fi generat un impozit pe venit între 190 şi 280 de miliarde de dolari, conform analizelor.

În SUA, cele mai mari şapte bănci din SUA deţin mai mult de 10 miliarde de dolari în active, înregistrate în peste 14.000 de „companii subsidiare“ înfiinţate pentru a evita plătirea taxelor cuvenite după lege.

Henry a identificat această bogăţie ascunsă, despre care nu pomeneşte nimeni în presă, ca fiind o „gaură neagră imensă în economia mondială, care nu a fost până acum niciodată estimată“ şi a opinat că această descoperire este deosebit de semnificativă, în vremuri în care „guvernele din întreaga lume au o mare foame de resurse, iar noi suntem cu toţii mai conştienţi ca niciodată de implicaţiile nefaste ale inegalităţii economice“.

Parteneriatul transpacific ameninţă să impună cu forţa un regim de guvernare globală corporatistă

Parteneriatul Trans-Pacific (TPP), marcă a unui acord comercial negociat într-un secret fără precedent, este, de fapt, un transfer executoriu, o cedare de suveranitate din partea naţiunilor către corporaţiile transnaţionale.

La acest parteneriat au aderat 12 ţări riverane la Pacific – Australia, Brunei, Canada, Chile, Japonia, Malaezia, Mexic, Noua Zeelandă, Peru, Singapore, Vietnam şi Statele Unite – acordul fiind adoptat la începutul lunii octombrie 2015.

În timp ce publicul, Congresul SUA şi presa nu au avut acces, 600 de consilieri corporatişti s-au întâlnit cu oficialii guvernelor semnatare, în spatele uşilor închise, pentru a finaliza textul pentru cel mai mare acord comercial multinaţional din lume, prin care cei ce vor să controleze economia mondială urmăresc să sancţioneze ţările care îşi protejează muncitorii, consumatorii sau mediul.

Câteva texte din capitolul treizeci al acordului au scăpat, totuşi, de sub controlul secretoşilor. Ele demonstrează că negociatorii au convenit deja asupra multor aspecte radicale, acordând noi drepturi suplimentare şi privilegii investitorilor străini, precum şi impunerea lor prin tribunale extrajudiciare de tip „investitor-stat“. Prin legiferarea acestor acorduri, corporaţiile au primit autoritatea specială de a contesta legi, reglementări şi decizii judecătoreşti. Firmele străine ar putea obţine sume nelimitate din banii contribuabililor drept compensaţie pentru „prejudicii financiare“ aduse „profiturilor estimate“, cauzate de eforturile guvernelor de a proteja domeniul finanţele interne, al sănătăţii, al muncii, al mediului şi al utilizării terenurilor, precum şi de unele legi care, vezi Doamne, ştirbesc acordurile TPP (a se citi: le subminează privilegiile dubioase dobândite prin aceste şiretlicuri… supranaţionale).

Nu există aproape nicio mişcare pentru drepturile oamenilor simpli sau campanie ale cărei obiective să nu fie astfel vizate, căci prin aceste acorduri TPP sunt ameninţate drepturi elementare ale cetăţenilor obţinute după decenii de luptă. Lori Wallach, director la Public Citizen’s Global Trade Watch (organizaţie cetăţenească de monitorizare a comerţului global) a raportat că, odată ce adoptarea acestui acord strict secret TPP se va fi încheiat, regulile sale vor fi „scrise în piatră“. Nicio regulă nu va putea fi schimbată fără acordul tuturor ţărilor de a modifica termenii convenţiei. Oamenii din întreaga lume vor fi subjugaţi de dominaţia corporatistă.

Războiul crâncen al preşedintelui Obama ce a fost dezlănţuit împotriva deconspiratorilor

Preşedintele american Barack Obama a semnat în luna noiembrie a anului 2012 atât Legea privind extinderea protecţiei contra deconspiratorilor (Whistleblower Protection Enhancement Act) – ce stabileşte noi măsuri de protecţie împotriva curajoşilor deconspiratori care dau publicităţii nelegiuirile şi ilegalităţile comise de înalţi funcţionari din guvern sub acoperirea autorităţii statului, cât şi Legea Bugetului Ministerului Apărării (National Defense Authorization Act), promovând aceste măsuri de „protecţie“ a guvernanţilor împotriva adevărului în luna ianuarie a anului 2013. După ce a semnat fără să clipească aceste legi prin care adevărul este călcat în picioare, iar infractorii din administraţie şi membrii cercurilor oculte de putere sunt feriţi de răspunderea publică pentru faptele lor, Obama a făcut o declaraţie în care a încercat să „dreagă busuiocul“, afirmând că „aceste măsuri pot fi interpretate într-o manieră în care ar putea interfera cu autoritatea mea de a gestiona şi de a direcţiona oficialii ramurilor executive“ şi promiţând, de ochii lumii, să nu aplice măsurile extinse de protecţie împotriva deconspiratorilor, dar numai în situaţia în care acestea ar intra în conflict cu propria sa putere „de a superviza, controla şi face corecţii în cadrul comunicării dintre angajaţi şi Congres, în cazul în care aceste comunicări ar fi ilegale sau ar dezvălui informaţii privilegiate sau confidenţiale“.

În ciuda retoricii mistificatoare, administraţia Obama şi-i ia drept ţintă pe cei care deconspiră acţiunile ilegale ale guvernanţilor, invocând de şapte ori până şi Legea spionajului din 1917. Departamentul de Justiţie din administraţia Obama s-a folosit, de asemenea, de Legea pentru protejarea identităţii agenţilor secreţi pentru a obţine condamnarea lui John Kiriakou, angajat al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), în cazul dezvăluirilor referitoare la torturarea cu apă (waterboarding) a prizonierilor. Astfel, Kiriakou a devenit primul oficial CIA trimis la închisoare în urma divulgării unor informaţii despre modalităţile de tortură folosite pe ascuns. Departamentul de Justiţie l-a acuzat pentru spionaj pe Thomas Drake, fostul director executiv de la Agenţia Naţională de Securitate (National Security Agency – NSA), în urma dezvăluirilor sale despre sute de milioane de dolari cheltuiţi în mod inutil pentru activităţile subversive ale agenţiei.

Persecuţia extrem de vizibilă a lui Bradley Manning a devenit cea mai eficientă modalitate de descurajare şi de eliminare a celor decişi să deconspire oficialii corupţi ai guvernului şi ai administraţiei americane. Manning a recunoscut că el este la originea „scurgerilor de informaţii“ clasificate secrete către WikiLeaks, dar a pledat nevinovat la acuzaţiile de spionaj.

În SUA, grupările antiguvernamentale sunt strict monitorizate prin intermediul unor pretinse organizaţii cetăţeneşti

Organizaţia SPLC – Southern Poverty Law Center, care monitorizează, printre altele, grupările antiguvernamentale şi grupările „care stârnesc şi întreţin ura“, a lansat în martie 2013 un raport care evidenţiază că 1.360 de grupări radicale şi antiguvernamentale care se declară patriotice şi 321 de miliţii operează activ în Statele Unite. Aceste statistici ale SPLC indică o creştere cu 813% din anul 2008 şi până în prezent a numărului unor astfel de grupări, care se înmulţesc tot mai mult în fiecare an. Grupările „care întreţin ura“ sunt, după datele SPLC, cele mai răspândite în California, cu 84 din numărul total. Texas este al doilea în rândul statelor, cu 62.

SPLC a numărat peste 1.000 de astfel de grupări în Statele Unite în anul 2012. După standardele SPLC, „grupările care alimentează ura au convingeri şi practici care atacă sau calomniază o întreagă clasă de oameni, de obicei, pentru caracteristicile lor specifice“, iar activităţile lor pot include „acte infracţionale, marşuri, mitinguri, discursuri, întâlniri, distribuţie de manifeste“.

Semnalul de alarmă tras de activiştii SPLC trebuie în mod evident luat în seamă, din mai multe motive. Mass-media a cenzurat pomenirea raportului SPLC în cadrul emisiunilor de ştiri, deoarece este incomod pentru administraţia SUA să admită public că societatea americană este atât de dezbinată, iar „visul american“ a devenit un coşmar.

Din păcate, există şi o latură extrem de neplăcută a organizaţiilor de tipul SPLC, care ajung de multe ori să deraieze de la scopurile declarate iniţial, de creare a unui climat de pace socială şi de educare a oamenilor, ajungând să servească drept simpli agenţi ai cercurilor oculte de putere din SUA care urmăresc să strivească, sub pretextul „terorismului“ orice iniţiativă socială individuală sau de grup diferită de cele implementate prin mijloacele oficiale, pretins democratice, dar în realitate adesea tiranice, ale administraţiei.

În acest caz, SPLC s-a dovedit o astfel de organizaţie-marionetă, căci prin intermediul preşedintelui Richard Cohen, Centrul a trimis o scrisoare către procurorul general al Statelor Unite, precum şi către secretarul pentru Securitate Internă, solicitându-le „să creeze un nou grup de lucru care să asigure alocarea de către guvern a resurselor necesare pentru abordarea problemei terorismului intern“. Sperietoarea atacurilor teroriste este agitată de data aceasta sub pretextul creşterii numărului de grupări antiguvernamentale declarat patriotice, care sunt a priori declarate teroriste.

SPLC a tras concluzia forţată şi ridicolă că aceste grupări „care alimentează ura“ fac acum tranziţia de la ura rasistă la o ură focalizată asupra guvernului şi a reprezentanţilor lui. Potrivit SPLC, trebuie ca guvernul să pună în aplicare strategii de succes care să contracareze acţiunile acestor grupări, în cazul în care ar deveni violente. De asemenea, SPLC a identificat mai mulţi „cetăţeni suverani care operează ca nişte lupi singuratici“ şi comit în afara grupului acte de violenţă, dar în mod straniu, nu a identificat niciun act terorist al guvernului împotriva propriilor cetăţeni, deşi are atâtea exemple la dispoziţie, începând cu celebrul pretins atac terorist din 11 septembrie 2001, care după cum se ştie acum în întreaga lume, a fost orchestrat cu resurse guvernamentale.

Averile în continuă creştere ale marilor miliardari agravează din ce în ce mai mult sărăcia şi inegalitatea în lume

Ca rezultat direct al politicilor financiare actuale, cei mai bogaţi o sută de oameni ai lumii au ajuns să fie şi mai bogaţi, adunând în plus 241 de miliarde de dolari în anul 2012. Aceasta face ca ei să acumuleze împreună o avere estimată la de 1,9 mii de miliarde de dolari, doar ceva mai puţin decât producţia economică totală a Marii Britanii.

Câteva din politicile responsabile pentru acest fenomen sunt: privatizarea activelor publice, controlul salarial şi distrugerea negocierii colective. Aceleaşi politici care îi îmbogăţesc şi mai mult pe cei mai bogaţi cauzează greutăţi colosale pentru restul populaţiei lumii.

Această situaţie este atribuită politicilor neoliberale, care produc rezultate economice contrare celor prezise şi chiar promise de către susţinătorii politicii neoliberale şi pieţelor de tipul laissez faire. În consecinţă, în peste 34 de ţări care sunt afiliate la Organizaţia de Dezvoltare şi Cooperare Economică (OECD), fiscalitatea a scăzut în cazul bogaţilor şi a crescut pentru cei săraci. În ciuda a tot felul de previziuni fulminante proclamate de neoliberali, puterea de cumpărare a statului şi a oamenilor a scăzut substanţial.

Inegalităţile salariale şi şomajul au crescut la cer, făcând ca economia americană să devină tot mai instabilă, şi mai împovărată de monumentalele datorii acumulate. Eşecul complet al acestui experiment la scară mondială nu îi împiedică pe cei aflaţi la guvernare să-l repete la nesfârşit. Acest fapt nu are absolut nimic de-a face cu economia. Are de-a face doar cu obsesia pentru putere a indivizilor lipsiţi de orice Dumnezeu care orchestrează din umbră tot acest joc diabolic pentru a subjuga întreaga lume.

Marii bancheri internaţionali sunt, totodată, negustorii morţii şi ai armelor nucleare

Organizaţia „Medicii pentru Responsabilitate Socială“ a lansat un studiu prin care urmăreşte să evidenţieze efectele nefaste ale armelor nucleare. În conformitate cu estimarile organizaţiei, un miliard de oameni – adică o şeptime din omenirea actuală – ar putea muri de foame doar într-un deceniu, dacă s-ar produce o singură detonare nucleară. O constatare-cheie a fost aceea că producţia de porumb din Statele Unite ar scădea în acest caz cu o medie de 10% pentru un întreg deceniu, având declinul cel mai sever (20%) în al cincilea an. O altă estimare a fost aceea că creşterea preţurilor produselor ar face ca alimentele să devină inaccesibile pentru sute de milioane de oameni din ţările cele mai sărace: 925 de milioane de oameni din lume, care suferă deja de subnutriţie cronică (cu un consum de bază de 1.750 de calorii sau mai puţin pe zi), ar risca un declin de 10% al consumului de hrană.

Campania Internaţională pentru Abolirea Armelor Nucleare a lansat un studiu de 180 de pagini ce evidenţiază că naţiunile ce dispun de arma nucleară cheltuie peste 100 de miliarde de dolari în fiecare an pentru asamblarea noilor focoase, pentru modernizarea celor vechi şi pentru construirea rachetelor balistice, a bombardierelor şi a submarinelor care le lansează. SUA are încă aproximativ 2.500 de arme nucleare desfăşurate şi 2.600 de rezervă. SUA şi Rusia deţin 90% din toate armele nucleare. În ciuda faptului că administraţia de la Casa Albă promite în mod mistificator o lume fără arme nucleare, adevărul cumplit este acela că bugetul federal din anul 2011 pentru cercetarea şi dezvoltarea armelor nucleare a depăşit 7 miliarde de dolari şi poate depăşi (dacă administraţia Obama îşi menţine ritmul) 8 miliarde pe an până la sfârşitul acestui deceniu.

Naţiunile înarmate nuclear cheltuie peste 100 de miliarde de dolari în fiecare an pe programe nucleare. Instituţiile cel mai puternic implicate în finanţarea fabricanţilor de arme nucleare sunt băncile: Bank of America, BlackRock şi JP Morgan Chase din Statele Unite, BNP Paribas din Franţa, Allianz şi Deutche Bank din Germania, Mitsubishi UFJ Financial Group din Japonia, Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) şi Banco Santander din Spania, Credit Suisse şi UBS din Elveţia, HSBC, Lloyds şi Royal Bank of Scotland din Marea Britanie. Aceasta demonstrează fără echivoc că marii bancheri internaţionali sunt în realitate cei responsabili de nenorocirile care se petrec actualmente pe Terra. Bancherii sunt, de fapt, cumpliţii negustori ai morţii, care profită de pe urma distrugerii celorlalţi, iar afacerea cu războiul este pentru ei foarte profitabilă, căci conduce la reducerea populaţiei, la ruinarea economiilor şi la subjugarea mai uşoară a statelor sărăcite în acest fel (vezi cazurile tragice ale Irakului, Afganistanului şi Libiei), în vreme ce pentru toate celelalte fiinţe umane de pe planeta Pământ, înarmarea şi războaiele sunt devastatoare şi reprezintă semnul că urâciunea pustiirii a venit deja şi că trăim vremurile apocaliptice.

Un adevăr la care foarte puţini dintre noi au reflectat cu adevărat: dobânzile bancare provoacă creşterea cu 35-40% a tuturor preţurilor

Puțini oameni știu actualmente că un procent uimitor de 35-40 la sută din prețul tuturor produselor pe care le cumpărăm este cauzat de practica satanică a cametei, care astăzi este numită cu un termen elegant „dobândă“. După cum a remarcat, folosind un joc de cuvinte, cercetătoarea Ellen Brown, „doar dobânda explică modul în care bogățiile sunt în mod sistematic transferate de la Main Street la Wall Street“. În raportul ei, Brown a citat lucrarea elaborată de dr. Margrit Kennedy, ale cărei cercetări în Germania demonstrează că aproape toate investiţiile în afaceri se bazează pe împrumuturi bancare, ale căror dobânzi aberante se regăsesc în adaosurile comerciale plătite de populaţie. Astfel, adaosurile comerciale variază de la 12% pentru colectarea gunoiului până la 30% pentru apa potabilă, și 77% pentru chiria unei locuințe. Kennedy a constatat că pătura de jos a societății, care reprezintă 80% din populație, plătește sumele exorbitante corespunzătoare dobânzilor care se ascund în preţuri, pe care le adună pătura de la vârful societății, care reprezintă 10% din populație, ceea ce face ca dobânda, sau altfel spus camăta, să reprezinte un sui generis impozit pe care cei săraci îl plătesc celor bogați.

Bazându-se pe datele lui Kennedy, Brown a estimat că, dacă banii extorcați astfel sub forma dobânzilor ar fi înapoiați oamenilor, atunci practic tot ceea ce noi cumpărăm ar fi mai ieftin cu 35%. În acest scop, ea susține necesitatea unui sistem financiar care să practice rambursarea directă. Potrivit lui Brown „am putea realiza aceasta prin transformarea băncilor în utilități publice și a profiturilor lor în bunuri publice. Profiturile s-ar întoarce la public fie prin reducerea impozitelor, fie prin mărirea disponibilității serviciilor publice și a infrastructurii“. Dincolo de această modalitate deopotrivă teoretică și utopică de a soluționa criza economică actuală, este clar că sistemul financiar-bancar este putred, iar zilele lui sunt numărate. Totul depinde de rapiditatea cu care ne vom trezi la realitate și vom acționa pentru eliminarea lui.

Islandezii au votat pentru includerea în constituţie a unei prevederi care declară resursele naturale ca fiind proprietate naţională

În octombrie 2012, islandezii au votat într-un referendum consultativ aspecte legate de şase modificări de politică propuse în Constituţia din 1944. Ca răspuns la întrebarea: „În noua Constituţie vrei ca resursele naturale care nu sunt proprietate privată să fie declarate proprietate naţională?“ cetăţenii islandezi au răspuns cu un decisiv „da“. 81% la sută din cei care au votat au sprijinit propunerea deţinerii bunurilor în comun.

Reformele constituţionale sunt un răspuns direct la criza financiară naţională din 2008, când băncile nereglementate ale Islandei au împrumutat mai mult decât produsul intern brut al ţării de pe pieţele financiare internaţionale.

Este clar că cetăţenii încep să recunoască valoarea a ceea ce ei deţin în comun, prin contrast cu bogăţia aparentă creată de economia de piaţă.

După votul din octombrie 2012, prim-ministrul Jóhanna Sigurðardóttir a spus: „Oamenii au pus Parlamentul la probă“.

Emigranţilor mexicani le este administrat un tratament inuman şi crud la frontiera Mexic-SUA

Emigranţii care trec frontiera Mexic-SUA se confruntă nu numai cu pericolele prezentate de un deşert necruţător, ci şi cu abuzurile celor de la Patrula de Graniţă a SUA. În timpul călătoriei lor prin deşert, emigranţii suportă deshidratarea, foamea, epuizarea şi riscă să fie violentaţi şi jefuiţi. Din păcate, pericolele nu încetează dacă ei ajung pe mâinile celor de la Patrula de Frontieră.

În „O Cultură a Cruzimii“, organizaţia No More Death (Fără alte morţi) a revelat încălcarea drepturilor omului de către Patrula de Frontieră a Statelor Unite, ce includ limitarea sau refuzul de a oferi emigranţilor apă şi mâncare, abuzul verbal şi fizic, refuzul de a oferi asistenţa medicală necesară. Emigranţii de sex feminin se confruntă cu fărădelegi suplimentare, ce includ abuzul sexual.

Dezbaterea publică privind emigraţia tinde să ignore nu numai pericolele potenţiale ale traversării deşertului, ci şi motivele pentru emigrarea unor oameni neavizaţi în SUA. Acordul pentru comerţ liber în zona nord-americană (NAFTA – North American Free Trade Agreement) semnat de preşedintele american Bill Clinton şi de preşedintele mexican Carlos Salinas în 1994 a dizlocat mulţi fermieri şi muncitori din fermele lor. Lipsa de locuri de muncă în urma intrării în vigoare a acordului NAFTA a continuat să-i forţeze pe mulţi mexicani să emigreze în Statele Unite.

Deşi mass-media învinovăţeşte mereu Iranul, adevărul este că administraţia Bush este cea care a blocat acordul nuclear cu Iranul

Potrivit unui fost negociator iranian de vârf, Seyed Hossein Mousavian, în anul 2005 Iranul le-a propus Statelor Unite, Franţei, Germaniei şi Regatului Unit un acord care ar fi făcut imposibil ca Iranul să fabrice arme nucleare. În acel moment, Iranul nu avea capacitatea de a fabrica combustibil nuclear. Oferta includea planul de a livra uraniul său către o „ţară convenită“, pentru îmbogăţire, în schimbul materiei prime pentru fabricarea cumbustibilului nuclear. Odată ce uraniul este transformat în combustibil nuclear, este practic imposibilă reconvertirea lui în scopuri militare.

După cum relatează Gareth Porter pentru Consortium News, datele lui Mousavian demonstrează clar că administraţia Preşedintelui George W. Bush a „refuzat să aprobe orice modalitate de îmbogăţire a uraniului propusă de iraniani, indiferent de condiţii“.

Guvernele francez şi german erau pregătite în acel moment pentru a discuta oferta şi a deschide negocieri, dar Marea Britanie a respins propunerea la insistenţa Statelor Unite. „Erau gata să facă un acord de compromis, dar SUA s-a opus“, a consemnat Mousavian în memoriile lui publicate în 2012, The Iranian Nuclear Crisis.

Continuarea acestor negocieri promiţătoare ar fi putut preveni criza politică actuală în ceea ce priveşte programul nuclear iranian, ar fi putut elimina chiar ameninţarea războiului şi tensiunea sancţiunilor economice drastice.

După ce SUA şi Marea Britanice au refuzat înţelegerea, Uniunea Europeană a declarat că este nevoie de mai mult timp pentru a analiza propunerea, dar echipa lui Mousavian a aflat ulterior că oficialii UE nu au avut în mod real intenţia de a reconsidera oferta Iranului.

Mousavian l-a citat pe Francois Nicoullaud, ambasadorul francez în Iran, care a declarat că „pentru Statele Unite îmbogăţirea uraniului în Iran reprezintă o linie roşie pe care UE nu o poate trece“. Reprezentantul britanic al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (IAEA), Peter Jenkins, a reamintit că „obiectivul britanic a fost de a elimina cu totul capacitatea de îmbogăţire a uraniului în Iran“ la presiunea Statelor Unite.

Una dintre propuneri impunea un plafon asupra numărului de centrifuge şi asupra producţiei, astfel că aceasta rămânea cu mult sub nivelul necesar pentru fabricarea de armament. Apoi, echipele de negociatori britanică şi americană au ignorat aceste negocieri, făcând presiuni asupra Iranului, cu ameninţarea de apel la Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Pe măsură ce s-au apropiat alegerile prezidenţiale iraniene, discuţiile au fost abandonate.

În prezent, Mousavian este profesor vizitator la Şcoala Afacerilor Publice şi Internaţionale Woodrow Wilson din cadrul Universităţii Princeton, după ce în aprilie 2007 a fost arestat de administraţia lui Mahmoud Ahmadinejad sub acuzaţia de spionaj.

 
Citiți a doua parte a acestui articol
 
 
Articol preluat din Programul taberei yoghine de vacanță Herculane 2014, publicat la Editura Shambala, tipărit de Ganesha Publishing House.

Citiți și:

Un nou scandal provocat de anumite documente secrete ce s-au scurs în presa americană: Programul cutremurător al execuțiilor cu drone

Mecanismele dominației occidentale: o scurtă istorie a Irakului și Kuweitului (I)

Statele Unite, implicate în atentate?
 

 

yogaesoteric
22 ianuarie 2016